- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 aprilie 2012
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Khazhevskiy împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU CAZUL CHAZHEVSKIY c. UKRAINE (Declarația nr. 28297/08) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 aprilie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Khazhevskiy c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 martie 2012, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 28297/08) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Afanasiy Danilovich Khazhevskiy („reclamantul”), la 28 mai 2008. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Lutkovska, a Ministerului Justiției.
La 18 octombrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Girnyy. Procedura împotriva fostilor angajatori ai reclamantului (primul set) În 1999, o comisie medicală a stabilit că reclamantul și-a pierdut 40% din capacitatea de lucru din cauza unei boli ocupaționale primite în timpul lucrării în minele de cărbune. În ianuarie 2000, reclamantul a instituit o procedură civilă în Curtea de District Leninskyy din Kirovograd („Curtea Leninskyy”) împotriva foștilor angajatori ai săi, două companii minere de cărbune, căutând recuperarea alocației pentru invaliditate ocupațională. La 6 martie 2009, după ce s-au încheiat două trimiteri ale cauzei la instanța de primă instanță de examinare proaspătă, procedurile au fost încheiate printr-o hotărâre finală a Curții Supreme care a respins cererea reclamantului de concediu de recurs în casă.
Prin urmare, cererea reclamantului a fost autorizată în parte. La începutul lunii aprilie 2009, hotărârea de mai sus a fost înaintată asupra reclamantului. Potrivit Guvernului, procedurile au fost întârziate timp de un an și de trei luni din cauza examenelor de experți financiari efectuate de trei ori la cererea reclamantului și pentru șase luni din cauza unor defecte procedurale în apelurile sale care trebuiau corectate. Procedura împotriva unei societăți de grădină 10. Fiind proprietarul unei parcele terestre, reclamantul a fost membru al unei societăți de grădină, o organizație fără scop lucrativ care se ocupă de zona în cauză. 11. În octombrie 2006, el a instituit proceduri civile în Curtea Leninskyy împotriva societății menționate mai sus, având în vedere că nu și-a respectat datoria.
12. Prin hotărârile lor din 19 aprilie, 18 mai și 17 decembrie 2007, Curtea Leninskyy, Curtea Regională de Apel Kirovograd și, respectiv, Curtea Supremă, au constatat împotriva reclamantului. DREPTUL COMPLAINTĂ ÎN CARE ÎNCEPTĂ DREPTUL PRIMEI PROCEDIMENTE ȘI LACUL DE REMEDIE DOMESTICE EFICACȚIVE ÎN CARE RESPECTA 13. Reclamantul s-a plâns că durata primului set de proceduri era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și că nu avea niciun remediu intern eficace în acest sens.
El s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, care au citit după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenția are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 14. Guvernul a contestat acest argument care a afirmat că examinarea cazului a fost oarecum complicată și că reclamantul a contribuit la lungimea acestuia prin cererile și apelurile sale procedurale, uneori nu în conformitate cu procedura.
15. Procedura, care a început în ianuarie 2000 și s-a încheiat în aprilie 2009, a durat mai mult de nouă ani în trei instanțe judiciare. Curtea remarcă că aceste plângeri nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, și că nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. art. 6 § 1 din Convenție 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
18. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea nu discerne nicio complexitate specială în materie de litigiu. În același timp, constată că litigiul privind alocația pentru invaliditate ocupațională a fost importantă pentru solicitant. 19. Curtea recunoaște că reclamantul a contribuit, într-o anumită măsură, la lungimea procedurii, în special prin depunerea cererilor și a unor apeluri necoherente în mod procedural (a se vedea punctul 9 de mai sus). Cu toate acestea, consideră că comportamentul său nu poate justifica numai lungimea generală a procedurii. 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus).
21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. art. 13 din Convenția 23. Curtea a constatat, de asemenea, în mod frecvent încălcări ale articolului 13 din Convenție, menționând că actuala legislație ucraineană nu oferă un remediu pentru plângeri privind durata procedurilor (a se vedea Efimenko c. Ucraina) În cazul în cauză, Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de această jurisprudență.
24. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 13 din Convenție. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 25. Reclamantul s-a plâns, în baza articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, cu privire la presupusa nedreptate a ambelor seturi de procedură. De asemenea, s-a plâns, în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1, că valoarea alocației pentru boala profesională acordată acestuia era prea mică. 26. Având în vedere observațiile reclamantei cu atenție cu privire la plângerile din cadrul acestui cap, în lumina tuturor materialelor în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care chestiunile reclamate sunt din competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție.
27. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 29. Reclamantul a solicitat 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 30. Guvernul a contestat afirmația. 31. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.
Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Reclamantul nu a solicitat niciun cost și cheltuieli în temeiul procedurii; prin urmare, Curtea nu are nicio atribuire.Datele implicite 33. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
plângerile prevăzute la art. 6 § 1 și 13 din Convenție privind durata procedurilor și lipsa unor măsuri eficace admisibile în acest sens și a restului cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție; depune că a existat o încălcare a art. 13 din Convenție; deține literele (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3,400 EUR (3 mii patru sute de euro), care urmează să fie convertit în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 aprilie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF KHAZHEVSKIY v. UKRAINE (Application no. 28297/08) JUDGMENT STRASBOURG 19 April 2012 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Khazhevskiy v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Mark Villiger, President, Ganna Yudkivska, André Potocki, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 27 March 2012, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 28297/08) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Afanasiy Danilovich Khazhevskiy (“the applicant”), on 28 May 2008.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Lutkovska, of the Ministry of Justice.
On 18 October 2010 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1952 and lives in Girnyy. A. Proceedings against the applicant’s former employers (first set)
In 1999 a medical commission established that the applicant had lost 40% of his working ability due to an occupational disease received during his work in coal mines.
In January 2000 the applicant instituted civil proceedings in the Leninskyy District Court of Kirovograd (“the Leninskyy Court”) against his former employers, two coal mining companies, seeking recovery of the occupational disability allowance.
On 6 March 2009, following two remittals of the case to the first-instance court for fresh examination, the proceedings were completed by a final ruling of the Supreme Court rejecting the applicant’s request for leave to appeal in cassation. As a result, the applicant’s claim was allowed in part.
In early April 2009 the above ruling was served on the applicant.
According to the Government, the proceedings were delayed for a year and three months due to financial expert examinations conducted three times at the applicant’s request and for six months due to some procedural flaws in his appeals which had to be rectified. B. Proceedings against a gardening society
Being an owner of a land plot, the applicant was a member of a gardening society, a non-profit organisation taking care of the area in question.
In October 2006 he instituted civil proceedings in the Leninskyy Court against the aforementioned society considering that it had not complied with its duties.
By their decisions of 19 April, 18 May and 17 December 2007, the Leninskyy Court, the Kirovograd Regional Court of Appeal and the Supreme Court, respectively, found against the applicant. THE LAW I. COMPLAINTS CONCERNING THE LENGTH OF THE FIRST SET OF PROCEEDINGS AND THE LACK OF EFFECTIVE DOMESTIC REMEDIES IN THAT RESPECT
The applicant complained that the length of the first set of proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement and that he had no effective domestic remedy in that regard. He relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention which read as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Government contested that argument stating that the examination of the case had been somewhat complicated and that the applicant had contributed to its length by his procedural requests and appeals, sometimes not in accordance with the procedure.
The proceedings, which began in January 2000 and ended in April 2009, lasted for over nine years in three judicial instances. A. Admissibility
The Court notes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1 of the Convention
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Turning to the facts of the present case, the Court does not discern any particular complexity in the subject-matter of the litigation. At the same time, it notes that the dispute over the occupational disability allowance was important to the applicant.
The Court acknowledges that the applicant contributed, to a certain extent, to the length of the proceedings, in particular by filing requests and procedurally inconsistent appeals (see paragraph 9 above). It however considers that his behaviour alone cannot justify the overall length of the proceedings.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1 of the Convention. 2. Article 13 of the Convention
The Court has also frequently found violations of Article 13 of the Convention, stating that the current Ukrainian legislation does not provide a remedy for complaints concerning the length of proceedings (see Efimenko v. Ukraine , no. 55870/00, 18 July 2006). In the present case the Court finds no reason to depart from that case-law.
There has accordingly been a breach of Article 13 of the Convention. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
25. The applicant complained, relying on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, about the alleged unfairness of both sets of proceedings. He also complained, with reference to Article 1 of Protocol No. 1, that the amount of the occupational disease allowance awarded to him had been too low.
Having carefully considered the applicant’s submissions as to the complaints under that head in the light of all the material in its possession, the Court finds that, in so far as the matters complained of are within its competence, they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
28. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed EUR 100,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 3,400 under that head. B. Costs and expenses
The applicant did not claim any costs and expenses under the procedure; the Court therefore makes no award. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention concerning the length of proceedings and the lack of effective remedies in that respect admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,400 (three thousand four hundred euros), to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 19 April 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Mark Villiger Deputy Registrar President