VYCHODOSLOVENSKA VODARENSKA SPOLOCNOST, A.S. v. SLOVAKIA
VYCHODOSLOVENSKA VODARENSKA SPOLOCNOST, A.S. v. SLOVAKIA (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 40265/07 V CHODOSLOVENSKÁ VODÁRENSKÁ SPOLOČNOSδ, A.S. împotriva Slovaciei depusă la 30 august 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Východoslovenská vodárenská Spoločnos , este o societate de stocuri comune înființată în temeiul legii Slovaciei cu sediul social în Košice. Acționarii acesteia sunt municipalități slovace. Solicitarea a fost depusă în numele său de domnul S. Hreha și dl R. Kočiško, semnatarii autorizați ai societății. Compania reclamantă este reprezentată în fața Curții de către dl P. Kerecman, un avocat practicant în Košice. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost implicată, printre altele, în furnizarea de apă potabilă. În acest context, a condus o rețea de conducte de apă. Societatea de răspundere limitată D.K., pe care societatea reclamantă a furnizat apă potabilă, are ca scop producerea de apă de masă sticlătă prin intermediul tratamentului ultraviolet al apei de primăvară și distribuirea acestuia în Slovacia și în țările Uniunii Europene. a solicitat societății reclamante să-l furnizeze cu apă brută, adică apă de primăvară care nu a fost tratată în scopul îndeplinirii standardului de apă potabilă. Reprezentanții D.K. au susținut că apa de masă nu poate fi produsă decât din apă brută. Societatea reclamantă a refuzat să furnizeze D.K. cu apă brută deoarece, în primul rând, nu era potrivit pentru producția de apă de masă pentru motive igienice și, în al doilea rând, capacitatea sursei de apă nu era suficientă pentru a conecta compania D.K. A existat un risc de saturare a apei potabile cu apă brută în cazul conectării companiei D.K. cu țeava existentă. Compania D.K. a depus o cerere la Oficiul Antimonopoly declarând că societatea reclamantă a abuzat de poziția sa dominantă în sensul că a refuzat să-l furnizeze cu apă brută. Într-o decizie din 23 iunie 2003, modificată la 6 august 2003, Oficiul Antimonopoly a constatat că societatea reclamantă și-a abuzat poziția dominantă în sensul articolului 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind concurența din 1994, i-a ordonat să se abțină de la acest comportament și să restabilească furnizarea de apă brută către compania D.K. în termen de treizeci de zile. La 7 iulie 2003, societatea reclamantă a depus un recurs administrativ. Într-o decizie din 9 ianuarie 2004, astfel cum a fost modificată la 26 ianuarie 2004, Consiliul Oficiului Antimonopolului a modificat parțial decizia de primă instanță. Aceasta a susținut că societatea reclamantă a abuzat de poziția sa dominantă, a ordonat să se abțină de la acest comportament în viitor și să restaureze furnizarea de apă brută societății D.K. în termen de treizeci de zile. Se face trimitere la art. 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind concurența din 1994 și la art. 8 alineatul (2) litera (b) din Legea privind concurența din 2001. 10. La 27 februarie 2004, reclamantul a solicitat o revizuire judiciară a deciziei din 9 ianuarie 2004, astfel cum a fost modificată, în fața Curții Supreme. 11. La 14 decembrie 2004, Curtea Supremă a respins acțiunea reclamantului. 12. La 24 februarie 2005, societatea reclamantă a apelat. 13. La 28 iunie 2005, societatea reclamantă a solicitat ca procedura de recurs să fie păstrată în conformitate cu art. 109 § 1 litera (c) din Codul de Procedură Civilă și să solicite Curții de Justiție o hotărâre preliminară în temeiul articolului 234 § 3 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (Tratatul CE). În primul rând, societatea reclamantă a solicitat clarificare dacă art. 82 din Tratatul CE poate fi interpretat în modul în care acesta, ca furnizor de apă potabilă, abuzând de poziția sa dominantă în circumstanțele prezentului caz, adică refuzând să furnizeze apă crudă. În al doilea rând, Comisia solicită interpretare dacă ar putea fi considerată abuz de poziția sa dominantă atunci când nu a împiedicat în niciun fel compania D.K. să tragă direct apă crudă din sursă prin intermediul propriului conducte. În al treilea rând, s-a solicitat răspunsul la întrebarea privind dacă art. 82 din Tratatul CE ar putea fi interpretat ca fiind justificativ al ordinului de aprovizionare a societății D.K. cu apă brută fără restricții în ceea ce privește domeniul de aplicare și termenul unei astfel de obligații. 14. Reclamantul a susținut că camera de recurs a Curții Supreme a fost ultima instanță în acest caz și că toate condițiile pentru o trimitere preliminară au fost îndeplinite deoarece întrebările propuse au avut o legătură de fapt cu subiectul procedurii și au implicat un aspect al dreptului comunitar european. Acestea nu se referă la o chestiune sau întrebări abstracte sau ipotetice cu care Curtea a abordat deja. Societatea reclamantă a susținut, în continuare, că prin nu face o trimitere preliminară la Curtea, Curtea Supremă va încălca dreptul constituțional la o audiere de către un judecător autorizat să audă cazul în conformitate cu legea. 15. La ședința din 21 noiembrie 2005, Curtea Supremă (camara de apel) a refuzat să facă o trimitere preliminară la Curtea. În aceeași zi a respins recursul societății reclamante. 16. Hotărârea cu motive a afirmat că prin cererea sa de referință preliminară „reclamantul a solicitat în principal aplicarea articolului 82 din Tratatul CE și nu interpretarea sa”. Sistemul juridic slovac este compatibil cu legislația Uniunii Europene în ceea ce privește punctul în cauză și a permis examinarea chestiunii în mod corespunzător la nivel intern. Prin urmare, nu există niciun risc ca un conflict cu dreptul comunitar să apară. 17. La 15 februarie 2006, societatea reclamantă a depus o plângere constituțională care a susținut încălcarea dreptului său la protecție judiciară, astfel cum este garantat de art. 46 § 1 din Constituție, dreptul său la un judecător, astfel cum este garantat de art. 48 § 1 din Constituție, și dreptul său la o audiere echitabilă prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 18. La 29 mai 2007, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind, în mod evident, nefondată și a făcut trimitere la hotărârea Curții de Justiție în cazul lui Ynos din 10 ianuarie 2006 și a susținut că, din moment ce faptele relevante care au fost obiectul procedurii de mai sus au avut loc înainte de aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, Curtea nu ar fi avut competența de a se pronunța cu privire la întrebările preliminare.Legea internă relevantă Constituția 19. art. 46 garantează tuturor dreptul de a-și cere drepturile în fața unei instanțe independente și imparțiale prin procedura stabilită prin lege. 20. art. 48 § 1 garantează tuturor dreptul de a-și evalua cazul de către un judecător căruia un astfel de caz este examinat în conformitate cu legea. Codul de procedură civilă 21. În conformitate cu art. 109, o instanță suspendă procedura după ce a hotărât să solicite Curții Comunităților Europene să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare în conformitate cu un tratat internațional. Se face trimitere la art. 234 din Tratatul CE. Acte privind protecția concurenței 22. În conformitate cu art. 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind protecția concurenței din 1994 (Legea nr. 188/1994), restricția producției, distribuției sau dezvoltării tehnice a bunurilor în detrimentul consumatorilor constituie abuz de poziție dominantă pe piață. 23. Legea de mai sus a fost înlocuită cu Legea privind protecția concurenței din 2001 (Legea nr. 136/2001) cu efect de la 1 octombrie 2002. Secțiunea 8 alineatul (2) litera (b) se califică ca abuz de o poziție dominantă pe piața relevantă care amenință restricționarea sau restricționarea producției, distribuției sau dezvoltării tehnice a bunurilor în detrimentul utilizatorilor. art. 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) prevede: „Oricâte abuzuri de către una sau mai multe întreprinderi de poziție dominantă pe piața internă sau într-o parte substanțială a acesteia sunt interzise în măsura în care acestea pot afecta comerțul dintre statele membre. Astfel de abuzuri pot consta, în special, în: (...) (b) limitarea producției, piețelor sau dezvoltării tehnice la prejudiciul consumatorilor; (...) 25. art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (ex-art. 177 și, începând cu 1 decembrie 2009, art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) citește în partea sa relevantă după cum urmează: „Curtea are competența de a pronunța hotărâri preliminare privind: a) interpretarea prezentului tratat; b) validitatea și interpretarea actelor instituțiilor Comunității (...) În cazul în care o astfel de întrebare este susținută în fața oricărei instanțe sau tribunale ale unui stat membru, această instanță poate, dacă consideră că o decizie privind această întrebare este necesară pentru a-i permite să se pronunțe, solicită Curții de Justiție să se pronunțe în acest sens. În cazul în care o astfel de întrebare este susținută într-un caz pe calea unei instanțe sau a unui tribunal al unui stat membru împotriva căror hotărâri nu există cale judiciară în temeiul dreptului național, această instanță sau instanța de judecată pune chestiunea în fața Curții de Justiție.” Srl CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA / Ministerul Sănătății, Curtea a deținut: (7) „ Obligația de a trimite o chestiune Curții de Justiție se bazează pe cooperare, stabilită în vederea asigurării unei aplicări adecvate și a unei interpretări uniforme a dreptului comunitar în toate statele membre, între instanțe naționale, în calitate de instanțe responsabile de aplicarea dreptului comunitar și Curții de Justiție. Mai ales, art. 177 al treilea paragraf [art. 234 ulterior, în prezent art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene] urmărește să împiedice apariția în Comunitate a divergențelor în deciziile judiciare cu privire la chestiunile de drept comunitar. Prin urmare, domeniul de aplicare al acestei obligații trebuie evaluat, având în vedere obiectivele respective, prin trimitere la competențele instanțelor naționale, pe de o parte, și la cele ale Curții de Justiție, pe de altă parte, în cazul în care o astfel de chestiune de interpretare este susținută în sensul articolului [267]. (...) (21) ... art. 267 al treilea paragraf trebuie interpretat în sensul că o instanță sau un tribunal împotriva a căror hotărâri nu există niciun recurs judiciar în temeiul dreptului național este obligat, în cazul în care o problemă a dreptului comunitar este pusă în fața acesteia, să respecte obligația sa de a pune chestiunea în fața Curții de Justiție, cu excepția cazului în care a stabilit că întrebarea susținută este irelevantă sau că dispoziția comunitară în cauză a fost deja interpretată de către instanță sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar este atât de evidentă încât să nu lase niciun scop pentru orice îndoieli rezonabile. Există o astfel de posibilitate trebuie evaluată în funcție de caracteristicile specifice ale dreptului comunitar, de dificultățile particulare la care își crește interpretarea și de riscul de divergență în deciziile judiciare în cadrul Comunității.” 27. Erich Ciola / Land Vorarlberg (Cazul C-224/97, Hotărârea din 29 aprilie 1999) Curtea a deținut, printre altele, „(26) ... Întrucât dispozițiile Tratatului CE sunt direct aplicabile în sistemele juridice ale tuturor statelor membre și dreptul comunitar are prioritate asupra dreptului național, aceste dispoziții creează drepturi pentru persoanele în cauză pe care autoritățile naționale trebuie să le respecte și să le protejeze și, prin urmare, orice dispoziție contradictorie a dreptului național încetează să fie aplicabilă (a se vedea Hotărârea 167/73, Comisia/Franța, Rec., p. 1974, punctul 35). (27) Întrucât cerințele esențiale prevăzute la art. 59 din tratat au devenit aplicabile direct și necondiționat la sfârșitul perioadei de tranziție (a se vedea Hotărârea 279/80 Webb, Rec., p. Rezultă din cele de mai sus că o interdicție care este contrară liberității de a presta servicii, prevăzută înainte de aderarea unui stat membru la Uniunea Europeană nu printr-o regulă generală abstractă, ci printr-o decizie administrativă specifică care a devenit finală, trebuie să fie ignorată în evaluarea validității unei amenzi impuse pentru nerespectarea acestei interdicții după data aderării.” 28. În hotărârea din cauza lui Ynos kft/János Varga (Casă C) 302/04) din 10 ianuarie 2006, Curtea a afirmat că nu are competența de a răspunde la întrebările formulate de o instanță maghiară cu privire la interpretarea unei dispoziții ale Directivei 93/13 privind condițiile necorespunzătoare în contractele de consumatori, în cazul în care s-au constatat faptele litigiului în cadrul procedurii principale înainte de aderarea Republicii Ungaria la Uniunea Europeană. Hotărârea a afirmat că Curtea are competența de a interpreta o directivă comunitară numai în ceea ce privește aplicarea sa într-un nou stat membru cu efect de la data aderării acestui stat la Uniunea Europeană. 29. Punctul 32 din hotărârea în cazul Elektrownia Pātnów II sp. zoo/Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu din 12 noiembrie 2009 (Cazul C-441/08) afirmă după cum urmează: „De asemenea, din jurisprudența stabilită se aplică imediat noile norme asupra efectelor viitoare ale unei situații care au apărut în temeiul normelor vechi (a se vedea, printre altele, Hotărârea 270/84, Licata/ CES, Rec. 1986, p. 2305, punctul 31). Prin urmare, în aplicarea acestui principiu, Curtea a susținut că, în cazul în care Actul privind condițiile de aderare a unui stat membru nu conține condiții specifice în ceea ce privește aplicarea unei dispoziții ale Tratatului CE, această dispoziție trebuie considerată ca fiind imediat aplicabilă și obligatorie pentru statul membru respectiv de la data aderării, cu rezultatul că se aplică efectelor viitoare ale situațiilor care au apărut înainte de aderarea acestui nou stat membru la Comunități (a se vedea, în acest sens, Hotărârea C-122/96 Saldanha și MTS [1997], Rec. p. I-5325, punctul 14, și Hotărârea C-162/00 Pokrzeptowicz-Meyer, Rec., p. I-1049, punctul 50).” În conformitate cu art. 6 § 1 și 13 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său la o audiere echitabilă de către un tribunal instituit prin lege și de dreptul său la un remediu eficace. 31. În special, se plânge că Curtea Supremă a refuzat să facă o trimitere preliminară la Curtea, la care a ajuns să stabilească chestiunile relevante. În opinia sa, Curtea Supremă a fost obligată să solicite o hotărâre preliminară de către Curtea în temeiul articolului 234 din CE Decizia Curții Supreme de a refuza o trimitere preliminară la Curtea a fost arbitrară, iar Curtea Supremă nu a indicat motive relevante pentru aceasta. 32. Societatea reclamantă plânge în continuare că Curtea Constituțională a hotărât în mod eronat cu privire la plângerea sa, în timp ce se bazează pe hotărârea Curții de Justiție în cazul Ynos kft/János Varga care a fost eliberată la două luni de la decizia Curții Supreme cu privire la cazul societății reclamante. Cauza respectivă se referă la interpretarea unei dispoziții de directivă în cazul în care faptele litigiului în cadrul procedurii principale au avut loc înainte de aderarea Republicii Ungarie la Uniunea Europeană. Societatea reclamantă a susținut că, spre deosebire de cazul Ynos kft/János Varga , cererea sa de referință preliminară a avut ca obiect interpretarea unei dispoziții ale Tratatului CE, a faptului că instanța de primă instanță și-a pronunțat hotărârea și procedura de recurs au fost inițiate după aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană și că efectele măsurii atacate au durat după aderarea respectivă, deoarece societatea reclamantă a fost obligată să furnizeze apă crudă societății D.K. sub amenințarea unei amenzi. Întrebări către părți se poate considera că societatea reclamantă în acest caz este o organizație neguvernamentală în sensul art. 34 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, TRANSPETROL, a.s. v. Slovacia (dec.), nr. 28502/08, 15 noiembrie 2011, §§ 60-64, cu alte referințe)? În special, în ce măsură este relevant, din punctul de vedere al statutului său de a introduce o cerere în temeiul articolului 34 din Convenție, că principalele acționari ale societății reclamante sunt municipalități? Au fost autorizate alte societăți să furnizeze servicii similare cu societățile solicitante din regiunea în cauză, sau a deținut o poziție specială în acest sens? Dacă este cazul, care este baza unei astfel de poziții speciale și care este domeniul de aplicare al acesteia? art. 6 § 1 din Convenție este aplicabil procedurii în cauză și, dacă este cazul, a existat o încălcare a acestei dispoziții?