KOVALEVSKYY v. UKRAINE

SECȚIUNEA A CINCEA

DECIZIE

PRIVIND ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 28458/05

Anatoliy Anatoliyovych KOVALEVSKYY

împotriva

Ucrainei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), reunită la 21 februarie 2012 într-un Comitet compus din:

Mark Villiger, președinte,

Karel Jungwiert,

André Potocki, judecători,

și Stephen Phillips, grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 22 iulie 2005,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile în replică prezentate de reclamant,

După deliberări, decide după cum urmează:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Anatoliy Anatoliyovych Kovalevskyy, este un resortisant ucrainean, născut în 1951 și care locuiește în orașul Vinița, Ucraina. Acesta este reprezentat în fața Curții de dl V. Vorontsov, avocat care își exercită profesia în același oraș. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de fostul său agent, dl Y. Zaytsev, succedat de dna V. Lutkovska, din partea Ministerului Justiției al Ucrainei.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 2 septembrie 2002, reclamantul a fost concediat din funcția sa în cadrul Comitetului de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Muncii (Державний комітет України з нагляду за охороною праці) (denumit în continuare „Comitetul de Stat”), pretins pentru corupție.

La 2 aprilie 2003, Judecătoria Districtului Zamostyanskiy l-a reintegrat pe reclamant și i-a acordat, printre altele, 4.158 hryvne ucrainene (UAH) reprezentând restanțe salariale și 1.000 UAH cu titlu de compensație pentru prejudiciul moral.

La 24 iunie 2003, Curtea de Apel Regională Vinița a menținut această decizie.

Comitetul de Stat și Procurorul Adjunct Regional Vinița au formulat recurs în casație. La 4 martie 2004, Curtea Supremă a Ucrainei a respins recursurile acestora.

Potrivit Guvernului, la 16 decembrie 2004, Curtea Supremă a Ucrainei a casat decizia din 4 martie 2004 în cadrul procedurii de control extraordinar și a trimis cauza spre rejudecare în casație. Nu a fost furnizată nicio copie a acestei decizii. De asemenea, nu există nicio dovadă că reclamantul ar fi fost vreodată informat cu privire la această decizie.

La 24 februarie 2005, Curtea Supremă a Ucrainei a reexaminat recursurile în casație menționate mai sus și a casat deciziile din 2 aprilie și 24 iunie 2003. Instanța a considerat că instanțele inferioare s-au referit în mod eronat la Codul muncii al Ucrainei, în timp ce ar fi trebuit să țină seama de dispozițiile „Legii privind funcția publică”, precum și de alte legi relevante. Curtea Supremă a Ucrainei a trimis cauza spre rejudecare la instanța de prim grad de jurisdicție.

La 18 mai 2006, Judecătoria Districtului Zamostyanskiy a admis în parte cererea reclamantului, dar a considerat că acesta nu putea fi reintegrat, întrucât Comitetul de Stat fusese desființat în 2005. Aceasta i-a acordat reclamantului restanțe salariale pentru perioada cuprinsă între 2 aprilie 2003 și 18 mai 2006 și 4.000 UAH cu titlu de compensație pentru prejudiciul moral.

La 26 septembrie 2006, Curtea de Apel Regională Vinița a menținut această hotărâre.

La 9 ianuarie 2007, Curtea Supremă a Ucrainei a respins cererea reclamantului de admitere a recursului în casație.

CAPETE DE CERERE

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 din Convenție de rezultatul procedurii și, în special, de faptul că Curtea Supremă a Ucrainei casase la 24 februarie 2005, în cadrul procedurii de control extraordinar, deciziile din 2 aprilie și 24 iunie 2003 în favoarea sa, pe care le considera definitive.

ÎN DREPT

Guvernul a susținut că, atunci când a casat deciziile din 2 aprilie și 24 iunie 2003, Curtea Supremă a Ucrainei a acționat în cadrul procedurii de casație ordinare, și nu în cadrul procedurii de control extraordinar, astfel cum a susținut reclamantul.

În replică, reclamantul și-a reiterat capetele de cerere.

Curtea constată că, potrivit informațiilor prezentate de Guvern, decizia definitivă în cauza reclamantului fusese casată nu la 24 februarie 2005, astfel cum pretinde reclamantul, ci la 16 decembrie 2004. Reclamantul nu s-a plâns niciodată în fața prezentei Curți cu privire la această din urmă decizie. De asemenea, nu afirmă că nu ar fi avut cunoștință de decizia din 16 decembrie 2004.

Curtea constată în continuare că, în lumina acestor susțineri, procedura din 24 februarie 2005 a fost o procedură de casație normală. După ce a examinat cu atenție capetele de cerere ale reclamantului și în măsura în care chestiunile invocate intră în competența sa, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Grefier adjunct

Președinte

FIFTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28458/05

Anatoliy Anatoliyovych KOVALEVSKYY

against

Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 21

February 2012 as a Committee composed of:

Mark Villiger,

President,

Karel Jungwiert,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 22 July 2005,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Anatoliy Anatoliyovych Kovalevskyy, is a Ukrainian national who was born in 1951 and lives in the city of Vinnytsya, Ukraine. He is represented before the Court by Mr V. Vorontsov, a lawyer practising in the same city. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their former Agent, Mr Y. Zaytsev, succeeded by Mrs

V.

Lutkovska, from the Ministry of Justice of Ukraine.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 2 September 2002 the applicant was dismissed from his position in the State Committee of Ukraine for Labour Safety (

Державний комітет України з нагляду за охороною праці)

(hereinafter – the State Committee), allegedly for corruption.

On 2 April 2003 the Zamostyanskiy District Court reinstated the applicant and awarded him,

inter alia

, 4,158 Ukrainian hryvnias (UAH) in salary arrears and 1,000 UAH in compensation for non-pecuniary damage.

On 24 June 2003 the Vinnytsya Regional Court of Appeal upheld this decision.

The State Committee and the Vinnytsya Regional Deputy Prosecutor appealed in cassation. On 4 March 2004 the Supreme Court of Ukraine dismissed their appeals.

According to the Government, on 16 December 2004 the Supreme Court of Ukraine quashed the decision of 4 March 2004 under the extraordinary review procedure and remitted the case for fresh consideration in cassation. No copy of this decision was provided. There is also no evidence that the applicant has been ever informed about this decision.

On 24 February 2005 the Supreme Court of Ukraine re-considered the above cassation appeals and quashed decisions of 2 April and 24 June 2003. The court held that the lower courts had erroneously referred to the Labour Code of Ukraine while they should have taken the provisions of the “Law on Civil Service” into consideration as well as other relevant laws. The Supreme Court of Ukraine referred the case for fresh consideration to the first-instance court.

On 18 May 2006 the Zamostyanskiy District Court found in the applicant’s favour in part but held that the applicant could not be reinstated since the State Committee had been dissolved in 2005. It awarded the applicant salary arrears for the period between 2 April 2003 and 18 May 2006 and UAH 4,000 in compensation for non-pecuniary damage.

On 26 September 2006 the Vinnytsya Regional Court of Appeal upheld this judgment.

On 9 January 2007 the Supreme Court of Ukraine rejected the applicant’s request for leave to appeal in cassation.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the outcome of the proceedings and, in particular, that the Supreme Court of Ukraine had quashed on 24 February 2005 under the extraordinary review procedure the decisions of 2 April and 24 June 2003 in his favour, which he considered final.

THE LAW

The Government submitted that when quashing the decisions of 2 April and 24 June 2003 the Supreme Court of Ukraine acted under the ordinary cassation procedure and not under the extraordinary review procedure as submitted by the applicant.

In reply the applicant reiterated his complaints.

The Court notes that, according to the information submitted by the Government, the final decision in the applicant’s case had been quashed not on 24 February 2005, as pretended by the applicant, but on 16 December 2004. The applicant has never complained about that latter decision to this Court. Nor does he state that he did not know about the decision of 16

December 2004.

The Court further notes that in the light of these submissions, the proceedings of 24 February 2005 were normal cassation proceedings. Having carefully examined the applicant’s complaints and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Deputy Registrar

President