KONOSH v. UKRAINE AND KUKIS v. UKRAINE

CINTIMEA SECȚIUNE DECIZIE Adresă nr. 24466/07 și 11063/09 Valeriy Pavlovych KONOSH împotriva Ucrainei și Serghei Anatolyevich KUKIS împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă la 10 mai 2012 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Karel Jungwiert, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 22 mai 2007 și 13 februarie 2009, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Valeriy Pavlovych Konosh („primul reclamant”) și dl Sergey Anatolyevich Kukis („al doilea reclamant”), sunt resortisanții ucrainieni care s-au născut în 1973 și, respectiv, în 1960 și care trăiesc în Oleksandriya. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Nazar Kulchytskyy, al Ministerului Justiției. La 20 martie și 22 noiembrie 2006, Curtea Oleksandria a pronunțat două hotărâri în favoarea primului reclamant și a ordonat societății Energovugillia („debitorul”) să-i plătească anumite sume pecuniare. La 20 martie 2006, instanța de mai sus a pronunțat o hotărâre în favoarea celui de-al doilea reclamant și a ordonat aceluiași debitor să-i plătească anumite sume pecuniare (a fost modificată în continuare în cazul recursului la 30 mai 2006). Hotărârile în favoarea reclamanților au devenit finale, dar rămân neexecutate datorită lipsei de fonduri ale debitorului. Reclamanții s-au plâns de neexecutarea hotărârilor de mai sus. HOTĂRÂREA Curții consideră că, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, cererile ar trebui să fie însoțite, având în vedere contextul lor de fapt și juridic comun. În urma hotărârii pilotului Yuriu Nikolayevich Ivanov (n. 40450/04, CEDH 2009-... (Extracte)), la 7 noiembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că debitorul în temeiul hotărârilor reclamanților este o societate privată. Cu toate acestea, între 28 noiembrie 2005 și 30 iulie 2010, acesta a fost inclus în Registrul întreprinderilor de combustibil și energie care au participat la procedura de recuperare a datorielor în temeiul legii din 2005 privind măsurile destinate să asigure funcționarea stabilă a întreprinderilor de combustibil și de energie („Registrul”) și toate procedurile de aplicare a acesteia au fost congelate. Prin urmare, guvernul a fost responsabil pentru acțiunile debitorului de la momentul în care hotărârile reclamanților au devenit finale și până la excluderea din Registru. În ceea ce privește orice perioadă ulterioară, Guvernul a susținut că statul nu a fost responsabil pentru datoriile societății private, deoarece responsabilitatea sa nu a extins mai mult decât implicarea organismelor de stat în procedurile de executare, în timp ce reclamanții nu au contestat în fața instanțelor interne presupusă inactivitate a Bailiffs în executarea hotărârilor lor și nu au solicitat daune de către Bailiffs. Guvernul a prezentat, de asemenea, o declarație unilaterală care vizează soluționarea problemelor planteate de solicitanți. În special, ei au recunoscut durata excesivă a executării hotărârilor reclamanților și au acceptat responsabilitatea pentru acțiunile debitorului de la momentul în care aceste hotărâri au devenit finale și până când debitorul a fost exclus din Registru. De asemenea, ei au oferit să plătească 780 și, respectiv, 750 euro primului și al doilea reclamant. Guvernul a invitat Curtea să elimine cererile din lista cazurilor și a sugerat că declarația ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cauza în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declarația prevede, de asemenea, că sumele de mai sus ar trebui să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, care să fie convertite în moneda națională a Ucrainei la rata aplicabilă la data decontare, și ar fi eliberate de orice impozite care ar putea fi taxabile. Acestea vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-au plătit aceste sume în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pentru ele de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui rezoluția finală a cazurilor. Reclamanții nu sunt de acord cu termenii declarației, având în vedere faptul că sumele oferite de Guvern sunt prea scăzute. Curtea reiterează că, în orice etapă a procedurii, poate decifra o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluziile prevăzute la art. 37 alineatul (1) litera (a)-c) din convenție. În special, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) Curtea poate exclude un caz din lista sa dacă, din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și protocoalele sale impun acest lucru”. Curtea reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale formulate de un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea reamintește că, în hotărârea pilotă menționată anterior, a ordonat Ucrainei să acorde reparații reclamanților ale căror cereri au fost comunicate guvernului înainte de eliberarea hotărârii sau ar fi fost comunicate în continuare hotărârii și plângerile în cauză cu privire la neexecuția prelungită a deciziilor interne pentru care statul este responsabil (a se vedea Iuriy Nikolayevich Ivanov v. Ucraina , citat mai sus § 99 și punctul 6 din partea operativă . După examinarea termenilor declarației guvernamentale , Curtea înțelege că intenționează să acorde reclamanților recurs în conformitate cu hotărârea pilot . Curtea este convinsă că guvernul a recunoscut în mod explicit responsabilitatea statului pentru durata excesivă a executării hotărârilor reclamanților în perioadele de la momentul în care aceste hotărâri au devenit finale și până când debitorul a fost exclus din Registru. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea părților relevante ale cererilor. De asemenea, este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele lor, nu impune ca acesta să continue examinarea acestor părți ale cererilor, astfel încât acestea ar trebui să fie eliminate din listă. În ceea ce privește plângerile reclamanților cu privire la neexecutarea hotărârilor lor după excluderea debitorului de la Registru, Curtea reamintește că statul nu poate fi considerat responsabil pentru lipsa de fonduri a unei societăți private și responsabilitatea sa nu se extinde decât implicarea organismelor de stat în procedura de executare. Legislația ucraineană prevede posibilitatea de a contesta în fața instanțelor, presupusă inactivitate a statului Bailiff în procedurile de executare și de a cere daune din partea acestora (a se vedea, de exemplu, Novitskiy c. Ucraina (dec.), nr. 20324/03, 16 Octombrie 2007), dar reclamanții nu au profitat de această posibilitate. Rezultă că aceste plângeri trebuie să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ 1, 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să se alăture cererilor; ia notă a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile reclamanților cu privire la neexecuția hotărârilor lor în perioadele de la momentul în care hotărârile au devenit finale și până când debitorul a fost exclus din registru; de a elimina cererile din lista sa de cazuri în măsura în care acestea se referă la plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară încă reclamațiile inadmisibile. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Applications nos. 24466/07 and 11063/09

Valeriy Pavlovych KONOSH against Ukraine

and Sergey Anatolyevich KUKIS against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 10

May

2012 as a Committee composed of:

Mark Villiger,

President,

Karel Jungwiert,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on 22 May 2007 and 13

February 2009,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Valeriy Pavlovych Konosh (“the first applicant”) and Mr Sergey Anatolyevich Kukis (“the second applicant”), are Ukrainian nationals who were born in 1973 and 1960, respectively, and live in Oleksandriya. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Nazar Kulchytskyy, of the Ministry of Justice.

On 20 March and 22 November 2006 the Oleksandria Court delivered two judgments in favour of the first applicant and ordered the Energovugillya company (“the debtor”) to pay him certain pecuniary amounts.

On 20 March 2006 the above court delivered a judgment in favour of the second applicant and ordered the same debtor to pay him certain pecuniary amounts (the judgment was further amended on appeal on 30 May 2006).

The judgments in the applicants’ favour became final but remain unenforced due to the debtor’s lack of funds.

COMPLAINTS

The applicants complained about non-enforcement of the above judgments.

THE LAW

1.

The Court considers that in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court, the applications should be joined, given their common factual and legal background.

2.

Following the

Yuriy Nikolayevich

Ivanov

pilot judgment (no.

40450/04, ECHR 2009-... (extracts)), on 7 November 2011 the Government informed the Court that the debtor under the applicants’ judgments was a private company. However, between 28 November 2005 and 30 July 2010 it was included in the Register of fuel and energy enterprises taking part in the procedure for recovery of debts pursuant to the 2005 Act on measures designed to ensure the stable functioning of fuel and energy enterprises (“the Register”) and all enforcement proceedings in respect of it were frozen. Therefore, the Government bore responsibility for the debtor’s actions from the moment when the applicants’ judgments became final and until it was excluded from the Register. As regards any subsequent period, the Government submitted that the State was not responsible for the private company’s debts, as its responsibility extended no further than the involvement of the State bodies in the enforcement proceedings, while the applicants had not challenged before the domestic courts the Bailiffs’ alleged inactivity in the enforcement of their judgments and had not claimed damages from the Bailiffs.

The Government also submitted a unilateral declaration aimed at resolving the issues raised by the applicants. In particular, they acknowledged the excessive duration of the enforcement of the applicants’ judgments and accepted the responsibility for the debtor’s actions from the moment when those judgments became final and until the debtor was excluded from the Register. They also offered to pay 780 and 750 euros, respectively, to the first and the second applicant.

The Government further invited the Court to strike the applications out of the list of cases and suggested that the declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case under Article 37 §

1 (c) of the Convention.

The declaration also provided that the above sums were to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, to be converted into the national currency of Ukraine at the rate applicable at the date of settlement, and would be free of any taxes that might be chargeable. They would be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on them from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment would constitute the final resolution of the cases.

The applicants disagreed with the terms of the declaration considering that the sums offered by the Government were too low.

The Court reiterates that it may at any stage of the proceedings strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusions specified under Article 37 § 1 (a)-(c) of the Convention. In particular, under Article 37 § 1 (c) the Court may strike a case out of its list if for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.

Article 37 § 1

in fine

states:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires”.

The Court also reiterates that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration made by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued

(see

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objection) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court recalls that in the aforementioned pilot judgment it ordered Ukraine to grant redress to the applicants whose applications were communicated to the Government before the delivery of the judgment or would be communicated further to the judgment and concerned complaints about the prolonged non-enforcement of domestic decisions for which the State was responsible (see

Yuriy Nikolayevich Ivanov v. Ukraine

, cited above, § 99 and point 6 of the operative part). Having examined the terms of the Government’s declaration, the Court understands it as intending to give the applicants the redress in accordance with the pilot judgment.

The Court is satisfied that the Government explicitly acknowledged the responsibility of the State for the excessive duration of the enforcement of the applicants’ judgments in the periods from the moment when those judgments became final and until the debtor was excluded from the Register. It also notes that the sums offered by the Government and covering those periods are comparable with the Court’s awards in similar cases, taking account,

inter alia

, of the specific delay in each particular case. The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the relevant parts of the applications. It is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of these parts of the applications. Accordingly, they should be struck out of the list.

3.

As regards the applicants’ complaints about non-enforcement of their judgments after the exclusion of the debtor from the Register, the Court recalls that the State cannot be held responsible for a private company’s lack of funds and its responsibility extends no further than the involvement of State bodies in the enforcement proceedings. The Ukrainian legislation provides for a possibility of challenging before the courts the State Bailiffs’ alleged inactivity in the enforcement proceedings and for claiming damages from them (see, for instance,

Novitskiy v.

Ukraine

(dec.), no.

20324/03, 16

October 2007), but the applicants have not availed themselves of this possibility. It follows that these complaints must be declared inadmissible pursuant to Article 35

§§ 1, 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the applicants’ complaints about non-enforcement of their judgments in the periods from the moment when the judgments became final and until the debtor was excluded from the Register;

Decides

to strike the applications out of its list of cases in so far as they relate to the above complaints in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remaining complaints inadmissible.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Deputy Registrar

President