HURTER c. SUISSE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
HURTER c. SUISSE (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 48111/07 Hans HURTER împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 15 mai 2012 într-o cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, Helen Keller, André Potocki, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 octombrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, Hans Hurter, este un resortisant elvețian, născut în 1957 și rezident în Luzarn. Blättler, avocat la Luzern. Guvernul elvețian (adică, la data de ...) este reprezentat de agentul său suplinitor, domnul A. Scheidegger, din cadrul Biroului Federal al Justiției. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea nr. 53146/99 și hotărârea pronunțată de Curte la 15 decembrie 2005 La 18 februarie 1997, Comisia pentru justiție (Justizkommission) a Tribunalului Superior al cantonului Lucerna a inițiat o procedură disciplinară în fața autorității de supraveghere a avocaților (Aufsichtsbehörde über die Rechtsanwälte) din cantonul Lucerne prin intermediul unei În special, aceasta îl acuza pe reclamant de revendicarea unor onorarii excesive clientului său și de solicitarea regulamentului, în timp ce procedura în litigiu era încă în curs de desfășurare. Comisia pentru justiție, care stabilise defalcarea detaliată a onorariilor solicitate, a informat autoritatea de supraveghere cu privire la aceste aspecte din punctul de vedere al dreptului disciplinar. La 21 aprilie 1997, reclamantul a prezentat observații în răspuns. La 21 noiembrie 1997, a sesizat autoritatea de supraveghere cu privire la o cerere de suspendare a procedurii, la care se aflau anexate diverse documente la care dorea să fie depuse la dosar. ) din cantonul Lucerna, a aplicat reclamantului o amendă disciplinară de 500 CHF pentru nerespectarea de mai multe ori a obligațiilor sale profesionale; de asemenea, aceasta a pus în sarcina sa cheltuielile de procedură, care se ridicau la 1500 CHF. Această decizie a fost notificată reclamantului la 22 aprilie 1998. Între timp, la 16 aprilie 1998, la . la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tribunalul Federal a respins această acțiune la 26 februarie 1999 și a precizat în decizia sa că a respins cererea de organizare a dezbaterilor orale pe motiv că art. 6 din Convenție nu se aplică procedurilor disciplinare. La 8 septembrie 1999, reclamantul sesizase Curtea, în temeiul articolului 34 din Convenție. Printr-o decizie din 21 februarie 2002, Curtea a declarat inadmisibile mai multe obiecțiuni întemeiate pe dreptul la un proces echitabil, considerând că procedura, văzută în întregime, era echitabilă și că reclamantul își putea invoca în mod corespunzător argumentele în fața autorității de supraveghere a avocaților, precum și în fața Tribunalului Federal. Pe de altă parte, Curtea a respins o cauză întemeiată pe libertatea de exprimare garantată prin art. 10 din Convenție. Prin o decizie din 8 iulie 2004, Curtea a declarat admisibilă restul cererii, și anume problema de a ține o audiere. Respingând în special o excepție de la data la care guvernul, Curtea a precizat că art. 6 era aplicabil, sub partea sa. civil printr-o hotărâre din 15 decembrie 2005, Curtea a pronunțat o încălcare a dreptului de a fi ascultat în mod public. Ea i-a acordat reclamantului 3 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. În schimb, a respins cererile de rambursare a amenzii și a despăgubirii pentru presupusul prejudiciu moral suferit de solicitant. În ceea ce privește prima, Curtea este de părere că nu există nicio legătură de cauzalitate între lacună și încălcarea constatată a articolului 6 alineatul (1), în măsura în care nu s-ar putea specula cu privire la ceea ce ar fi fost la sfârșitul procesului în cazul în care cauza reclamantului ar fi făcut efectiv obiectul unei ședințe publice (§ 41 din hotărâre). În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea a menționat că constatarea încălcării convenției a fost suficientă pentru a remedia un eventual prejudiciu moral (§ 42). Cererea de revizuire, hotărârea Tribunalului Federal din 25 aprilie 2007 și evenimentele ulterioare La 30 mai 2006, pe baza hotărârii Curții, recurentul sesizează Tribunalul Federal cu privire la o cerere de revizuire a hotărârii sale din 26 februarie 1999, în conformitate cu art. 139a din vechea lege federală de organizare judiciară, atunci în vigoare (a se vedea mai jos, Prin hotărârea din 25 aprilie 2007, Tribunalul Federal, fără a fi ținut o ședință publică, a respins cererea de revizuire a reclamantului. Tribunalul Federal a amintit mai întâi că scopul urmărit de o astfel de revizuire era de a remedia consecințele unei încălcări a convenției care nu fuseseră complet șterse de hotărârea Curții. Or, Tribunalul a constatat că, într-o decizie din 21 februarie 2002, Curtea a declarat inadmisibile mai multe obiecțiuni întemeiate pe dreptul la un proces echitabil, având în vedere procedura, văzută în întregime, ca fiind echitabilă. Pe de altă parte, el a amintit că, în cadrul hotărârii sale, Curtea este de părere că nu există nicio legătură cauzală între cererea de rambursare a sumei de 500 CHF pe care reclamantul a trebuit să îl plătească în temeiul dreptului disciplinar și al încălcării constatate a articolului 6 alineatul (1). Tribunalul federal concluzionează, prin urmare, că, având în vedere ansamblul circumstanțelor din speță, constatarea încălcării de către Curte era suficientă pentru a remedia încălcarea convenției. La 17 octombrie 2007, reclamantul sesizează Curtea cu privire la prezenta cerere. Printr-o scrisoare din 25 octombrie 2007, reclamantul a informat Comitetul miniștrilor cu privire la cererea sa de revizuire la Tribunalul Federal, precum și cu privire la hotărârea acestuia din 25 aprilie 2007, reclamantul a declarat că nu a primit un răspuns din partea Comitetului miniștrilor la această scrisoare. Ca urmare a comunicării prezentei cauze guvernului elvețian, acesta din urmă furnizase un document în care declarase că a transmis hotărârea Tribunalului Federal din 25 aprilie 2007 Comitetului miniștrilor la 15 mai 2007. Art. 136 și următoarele din vechea lege federală de organizare judiciară, în vigoare până la 31 decembrie 2006, se refereau în special la revizuirea hotărârilor Tribunalului Federal. Art. 139a se citea astfel Art. 139a: Încălcarea Convenției europene a drepturilor omului Cererea de revizuire a unei hotărâri a Tribunalului Federal sau a unei hotărâri a unei autorități inferioare este admisibilă în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetul miniștrilor Consiliului de la În cazul în care Tribunalul Federal constată că o revizuire se impune, dar că este de competența unei autorități inferioare, acesta retrimite cauza la aceasta din urmă pentru a pune în aplicare procedura de revizuire. La . autoritatea cantonală este obligată să intre în discuție asupra cererii de revizuire, chiar dacă dreptul cantonal nu prevede acest motiv de revizuire. art. 122 din Legea federală privind Tribunalul Federal din 17 iunie 2005, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, reamintește art. 139a din vechea lege federală privind organizarea judiciară. Acesta dispune de următoarele Art. 122: Încălcarea Convenției europene privind drepturile omului Revizuirea unei hotărâri a Tribunalului Federal pentru încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950 (CEDO) poate fi solicitată în următoarele condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, într-o hotărâre definitivă, o încălcare a CEDO sau a protocoalelor sale o cale de atac nu este de natură să remedieze efectele încălcării revizuirii este necesară pentru a remedia efectele încălcării. Invocând art. 46 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea de către Tribunalul Federal a cererii sale de revizuire. În acest sens, el susține că autoritățile elvețiene nu ar fi informat Comitetul miniștrilor Consiliului de l'Europe cu privire la hotărârea Tribunalului Federal din 25 aprilie 2007. În temeiul articolului 6, reclamantul declară că a fost victima mai multor încălcări ale dreptului la un proces echitabil, care au avut loc în cursul procedurii de revizuire în fața Tribunalului Federal (durata excesivă a procedurii, lipsa de ședința publică și de pronunțare publică a hotărârii, lipsa de responsabilitate a judecătorilor federali, încălcarea prezumției de nevinovăție, precum și respingerea cererii sale de a prezenta un martor). ÎN DREPT Reclamantul se plânge în primul rând că Tribunalul Federal, prin respingerea cererii sale de revizuire, nu ar fi executat în mod corect hotărârea din 15 decembrie 2005 prin care Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție. Înalții P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. Guvernul ridică o primă excepție de la art. 35 alineatul (3) litera (b) din convenție, pe motiv că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu din cauza respingerii cererii sale de revizuire. Acesta explică faptul că procedura de revizuire are loc în două etape consecutive. În primul rând, Tribunalul Federal analizează dacă încălcarea constatată a fost remediată sau dacă aceasta persistă. Numai în această ultimă ipoteză, procedura este redeschisă (a doua etapă), cu condiția ca redeschiderea procedurii să fie în măsură să restabilească o situație conformă cu Convenția. Or, în speță, hotărârea din 15 decembrie 2005 a Curții concluzionează că existența unei legături de cauzalitate între prejudiciul material și încălcarea constatată, pe de o parte, și rețin că constatarea încălcării este suficientă pentru a remedia un eventual prejudiciu moral, pe de altă parte. Hotărârea Curții a remediat astfel încălcarea constatată, ceea ce a determinat Tribunalul Federal să respingă cererea de revizuire fără a fi necesară trecerea la a doua etapă a procedurii. Cu titlu subsidiar, guvernul consideră că cererea este încă de a declara inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție. El arată că, în prezenta cerere, reclamantul nu face decât să repete ocurență pe care o ridicase cu privire la aceleași fapte în cauza care a dus la pronunțarea hotărârii Curții din 15 decembrie 2005. Cu titlu și mai subsidiar, Guvernul ridică incompatibilitatea rațională a prezentei cereri, deoarece procedura de revizuire nu a vizat un drept de caracter civil. În al doilea rând, reamintește că obiectul hotărârii Curții din 15 decembrie 2005 se limitează la problema dreptului reclamantului de a ține o ședință publică, celelalte obiecțiuni fiind considerate inadmisibile anterior. Or, potrivit jurisprudenței Curții, o ședință publică poate să nu fie necesară având în vedere circumstanțele excepționale ale cauzei, în special în cazul în care aceasta nu ridică întrebări de fapt sau de drept care nu pot fi soluționate numai pe baza dosarului disponibil și a observațiilor părților. În speță, întrebarea dacă, având în vedere natura încălcării constatate, revizuirea rejudecatului inițial al Tribunalului Federal al Uniunii Europene putea fi soluționată numai pe baza dosarului care conținea toate elementele relevante. Potrivit guvernului, motivul întemeiat pe refuzul Tribunalului Federal de a reexamina cauza ca urmare a hotărârii Curții din 15 decembrie 2005 este, prin urmare, vădit nefondat. Reclamantul susține că art. 35 alineatul (3) litera (b) nu se aplică prezentei hotărâri. În continuare, acesta contestă faptul că prezenta cerere, care elimină două încălcări în cadrul procedurii din 2007, este identică cu cea anterioară, care punea în discuție procedura din 1998. În cele din urmă, reclamantul arată că autoritățile naționale ar fi trebuit să execute hotărârea Curții din 15 decembrie 2005. În acest scop, cererea de revizuire ar fi trebuit să fie acceptată și hotărârea anterioară a Tribunalului Federal din 26 decembrie 2005. februarie 1998 rupt, astfel încât o nouă hotărâre să fie pronunțată în cadrul unei proceduri publice și orale. O astfel de hotărâre s-ar fi pronunțat, fără îndoială, într-un mod pozitiv pentru reclamant, în măsura în care, între timp, infracțiunea care i-a fost contestată era prescrisă. Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare excepțiile de la Guvern din art. 35 alin. (2) lit. (b) și 3 lit. (b) din Convenție, în măsura în care este inadmisibil din alt motiv. Curtea reamintește că o constatare a încălcării în hotărârile sale este în esență declaratorie (Markx c. Belgia, 13 iunie 1979, § 58, seria A n 31, Lyons și alte c. Regatul Unit (dec.), n 15227/03, CEDO 2003-IX, Krčmář și alții c. Republica Cehă (dec.), n 69190/01, 30 martie 2004 și Öcalan c. Turcia (dec.), 5980/07, 6 iulie 2010) și că, prin art. 46 din convenție, înaltele părți contractante s-au angajat să se conformeze hotărârilor Curții în litigiile la care sunt părți, Comitetul miniștrilor fiind responsabil de monitorizarea executării acestora (Verein gegen tiofriken Schweiz (VgT) c. Elveția [GC], n 327722/02, § 61 CEDH 2009 ...). Curtea nu are competența de a examina dacă o parte contractantă este conformă cu obligațiile impuse de una dintre hotărârile sale (Mehemi c. Franța (n 53470/99, § 43 CEDH 2003). IV. Rolul Comitetului miniștrilor în acest domeniu nu înseamnă însă că măsurile luate de un stat pârât în vederea soluționării încălcării constatate de Curte nu pot ridica o problemă nouă, nelegată prin hotărâre (Verein gegen terifabriken Schweiz (VgT) (n [GC], citată anterior, § 62, și Mehemi (n) , citată anterior, punctul 43) și, prin urmare, să facă obiectul unei noi cereri de care Curtea ar putea avea nevoie ( Lyons și altele, citată anterior, p. 431, și Hertel c. Elveția (dec.), nr. 53440/99, CEDH 2002-I). Pe de altă parte, statul pârât rămâne liber, în principiu, sub controlul Comitetului miniștrilor, să aleagă mijloacele de a-și îndeplini obligațiile în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție, cu condiția ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile conținute în hotărârea Curții (Verein gegen terifabriken Schweiz (VgT) (n, menționat anterior, § 88, Scozzari și Giunta c. Italia [GC], 39221/98 și 41963/98, § 249, CEDO 2000 VIII, Lyons și alții , citată anterior, p. 431, și Öcalan , citată anterior. Curtea nu are competența de a dispune, în special, redeschiderea unei proceduri (Verein gegen Tiefabriken Schweiz (n, citată anterior, § 89, Saidi c. Franța, 20 septembrie 1993, § 47, seria A n 261-C și Pelladoah c. Țările de Jos, 22 septembrie 1994, § 44, seria A n n 297-B. Cu toate acestea, atunci când un particular a fost condamnat la termen pentru o procedură afectată de nerespectarea cerințelor art. 6 din Convenție, Curtea poate indica faptul că: un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea l . . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Claes și altele, precum și Belgia, nr. 46825/99, 47132/99, 47502/99, 49010/99, 49104/99, 49195/99 și 49716/99, § 53, 2 iunie 2005). Curtea a precizat, de asemenea, că măsurile de despăgubire specifice care trebuie luate, dacă este cazul, de un stat pârât pentru a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46 din convenție depind în mod necesar de circumstanțele speciale ale cauzei și trebuie să fie definite în lumina hotărârii pronunțate de Curte în cauza în cauză, ținând seama în mod corespunzător de jurisprudența Curții. În termen de două luni de la data la care hotărârea a fost pronunțată în cauza în cauză, Curtea nu a exclus faptul că circumstanțele speciale ale cauzei pot excepta statul membru în cauză de la luarea oricărei măsuri de despăgubire specifice în privința unui reclamant (Öcalan, mai degrabă). În speță, reclamantul reproșează Tribunalului Federal că, fără audiere publică, și-a respins cererea de revizuire, în pofida hotărârii din 15 decembrie 1997. În decembrie 2005 al Curții, care a încheiat cu o încălcare a dreptului de a fi ascultat în mod public în procedura disciplinară care îl privește. În Hotărârea sa din 25 aprilie 2007, Tribunalul Federal a constatat că: după ce a considerat procedura ca fiind în general echitabilă, Curtea a încheiat, la 15 decembrie 2005, cu o singură încălcare a dreptului de a fi audiat în mod public. El a continuat ca Curtea să rețină că nu există nicio legătură de cauzalitate între cererea de rambursare a amenzii disciplinare și încălcarea articolului 6 din Convenție. Reamintind că scopul urmărit de o revizuire a fost de a remedia consecințele unei încălcări a Convenției care nu au fost complet șterse prin hotărârea Curții, Tribunalul federal concluzionează că, în speță, constatarea încălcării la care a ajuns Curtea a fost suficientă pentru a remedia încălcarea convenției. În opinia Curții, rezultă în mod clar din motivarea hotărârii Tribunalului Federal că Tribunalul Federal nu a fost sesizat cu privire la niciun element nou, de fapt ca în drept, care nu ar fi fost examinat și tăiat prin hotărârea Curții din 15 decembrie 2005 ( mutatis mutandis Öcalan, citată anterior, și eroo Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) (n, citată anterior, § 65). Pe de altă parte, Curtea constată că, contrar afirmațiilor reclamantului, guvernul a transmis, începând cu 15 mai 2007, hotărârea Tribunalului Federal din 25 aprilie 2007 Comitetului miniștrilor, în fața căreia se află în prezent în curs procedura de supraveghere a executării. În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că Õ nu poate examina prezentul Õ fără a încălca competențele Comitetului miniștrilor din art. 46 din Convenție. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și care trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. (2) Reclamantul pune apoi în discuție corectitudinea procedurii privind cererea sa de revizuire, care este pusă la dispoziție prin Hotărârea din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Federal. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia art. 6 din convenție nu garantează dreptul la redeschiderea unei proceduri și nu se aplică unei proceduri de investigare a unei cereri de revizuire a unui proces civil (a se vedea, printre altele, Sablon c. Belgia, nr. 36445/95, § 86, 10 aprilie 2001, Steck-Risch și alții c. Liechtenstein (dec.), n 29061/08, 11 mai 2010). Având în vedere această jurisprudență, Curtea consideră că art. 6 nu se aplică procedurii referitoare la cererea de revizuire în litigiu. În consecință, acest aspect este, de asemenea, incompatibil rațional cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție, și trebuie respins în aplicarea art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte