CASE OF KHAZHEVSKIY v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time);Violation of Article 13 - Right to an effective remedy (Article 13 - Effective remedy)
CASE OF KHAZHEVSKIY v. UKRAINE (CtEDO, 2012)
CAUZUL CU CAZUL CHAZHEVSKIY c. UKRAINE (Declarația nr. 28297/08) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 aprilie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Khazhevskiy c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 martie 2012, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 28297/08) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Afanasiy Danilovich Khazhevskiy („reclamantul”), la 28 mai 2008. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Lutkovska, a Ministerului Justiției. La 18 octombrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Girnyy. Procedura împotriva fostilor angajatori ai reclamantului (primul set) În 1999, o comisie medicală a stabilit că reclamantul și-a pierdut 40% din capacitatea de lucru din cauza unei boli ocupaționale primite în timpul lucrării în minele de cărbune. În ianuarie 2000, reclamantul a instituit o procedură civilă în Curtea de District Leninskyy din Kirovograd („Curtea Leninskyy”) împotriva foștilor angajatori ai săi, două companii minere de cărbune, căutând recuperarea alocației pentru invaliditate ocupațională. La 6 martie 2009, după ce s-au încheiat două trimiteri ale cauzei la instanța de primă instanță de examinare proaspătă, procedurile au fost încheiate printr-o hotărâre finală a Curții Supreme care a respins cererea reclamantului de concediu de recurs în casă. Prin urmare, cererea reclamantului a fost autorizată în parte. La începutul lunii aprilie 2009, hotărârea de mai sus a fost înaintată asupra reclamantului. Potrivit Guvernului, procedurile au fost întârziate timp de un an și de trei luni din cauza examenelor de experți financiari efectuate de trei ori la cererea reclamantului și pentru șase luni din cauza unor defecte procedurale în apelurile sale care trebuiau corectate. Procedura împotriva unei societăți de grădină 10. Fiind proprietarul unei parcele terestre, reclamantul a fost membru al unei societăți de grădină, o organizație fără scop lucrativ care se ocupă de zona în cauză. 11. În octombrie 2006, el a instituit proceduri civile în Curtea Leninskyy împotriva societății menționate mai sus, având în vedere că nu și-a respectat datoria. 12. Prin hotărârile lor din 19 aprilie, 18 mai și 17 decembrie 2007, Curtea Leninskyy, Curtea Regională de Apel Kirovograd și, respectiv, Curtea Supremă, au constatat împotriva reclamantului. DREPTUL COMPLAINTĂ ÎN CARE ÎNCEPTĂ DREPTUL PRIMEI PROCEDIMENTE ȘI LACUL DE REMEDIE DOMESTICE EFICACȚIVE ÎN CARE RESPECTA 13. Reclamantul s-a plâns că durata primului set de proceduri era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și că nu avea niciun remediu intern eficace în acest sens. El s-a bazat pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, care au citit după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenția are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 14. Guvernul a contestat acest argument care a afirmat că examinarea cazului a fost oarecum complicată și că reclamantul a contribuit la lungimea acestuia prin cererile și apelurile sale procedurale, uneori nu în conformitate cu procedura. 15. Procedura, care a început în ianuarie 2000 și s-a încheiat în aprilie 2009, a durat mai mult de nouă ani în trei instanțe judiciare. Curtea remarcă că aceste plângeri nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, și că nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. art. 6 § 1 din Convenție 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea nu discerne nicio complexitate specială în materie de litigiu. În același timp, constată că litigiul privind alocația pentru invaliditate ocupațională a fost importantă pentru solicitant. 19. Curtea recunoaște că reclamantul a contribuit, într-o anumită măsură, la lungimea procedurii, în special prin depunerea cererilor și a unor apeluri necoherente în mod procedural (a se vedea punctul 9 de mai sus). Cu toate acestea, consideră că comportamentul său nu poate justifica numai lungimea generală a procedurii. 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. art. 13 din Convenția 23. Curtea a constatat, de asemenea, în mod frecvent încălcări ale articolului 13 din Convenție, menționând că actuala legislație ucraineană nu oferă un remediu pentru plângeri privind durata procedurilor (a se vedea Efimenko c. Ucraina) În cazul în cauză, Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de această jurisprudență. 24. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 13 din Convenție. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 25. Reclamantul s-a plâns, în baza articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, cu privire la presupusa nedreptate a ambelor seturi de procedură. De asemenea, s-a plâns, în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1, că valoarea alocației pentru boala profesională acordată acestuia era prea mică. 26. Având în vedere observațiile reclamantei cu atenție cu privire la plângerile din cadrul acestui cap, în lumina tuturor materialelor în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care chestiunile reclamate sunt din competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. 27. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 29. Reclamantul a solicitat 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 30. Guvernul a contestat afirmația. 31. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Reclamantul nu a solicitat niciun cost și cheltuieli în temeiul procedurii; prin urmare, Curtea nu are nicio atribuire.Datele implicite 33. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerile prevăzute la art. 6 § 1 și 13 din Convenție privind durata procedurilor și lipsa unor măsuri eficace admisibile în acest sens și a restului cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție; depune că a existat o încălcare a art. 13 din Convenție; deține literele (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3,400 EUR (3 mii patru sute de euro), care urmează să fie convertit în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 aprilie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului