Frăsilă și Ciocîrlan împotriva României (extrase)

Primul reclamant s-a născut în 1957 și trăiește în Piatra-Neamț (Romania); al doilea s-a născut în 1972 și trăiește în Jakobstad (Finlandia). Ele sunt ambele jurnaliști. În 1995 primul reclamant a înființat societatea limitată Tele M, al cărui scop înregistrat a fost producția și difuzarea de programe radio și televizoare. Primul reclamant a fost acționarul majoritar și manager. Societatea a obținut licența de radiodifuziune nr. 246/1997 și a fost acordată drepturi de televiziune pentru regiunea Neamț. În 1999 primul reclamant a înființat societatea privată de răspundere limitată Radio M Plus, al cărui scop principal a fost producția de programe audiovizuale. Primul reclamant a fost singurul său acționar și manager.

O schimbare a capitalului social în 2000 a redus interesul la 20%. Intenția primului reclamant a fost de a separa activitățile de televiziune de cele de radiodifuziune, cu Radio M Plus care se ocupă exclusiv de cele din urmă. În așteptarea modificării legislației audiovizuale care ar permite repartizarea licenței de radiodifuzare (modificarea adoptată în sfârșit la 8 august 2002), activitățile relevante au fost împărțite între Radio M Plus, care a produs programele radio și Tele M, responsabilă de radiodifuziune. Echipamentul necesar pentru activitatea radio (inclusiv radiodifuziune) a aparținut companiei Radio M Plus. 10. În ianuarie 2002, postul de televiziune Tele M a difuzat două documentare; unul are legătură cu un proteget de I.T., care a fost căutat de poliție, iar celălalt a fost una dintre afacerile I.T., și anume un hotel în care urmele de mercur au fost găsite în alimente.

În prezentarea primului reclamant, după amenințarea acestor domenii de documentare I.T. de a face insolvenția companiilor sale ca urmare a inspecțiilor de către autoritățile financiare. Potrivit informațiilor furnizate de primul reclamant, I.T. a fost în momentul în care un membru al parlamentului afiliat la partidul de competență și a fost menționat în presă ca „baron local”. 11. La 25 ianuarie 2002, autoritățile financiare locale din Piatra-Neamț au încercat să efectueze o inspecție neanunțată la sediul șef al Tele M. Având în vedere opoziția primului reclamant, a fost amendat de către autoritățile financiare. Cu toate acestea, amenda a fost anulată ulterior, deoarece a fost impusă, în conformitate cu reclamantul, în încălcarea dispozițiilor statutare care impun să acorde 15 zile de notificare societății în cauză înainte de a putea fi efectuată o inspecție.

Totuși, s-a efectuat ulterior o inspecție, iar autoritățile au constatat că societatea datorează sume semnificative bugetului de stat. Un acord de rambursare a sumelor datorată a fost încheiat cu primul reclamant. În prezentarea sa, inspecția a urmat o cerere făcută de I.T. la V.M., care a fost șef al administrației locale de finanțe publice și care, la momentul respectiv, a fost asociat cu I.T. în o serie de companii comerciale. 12. Primul reclamant a explicat că, având în vedere suma ridicată a datoriei agregate și faptul că aceaceasta a fost răsplătită imediat, și pentru a evita insolvența, el a fost convins să vândă interesul său majoritar în societatea Tele M. către I.T. și către societatea I., care a aparținut soției și fiul lui V.M.

El a încetat astfel să fie acționar la 1 august 2002. În aceeași zi, reclamantul a fost respins de la sarcinile sale de administrator al companiei. 13. În aceeași zi, compania Radio M Plus, din care primul reclamant a fost încă managerul, iar compania Tele M, a înființat un parteneriat pentru producția și difuzarea de programe radio. În temeiul acordului de parteneriat, TeleM a fost de a oferi bunuri mobiliare și imobile, programe, licențe și contracte, în timp ce Radio M Plus a fost de a furniza echipamente specializate, resurse financiare și programe și a preluat controlul gestionării. În conformitate cu permisul tehnic de radiodifuziune din 16 septembrie 1998, emis de Ministerul Comunicațiilor, postul de radio Radio M Plus a fost difuzat de la sediul său șef la 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț.

14. Într-o decizie din 2 august 2002, compania Radio M Plus a numit primul reclamant ca manager al parteneriatului. Activitățile radio au fost situate la etajul al doilea al clădirii la 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț, care alocă studiouri pentru producție și pentru radiodifuziune, și unul pentru oaspeți. 15. Al doilea reclamant a fost editorul postului de radio și, începând cu 1 octombrie 2002, directorul programului său. 16. Începând cu 2 octombrie 2002, în urma anumitor dezacorduri dintre reprezentanții celor două companii menționate mai sus, reclamanții au fost refuzate accesul la sala de ziare a postului de radio de către reprezentanți ai Tele M. 17. La 16 octombrie 2002, reclamanții au introdus proceduri urgente în căutarea unui drept de acces la sala de ziare a postului de radio.

18. Într-o hotărâre din 6 decembrie 2002, Curtea județului Neamț a susținut cererea reclamanților și a ordonat ca Tele M să le dea acces la sala de ziare a Radio M Plus, la 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț. Această hotărâre a fost susținută în ultima instanță de Curtea de Apel a Bacău, la 11 martie 2003. Tribunalul a remarcat, în special, că sediul central al Radio M Plus și Tele M erau situate în aceeași clădire și că, prin urmare, societățile aveau dreptul să o folosească pentru activitățile lor. La 7 ianuarie 2003, la cererea reclamanților, Tribunalul de Primă Instanță Piatra-Neamț a ordonat executarea hotărârii Curții din 6 decembrie 2002. 20. La 14 ianuarie 2003, un judecător a însoțit reclamanții la sediul principal al postului de radio.

Reprezentantul companiei Tele M a refuzat accesul reclamanților la etajul al doilea al clădirii, explicând că sala de ziare a fost transferată la etajul de jos al clădirii, la o cameră în care au fost primite. La 18 martie 2003, reclamanții au reafirmat cererea de punere în aplicare a deciziei finale din 6 decembrie 2002, deoarece între timp a fost respins un recurs al inculpatului împotriva deciziei respective. 22. La 12 mai 2003, a avut loc o proaspătă încercare de executare. În această ocazie, judecătorul a remarcat faptul că decizia de a fi pusă în aplicare este clară și că nu este necesar să se inițieze o procedură judiciară pentru a clarifica sensul și domeniul de aplicare al dispozițiilor sale operative.

23. La 24 ianuarie 2003, din cauza incapacității lor de a exercita profesia ca jurnaliști, în urma refuzului de către Tele M de a le permite accesul la sala de ziare a radioului, reclamanții au depus o plângere penală la procurorul public pentru opoziție la executarea unei decizii finale. La 8 iulie 2003, procurorul public de la Tribunalul de Primă Instanță Piatra-Neamț a dat o hotărâre de suspendare a procedurii, constatând că disputărea se referă efectiv la punerea în aplicare a acordului de parteneriat semnat la 1 august 2002. La 30 ianuarie 2004, procurorul public principal a confirmat discontinuitatea. 24. La 23 februarie 2004, reclamanții au depus o cerere de urgență care solicită instanțelor să ordone ca Tele M să respecte acordul de parteneriat din 1 august 2002 și, în acest scop, să le predea orice echipament de producție și radiodifuziune necesar pentru punerea în aplicare a acestui acord.

În plus, au solicitat ca societatea să primească o amendă de 2 milioane de lei români (ROL) pe zi de neconformitate. 25. Într-o decizie finală din 12 octombrie 2004, Curtea de județul Sibiu a respins cererea, constatând că se referă la fondurile chestiunii privind executarea acordului, mai degrabă decât la o situație temporară sau urgentă care justifică o injuncție imediată. 26. La 25 octombrie 2004, compania Tele M a revenit la compania Radio M Plus echipamentul din care aceaceasta a fost proprietara. 27. La 25 martie 2005, primul reclamant a depus o plângere penală în fața Tribunalului de Primă Instanță Piatra-Neamț împotriva acționarilor și managerilor Tele M pentru refuzarea accesului la sala de ziare și la echipamentele necesare pentru programele radio, împiedicând astfel să își exercite profesia de jurnalist.

La 27 iunie 2007, primul reclamant a fost informat că plângerea sa penală a fost depusă procurorului public de la Tribunalul de Primă Instanță Piatra-Neamț, care a deschis proceduri penale împotriva a trei administratori ai societății Tele M pentru debușare. El nu a fost informat cu privire la evoluțiile ulterioare ale procedurii.

28. Curtea nu a fost informată dacă reclamanții au introdus proceduri de drept civil pentru executarea acordului de parteneriat din 1 august 2002 între societățile Radio M Plus și Tele M. 29. În observațiile lor scrise din 9 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea după cum urmează: „În conformitate cu informațiile comunicate de jurisprudența N.T., el nu a putut să efectueze procedura de executare, având în vedere obiectul cererii – executarea unei obligații „de a îndeplini” – și caracterul juridic al sediilor, și, în plus, având în vedere faptul că scrisoarea execuției nu prevedea exact locația rețelei Radio M Plus SRL sau descrie compoziția sa.

În aceste condiții, judecătorul a declarat că nu este competent să depășească cadrul juridic menționat anterior.” 30. La 30 ianuarie 2003, Consiliul Național de Audioviziune („NAC”) a ordonat societății Tele M să pună capăt repartizării licenței audiovizuale nr. 246/1997, în conformitate cu acordul de parteneriat din 1 august 2002 și pentru a se asigura că situația sa a devenit legală în termen de treizeci de zile, având în vedere faptul că respectivul acord a încălcat noul Lege audiovizual (Legea nr. 504/2002), care a interzis exploatarea unei licențe audiovizuale de către oricine altcineva decât beneficiarul său juridic. În dosar nu există dovezi care să demonstreze dacă ordinul a fost urmat de o decizie a NAC de a retrage licența în conformitate cu legea menționată mai sus.

31. Cu toate acestea, la 9 iunie 2003, societatea Tele M a atribuit din nou drepturi la licența audiovizuală nr. 246/1997 unei terțe societăți. În hotărârea din 14 noiembrie 2003, societatea a obținut un permis de radiodifuziune, în scopul căruia a fost să utilizeze un transmisor care aparține societății Radio M Plus. Cu toate acestea, se poate observa din dosarul că, într-o decizie din 20 noiembrie 2003, CNA a suspendat temporar atribuirea licenței până la finalizarea litigiului care a apărut între cele două societăți. A fost doar la 9 noiembrie 2004 că a treia societate a asigurat dreptul de a utiliza un nou transmisor.

32. Potrivit unui certificat NAC din 4 iunie 2008, emis la cererea Agentului Guvernului Român, societatea Radio M Plus a deținut o licență audiovizuală nr. 524 din 17 mai 2004, pentru orașul Târgu-Neamț în ceea ce privește postul de radio cu același nume și o licență de radiodifuziune din 5 mai 2005 eliberată de Autoritatea Națională de Regulare pentru Comunicații. De asemenea, societatea a deținut două licențe audiovizuale obținute în 2004 pentru două posturi de televiziune, care au fost autorizate să difuzeze în orașele Piatra-Neamț și, respectiv, Roman. Licența audiovizuală nr. 246/1997 eliberată pentru postul de radio Radio M Plus aparține societății Tele M Invest. În octombrie 2002, al doilea reclamant a publicat un articol în ziarul național România liberă despre diferitele întreprinderi gestionate de I.T.

34. Din noiembrie 2003 primul reclamant a devenit directorul ziarului săptămânal regional Lumea Nemțeanului. Cea de-a doua reclamantă a fost numită redactor-șef. Conform informațiilor furnizate de solicitanți, săptămânalul a trebuit să se încheie după cinci ediții din cauza presiunii exercitate asupra companiilor care distribuise ziarul și a celor cu care a semnat acorduri publicitare. 35. Legea audiovizuală nr. 504) a fost pronunțată la 11 iulie 2002 și a intrat în vigoare la 22 iulie 2002. Această lege a înființat Consiliul Național Audiovizual, o autoritate publică autonomă în interesul public, sub supraveghere parlamentară, cu responsabilitatea, în temeiul articolului 17 litera (c) din această lege, de a acorda licențe audiovizuale.

În conformitate cu secțiunea 57 litera (b), Consiliul retrage o licență audiovizuală în cazul în care titularul său încetează programele de radiodifuziune timp de 45 de zile, din motive tehnice și pentru 96 de ore, din orice alt motiv. În temeiul articolului 59 alineatul (1) din lege, în cazul în care radiodifuziunile de programe impun utilizarea unei frecvențe radio terestre, licența audiovizuală trebuie să fie însoțită de un permis de radiodifuziune emis de Autoritatea Națională de Regulare pentru Comunicații. 36. Articolele relevante ale Codului de Procedură Civilă se citesc după cum urmează: ... „În ceea ce privește procedurile de executare sau orice act de executare, orice persoană care are un interes în cadrul acestuia sau care este supărată ca urmare a acestuia are dreptul să depună o obiecție…

o opoziție poate fi depusă atunci când este necesar să se clarifice sensul, sfera de aplicare sau termenele de punere în aplicare a scrisului de executare, sau atunci când autoritatea responsabilă pentru executarea refuză să efectueze un act de executare, astfel cum este prevăzut de lege.” ... „Dacă obligatorul ar refuza executarea obligației de a acționa în termen de zece zile de la primirea ordinului, instanța, prin o decizie interlocutivă finală, după convocarea părților, poate autoriza obligația de a-și executa obligația însuși sau de a-l pune în aplicare de către terți la cheltuielile obligației.” „Dacă obligația de „a acționa” impune intervenția personală a debitorului, ar putea fi obligată să îndeplinească obligația prin intermediul unui coercitiv al dreptului civil.

Curtea, la cererea de către comitet, poate ordona obligatorului, într-o hotărâre interlocutivă finală, după convocarea părților, să plătească statului o amendă între 200.000 și 500.000 lei români pentru fiecare zi, până la îndeplinirea obligației prevăzute în scrisul de execuție. Obligatorul poate solicita instanței să-i acorde daune împotriva debitorului, pentru a aduce atingere pierderii suportate de neîndeplinirea obligației ... art. 574 se aplică în aceste chestiuni.” ... 39. O serie de organizații naționale și internaționale neguvernamentale, împreună cu Comisia Europeană, au elaborat rapoarte privind libertatea presei în România în perioada 2002-2004… 43. În „Raportul periodic 2004 privind progresele înregistrate de România în direcția aderării”, Comisia Europeană a adăugat următoarele: „În ciuda acestui progres, anumite probleme structurale pot afecta realizarea practică a libertății de exprimare.

Multe organizații de presă nu sunt vizibile din punct de vedere economic și existența lor continuă poate depinde de sprijinul intereselor politice sau comerciale. Studiile externe au concluzionat că raportarea jurnaliștilor poate fi adesea influențată de inducțiunile financiare care duc la autocenzor. În acest context, statul a tolerat acumularea de arriéré semnificative de către un număr de cele mai mari companii media, inclusiv cele mai mari posturi de televiziune privată. O astfel de situație poate compromite independența editorială și studiile de monitorizare a mass-media au observat că vestea TV este mai puțin critică a guvernului decât presa scrisă. Există, de asemenea, rapoarte credibile ale funcționarilor aleși la nivel local care utilizează biroul public pentru a influența politica editorială a ziarelor locale, posturile de radio și TV, de exemplu.

prin atribuirea selectivă a contractelor publice de publicitate.”

6. The first applicant was born in 1957 and lives in Piatra-Neamț (Romania); the second was born in 1972 and lives in Jakobstad (Finland). They are both journalists. 7. In 1995 the first applicant set up the limited corporation Tele M, whose registered purpose was the production and broadcasting of radio and television programmes. The first applicant was the majority shareholder and manager. The company obtained broadcasting licence no. 246/1997 and was granted television operation rights for the Neamț region. 8. In 1999 the first applicant set up the private limited liability company Radio M Plus, whose main registered purpose was the production of audiovisual programmes. The first applicant was its sole shareholder and manager.

A change in share capital in 2000 reduced his interest to 20%. 9. The first applicant’s intention was to separate the television activities from those of radio broadcasting, with Radio M Plus dealing solely with the latter. Pending the change in audiovisual legislation which would enable the assignment of the radio-broadcasting licence (amendment finally adopted on 8 August 2002), the relevant activities were divided between Radio M Plus, which produced the radio programmes, and Tele M, which was responsible for broadcasting. The equipment necessary for the radio activity (including broadcasting) belonged to the company Radio M Plus. 10. In January 2002 the television station Tele M broadcast two documentaries; one concerned a protégé of I.T.

who was wanted by the police, and the other was about one of I.T.’s business ventures, namely a hotel where traces of mercury had been found in food. In the first applicant’s submission, after those two documentaries I.T. threatened to make his companies insolvent as a result of inspections by the financial authorities. According to the information provided by the first applicant, I.T. was at the time a member of parliament affiliated to the party in power, and was referred to in the press as a “local baron”. 11. On 25 January 2002 the local financial authorities of Piatra-Neamț attempted to carry out an unannounced inspection at the head offices of Tele M. In view of the first applicant’s opposition, he was fined by the financial authorities.

The fine was, however, subsequently annulled, because it had been imposed, according to the applicant, in breach of the statutory provisions which required giving 15 days’ notice to the company concerned before an inspection could be carried out. An inspection was subsequently carried out, however, and the authorities found that the company owed significant amounts to the State budget. An agreement for the staggered repayment of the sums due was entered into with the first applicant. In his submission, the inspection had followed a request made by I.T. to V.M., who was head of the local public finance directorate and who, at the time, was an associate of I.T. in a number of commercial companies.

12. The first applicant explained that, having regard to the high amount of the aggregate debt and the fact that it was repayable immediately, and in order to avoid insolvency, he had been persuaded to sell his majority interest in the company Tele M. to I.T. and to the company I., which belonged to the wife and son of V.M. He thus ceased to be a shareholder on 1 August 2002. On the same day the applicant was dismissed from his duties as manager of the company. 13. On the same day, the company Radio M Plus, of which the first applicant was still the manager, and the company Tele M, set up a partnership for the production and broadcasting of radio programmes. Under the partnership agreement, Tele M was to provide movable and immovable property, programmes, licences and contracts, whilst Radio M Plus was to provide specialised equipment, financial resources and programmes, and was to take charge of the management.

In accordance with the technical broadcasting permit of 16 September 1998, issued by the Communications Ministry, the radio station Radio M Plus was to broadcast from its head office at 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț. 14. In a decision of 2 August 2002, the company Radio M Plus appointed the first applicant as manager of the partnership. The radio activities were located on the second floor of the building at 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț, which housed studios for production and for radio broadcasting, and one for guests. 15. The second applicant was the radio station’s editor and, from 1 October 2002, its programme director.

16. From 2 October 2002, following certain disagreements between the representatives of the two above-mentioned companies, the applicants were denied access to the radio station’s newsroom by representatives of Tele M. 17. On 16 October 2002 the applicants brought urgent proceedings seeking a right of access to the radio station’s newsroom. 18. In a decision of 6 December 2002 the Neamț County Court upheld the applicants’ claim and ordered Tele M to give them access to the newsroom of Radio M Plus, at 80, Stefan cel Mare, Piatra-Neamț. This decision was upheld at last instance by the Bacău Court of Appeal, on 11 March 2003. The courts noted, in particular, that the head offices of Radio M Plus and Tele M were located in the same building and that the companies were therefore entitled to make use of it for their activities.

They concluded that the barring of the applicants from the radio’s newsroom by Tele M. constituted an unlawful action that was likely to cause prejudice to the activities of the radio station, in which the applicants held the posts of manager and editor, respectively. 19. On 7 January 2003, on the applicants’ request, the Piatra-Neamț Court of First Instance ordered the enforcement of the Neamț County Court’s decision of 6 December 2002. 20. On 14 January 2003 a bailiff accompanied the applicants to the radio station’s head office. The representative of the company Tele M denied the applicants access to the second floor of the building, explaining that the newsroom had been transferred to the ground-floor of the building, to a room where they were received.

Only the bailiff was able to visit the rooms on the second floor where the special equipment was located. 21. On 18 March 2003 the applicants reiterated their request for the enforcement of the final decision of 6 December 2002, as in the meantime an appeal by the defendant against that decision had been dismissed. 22. A fresh attempt at enforcement took place on 12 May 2003, but was unsuccessful. On that occasion, the bailiff noted that the decision to be enforced was clear and that it was not necessary to initiate court proceedings in order to clarify the meaning and scope of its operative provisions. 23. On 24 January 2003, on account of their inability to exercise their profession as journalists, following the refusal by Tele M to allow them access to the radio’s newsroom, the applicants filed a criminal complaint with the public prosecutor for opposition to the enforcement of a final decision.

On 8 July 2003 the public prosecutor at the Piatra-Neamț Court of First Instance gave a decision discontinuing the proceedings, finding that the dispute actually concerned the implementation of the partnership agreement signed on 1 August 2002. On 30 January 2004 the Principal Public Prosecutor confirmed the discontinuance. 24. On 23 February 2004 the applicants lodged an urgent application requesting the courts to order Tele M to comply with the partnership agreement of 1 August 2002 and, for that purpose, to hand over to them any radio production and broadcasting equipment that was necessary for the implementation of that agreement. They further sought an order that the company be fined 2 million Romanian lei (ROL) per day of non-compliance.

25. In a final decision of 12 October 2004 the Sibiu County Court dismissed the application, finding that it concerned the merits of the question of the performance of the agreement rather than a temporary or urgent situation justifying an immediate injunction. 26. On 25 October 2004 the company Tele M returned to the company Radio M Plus the equipment of which the latter was the owner. 27. On 25 March 2005 the first applicant filed a criminal complaint with the Piatra-Neamț Court of First Instance against the shareholders and managers of Tele M for refusing to allow him access to the newsroom and to the equipment necessary for radio programmes, thus preventing him from exercising his profession as journalist.

On 27 June 2007 the first applicant was informed that his criminal complaint had been referred to the public prosecutor at the Piatra-Neamț Court of First Instance, which had opened criminal proceedings against three managers of the company Tele M for embezzlement. He was not kept informed of subsequent developments in the proceedings.

28. The Court has not been informed whether the applicants have brought civil-law proceedings for the performance of the partnership agreement of 1 August 2002 between the companies Radio M Plus and Tele M. 29. In their written observations of 9 June 2008 the Government informed the Court as follows: “According to the information notified by the bailiff N.T., he was unable to pursue the enforcement procedure, in view of the subject-matter of the claim – enforcement of an obligation ‘to perform’ – and the legal nature of the premises, and, moreover, having regard to the fact that the writ of execution did not precisely stipulate the location of the newsroom of Radio M Plus SRL or describe its composition.

In those conditions, the bailiff stated that he was not competent to go beyond the above-mentioned legal framework.” 30. On 30 January 2003 the National Audiovisual Council (the “NAC”) ordered the company Tele M to terminate the assignment of audiovisual licence no. 246/1997 as provided for under the partnership agreement of 1 August 2002 and to ensure that its situation became lawful within thirty days, in view of the fact that the said agreement was in breach of the new Audiovisual Act (law no. 504/2002), which prohibited the exploitation of an audiovisual licence by anyone other than its legal beneficiary. There is no evidence in the file to show whether the order was followed by a decision by the NAC to withdraw the licence in accordance with the above-mentioned law.

31. However, on 9 June 2003, the company Tele M once again assigned the rights to audiovisual licence no. 246/1997 to a third company. In a decision of 14 November 2003 that company obtained a broadcasting permit, for the purpose of which it was to use a transmitter belonging to the company Radio M Plus. Nevertheless, it can be seen from the case file that, in a decision of 20 November 2003, the NAC temporarily suspended the licence assignment until the finalising of the dispute that had in the meantime arisen between the two companies. It was only on 9 November 2004 that the third company secured the right to use a new transmitter.

32. According to an NAC certificate of 4 June 2008, issued at the request of the Romanian Government’s Agent, the company Radio M Plus held audiovisual licence no. 524, dated 17 May 2004, for the city of Târgu-Neamț in respect of the radio station of the same name, and a broadcasting licence of 5 May 2005 issued by the National Regulatory Authority for Communications. The company also held two audiovisual licences obtained in 2004 for two television stations, which were authorised to broadcast in the cities of Piatra-Neamț and Roman, respectively. Audiovisual licence no. 246/1997 issued for the radio station Radio M Plus belonged to the company Tele M Invest. The NAC concluded that the radio station Radio M Plus had not carried on any radio broadcasting activity in 2002-2004.

33. In October 2002 the second applicant published an article in the national newspaper România liberă about the various businesses run by I.T. 34. From November 2003 onwards the first applicant became the director of the regional weekly newspaper Lumea Nemțeanului. The second applicant was appointed as its editor-in-chief. According to the information provided by the applicants, the weekly had to close after five issues because of pressure exerted on the companies that distributed the newspaper and those with which it had signed advertising agreements. 35. The Audiovisual Act (Law no. 504) was enacted on 11 July 2002 and entered into force on 22 July 2002. This law set up the National Audiovisual Council, an autonomous public authority in the public interest, under parliamentary supervision, with the responsibility, under section 17(c) of that law, for granting audiovisual licences.

Under section 57(b), the Council withdraws an audiovisual licence if its holder stops broadcasting programmes for 45 days, for technical reasons, and for 96 hours, for any other reason. Under section 59(1) of the law, in cases where the broadcasting of programmes requires the use of a terrestrial radio frequency, the audiovisual licence must be accompanied by a broadcasting permit issued by the National Regulatory Authority for Communications. 36. The relevant articles of the Code of Civil Procedure read as follows: ... “In respect of enforcement proceedings or any act of enforcement, any person who has an interest therein or is aggrieved as a result thereof is entitled to lodge an objection.

Similarly, ... an objection may be lodged when it is necessary to clarify the meaning, scope or terms of implementation of the writ of execution, or where the authority responsible for enforcement refuses to perform an act of enforcement as provided for by law.” ... “Should the obligor refuse the enforcement of the obligation to act provided for in the writ of execution within ten days after receiving the order, the court, by a final interlocutory decision, after summoning the parties, may authorise the obligee to enforce the obligation himself or to have it enforced by third parties at the obligor’s expense.” “Should the obligation ‘to act’ require the obligor’s personal intervention, he may be coerced into performing the obligation by means of a civil-law coercive.

The court, on an application by the obligee, may order the obligor, in a final interlocutory decision, after summoning the parties, to pay the State a fine of between 200,000 and 500,000 Romanian lei for each day until the obligation provided for in the writ of execution has been performed. The obligee may request the court to award him damages against the obligor in order to make good the loss incurred by the failure to perform the obligation ... Article 574 shall be applicable in such matters.” ... 39. A number of national and international non-governmental organisations, together with the European Commission, have drawn up reports on the freedom of the press in Romania in the period 2002 to 2004… 43. In its “2004 Regular Report on Romania’s progress towards accession” the European Commission added as follows: “Despite this progress, certain structural problems may affect the practical realisation of the freedom of expression.

Many media organisations are not economically viable and their continued existence can depend on the support of political or business interests. External studies have concluded that journalists’ reporting can often be influenced by financial inducements leading to self-censorship. Against this background, the state has tolerated the accumulation of significant arrears by a number of the largest media companies, including most major private TV stations. Such a situation may compromise editorial independence and media monitoring studies have observed that the TV news is notably less critical of the government than the written press. There are also credible reports of locally elected officials using public office to influence the editorial policy of local newspapers, radio and TV stations, e.g.

through the selective award of public advertising contracts.”