PARADISO ET CAMPANELLI c. ITALIE

SECȚIUNEA 2 Cererea nr. 25/93/12 PARADISO și CAMPANELLI împotriva Italiei introduse la 27 aprilie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Circumstanțele din speță Reclamanții, dl Paradiso Campanelli ( Acestea sunt resortisanți italieni născuți în 1967, 1955 și, respectiv, 2011 și reședinți la Colletorto. Ei au sesizat Curtea la 27 aprilie 2012. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul K. Svitnev, avocat angajat de societatea Rosjur consulting la Moscova. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primii reclamanți, soț și soție au reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectul de părinte din cauza infertilității reclamantei.

După ce au făcut în zadar încercări de fertilizare in vitro cu propriii gameți, ei au decis să recurgă la gestație pentru alții și să recurgă la fertilizare in vitro împreună cu gameții reclamantului și cu un ovul care a fost extras dintr-un dar, în vederea implantării embrionilor fecundați în uterul altei femei. În acest scop, ei s-au dus în Rusia, unde aceste modalități sunt prevăzute de lege, și au încheiat un acord de gestație pentru alții cu societatea Rosjur Consulting Cel de-al treilea reclamant s-a născut la 10 martie 2011. Etabliat la Moscova la 12 martie 2011. Aprilie 2011, certificatul de naștere al celui de-al treilea reclamant indică faptul că: ..el este fiul reclamantului și al reclamantei.

Acest certificat a fost apostat în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 care a eliminat cerința legalizării actelor publice străine. Reclamanții au cerut consulatului italian de la Moscova să le furnizeze documente pentru a se întoarce în Italia împreună cu copilul, iar autoritățile consulare au înaintat cazul procurorului din Campobasso. După ce s-au întors în Italia, reclamanții au solicitat transcrierea certificatului de naștere al copilului. Această transcriere a fost refuzată la 4 august 2011 pe motiv că certificatul de naștere conținea informații false despre numele părinților reali ai copilului. O procedură judiciară pentru contestarea acestei hotărâri este în curs de desfășurare.

Între timp, o anchetă pentru a fost deschis împotriva reclamanților și a fost efectuat un test ADN pe primul și al treilea reclamant. Din această examinare reiese că nu există nici o legătură genetică între ei. La 20 octombrie 2011, tribunalul pentru copii din Campobasso a declarat că copilul se afla în stare de detenție, că custodia sa trebuia să fie încredințată serviciilor sociale și că, având în vedere conduita reclamanților, era în interesul superior al copilului să fie plasat în vederea adoptării. Instanța a stabilit că copilul nu era fiul primelor două reclamații și că nu era vorba nici despre o situație de gestație pentru alții, dat fiind că nu exista nicio legătură biologică între copil și cuplu.

În schimb, a fost vorba despre o situație ilicită, deoarece reclamanții aduseseră în Italia un copil cu încălcarea normelor privind adopția internațională. În plus, acordul pe care l-au încheiat reclamanții cu agenția Rosjuris consulting era ilegal deoarece, prin încălcarea legislației aplicabile (Legea nr. 40 din 19 februarie 2004) privind reproducere asistată medical (în special privind interzicerea tehnicilor heterologe de reproducere artificială în vederea fertilizării in vitro). Potrivit instanței, chiar dacă ar exista o traumă pentru copil, având în vedere vârsta fragedă, ruperea oricărui contact cu reclamanții nu ar fi prea traumatizantă. Cu toate acestea, instanța nu a dispus o expertiză asupra copilului.

Instanța a subliniat că faptul că, pentru reclamanți, a acționat fără a respecta normele privind adoptarea (în această privință, reclamanții obținuseră autorizația pentru adopție) a arătat că copilul era pentru ei mai mult decât un instrument pentru a-și satisface dorința narcisistă de a exorciza o problemă de cuplu Potrivit instanței, acest comportament punea la îndoială capacitățile educative și emoționale ale celor doi reclamanți. Prin urmare, langustul copilului răspundea interesului său. Reclamanții au intervenit în apelul la această decizie. Prin decretul din 1 martie 2012, instanța de apel din Campobasso a respins acțiunea reclamanților ca fiind vădit nefondată. Copilul a fost plasat într-un institut și nu au contact cu el.

GRIEFS Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng că, în detrimentul interesului superior al copilului, ei nu au posibilitatea de a obține în Italia recunoașterea filiației stabilite legal în străinătate între primii doi dintre ei și al treilea născut în străinătate dintr-o sarcină pentru alții. În plus, ei se plâng de faptul că copilul a fost plasat pentru a fi adoptat și că nu au nici un contact cu el. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții denunță caracterul inechitabil al procedurii la locul în care instanțele italiene au declarat statutul de abandon al copilului și l-au plasat în institut. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de acest lucru din cauza faptului că au obținut în Italia recunoașterea legăturii lor de filiație, al treilea reclamant suferind o situație juridică discriminatorie în raport cu copiii a căror legătură de filiație este recunoscută în dreptul italian.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenție, reclamanții se plâng de discriminare împotriva lor. Există vreo încălcare a dreptului reclamanților la respectarea vieții lor de familie în sensul art. 8 din Convenție? În special, decizia Tribunalului pentru copii din Campobasso de a declara copilul în stare de culpă, de a încredința custodia sa serviciilor sociale și de a interzice orice contact cu primii doi reclamanți a constituit o interferență în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie, în sensul art. 8 din Convenție? În sensul alineatului (2) al aceluiași articol, este justificată această ingerie?Această decizie a fost luată cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care instana asupra copilului nu a emis nicio competenă pentru a evalua consecintele psihologice ale expulzării și plasării sale

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 25358/12 PARADISO et CAMPANELLI contre l’Italie introduite le 27 avril 2012

EXPOSÉ DES FAITS

A. Les circonstances de l’espèce Les requérants, M. Paradiso Campanelli (« le premier requérant »), M me Donatina Paradiso (« la deuxième requérante ») et Teodoro Campanelli (« le troisième requérant »), sont des ressortissants italiens nés respectivement en 1967, 1955 et 2011 et résidant à Colletorto. Ils ont saisi la Cour le 27 avril 2012. Ils sont représentés devant la Cour par M e K. Svitnev, avocat employé par la société « Rosjurconsulting » à Moscou. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les premiers requérants, mari et femme n’ont pu mener à bien leur projet de parentalité en raison de l’infertilité de la requérante.

Après avoir vainement fait des tentatives de fécondation in vitro avec leurs propres gamètes, ils décidèrent de recourir à la gestation pour autrui et d’avoir recours à la fécondation in vitro avec les gamètes du requérant et un ovule issu d’un don, en vue de l’implantation des embryons fécondés dans l’utérus d’une autre femme. Pour ce faire, ils se rendirent en Russie, où ces modalités sont prévues par la loi, et conclurent une convention de gestation pour autrui avec la société « Rosjurconsulting ». Le troisième requérant naquit le 10 mars 2011. Etabli à Moscou le 12 avril 2011, l’acte de naissance du troisième requérant indique qu’il est le fils du requérant et de la requérante. Ce certificat fut apostillé selon les dispositions de la Convention de La Haye du 5 octobre 1961 supprimant l’exigence de la légalisation des actes publics étrangers.

Les requérants demandèrent au consulat italien à Moscou de leur délivrer des documents pour rentrer en Italie avec l’enfant. Suspectant un cas de gestation pour autrui, les autorités consulaires transmirent le dossier au Procureur de Campobasso. Une fois rentrés en Italie, les requérants demandèrent la transcription de l’acte de naissance de l’enfant. Cette transcription fut refusée le 4 août 2011 au motif que l’acte de naissance contenait des informations fausses sur le nom de vrais parents de l’enfant. Une procédure judiciaire pour contester cette décision est pendante. Entre-temps, une enquête pour « altération d’état civil» fut ouverte à l’encontre des requérants et un test ADN fut effectué sur le premier et le troisième requérants.

Il ressort de cet examen qu’il n’y a aucun lien génétique entre eux. Le 20 octobre 2011, le tribunal pour enfants de Campobasso déclara que l’enfant se trouvait en état d’abandon, que sa garde devait être confiée aux services sociaux et que compte tenu de la conduite des requérants, il était dans l’intérêt supérieur de l’enfant d’être placé en vue d’une adoption. Le tribunal établit que l’enfant n’était pas le fils des deux premiers requérants et qu’il ne s’agissait pas non plus d’une hypothèse de gestation pour autrui, étant donné qu’il n’y avait aucun lien biologique entre l’enfant et le couple. En revanche, il s’agissait d’une situation illicite car les requérants avaient amené en Italie un enfant en violation des normes sur l’adoption international.

De plus l’accord que les requérants avaient passé avec l’agence « Rosjurisconsulting » était illicite car en en violation de la législation applicable (loi n o 40 du 19 février 2004) sur la procréation médicalement assistée (notamment, sur l’interdiction des techniques hétérologues de procréation artificielle en vue d’une fécondation in vitro.) Selon le tribunal, même si l’expertise déposée par les requérants démontrait qu’il y aurait un traumatisme pour l’enfant en cas d’éloignement, compte tenu de son jeune âge, la rupture de tout contact avec les requérants ne serait pas trop traumatisante.

Le tribunal toutefois, n’ordonna pas une expertise sur l’enfant . Le tribunal souligna que le fait, pour les requérants, d’avoir agi sans respecter les normes sur l’adoption (à cet égard les requérants avaient obtenu l’agrément pour l’adoption) démontrait que l’enfant était pour eux « l’instrument pour qu’ils puissent satisfaire leur désir narcissique d’exorciser un problème de couple ». Selon le tribunal, ce comportement faisait douter des capacités éducatives et affectives des deux requérants. L’éloignement de l’enfant répondait donc à son intérêt. Les requérants interjetèrent appel de cette décision. Par un décret du 1 er mars 2012, la cour d’appel de Campobasso rejeta le recours des requérants comme étant manifestement mal fondé.

L’enfant a été placé dans un institut et les requérants n’ont aucun contact avec lui. GRIEFS Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent du fait que, au détriment de l’intérêt supérieur de l’enfant, ils n’ont pas la possibilité d’obtenir en Italie la reconnaissance de la filiation légalement établie à l’étranger entre les deux premiers d’entre eux et le troisième né à l’étranger d’une gestation pour autrui. De plus ils se plaignent de ce que l’enfant a été placé en vue d’être adopté et qu’ils n’ont aucun contact avec lui. Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants dénoncent le caractère inéquitable de la procédure à l’issue de laquelle les juridictions italiennes ont déclaré l’état d’abandon de l’enfant et l’ont placé en institut.

Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent de ce qu’en raison de l’impossibilité d’obtenir en Italie la reconnaissance de leur lien de filiation, le troisième requérant subi une situation juridique discriminatoire par rapport aux enfants dont le lien de filiation est reconnu en droit italien. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 12 de la Convention, les requérants se plaignent d’une discrimination à leur encontre.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il violation du droit des requérants au respect de leur vie familiale au sens de l’article 8 de la Convention ? 2. En particulier, la décision adoptée par le tribunal pour enfants de Campobasso de déclarer l’enfant en état d’abandon, de confier sa garde aux services sociaux, et d’interdire tout contact avec les deux premiers requérants, a-t-elle constitué une ingérence dans le droit des requérants au respect de leur vie familiale, au sens de l’article 8 de la Convention ? Dans l’affirmative, ladite ingérence est-elle justifiée au sens du paragraphe 2 du même article ? 3. Est-ce que ladite décision a été prise en violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dans la mesure où aucune expertise n’a été ordonnée par le tribunal sur l’enfant afin d’évaluer les conséquences psychologiques de son éloignement et de son placement ?