CASE OF CRAINICEANU AND FRUMUSANU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 2 - Right to life (Article 2-1 - Effective investigation) (Procedural aspect);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award
CASE OF CRAINICEANU AND FRUMUSANU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2012)
Tradus
și
revizuit de
IER
(
http://ier.gov.r
o/
)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA
A TREI
A
CAUZA
CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU
ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
(Cererea nr. 12442/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 aprilie 2012
DEFINITI
VĂ
24.07.
2012
Hotărârea
a
rămas definitivă
în temeiul art. 44 § 2 din
Convenție.
Poate suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
1
În cauza
Crăiniceanu și Frumușanu
împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a treia),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Josep Casadevall,
președinte
,
Egbert Myjer
,
Ján
Šikuta,
Ineta Ziemele
,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos,
judecători,
și
Marialena Tsirli,
grefier adjunct de
secție,
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 aprilie 2012,
pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la
aceeași dată:
PROCEDU
RA
La originea cauzei se
află
cererea nr.
12442/04
îndreptată
împotriva
României, prin care trei
resortisanți
ai acestui stat, domnii Viorel
Crăinicean
u
și Ș
tefan
Frumușanu și
doamna Luciana Maria
Frumușanu („reclamanții”)
,
au sesizat Curtea la 17 martie 2004 în temeiul art. 34 din Con
venția
pentru
apărarea
drepturilor omului
și
a
libertăților
fundamentale
(„Convenția”).
2.
Reclamanții
sunt
reprezentați
de Ionel Olteanu, avocat în
București.
Guvernul român
(„Guvernul”)
este reprezentat de agentul guvernamental,
domnul
Răzvan
-
Horațiu
Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3.
Reclamanții susțin,
în special, lipsa unei anchete penale efective
desfășurate
în
legătură
cu decesul
Auricăi Crăiniceanu și
al lui Andrei
Frumușanu,
care a avut loc la 25 septembrie 1991, în timpul represiunii
revoltelor din
fața
sediului Guvernului.
La 3 martie 2010,
Președintele Secției
a treia a decis
să
comunice
Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 1 din
Convenție,
acesta a
hotărât,
de asemenea,
că
admisibilitatea
și
fondul cauzei vor fi examinate
împreună.
În urm
a
abținerii
domnului Corneliu Bîrsan,
judecător
ales
să
reprezinte
România (art.
28 din Regulamentul
Curții), Președintele
Camerei l-a
desemnat pe domnul Mihai Poalelungi în calitate de
judecător
ad-hoc
(art. 26
din
Convenție și
art. 29 § 1 din Regulamentul
Curții).
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
2
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE
CAUZEI
Primul reclamant, domnul Viorel
Crăiniceanu,
s-a
născut
în 1963
și
locuiește
în
București.
7.
Soția
sa, Aurica
Crăiniceanu,
în
vârstă
de 27 de ani la momentul
faptelor, a fost
ucisă
prin
împușcare
la 25 septembrie 1991, în timpul
revoltelor care au avut loc
fața
sediului Guvernului.
8.
Ceilalți
doi
reclamanți,
domnul
Ștefan Frumușanu și
doamna Luciana
Maria
Frumușanu, soț și soție,
s-au
născut
în 1944
și,
respectiv, 1942.
Acești
a
locuiesc în
București.
Fiul lor, Andrei
Frumușanu,
în
vârstă
de 24 de ani la momentul faptelor,
a fost ucis prin
împușcare
la 25 septembrie 1991, în timpul revoltelor
menționate.
A. Represiunea revoltelor din 25 septembrie 1991
Potrivit rechizitoriului din 16 august 1995 al Parchetului Militar de pe
lângă
Tribunalul Militar Teritorial, la 25 septembrie 1991, în jurul orelor
14.30, grupuri mari de mineri,
căror
li s-au
alăturat
alte persoane particulare,
au venit
să
manifesteze în
Piața
Victoriei din
București,
în
fața
sediului
Guvernului. Ca urmare a acestei
mișcări
sociale, au fost luate
măsuri
suplimentare de securitate, pentru a proteja atât sediul Guvernului, cât
și
înalții
demnitari
aflați
acolo. Astfel, în interiorul
clădirii
Guvernului au fost
plasați polițiști și soldați
din cadrul a
două
garnizoane din
București. Soldați
din alte trei garnizoane din
București
au fost
plasați
în exteriorul
clădirii
menționate.
Conform rechizitoriului sus-
menționat, forțele
armate aflate în
interiorul
clădirii
aveau acces doar la parter
și
la etajul 1, cu
excepția
personalului militar al unei singure garnizoane, care putea
să
urce
până
la
etajul 2 al
clădirii,
unde se aflau Cabinetul prim-ministrului
și
Secretariatul
General al Guvernului. Personalul
aceleiași
garnizoane controla punctele de
acces de la intrare
și
din interiorul
clădirii,
punctele de control fiind
repartizate conform unui plan de
acțiune
întocmit anterior. Unul dintre
punctele de control se afla la etajul 2, pe partea cu Cabinetul prim-ministrului.
La fiecare
ușă
de acces în cabinet, se aflau doi
subofițeri și
doi
recruți, echipaț
i
cu arme de foc de un anumit tip (cu calibru de 7,65
mm
și,
respectiv
,
7,62 mm).
În plus, erau
prezenți și
membri ai Serviciului de
Protecție și Pază
(denumit în continuare
„SPP”),
un corp de
pază militarizată,
efectivele
acestuia fiind triplate
față
de cele
desfășurate
în mod
obișnuit.
Ulterior, a fost
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
3
trimisă
o unitate a
Formațiunii
de
Intervenție Antiteroristă
a SPP, la ordinele
căpitanului
G. (devenit maior).
13.
Ofițerii
SPP, cu
excepția
celor din unitatea
antiteroristă,
au fost pl
asați
într-o
cameră
de la etajul 2, vizavi de Cabinetul prim-ministrului.
Aceștia
erau
echipați
cu un alt tip de arme de foc
față
de
ceilalți
militari (cu calibrul de
9 mm
și,
respectiv, 5,45 mm).
Unitatea
antiteroristă
se afla în curtea
interioară
a
clădirii,
în apropierea
mașinilor
de serviciu ale
miniștrilor, așteptând
o
eventuală
evacuare a
acestora.
Șeful
lor,
căpitanul
G., plecase de
lângă aceștia și
urcase la etajul 2
,
alăturându
-se
celorlalți
membri ai SPP.
15.
Căpitanul
G. era echipat cu o
armă
de foc de calibrul 26 mm, potrivit
martorilor, a
căror depoziție
a fost
reținută
în rechizitoriul din 16 august 1995.
La aproximativ o
oră
de la sosirea lor în
Piața
Victoriei,
manifestanții
au devenit extrem de
violenți,
aruncând cu sticle incendiare, fapt ce a condus
la decesul unui recrut
și
a provocat pagube materiale majore.
Potrivit rechizitoriului din 16 august 1995,
violența manifestanțilo
r
a
făcut necesară intervenția forțelor
armate aflate în sediul Guvernului. Astfel,
militarii au folosit bastoane de cauciuc
și
gaze lacrimogene pentru a-i dispersa
pe
manifestanți.
În ciuda acestei
intervenții, violența manifestanților
s-a intensificat. În
aceste
condiții,
prim-ministrul a decis
să părăsească
sediul Guvernului,
împreună
cu
toți
demnitarii
și
membrii personalului, având în vedere în
special faptul
că manifestanții amenințau să
intre.
Astfel, au fost
evacuați toți
civilii din sediul Guvernului din
Piața
Victoriei, cu
excepția
a trei persoane, ministrul pentru
relația
cu Parlamentul,
secretarul general al Guvernului
și
secretarul general al partidului aflat la
guvernare (Frontul
Salvării Naționale)
.
Prim-ministrul a fost evacuat în jurul orelor 16.30, escortat de
ofițeri
ai SPP. Unitatea
antiteroristă
a
rămas
la
fața
locului, iar comandantul ei,
căpitanul
G., a
rămas
la etajul 2 al
clădirii.
În jurul orelor 18, intensitatea
confruntărilor
dintre
manifestanți și
forțele
armate a crescut, fiind
ordonată
ofensiva pentru a împiedica
încercuirea sediului Guvernului.
B. Decesul prin
împușcare
al
Auricăi Crăiniceanu și
al lui Andrei
Frumușanu
Potrivit rechizitoriului din 16 august 1995, intensitatea
violenței
manifestanților,
care a cauzat moartea unui recrut
și
provocase importante
pagube materiale prin incendierea parterului
clădirii,
era atât de mare încât
l-
a determinat pe
căpitanul
G.
să acționeze
în sprijinul ofensivei
forțelor
de
ordine,
trăgând
mai multe focuri cu arma sa de calibrul 26 mm, cu
muniți
e
„reactivă”
(a se vedea infra, pct. 28), din locul în care se afla, de la etajul 2
al
clădirii.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
4
Astfel, în respectivul rechizitoriu s-a
susținut că căpitanul
G. a
acționat
sub
influența
panicii, chiar
dacă știa că
îi era interzis
să folosească
acest tip
de
armă
în astfel de
condiții,
având în vedere riscul pentru
viața
manifestanților.
Acesta a tras mai multe focuri în
direcția manifestanților,
vizând
șantierul
unei
clădiri
cunoscute sub numele de
„blocul Tarom”,
pe
motiv
că manifestanții
mergeau acolo pentru a procura obiecte contondente,
cu scopul a le folosi împotriva
forțelor
de ordine.
În acest moment, în jurul orelor 18.15-18.20,
soții
Viorel
și
Auric
a
Crăiniceanu,
care se îndreptau spre
Piața
Victoriei, au ajuns pe trotuarul din
apropierea
șantierului
blocului Tarom.
La scurt timp, victima Aurica
Crăiniceanu
a fost
lovită și
grav
rănită
în
partea
dreaptă
a pieptului de un proiectil de calibrul 26
mm. A fost
transportată
de
urgență
la spital, a fost
internată
la orele 19.30
și
a decedat din
cauza
rănilor
a doua zi, 26 septembrie 1991.
În
aceeași seară
a zilei de 25 septembrie 1991, a doua
victimă,
Andrei
Frumușanu, însoțit
de martorul P.N., a ajuns în apropierea
șantierului
blocului
Tarom. Suferind
iritații
din cauza gazelor lacrimogene
împrăștiate
în
Piaț
a
Victoriei,
aceștia
s-au dus în curte
a
șantierului,
unde se afla o
fântână,
pentru
a se
spăla.
În timp ce
ieșea
din curte,
după
ce se
spălase,
Andrei
Frumușanu
a
fost lovit de
același
tip de proiectil ca
și
cel care lovise prima
victimă și
a fost
grav
rănit.
Acesta a decedat din cauza
rănilor
înainte de a ajunge la spital,
unde s-a constatat decesul
său.
C. Ancheta
desfășurată
de Parchetul Militar de pe
lângă
Tribunalul
Militar
București
în perioada 1991-1995
Astfel cum reiese din rechizitoriul din 16 august 1995, au fost efectuate
mai multe acte de cercetare
penală:
o cercetare la
fața
locului, cu efectuarea
de fotografii
și
reconstituiri ale evenimentelor, expertize medico-legale, au
fost
obținute
rapoarte ale militarilor garnizoanelor militare
prezenți
la
fața
locului, au fost verificate armamentul
și muniția,
au fos
t
audiați și confruntați
martori,
cărora
li s-a cerut
să recunoască
suspectul dintr-un grup de persoane.
Rezultatele
cercetării
la
fața
locului
și
a expertizelor medico-lega
le
În urma acestora, s-a constatat
că,
în momentul în care a fost
împușcată,
victima Aurica
Crăiniceanu
se afla la o
distanță
de 94 m de sursa focurilor de
armă,
în timp ce victima Andrei
Frumușanu
se afla la
o
distanță
de 134 m.
Din rapoartele medico-legale a rezultat
că
decesul celor
două
victime
a fost cauzat de leziuni toracice interne, care le-au afectat în special
plămânii
și
care au fost provocate de un
„proiectil neconvențional”,
cu factori
secundari, în special arsuri.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
5
Expertizele balistice
Din expertizele balistice a rezultat descrierea proiectilelor care au lovit
cele
două
victime. Aceste proiectile proveneau
„de
la
cartușe
reactive de
iluminare
și semnalizare”
calibrul 26 mm, care aveau capacitatea de a arde
timp de 4 secunde pe traiectoria lor,
adică până
la 300 de metri. De asemenea,
s-a
reținut că, odată
tras, acest tip de proiectil nu avea o traiectorie
precisă și
că direcționarea
acestuia
către
un grup mare de persoane o expunea pe fiecare
dintre aceste persoane unui risc echivalent. Conform rechizitoriului sus-
menționat,
acest tip de
cartuș conținea
combustibil solid care avea în
componență nitroglicerină și substanțe
pirotehnice pe
bază
de magneziu.
Acestea nu erau menite
să
fie utilizate împotriva oamenilor, ci numai în cadrul
anumitor oper
ațiuni
militare, în scopuri de semnalizare. În conformitate cu
reglementările
militare, era interzis
să
se
tragă
cu acest tip de
cartuș
dintr-un
unghi mai mic de 45
o
.
3.
Depozițiile
martorilor
și
inculpatului
Martorii Constantin N., Vasile T.
și
reclamantul Viorel
Crăiniceanu
,
audiați
de Parchetul Militar
București,
au indicat
că
focurile de
armă
cu
proiectile luminoase au fost trase de la o
fereastră situată
la etajul 2 al
clădirii
Guvernului, de pe
fațada orientată către
Bulevardul Ana
Ipătescu
.
Martorii Ionel P
.,
funcționar
al Guvernului,
și
Daniela N.,
ofițer
militar,
care se aflau la etajul 2 al
clădirii
în timpul evenimentelor descrise mai sus,
au precizat
că căpitanul
G. era acolo
și că
acesta avea o
armă
de foc cu calibrul
26 mm.
La cererea Parchetului Militar,
funcționarul
a recunoscut tipul de
armă
pe care o
văzuse
în acea zi, atunci când i s-a prezentat o serie de arme
de foc.
31.
Căpitanul
G., ascultat în calitate de inculpat, a declarat
că
se afla la
etajul 2 al
clădirii
Guvernului, într-un birou de
lângă
Cabinetul Prim-
ministrului, de la fereastra
căruia
a
văzut că niște manifestanți violenți
agresau
un soldat. Ca
reacție
la
această scenă, „a
luat
hotărârea
de a interveni, folosind
pușca și muniția
iritant
lacrimogenă”
.
Cu toate acestea, a negat
că
a tras cu o
armă
de foc cu calibrul 26 mm la 25 septembrie 1991
și
a afirmat
că
a
părăsit
clădirea
în timpul
evacuării
prim-ministrului, întrucât
făcea
parte din escorta
acestuia,
și că
s-a întors mai târziu.
Prim-ministrul de la acea vreme, audiat în calitate de martor, a declarat
că
nu-
și
poate aminti
dacă ofițerul
G. l-a
însoțit
când a fost evacuat din
clădirea
Guvernului.
33.
Alți
martori, din rândul militarilor care l-au
însoțit
pe prim-ministru î
n
acel moment, au
făcut declarații
contradictorii cu privire la
prezenț
a
căpitanului
G. Parchetul Militar a organizat confruntarea acestora
și
a dedus
că
martorii care au declarat
că
G. îl
însoțise
pe prim-ministru nu au spus
adevărul,
unul dintre
aceștia
fiind, de asemenea, subordonat al
ofițerului
G.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
6
Pe baza acestor
declarații și
a faptului
că
directorul SPP, colonelul I.,
nu a
răspuns convocărilor
repetate, Parchetul Militar a concluzionat
că
căpitanul
G. nu a
părăsit clădirea
Guvernului pe durata
manifestațiilor
violente care au avut loc în
Piața
Victoriei la 25 septembrie 1991.
Parchetul militar l-a audiat ca martor pe cameramanul C., care, aflat în
aceeași cameră
cu
căpitanul
G., a filmat scena în care soldatul era agresat, la
care a
făcut
referire
căpitanul.
Cameramanul a declarat
că căpitanul
G. nu
și
-
a folosit
pușca
sau o
altă armă
cu acea ocazie.
4.
Înregistrările
video
Parchetul a examinat, de asemenea,
înregistrările
video realizate de
cameramanul C.
și
de un al doilea cameraman care a filmat
aceleași
scene. S
-
a concluzionat
că,
contrar
afirmațiilor căpitanului
G., nu s-a tras niciun foc de
armă
cu
muniție
iritant-
lacrimogenă
ulterior
agresării
soldatului de
către
manifestanți. Această
concluzie s-a bazat pe faptul
că
fumul caracteristic
acestui tip de focuri d
e
armă
ar fi trebuit
să
fie vizibil în
înregistrările
în
cauză
.
Rapoartele
și comunicările
prezentate în scopul
cercetării
de
către
forțele
militare implicate în evenimente
În urma unei anchete cu privire la militarii SPP care au fost
trimiși
la
locul evenimentelor, Parchetul Militar a concluzionat
că aceștia
din
urmă
n
u
au întocmit niciun raport privind misiunea, ulterior evenimentelor din 25
septembrie 1991. Prin urmare, s-a considerat
că
rezumatul
operațiunilor
(jurnalul de
luptă)
prezentat de SPP în scopul
cercetării,
în care se
mențion
a
că
militarii
săi
nu au utilizat armele lor de foc la 25 septembrie 1991, nu putea
fi luat în considerare, deoarece nu a fost întocmit pe baza unor rapoarte
privind misiunea, prezentate de militarii
participanți.
În plus, Parchetul a
subliniat
că,
contrar
afirmațiilor
din jurnalul de
luptă, însuși
inculpatul a
recunoscut
că
a folosit un anumit tip de
armă
de foc.
În cadrul anchetei Parchetului Militar, s-a încercat, de asemenea,
să
se
stabilească
tipul de armament
și muniție
folosite de militarii SPP în perioada
25-27 septembrie 1991. Astfel, la cererea Parchetului Militar, la 2 decembrie
1991, SPP a adresat Parchetului o scrisoare cu titlul
„
Armamentul
și muniția
folosite în perioada 25-27.09.1991, caracteristici tehnico-tactice
”,
în care
erau
menționate puști
de semnalizare de calibru 26
mm
și muniția
d
e
semnalizare cu calibrul de 26 mm.
În urma acestei scrisori, Parchetul a solicitat SPP
să
precizeze
soldații
care au folosit arme
și muniții
reactive de calibrul 26 mm.
Printr-o scrisoare din 4 februarie 1992, SPP i-a
răspuns
Parchetului
Militar
că,
în perioada 25-27 septembrie 1991, militarii SPP nu au utilizat
muniție
de calibru 26 mm.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
7
Având în vedere
contradicția
dintre cele
două comunicări
ale SPP din
2 decembrie 1991
și
4 februarie 1992, Parchetul Militar a solicitat
explicații
din partea SPP
și
a efectuat
„o
verificare la
fața locului”
.
În urma acestei
verificări,
prin scrisoarea din 15 iulie 1992, SPP a
revenit
parțial
asupra
dezmințirilor inițiale și
a recunoscut
că soldații săi
au
folosit împotriva
manifestanților
grenade lacrimogene
și cartușe
de 12 mm,
cu plumb.
În urma
verificării
rapoartelor zilnice ale SPP privind armamentul
și
muniția,
Parchetul Militar a constatat
că
acestea nu cuprindeau nicio
indicație
privind distribuirea
și
consumul de
muniție
de calibrul 26 mm pentru perioada
25-27 septembrie 1991, dar
că
documentele respective precizau în mod
lacunar,
și
anume în
absența semnăturii
gestionarului,
că
au fost utilizate 124
de
cartușe
de 26 mm în perioada
cuprinsă
între 28 octombrie
și
4 noiembrie
1991, pentru o tragere de
exercițiu.
Astfel, în
același
rechizitoriu din 16
august 1995, un alt militar al SPP, maiorul M.C., a fost trimis în
judecat
ă
pentru fals.
La 22 iulie 1992, Parchetul militar a adresat o
nouă
cerere
către
SPP
,
solicitându-i
să
indice ce tip de armament aveau asupra lor
căpitanul
G.
și
subordonații săi
la 25 septembrie 1991.
Întrucât nu a primit niciun
răspuns
o
perioadă lungă
de timp, Parchetul
militar
și
-a reiterat cererea în mai multe rânduri.
În cele din
urmă,
la 28 aprilie 1994, SPP a
răspuns că
se afla în
imposibilitatea de a-i comunica
informațiile
solicitate, deoarece la 3
noiembrie 1992 au fost distruse mai multe documente, inclusiv ordinul de
alarmă,
registrul de armament, registrul
adnotări și
caietul cu note telefonice
pentru perioada
relevantă.
Concluziile Parchetului
Pe baza probelor adunate, Parchetul militar a concluzionat
că căpitanul
G. a fost singurul militar în posesia unei arme
și
a unei
muniții
de calibrul
26 mm, care se afla la etajul 2 al
clădirii
Guvernului atunci când s-au tras mai
multe focuri de
armă
în
direcția manifestanților,
cu
muniție reactivă
de
calibrul 26 mm
și
care au provocat decesul victimelor Aurica
Crăiniceanu și
Andrei
Frumușanu.
Parchetul Militar l-a trimis pe maiorul (fost
căpitan)
G. în
fața
Tribunalului Militar pentru omor deosebit de grav
și
i-a comunicat
tribunalului militar o
listă
cu 103 martori care trebuiau
audiați.
D. Procesul în
fața instanțelor
militare
Prin
hotărârea
din 10 iulie 1998, Tribunalul Militar Teritorial
București
l-a condamnat pe maiorul G. la 8 ani de închisoare pentru omor
și
a obligat
SPP,
împreună
cu partea
responsabilă
civilmente,
să plătească despăgubiri
părților
civile,
reclamanții și
cei doi copii minori ai
Auricăi Crăiniceanu.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
8
Tribunalul militar a urmat în mare
măsură raționamentul
din rechizitoriu
l
Parchetului militar.
1.
Hotărârea curții
militare de apel din 29 septembrie 1999
La 29 septembrie 1999, curtea
militară
de apel a admis apelul declarat
de maiorul G.
și
l-a achitat.
Curtea
militară
de apel a confirmat concluzia tribunalului militar
teritorial
și
a Parchetului, potrivit
căreia
cele
două
victime au fost ucise de
proiectile reactive de iluminare
și
semnalizare cu calibrul 26 mm. Curtea de
apel a confirmat, de asemenea,
că
victima Aurica
Crăiniceanu
a fost
ucisă
d
e
un foc de
armă
tras de la etajul 2 al
clădirii
Guvernului, de la a treia
fereastră
a acestui etaj, dar a infirmat concluziile Parchetului
și
tribunalului milita
r
teritorial referitoare la sursa focurilor de
armă
care au ucis
cealaltă victimă
,
Andrei
Frumușanu,
considerând
că
nu existau probe suficiente pentru a stabili
originea acestor focuri de
armă.
În continuare, curtea
militară
de apel a infirmat
hotărârea
tribunalului
militar teritorial
și
a
hotărât că ofițerul
G. nu a avut asupra lui
și
nici nu a
folosit o
armă
de calibrul 26 mm
și că
membrii SPP nu au utilizat acest tip de
armă și muniție
la 25 septembrie 1991.
Instanța
nu a examinat lacunele
și
contradicțiile
din
informațiile
furnizate de SPP în cursul anchetei. A admis
versiunea inculpatului, potrivit
căreia
acesta a tras doar cu
muniție
cu gaze
lacrimogene
și
a
părăsit clădirea
Guvernului pentru a-l escorta pe prim-
ministru în timpul
evacuării
acestuia. Curtea
militară
de apel s-a limitat la
respingerea
declarației
cameramanului C.
și
nu a
făcut
nicio referire la
înregistrările
video examinate de Parchetul militar.
Apoi, criticând
„caracterul
fantezist al rechizitoriului, acceptat de
instanța
de
fond”,
potrivit
căruia ofițerul
G. a tras cu
muniție
de calibrul
26 mm, întrucât nu a fost
identificată
nicio
altă persoană
care
deținea
acest tip
de
armă și muniție,
Curtea
Militară
de Apel
București
a considerat
că:
„Această logică
este cel
puțin ciudată și
concluzia
trasă
este de-a dreptul
periculoasă.
Se ajunge la un
enunț
pozitiv pornind de la un fapt negativ.
Această metodă
ar putea
să aibă
o
anumită
valoare,
dacă
s-ar oferi
garanția că
toate
persoanele care se aflau în
clădirea
Guvernului între orele 18.10
și
18.50 au fost
inventariate, numite
și
controlate
și că
absolut toate au furnizat un alibi, dovedind astfel,
dincolo de orice
îndoială, că
niciuna dintre ele nu a avut asupra sa armamentul
și muniția
incriminate
și
nu a tras.
Or, acest lucru nu s-a întâmplat. În plus, având în vedere
circumstanțele,
acest lucru
ar fi o utop
ie.
Dimpotrivă
,
în acel moment, în
clădirea
Guvernului se aflau numeroase persoane care
ar fi put
ut
să tragă
cu o
armă
de calibrul 26 mm
și
cu
muniție reacti
vă
de semnalizar
e
și
iluminare
și să
provoace moartea victimelor
Crăiniceanu
Aurica
și Frumușanu
Andrei
.
”
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
9
Astfel, curtea
militară
de apel a apreciat
că
tribunalul militar teritorial
a
reținut
în mod eronat
că
la sediul Guvernului nu existau alte trupe militare
care se aflau în posesia unor
puști
de calibrul 26
mm. Curtea de apel a
menționat că
Brigada de asigurare a ordinii
și liniștii
publice avea acest tip de
arme
și muniție,
în ciuda faptului
că
inspectoratul
poliției
negase acest lucru
„prin crasă dezinformare”,
în scrisoarea din 1 noiembrie 1991.
În plus, trupele de jandarmi prezente
fuseseră,
de asemenea, echipate
cu patru
puști
de calibrul 26 mm, cu
muniție lacrimogenă.
Curtea
militară
d
e
apel a subliniat
că
una dintre cele patru
puști
a fost
pierdută
în ziua de 25
septembrie 1991
și găsită două săptămâni
mai târziu, dar
că
aceasta nu era cea
cu care au fost ucise victimele, arma în
cauză
nefiind g
ăsită niciodată.
Curtea
militară
de apel a observat
că
nici tribunalul militar, nici
Parchetul nu au luat în considerare toate
forțele
armate prezente la sediul
Guvernului, în special membrii
Brigăzii
Antiteroriste (USLA - Unitatea
Specială
de
Luptă Antiteroristă)
a Serviciului Român de
Informații
(SRI)
,
echipați
cu uniforme negre, cagule
și căști.
Pe baza
declarației
unui singur
martor, colonelul I.G.,
instanța militară
a considerat
că
brigada
antiteroristă
deținea
alte arme
și muniții
decât cele declarate în comunicarea
făcută
de SRI
Parchetului militar la 28 ianuarie 1991.
În cele din
urmă,
curtea
militară
de apel a considerat
că
existau dovezi
care demonstrau
că,
pe terasa
clădirii
Guvernului, erau
„luptători
în
combinezoane negre
și
purtând cagule, care
trăgeau
în
mulțime
cu
cartușe
reactive” și că „acești luptători
nu au fost
revendicați
de niciuna dintre
structurile miliare prezente oficial la sediul
Guvernului”.
2.
Hotărârea Curții
Supreme de
Justiție
din 14 decembrie 2000
Printr-o
hotărâre
din 14 decembrie 2000, Curtea
Supremă
de
Justiție
a
admis recursul introdus de Parchetul militar
și reclamanți, părți
civile în
procedură, și
a casat decizia
Curții
Militare de Apel
București
din 29
septembrie 1999, precum
și hotărârea
Tribunalului Militar Teritorial
București
din 10 iulie 1998. Cauza a fost
trimisă
Parchetului militar teritorial
în vederea
completării cercetării
penale, pentru a compensa lacunele din
ancheta
inițială.
Curtea
Supremă
a indicat Parchetului o serie de
măsuri
d
e
anchetă
pe care trebuia
să
le efectueze (audieri
și confruntări
ale martorilor,
cercetări
la
fața
locului
și
altele).
E. Continuarea anchetei penale
și ordonanța
de încetare a
urmăririi
penale împotriva
ofițerului
G.
Prin
ordonanța
din 30 mai 2003, Parchetul militar teritorial a dispus
încetarea
urmăririi
penale împotriva
ofițerului
G. Parchetul militar a dispus,
de asemenea, înregistrarea cauzei în lista cauzelor privind
infracțiuni săvârșite
de autori
necunoscuți și
continuarea anchetei în vederea
identificării
autorilor.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
10
Parchetul militar a concluzionat
că
ancheta nu a putut stabili natura
armelor
și muniției văzute
de cei doi martori, Ioan P.
și
Daniela N., care
începuseră să
uite faptele. În plus, Parchetul militar a indicat
că
cei 260 de
recruți prezenți
la
fața
locului nu au fost
audiați și că
demersurile
necesită
u
n
volum mare de timp cu
consecințe
asupra
situației
personale
și
profesionale a
inculpatului maior G.
La 9 octombrie 2003,
Secția
Parchetelor Militare din cadrul
Parchetului de pe
lângă
Curtea
Supremă
de
Justiție
a confirmat decizia din 30
mai 2003.
Plângerea
reclamanților
împotriva
ordonanței
a fost
respinsă
prin
hotărârea
Tribunalul Militar Teritorial
București
din 31 mai 2004. În urma
recursului
reclamanților, această hotărâre
a fost
confirmată
prin
hotărâre
a
Curții
Militare de Apel
București
din 26 iulie 2004.
F. Continuarea anchetei
și ordonanțele
de declinare a
competenței
Prin
rezoluția
din 28 aprilie 2005, Parchetul militar a dispus efectuarea
unor acte de cercetare
penală
pentru a stabili autorul dublului omor
.
Astfel, Parchetul a solicitat Serviciului Român de
Informații șapt
e
înregistrări
video, care nu i-au fost furnizate.
Au fost
audiați
14 martori
și
a fost
dispusă
efectuarea unor noi
expertize balistice
și
criminalistice.
La 15 februarie 2007,
Secția
Parchetelor Militare a Parchetului de pe
lângă
Înalta Curte de
Casație și Justiție
(fosta Curte
Supremă
de
Justiție)
a
redeschis dosarul de
urmărire penală.
Prin
ordonanța
din 12 septembrie 2007,
Secția
Parchetelor Militare a
dispus redeschiderea
urmăririi
penale împotriva
ofițerului
G.
La 7 mai 2008, noul Procuror militar
șef
al
Secției
Parchetelor Militare
din cadrul Parchetului de pe
lângă
Înalta Curte de
Casație și Justiție
a infirmat
ordonanța
din 12 septembrie 2007.
Prin
ordonanța
din 30 martie 2009, Parchetul Militar de pe
lângă
Tribunalul Militar Teritorial
București și
-a declinat
competența
în favoarea
Parchetului de pe
lângă
Tribunalul
București,
din cauza faptului
că
nu existau
indicii serioase privind implicarea unor militari în faptele care
făceau
obiectul
anchetei
.
Prin
ordonanța
din 23 iunie 2009, Parchetul de pe
lângă
Tribunalul
București
a constatat
intervenția prescripției răspunderii
penale
și
a dispus
clasarea cauzei privind civilii
aflați
la sediul Guvernului
și
care ar fi putut
să
provoace moartea celor
două
victime. Prin
aceeași ordonanță,
Parchetul
și
-a
declinat
competența
în favoarea Parchetul Militar de pe
lângă
Tribunalul
Militar Teritorial în ceea ce
privește răspunderea
militarilor. Parchetul de pe
lângă
Tribunalul
București
a observat, în
aceeași ordonanță, că
nu au fost
luate toate
măsurile
de cercetare
prevăzute
în
hotărârea
din 14 decembrie
2000 a
Curții
Supreme de
Justiție.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
11
G. Cele mai recente
evoluții
ale anchetei
Prin
ordonanța
din 19 octombrie 2010, Parchetul Militar de pe
lângă
Tribunalul Militar Teritorial
București
a dispus clasarea cauzei, ca urmare a
intervenției prescripției răspunderi
i
penale. Parchetul a aplicat termenul
general de
prescripție
de 15 ani, în
măsura
în care nu exista niciun inculpat în
cauză. Ordonanța
a fost
confirmată
la 3 decembrie 2010 de
către
Procurorul
general militar al Parchetului Militar de pe
lângă
Curtea
Militară
de Apel
București.
Prin
hotărârea
din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Militar Teritorial
București
a admis plângerea
reclamanților
împotriva
ordonanței
de clasare a
deciziei. Tribunalul militar a precizat
că
termenul de
prescripție
aplicabil era
de 22 de ani
și
6 luni, întrucât cursul
prescripției
a fost întrerupt. În plus,
instanța
a admis cererile
reclamanților,
constatând
deficiențele
anchetei,
întrucât nu au fost luate
măsurile
de cercetare dispuse prin decizia
Curții
Supreme de
Justiție
din 14 decembrie 2000, în ciuda faptului
că
a trecut o
perioadă considerabilă
de timp.
73.
Instanța militară
a dispus completarea
cercetării
penale
și
a indicat pe
larg actele de cercetare
penală
care trebuiau
să
fie efectuate cât mai curând
posibil
„pentru
a respecta
cerința
unei anchete efective,
capabilă să conducă
–
înainte de expirarea termenului special de
prescripție
de 22 de ani
și
6 luni
–
la stabilirea
adevărului,
identificarea
și
pedepsirea persoanelor
răspunzătoare
de uciderea cu o
armă
de foc a lui
Frumușanu
Andrei
și
Crăiniceanu Aurica”
.
Recursul Parchetului împotriva
hotărârii
din 26 ianuarie 2011 a fost
declarat inadmisibil prin decizia din 9 iunie 2011 a
Curții
Militare de Apel
București.
Potrivit unui comunicat de
presă
al
Secției
Parchetelor Militare din 2
3
decembrie 2011, au fost
citați
martori
și
s-au solicitat
informații
din partea
Serviciului Român de
Informații,
Inspectoratului General al Jandarmeriei
și
a
altor
instituții
publice, prin intermediul unor scrisori trimise în perioada 10-
26 octombrie 2011. Din cauza faptului
că
aceste scrisori nu au primit niciun
răspuns, Secția
Parchetelor Militare
și
-a reînnoit solicitarea de
informații
în
cursul lunii noiembrie 2011.
II. DREPTUL
ȘI
PRACTICA INTERNE RELEVANT
E
Aspectele
esențiale
ale
dispozițiilor
relevante din Codul penal care
reglementau
infracțiuni
contra
vieții
sunt descrise în
hotărârea
Pantea
împotriva României
, nr. 33343/96, pct. 154, CEDO 2003-VI (extrase).
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
12
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 2 DIN
CONVENȚIE
77.
Reclamanții susțin că
doamna Aurica
Crăiniceanu, soția
primului
reclamant,
și
domnul Andrei
Frumușanu,
fiul
celorlalți
doi
reclamanți,
au fost
uciși
prin
împușcare
la 25 septembrie 1991, ca urmare a folosirii
forței
letale
de
către agenții
statului.
Aceștia critică autoritățile
competente pentru
că
nu
au efectuat o
anchetă efectivă, imparțială și promptă,
care
să poată
conduce
la identificarea
și sancționarea
persoanelor
răspunzătoare.
În
această privință,
invocă
art. 2 din
Convenție,
redactat
după
cum
urmează:
„1.
Dreptul la
viață
al
oricărei
persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi
cauzată
cuiva în mod
intenționat,
decât în executarea unei
sentințe
capitale
pronunțate
de un tribunal în cazul în care
infracțiunea
este
sancționată
cu
această pedeapsă
prin
lege.
Moartea nu este
considerată
ca fiind
cauzată
prin
încălcarea
acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut
necesară
la
forță
:
a) pentru a asigura
apărarea oricărei
persoane împotriva
violenței
ilegale;
b) pentru a efectua o arestare
legală
sau pentru a împiedica evadarea unei persoane
legal
deținute
;
c) pentru a reprima, conform legii,
tulburări
violente sau o
insurecție. ”
A. Cu privire la admisibilitate
78.
Făcând
referire la principiile
enunțate
în
hotărârea
Agache
și alții
împotriva României
(nr. 2712/02,
pct. 69,
20 octombrie 2009), Guvernul
ridică
o
excepție preliminară
în baza
incompatibilității
ratione temporis
a
capătului
de cerere întemeiat pe
încălcarea
aspectului procedural al art.
2
.
Susține că,
în perioada în care
reclamanții susțin că
ancheta a trenat
și
autoritățile
au fost inactive, România nu ratificase
încă Convenția.
Astfel, Guvernul
constată că,
între 26 septembrie 1991, data la care a
început ancheta,
și
20 iunie 1994, data
intrării
în vigoare a
Convenției
în ceea
ce
privește
România, au trecut aproximativ doi ani
și nouă
luni
și că,
în
această perioadă, autoritățile
au efectuat majoritatea actelor de
urmărire
penală
cu privire la
circumstanțele
decesului rudelor
reclamanților, și
anume
cercetări
la
fața
locului, audieri ale martorilor, expertize criminalistice,
constatări
tehnico-
științifice, investigații
medicale
și
autopsii. În
această
privință, susține că,
în
hotărârea
din 14 decembrie 2000, Curtea
Supremă
de
Justiție, după
ce a analizat din nou cauza, a considerat
că
probele existente l
a
dosar erau insuficiente
și că
nu puteau fi completate în
fața instanțelor
decât
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
13
cu întârzieri semnificative. În concluzie, potrivit Guvernului, Curtea
Supremă
a constatat
că
ancheta
efectuată
înainte de intrarea în vigoare a
Convenției
a
fost
incompletă.
Prin urmare, cele mai importante
măsuri
procedurale
prevăzute
la art. 2 din
Convenție
ar fi trebuit
să
fie puse în aplicare înainte de
intrarea în vigoare a
Convenției.
Drept
răspuns, reclamanții invocă
principiile stabilite în materie în
hotărârea
Šilih
împotriva Sloveniei
[(MC), nr.
71463/01, pct.
159-163, 9
aprilie 2009]. De asemenea, fac referire la
hotărârea
Trufin împotriva
României
(nr. 3990/04,
pct. 34,
20 octombrie 2009), în care Curtea a
considerat
că
este
competentă
ratione temporis
pentru a se
pronunța
cu privire
la un
capăt
de cerere similar referitor la
ineficiența
unei anchete penale
privind un deces care a avut loc înainte de data
ratificării Convenției
de
către
România.
Curtea
reamintește
principiile consacrate în
hotărârea
Šilih
(citată
anterior, pct
.
159-163)
și
aplicate recent într-o
cauză similară
împotriva
României, care se referea la anchete privind omorurile care au avut loc în
contextul
manifestațiilor
antiguvernamentale din decembrie 1989 (
Asociația
„21
Decembrie
1989” și alții
împotriva României
, nr. 33810/07
și
18817/08,
pct. 116,
24 mai 2011). Potrivit acestor principii,
obligația procedurală
inclusă
la art.
2, de a
desfășura
o
anchetă efectivă,
a devenit o
obligație
distinctă și independentă,
care poate f
i
impusă
statului chiar
și
în cazul în care
decesul a avut loc înainte de data
intrării
în vigoare a
Convenției
în
privinț
a
statului respectiv.
Totuși,
pentru ca
obligația procedurală
în
cauză să devină
aplicabilă,
trebuie
să
se
stabilească
faptul
că
o parte
considerabilă
a
măsurilor
procedurale au fost sau ar fi trebuit
să
fie puse în aplicare
după
ratificarea
Convenției
de
către
statul în
cauză
.
În
speță,
Curtea
observă că
procesul penal cu privire la decesul
doamnei Aurica
Crăiniceanu și
al domnului Andrei
Frumușanu, începută
în
1991, a continuat
și după
20 iunie 1994, data
ratificării Convenției
de
cătr
e
România. În
speță,
ulterior acestei date a fost întocmit un rechizitoriu, la 16
august 1998,
și
au fost
pronunțate
6
hotărâri
în
justiție.
În prezent, cercetarea
este
încă
la Parchet.
Rezultă că
o parte
considerabilă
din
măsurile
procedurale
au fost realizate
și
mai trebuie
să
fie puse în aplicare
după
ratificarea
Convenției.
Prin urmare, Curtea
hotărăște că
este
competentă
ratione temporis
pentru a examina
acuzația
de
încălcare
a art. 2 sub aspect procedural (a se
vedea
și
Agache
,
citată
anterior, pct.
70-73,
și
Ș
andru
și alții
împotriva
României
, nr. 22465/03, pct. 59, 8 decembrie 2009)
și
se va limita la a sta
bili
dacă
faptele survenite
după
intrarea în vigoare a
Convenției
în
privința
României
evidențiază
o
încălcare
a acestei
dispoziții.
Curtea
constată,
de asemenea,
că
acest
capăt
de cerere nu este în mod
vădit
nefondat în sensul art. 35 § 3 din
Convenție.
În plus, Curtea
subliniază
că
acesta nu
prezintă
niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este
necesar
să
fie declarat admisibil
.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
14
B. Cu privire la fond
85.
Reclamanții denunță
ritmul lent al
desfășurării
anchetei, care nu s-a
încheiat
încă, după douăzeci
de ani de la evenimente, în ciuda interesului
public de a afla cine sunt persoanele
răspunzătoare
pentru victimele ucise în
timpul represiunii revoltelor care au avut loc la sediul Guvernului în data de
25 septembrie 1991, precum
și deficiențele
constatate, printre altele, de
Curtea
Supremă
de
Justiție
în decizia din 14 decembrie 2000.
Guvernul
susține că
ancheta
efectuată
de
autoritățile naționale
cu
privire la decesul rudelor
reclamanților
s-a concretizat în optsprezece volume
ale anchetei, care
totalizează
4 383 de pagini. Enumerând actele de cercetare
penală
efectuate în
speță,
Guvernul
concluzionează că obligația
de a
desfășur
a
o
anchetă efectivă
a fost
respectată
în
speță,
în
măsura
în care este vorba
despre o
obligație
de
diligență și
nu de rezultat.
Curtea va examina caracterul efectiv al anchetei
desfășurate
în prezenta
cauză
în lumina unor principii consacrate în materie
și
rezumate, între altele,
în
hotărârile
Güleç împotriva Turciei
(27 iulie 1998, pct.77-78,
Culegere de
hotărâri și
decizii
1998-IV),
Issaieva
și alții
împotriva Rusiei
(nr. 57947/00,
57948/00
și
57949/00, pct.
208-213, 24 februarie 2005)
și
Carabule
a
împotriva României
(nr. 45661/99, pct. 127-131, 13 iulie 2010).
88.
Obligația procedurală
ce decurge din art. 2 impune
desfășurarea
unei
anchete efective atunci când recurgerea la
forță,
în special de
către agenți
ai
statului, a cauzat moartea. Este vorba despre o examinare
promptă, completă,
imparțială și aprofundată
a
circumstanțelor
în care au fost
săvârșite
omorurile,
pentru a putea identifica
și sancționa
persoanele
răspunzătoare.
Nu este o
obligație
de rezultat, ci de mijloace. Era necesar ca
autoritățile să
fi luat
măsuri
rezonabile pentru a asigura
obținerea
probelor legate de faptele în
cauză.
În acest context, este
implicită
o
cerință
de celeritate
și diligență
rezonabilă.
De asemenea, este necesar ca persoanele
însărcinate
cu ancheta
și
cele care
efectuează investigațiile să
fie independente de cele implicate în
evenimente, ceea ce presupune
absența oricărei legături
ierarhice sau
instituționale,
dar
și
o
independență practică
(
Issaieva
și alții,
citată
anterior,
pct. 210-211).
De asemenea, Curtea
reamintește că,
în cazul în care obstacole sau
dificultăți împiedică desfășurarea
unei anchete într-o
situație deosebită
,
înseamnă că reacția promptă
a
autorităților
este
capitală
pentru
păstrarea
încrederii publicului
ș
i adeziunea la statul de drept. Orice
deficiență
a
anchetei, care îi
slăbește
capacitatea de stabilire a
circumstanțelor speței
sau
de identificare a persoanelor
răspunzătoare, riscă să
co
nducă
la concluzia
că
nu
prezintă
gradul de
eficiență
necesar (
Šilih
,
citată
anterior, pct. 195).
Din
aceleași
motive, publicul trebuie
să aibă
dreptul de a verifica în
mod suficient ancheta sau concluziile sale, astfel încât
să poată
fi
contestată
răspunderea
atât în
practică,
cât
și
în teorie. Gradul necesar de control publ
ic
poate varia de la o
situație
la alta.
Totuși,
în toate cazurile, rudele victimei
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
15
trebuie
să
fie asociate procedurii în
măsura necesară
pentru
protecția
intereselor lor legitime (
McKerr împotriva Regatului Unit
, nr.
28883/95,
pct. 115, CEDO 2001-III).
Î
n
speță,
Curtea ia act de faptul
că,
la scurt timp
după
evenimentele din
septembrie 1991, a fost
deschisă
o
anchetă
din oficiu. Început în 1991,
procesul penal privind decesul doamnei Aurica
Crăiniceanu și
al domnului
Andrei
Frumușanu
este
încă
pendinte, de mai bine de
douăzeci
de ani. Curtea
reamintește că,
în temeiul
competenței
sale
ratione temporis,
îi este permis
să
ia în considerare doar perioada
ulterioară
datei de 20 iunie 1994, când a intrat
în vigoare
Convenția
în
privința
României.
De la bun început,
observă că,
în 1994, cauza era pe rolul Tribunalului
Militar Teritorial
București.
În acest sens, Curtea
constată că
ancheta în
cauză
a fost
încredințată
procurorilor militari care erau, la fel ca
și
unii dintre
inculpați,
militari
supuși
principiului
subordonării
ierarhice (
Șandru și alții
,
cit
ată
anterior, pct. 74). În plus,
inculpații
erau
înalți
responsabili ai armatei
aflați încă
în
funcție.
De asemenea,
deficiențele
anchetei au fost constatate de mai multe ori
chiar de
autoritățile naționale.
Astfel, din cauza acestor
carențe,
prin decizia
din 14 decembrie 2000 a
Curții
Supreme de
Justiție,
cauza a fost
trimisă
în
fața
Parchetului pentru completarea
cercetării
penale.
Același
lucru este
valabil
și
în ceea ce
privește
decizia
definitivă
din 26 ianuarie 2011 a
tribunalului militar teritorial. Astfel, a fost
dispusă
completarea
cercetării
penale
și
au fost indicate pe larg actele de cercetare
penală
care trebuiau
să
fie efectuate cât mai curând posibil
„pentru
a respecta
cerința
unei anchete
efective,
capabilă să conducă –
înainte de expirarea termenului special de
prescripție
de 22 de ani
și
6 luni
–
la stabilirea
adevărului,
identificarea
și
pedepsirea persoanelor
răspunzătoare
de uciderea cu o
armă
de foc a lui
Frumușanu
Andrei
și Crăiniceanu Aurica”
.
Curtea
constată,
de asemenea, lipsa de cooperare a
instituțiilo
r
implicate în represiune, precum
și
distrugerea probelor relevante (a se vedea
supra, pct. 46). Astfel cum reiese din comunicatul de
presă
din 23 decembr
ie
2011 al
Secției
Parchetelor Militare, s-au solicitat
informații
din partea
Serviciului Român de
Informații,
Inspectoratului General al Jandarmeriei
și
a
altor
instituții
publice, prin intermediul unor scrisori trimise în perioada 10-
26 octombrie 2011,
fără
ca aceste
solicitări
de
informații să primească
vreun
răspuns.
În
această privință,
Curtea
reamintește că
ascunderea
intenționată
a
unor probe
ridică,
de asemenea, îndoieli cu privire la capacitatea
reală
a
anchetelor de a stabili faptele (
McKerr,
citată
anterior, pct. 137,
și
Asociația
„21
Decembrie
1989” și alții,
citată
anterior, pct. 139).
Curtea nu
subestimează
complexitatea
incontestabilă
a cauzei. Cu toat
e
acestea,
consideră că „contextul
social-politic general al
perioadei”,
invocat
de Guvern, nu poate justifica, de sine
stătător,
nici durata anchetei, nici modul
în care aceasta s-a
desfășurat
pentru o
perioadă
foarte
lungă
de timp.
Dimpotrivă, importanța
acestuia pentru societatea
românească,
de a
ști
ce s
-a
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
16
întâmplat în timpul represiunii revoltelor care au avut loc la sediul Guvernului
în data de 25 septembrie 1991, ceea ce
implică
dreptul la o cercetare
judiciară
efectivă și
eventual drept la
despăgubiri,
ar fi trebuit
să
determine
autoritățile
naționale să soluționeze
dosarul prompt
și fără
întârzieri inutile, pentru a
preveni orice
aparență
de impunitate a anumitor acte (
Asociația „21
Decembrie
1989” și alții,
citată
anterior, pct. 142).
Având în vedere elementele de mai sus, Curt
ea
consideră că autoritățile
naționale
nu au
acționat
cu
diligența impusă
în conformitate cu art.
2 din
Convenție.
Prin urmare, Curtea
concluzionează că această dispoziție
a fost
încălcată
sub aspect procedural.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 6 DIN
CONVENȚI
E
97.
Reclamanții denunță încălcarea
dreptului lor la un proces echitabil într-
un termen rezonabil.
Aceștia invocă
art. 6 din
Convenție.
Guvernul
contestă
acest argument
.
Curtea
consideră că
acest
capăt
de cerere este legat de cel examinat
anterior
și,
prin urmare, trebuie
să
fie declarat admisibil
.
Având în vedere constatarea referitoare la art.
2 (supra, pct.
96),
Curtea
consideră că
nu este necesar
să
examineze
dacă această dispoziție
a
fost
încălcată
în prezenta
speță
(a se vedea, printre altele,
Asociația „21
Decembrie
1989” și alții,
citată
anterior, pct. 181).
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
Potrivit art. 41 din
Convenție,
„În
cazul în care Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a
protocoalelor sale
și dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părț
ii
lezate,
dacă
este cazul, o
reparație echitabilă. ”
A. Prejudiciu
Primul reclamant, domnul Viorel
Crăiniceanu, solicită
15 000 de euro
(EUR) cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul material
și
100 000 EUR cu
titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.
103.
Ceilalți
doi
reclamanți,
domnul
Ștefan Frumușanu și
doamna Luciana
Maria
Frumușanu, solicită împreună
15 000 de euro (EUR) cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul material
și
100 000 EUR cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit
.
Guvernul
consideră că
nu
există
o
legătură
de cauzalitate între
prejudiciul material invocat
și încălcarea
art. 2
din
Convenție
sub aspect
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
17
procedural. În plus,
consideră că
sumele solicitate cu titlu de
despăgubir
e
pentru prejudiciul moral sunt excesive.
Neobservând nicio
legătură
de cauzalitate între
încălcarea constatată
și
prejudiciul material pretins, Curtea respinge
această
cerere.
În ceea ce
privește
prejudiciul moral, pe baza elementelor de care
dispune, în special faptul
că
ancheta este
încă
pendinte, Curtea
consideră că
încălcarea
art. 2 sub aspect procedural le-a cauzat persoanelor respective un
prejudiciu moral considerabil, punându-le într-o
situație
de
suferință și
frustrare. Pronun
ț
ându-se în echitate, Curtea
acordă
cu acest titlu 30 000 EUR
domnului Viorel
Crăiniceanu și
30 000
EUR, în solidar, domnului
Ștefan
Frumușanu și
doamnei Luciana Maria
Frumușanu.
B. Cheltuieli de
judecată
Primul reclamant, domnul Viorel
Crăiniceanu, solicită,
prezentân
d
copii ale facturilor
și chitanțelor
în sprijinul cererii, 3
673,9 lei
româneșt
i
(RON) pentru cheltuielile de
judecată
efectuate în
fața instanțelor
interne
și
pentru cele efectuate în
fața Curții.
108.
Ceilalți
doi
reclamanți,
domnul
Ștefan Frumușanu și
doamna Luciana
Maria
Frumușanu, solicită împreună,
prezentând copii ale facturilor
și
chitanțelor
în sprijinul cererii, 3 813 RON.
Guvernul
observă că
respectivele
chitanțe
din 10 mai 2005 nu incl
ud
elemente care
să permită
stabilirea unei
legături
cu prezenta
cauză.
Acesta
precizează,
de asemenea,
că,
având în vedere
că
nu
există
o copie a
contractului de
asistență juridică,
ci doar
chitanțe
care
atestă
sumele
plătite
de
reclamanți,
nu se poate stabili ce
activități
au fost efectuate de
către
avocat
pentru
reclamanți.
În conformitate cu
jurisprudența Curții,
un reclamant nu poate
obține
rambursarea cheltuielilor de
judecată
decât în
măsura
în care se
stabileșt
e
caracterul real, necesar
și
rezonabil al acestora.
În
speță și ținând
seama de documentele de care dispune
și
d
e
jurisprudența
sa, Curtea
consideră că
este rezonabil
să
acorde suma de 1 000
EUR pentru toate cheltuielile primului reclamant, domnul Viorel
Crăiniceanu
.
Curtea
apreciază,
de asemenea,
că
este rezonabil
să
acorde în solidar
suma de 1 000 EUR pentru toate cheltuielile
celorlalți
doi
reclamanți,
domnu
l
Ștefan Frumușanu și
doamna Luciana Maria
F
rumușanu.
C. Dobânzi moratorii
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se întemeieze
pe rata dobânzi
i
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
HOTĂRÂREA CRĂINICEANU ȘI FRUMUȘANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
18
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea
admisibilă;
2.
Hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 2 din
Convenție
sub aspect procedural;
3.
Hotărăște
că
nu este necesar
să
examineze
capătul
de cerere întemeiat pe
art. 6 din
Convenție;
4.
Hotărăște
a)
că
statul pârât trebuie
să plătească reclamanților,
în termen de trei luni
de la data la
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu art. 44 § 2
din
Convenție, următoarele
sume, care trebuie convertite în moneda
statului pârât la rata de schimb
aplicabilă
la data
plății
:
i. 30
000 EUR (treizeci de mii de euro) reclamantului Viorel
Crăiniceanu,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit,
pentru prejudiciu moral
;
ii. 30
000 EUR (treizeci de mii de euro) în solidar
reclamanților
Ștefan Frumușanu și
Luciana Maria
Frumușanu,
plus orice
sumă
ce
poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;
iii. 1
000 EUR (o mie de euro) reclamantului Viorel
Crăiniceanu
pentru cheltuielile de
judecată,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
de
către
reclamant cu titlu de impozit;
iv. 1
000 EUR (o mie de euro) în solidar
reclamanților Ștefa
n
Frumușanu și
Luciana Maria
Frumușanu
pentru cheltuielile de
judecată,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
de
către reclamanți
cu
titlu de impozit
.
b)
că,
de la expirarea termenului
menționat și până
la efectuarea
plății
,
aceste sume trebuie majorate cu o
dobândă simplă,
la o
rată egală
cu rata
dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
și majorată
cu trei
puncte procentuale;
5.
Respinge
cererea de acordare a unei
reparații
echitabile pentru celelalte
capete de cerere.
Redactată
în limba
franceză,
apoi
comunicată
în scris la 24 aprilie 2012, în
temeiul art. 77 § 2
și
din Regulament.
Marialena Tsirli
Grefier adjunct
Josep Casadeval
l
Președinte