SECȚIUNEA A TREIA CAUZA S.C. GRANITUL S.A. c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 22022/03) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă) STRASBURG 24 aprilie 2012 DEFINITIVF 24/07/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 Õ 2 din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cazul S.C. Granitul S.A. c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctă de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 aprilie 2012, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată, PROCEDURA ÎN CARE A fost iniiată cauza se află o petiie (n 22022/03) îndreptată împotriva României și printre care o societate comercială a acestui stat, Granitul S.A. (adică reclamanta mai mult), a sesizat Curtea la 5 iunie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( (1) din Protocolul nr. 1, din cauza transferului în domeniul public, fără nicio despăgubire, al unui teren aparținând societății reclamante. Pe lângă art. 41 din Convenție, societatea reclamantă solicita o satisfacție totală echitabilă de 1 114 500 EUR (EUR). Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat cererea și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea ar fi devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge ( Ibidem , § 57 și punctul 4 din dispozitiv. O cerere a guvernului de trimitere a prezentei cauze în fața Marii Camere a fost respinsă de colegiul acesteia la 15 septembrie 2011. În temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c), hotărârea pronunțată la 22 martie 2011 a devenit definitivă la această dată. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. În urma deportării dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele Camerei l-a numit pe domnul Mihai Poalelungi ca judecător ad hoc (articolele 26 alineatul (4) din Convenție și 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În observațiile sale din 17 aprilie 2009, recurenta solicita, cu titlu de prejudiciu material, acordarea sumei de 1 064 500 EUR (EUR), reprezentând valoarea bunului în cauză, astfel cum a fost stabilit printr-o expertiză tehnică imobiliară, datată 20 martie 2009. În observațiile sale suplimentare din 17 octombrie 2011, recurenta își reiterează cererea formulată ca prejudiciu material și susține că refuzul Curții de a lua în considerare raportul de experienă întocmit în 2009 ar analiza într-o necunoaștere a principiului neretroactivității și a celui al securității rapoartelor juridice, astfel încât întreaga procedură care a dus la pronunțarea hotărârii din 22 martie 2011. Cu toate acestea, Comisia prezintă un nou raport de expertiză întocmit la 19 iulie 2011, conform căruia valoarea terenului variază de la 630 000 EUR la 700 000 EUR, în funcție de diferitele metode de calcul utilizate (metoda comparării prețurilor, metoda de capitalizare a chiriilor și metoda pe componente). În observațiile sale din 26, dar 2009, guvernul a indicat că valoarea de piață a bunului în cauză era de 665 303 EUR, astfel cum reiese dintr-un raport de expertiză întocmit la 25 mai 2009. În observațiile sale din 12 decembrie 2011, guvernul menționează că valoarea terenului în cauză a scăzut considerabil ca urmare a crizei economice care a condus la prăbușirea pieței imobiliare. EUR valoarea actuală a terenului; de asemenea, acesta produce o scrisoare din partea Camerei notarilor publici din București din 18 octombrie 2011 care conține în anexă ghidurile prețurilor estimate ale bunurilor imobile din departamentul Giurgiu pentru anii 2009 și 2011 din care rezultă că valoarea de piață a terenurilor a scăzut în timp. 11. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează pentru statul membru în cauză obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000 XI). Statele contractante care participă la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri a Curții care constată o încălcare. Această putere de apreciere în ceea ce privește modalitățile de executare a unei hotărâri traduce libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante : asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate (art. 1). În cazul în care natura încălcării permite restitutio in integrum În cazul în care, în schimb, legislația națională nu permite sau nu permite pe deplin să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 se aplică, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată ( Brumarescu c. România (satisfacere echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20 CEDH 2000 I 12. În speță, Curtea amintește că, în actul la care a considerat că este incompatibilă cu 1 nu a fost forțarea ilicită asupra bunurilor societății reclamante, transferul având o bază legală și urmărind un scop de interes public (a se vedea punctul 47 din hotărârea principală), ci absența totală a despăgubirii recurentei. În aceste condiții, Comisia consideră că natura încălcării constatate nu îi permite să pornească de la principiul unei restitutio in mail (a se vedea, mutatis mutandis Papamichalopoulos și alții, Grecia (art. 50), art. 31 octombrie 1995, seria A n 330 Spordino c. Italia (n [GC], nr 36813/97, § 249, CEDH 2006 , și articolul Kozacnaculu c. Turcia [GC], nr 2334/03, § 81, 19 februarie 2009). De altfel, se constată că reclamanta nu solicită nici în observațiile sale restituirea terenului (a se vedea punctul 9 de mai sus). 13. Pentru a determina valoarea despăgubirii corespunzătoare, Curtea trebuie să se bazeze pe criteriile generale prevăzute în jurisprudența sa referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 și conform cărora, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, o privare de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă care nu poate fi justificată pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, James și alții c. Regatul Unit, 21 februarie 1986, § 54, seria A n 98). Curtea reiterează că, în numeroase cazuri de expropriere legală, cum ar fi exproprierea izolată a unui teren în vederea construirii unui drum sau pentru alte scopuri mai mult decât dreptul public, numai o despăgubire integrală poate fi considerată în mod rezonabil în raport cu valoarea bunului. Cu toate acestea, această regulă nu este fără excepție (Ex-regele Greciei și alte c. Grecia [GC] (satisfacere echitabilă), nr. 25701/94, § 78, 28 noiembrie 2002. Într-adevăr, obiectivele legitime În prezenta cauză, Curtea constată că transferul bunurilor a fost realizat în vederea creării unei zone libere (a se vedea punctul 47 din hotărârea din acțiunea principală) și, prin urmare, a unei exproprieri izolate El nu se află în contextul unei politici mai largi de reformă economică și socială. În aceste condiții, Comisia concluzionează că despăgubirea adecvată în speță este cea care corespunde valorii de piață a bunului (a se vedea mutatis mutandis Spordino menționat anterior, § 257 15. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată, pe de o parte, că părțile nu au informat cu privire la valoarea de piață a terenului în momentul transferului în litigiu în ianuarie 1997 și, pe de altă parte, că instanțele naționale nu au dispus nici expertiză (a se vedea, a étro Scordino citată anterior, § 258, Kozac În aceste condiții, Comisia nu poate decât să ia în considerare informațiile furnizate de părți cu privire la valoarea de piață actuală a bunului. Astfel, aceasta observă că societatea reclamantă solicită 1 064 500 EUR, pe baza unui raport întocmit în 2009, furnizând în același timp un nou raport de expertiză întocmit după adoptarea în acțiunea principală, din care reiese că, în iulie 2011, valoarea terenului a scăzut la 630 000 până la 700 000 EUR, în funcție de metodele de calcul utilizate. Guvernul produce, de asemenea, două rapoarte de expertiză, la un an din 2009 privind valoarea terenului la 665 303 EUR, iar la altul la decembrie 2011 la valoarea terenului la 399 182 EUR. Curtea consideră, prin urmare, că valoarea de piață actuală a bunului nu este pregătită pentru o evaluare precisă, având în vedere latura semnificativă de separare a estimărilor furnizate în acest scop de părțile Anonymos Touristiki Etairia Xeodocheia Kritis c. Grecia (satisfacție echitabilă), 35332/05, § 19, 2 decembrie 2010). Având în vedere aceste elemente 000 EUR ca daune morale pentru suferința suferită ca urmare a privării de proprietate care a condus la reorganizarea acesteia, concedierea unei mari părți a personalului său și reducerea profitului, precum și a stresului cauzat de numeroasele proceduri judiciare inițiate. 17. consideră, în primul rând, că nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsa deteriorare morală și presupusa încălcare a convenției și susține, de asemenea, că un eventual prejudiciu moral ar fi compensat suficient printr-o constatare a încălcării. În subsidiar, guvernul consideră că revendicările recurentei sunt excesive. 18. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr 1 constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L mai mult de un an, A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 500 000 EUR (cinci sute de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi lei românești, pentru daune materiale, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 24 aprilie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
S.C. GRANITUL S.A. c. ROUMANIE
(Requête n
o
22022/03)
ARRÊT
(satisfaction équitable)
24 avril 2012
24/07/2012
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire S.C. Granitul S.A. c. Roumanie
,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 avril 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
22022/03) dirigée contre la Roumanie et dont une société commerciale de cet État, Granitul
la requérante
»), a saisi la Cour le 5 juin 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 22 mars 2011 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé, à l’unanimité, qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison du transfert dans le domaine public, sans aucune indemnisation, d’un terrain appartenant à la société requérante.
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, la société requérante réclamait une satisfaction équitable totale de 1
114
500 euros (EUR).
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt serait devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, §
57 et point 4 du dispositif).
5.
Une demande du Gouvernement visant au renvoi de la présente affaire devant la Grande Chambre a été rejetée par le collège de celle-ci le 15
septembre
2011.En vertu de l’article 44 § 2 c), l’arrêt rendu le 22
mars
2011, est devenu définitif à cette date.
6.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
A la suite du déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du Règlement de la Cour), le président de la chambre a désigné M. Mihai Poalelungi pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 26 § 4 de la Convention et 29
§
1 du règlement).
8.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
9.
Dans ses observations du 17 avril 2009, la requérante réclamait, au titre de dommage matériel, l’octroi de la somme de 1
064
500 euros (EUR), représentant la valeur du bien litigieux, telle qu’établie par une expertise technique immobilière, datée du 20 mars 2009. Dans ses observations complémentaires du 17 octobre 2011, la requérante réitère sa demande formulée au titre de dommage matériel et fait valoir que le refus de la Cour de prendre en considération le rapport d’expertise établi en 2009 s’analyserait en une méconnaissance du principe de non-rétroactivité et de celui de la sécurité des rapports juridiques, puisqu’on méconnaîtrait ainsi toute la procédure qui a abouti à l’arrêt du 22 mars 2011. Elle produit néanmoins un nouveau rapport d’expertise établi le 19 juillet 2011, selon lequel la valeur du terrain variait à cette date de 630
000 à 700
000 EUR, en fonction des différentes méthodes de calcul utilisées (méthode de la comparaison des prix, méthode de la capitalisation des loyers et méthode par composants).
10.
Dans ses observations du 26 mais 2009, le Gouvernement indiquait que la valeur vénale du bien en cause était de 665
303
EUR, telle qu’elle ressortait d’un rapport d’expertise établi le 25 mai 2009. Dans ses observations du 12 décembre 2011, le Gouvernement mentionne que la valeur du terrain litigieux a considérablement baissé en raison de la crise économique qui a conduit à l’effondrement du marché immobilier. Il transmet à la Cour un nouveau rapport d’expertise établi le 9
novembre
2011 qui fixe à 399
182
EUR la valeur actuelle du terrain. Il produit également une lettre de la chambre des notaires publics de Bucarest du 18 octobre 2011 comportant en annexe les guides des prix estimatifs des biens immobiliers sis dans le département de Giurgiu pour les années 2009 et 2011 desquels il ressort que la valeur marchande des terrains a diminué au fil du temps.
11.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt de la Cour constatant une violation. Ce pouvoir d’appréciation quant aux modalités d’exécution d’un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l’obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants
: assurer le respect des droits et libertés garantis (article 1). Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l’Etat défendeur de la réaliser, la Cour n’ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l’accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu’imparfaitement d’effacer les conséquences de la violation, l’article 41 habilite la Cour à accorder, s’il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (
Brumarescu c. Roumanie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
I).
12.
En l’espèce, la Cour rappelle que l’acte de l’Etat qu’elle a estimé incompatible avec l’article 1 du Protocole n
o
1 n’était pas la mainmise illicite sur le bien de la société requérante, le transfert ayant eu une base légale et ayant poursuivi un but d’utilité publique (voir paragraphe 47 de l’arrêt au principal), mais l’absence totale d’indemnisation de la requérante. Dans ces conditions, elle estime que la nature de la violation constatée ne lui permet pas de partir du principe d’une
restitutio in integrum
(voir,
mutatis mutandis
,
Papamichalopoulos et autres c. Grèce
(article
50), 31
octobre
1995, série A n
o
330
‑
B,
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
‑
V
, et Kozacıoğlu c. Turquie
[GC], n
o
2334/03, § 81, 19 février 2009). Force est de constater d’ailleurs, que la requérante ne demande pas non plus dans ses observations la restitution du terrain (voir paragraphe 9 ci-dessus).
13.
Pour déterminer le montant de la réparation adéquate, la Cour doit s’inspirer des critères généraux énoncés dans sa jurisprudence relative à l’article
1 du Protocole n
o
1 et selon lesquels, sans le versement d’une somme raisonnablement en rapport avec la valeur du bien, une privation de propriété constitue d’ordinaire une atteinte excessive qui ne saurait se justifier sur le terrain de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir, entre autres,
James et autres c. Royaume-Uni
, 21 février 1986, § 54, série A n
o
98). La Cour réitère que dans de nombreux cas d’expropriation licite, comme l’expropriation isolée d’un terrain en vue de la construction d’une route ou pour d’autres fins «
d’utilité publique
», seule une indemnisation intégrale peut être considérée comme raisonnablement en rapport avec la valeur du bien. Toutefois, cette règle n’est pas sans exception (
Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce
[GC]
(satisfaction équitable), n
o
25701/94, §
78, 28
novembre
2002). En effet, des objectifs légitimes «
d’utilité publique
», tels qu’en poursuivent des mesures de réforme économique ou de justice sociale, peuvent militer pour un remboursement inférieur à la pleine valeur marchande (voir
Scordino
(n
o
1)
précité, § 256).
14.
Dans la présente affaire, la Cour note que le transfert du bien a été réalisé en vue de la création d’une zone franche (voir paragraphe 47 de l’arrêt au principal) et donc d’une «
expropriation isolée
». Il ne s’inscrit pas dans le contexte d’une politique plus large tendant à une réforme économique et sociale. Dans ces conditions, elle conclut que l’indemnisation adéquate en l’espèce est celle qui correspond à la valeur marchande du bien (
voir,
mutatis mutandis
,
Scordino
(n
o
1)
précité, § 257
).
15.
A la lumière de ce qui précède, la Cour observe, d’une part, que les parties ne l’ont pas informée de la valeur marchande du terrain au moment du transfert litigieux en janvier 1997 et, d’autre part, que les tribunaux nationaux n’ont pas non plus ordonné des expertises (voir,
a contrario
,
Scordino
(n
o
1)
précité, §
258,
Kozacıoğlu,
précité, § 85). Dans ces conditions, elle ne peut que prendre en compte les renseignements fournis par les parties quant à la valeur marchande actuelle du bien. Ainsi, elle note que la société requérante demande 1
064
500 EUR, sur la base d’un rapport établi en 2009, tout en fournissant un nouveau rapport d’expertise établi après l’adoption de l’arrêt au principal, dont il ressort qu’en juillet 2011, la valeur du terrain avait baissé à un montant variant entre 630
000 et 700
000
EUR, en fonction des méthodes de calcul utilisées. Le Gouvernement produit également deux rapports d’expertise, l’un de 2009 estimant la valeur du terrain à 665
303
EUR, et l’autre de décembre 2011 estimant la valeur du terrain à 399
182
EUR. La Cour estime en conséquence que la valeur marchande actuelle du bien ne se prête pas à une évaluation précise, vu l’écart important séparant les estimations fournies à cette fin par les parties
(
Anonymos Touristiki Etairia Xenodocheia Kritis c.
Grèce
(satisfaction équitable), n
o
35332/05, § 19, 2 décembre 2010). Compte tenu de ces éléments – y compris l’objectif légitime d’utilité publique poursuivi par le transfert litigieux – et statuant en équité, elle juge raisonnable d’accorder à la requérante la somme de 500
000
EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.
B.
Dommage moral
16.
La requérante demande également 50
000 EUR à titre de dommage moral pour les souffrances subies en raison de la privation de propriété qui a conduit à sa réorganisation, au licenciement d’une grande partie de son personnel et à la diminution du profit, ainsi que du stress provoqué par les nombreuses procédures judicaires engagées.
17.
Le Gouvernement
estime en premier lieu qu’il n’y a pas de lien de causalité entre le dommage moral allégué et la prétendue violation de la Convention. Il argue également du fait qu’un éventuel dommage moral serait suffisamment compensé par un constat de violation. A titre subsidiaire, le Gouvernement considère que les prétentions de la requérante sont excessives.
18.
La Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat d’une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 constitue en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral.
C.
Frais et dépens
19.
La requérante n’a formulé aucune demande à ce titre.
D.
Intérêts moratoires
20.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 500
000 EUR (cinq cent mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouveaux lei roumains, pour dommage matériel,
au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 avril 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président