- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 mai 2012
- Stat pârât
- SVK
Vychodoslovenska Vodarenska Spolocnost, A.S. împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 40265/07 V CHODOSLOVENSKÁ VODÁRENSKÁ SPOLOČNOSδ, A.S. împotriva Slovaciei depusă la 30 august 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Východoslovenská vodárenská Spoločnos , este o societate de stocuri comune înființată în temeiul legii Slovaciei cu sediul social în Košice. Acționarii acesteia sunt municipalități slovace. Solicitarea a fost depusă în numele său de domnul S. Hreha și dl R. Kočiško, semnatarii autorizați ai societății. Compania reclamantă este reprezentată în fața Curții de către dl P. Kerecman, un avocat practicant în Košice. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost implicată, printre altele, în furnizarea de apă potabilă.
În acest context, a condus o rețea de conducte de apă. Societatea de răspundere limitată D.K., pe care societatea reclamantă a furnizat apă potabilă, are ca scop producerea de apă de masă sticlătă prin intermediul tratamentului ultraviolet al apei de primăvară și distribuirea acestuia în Slovacia și în țările Uniunii Europene. a solicitat societății reclamante să-l furnizeze cu apă brută, adică apă de primăvară care nu a fost tratată în scopul îndeplinirii standardului de apă potabilă. Reprezentanții D.K. au susținut că apa de masă nu poate fi produsă decât din apă brută. Societatea reclamantă a refuzat să furnizeze D.K. cu apă brută deoarece, în primul rând, nu era potrivit pentru producția de apă de masă pentru motive igienice și, în al doilea rând, capacitatea sursei de apă nu era suficientă pentru a conecta compania D.K.
A existat un risc de saturare a apei potabile cu apă brută în cazul conectării companiei D.K. cu țeava existentă. Compania D.K. a depus o cerere la Oficiul Antimonopoly declarând că societatea reclamantă a abuzat de poziția sa dominantă în sensul că a refuzat să-l furnizeze cu apă brută. Într-o decizie din 23 iunie 2003, modificată la 6 august 2003, Oficiul Antimonopoly a constatat că societatea reclamantă și-a abuzat poziția dominantă în sensul articolului 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind concurența din 1994, i-a ordonat să se abțină de la acest comportament și să restabilească furnizarea de apă brută către compania D.K. în termen de treizeci de zile. La 7 iulie 2003, societatea reclamantă a depus un recurs administrativ.
Într-o decizie din 9 ianuarie 2004, astfel cum a fost modificată la 26 ianuarie 2004, Consiliul Oficiului Antimonopolului a modificat parțial decizia de primă instanță. Aceasta a susținut că societatea reclamantă a abuzat de poziția sa dominantă, a ordonat să se abțină de la acest comportament în viitor și să restaureze furnizarea de apă brută societății D.K. în termen de treizeci de zile. Se face trimitere la art. 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind concurența din 1994 și la art. 8 alineatul (2) litera (b) din Legea privind concurența din 2001. 10. La 27 februarie 2004, reclamantul a solicitat o revizuire judiciară a deciziei din 9 ianuarie 2004, astfel cum a fost modificată, în fața Curții Supreme.
11. La 14 decembrie 2004, Curtea Supremă a respins acțiunea reclamantului. 12. La 24 februarie 2005, societatea reclamantă a apelat. 13. La 28 iunie 2005, societatea reclamantă a solicitat ca procedura de recurs să fie păstrată în conformitate cu art. 109 § 1 litera (c) din Codul de Procedură Civilă și să solicite Curții de Justiție o hotărâre preliminară în temeiul articolului 234 § 3 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (Tratatul CE). În primul rând, societatea reclamantă a solicitat clarificare dacă art. 82 din Tratatul CE poate fi interpretat în modul în care acesta, ca furnizor de apă potabilă, abuzând de poziția sa dominantă în circumstanțele prezentului caz, adică refuzând să furnizeze apă crudă.
În al doilea rând, Comisia solicită interpretare dacă ar putea fi considerată abuz de poziția sa dominantă atunci când nu a împiedicat în niciun fel compania D.K. să tragă direct apă crudă din sursă prin intermediul propriului conducte. În al treilea rând, s-a solicitat răspunsul la întrebarea privind dacă art. 82 din Tratatul CE ar putea fi interpretat ca fiind justificativ al ordinului de aprovizionare a societății D.K. cu apă brută fără restricții în ceea ce privește domeniul de aplicare și termenul unei astfel de obligații. 14. Reclamantul a susținut că camera de recurs a Curții Supreme a fost ultima instanță în acest caz și că toate condițiile pentru o trimitere preliminară au fost îndeplinite deoarece întrebările propuse au avut o legătură de fapt cu subiectul procedurii și au implicat un aspect al dreptului comunitar european.
Acestea nu se referă la o chestiune sau întrebări abstracte sau ipotetice cu care Curtea a abordat deja. Societatea reclamantă a susținut, în continuare, că prin nu face o trimitere preliminară la Curtea, Curtea Supremă va încălca dreptul constituțional la o audiere de către un judecător autorizat să audă cazul în conformitate cu legea. 15. La ședința din 21 noiembrie 2005, Curtea Supremă (camara de apel) a refuzat să facă o trimitere preliminară la Curtea. În aceeași zi a respins recursul societății reclamante. 16. Hotărârea cu motive a afirmat că prin cererea sa de referință preliminară „reclamantul a solicitat în principal aplicarea articolului 82 din Tratatul CE și nu interpretarea sa”. Sistemul juridic slovac este compatibil cu legislația Uniunii Europene în ceea ce privește punctul în cauză și a permis examinarea chestiunii în mod corespunzător la nivel intern.
Prin urmare, nu există niciun risc ca un conflict cu dreptul comunitar să apară. 17. La 15 februarie 2006, societatea reclamantă a depus o plângere constituțională care a susținut încălcarea dreptului său la protecție judiciară, astfel cum este garantat de art. 46 § 1 din Constituție, dreptul său la un judecător, astfel cum este garantat de art. 48 § 1 din Constituție, și dreptul său la o audiere echitabilă prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție.
18. La 29 mai 2007, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind, în mod evident, nefondată și a făcut trimitere la hotărârea Curții de Justiție în cazul lui Ynos din 10 ianuarie 2006 și a susținut că, din moment ce faptele relevante care au fost obiectul procedurii de mai sus au avut loc înainte de aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, Curtea nu ar fi avut competența de a se pronunța cu privire la întrebările preliminare.Legea internă relevantă Constituția 19. art. 46 garantează tuturor dreptul de a-și cere drepturile în fața unei instanțe independente și imparțiale prin procedura stabilită prin lege. 20. art. 48 § 1 garantează tuturor dreptul de a-și evalua cazul de către un judecător căruia un astfel de caz este examinat în conformitate cu legea.
Codul de procedură civilă 21. În conformitate cu art. 109, o instanță suspendă procedura după ce a hotărât să solicite Curții Comunităților Europene să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare în conformitate cu un tratat internațional. Se face trimitere la art. 234 din Tratatul CE. Acte privind protecția concurenței 22. În conformitate cu art. 7 alineatul (5) litera (b) din Legea privind protecția concurenței din 1994 (Legea nr. 188/1994), restricția producției, distribuției sau dezvoltării tehnice a bunurilor în detrimentul consumatorilor constituie abuz de poziție dominantă pe piață. 23. Legea de mai sus a fost înlocuită cu Legea privind protecția concurenței din 2001 (Legea nr. 136/2001) cu efect de la 1 octombrie 2002. Secțiunea 8 alineatul (2) litera (b) se califică ca abuz de o poziție dominantă pe piața relevantă care amenință restricționarea sau restricționarea producției, distribuției sau dezvoltării tehnice a bunurilor în detrimentul utilizatorilor.
art. 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) prevede: „Oricâte abuzuri de către una sau mai multe întreprinderi de poziție dominantă pe piața internă sau într-o parte substanțială a acesteia sunt interzise în măsura în care acestea pot afecta comerțul dintre statele membre. Astfel de abuzuri pot consta, în special, în: (...) (b) limitarea producției, piețelor sau dezvoltării tehnice la prejudiciul consumatorilor; (...) 25. art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (ex-art.
177 și, începând cu 1 decembrie 2009, art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) citește în partea sa relevantă după cum urmează: „Curtea are competența de a pronunța hotărâri preliminare privind: a) interpretarea prezentului tratat; b) validitatea și interpretarea actelor instituțiilor Comunității (...) În cazul în care o astfel de întrebare este susținută în fața oricărei instanțe sau tribunale ale unui stat membru, această instanță poate, dacă consideră că o decizie privind această întrebare este necesară pentru a-i permite să se pronunțe, solicită Curții de Justiție să se pronunțe în acest sens.
În cazul în care o astfel de întrebare este susținută într-un caz pe calea unei instanțe sau a unui tribunal al unui stat membru împotriva căror hotărâri nu există cale judiciară în temeiul dreptului național, această instanță sau instanța de judecată pune chestiunea în fața Curții de Justiție.” Srl CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA / Ministerul Sănătății, Curtea a deținut: (7) „ Obligația de a trimite o chestiune Curții de Justiție se bazează pe cooperare, stabilită în vederea asigurării unei aplicări adecvate și a unei interpretări uniforme a dreptului comunitar în toate statele membre, între instanțe naționale, în calitate de instanțe responsabile de aplicarea dreptului comunitar și Curții de Justiție.
Mai ales, art. 177 al treilea paragraf [art. 234 ulterior, în prezent art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene] urmărește să împiedice apariția în Comunitate a divergențelor în deciziile judiciare cu privire la chestiunile de drept comunitar.
Prin urmare, domeniul de aplicare al acestei obligații trebuie evaluat, având în vedere obiectivele respective, prin trimitere la competențele instanțelor naționale, pe de o parte, și la cele ale Curții de Justiție, pe de altă parte, în cazul în care o astfel de chestiune de interpretare este susținută în sensul articolului [267]. (...) (21) ... art. 267 al treilea paragraf trebuie interpretat în sensul că o instanță sau un tribunal împotriva a căror hotărâri nu există niciun recurs judiciar în temeiul dreptului național este obligat, în cazul în care o problemă a dreptului comunitar este pusă în fața acesteia, să respecte obligația sa de a pune chestiunea în fața Curții de Justiție, cu excepția cazului în care a stabilit că întrebarea susținută este irelevantă sau că dispoziția comunitară în cauză a fost deja interpretată de către instanță sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar este atât de evidentă încât să nu lase niciun scop pentru orice îndoieli rezonabile.
Există o astfel de posibilitate trebuie evaluată în funcție de caracteristicile specifice ale dreptului comunitar, de dificultățile particulare la care își crește interpretarea și de riscul de divergență în deciziile judiciare în cadrul Comunității.” 27. Erich Ciola / Land Vorarlberg (Cazul C-224/97, Hotărârea din 29 aprilie 1999) Curtea a deținut, printre altele, „(26) ... Întrucât dispozițiile Tratatului CE sunt direct aplicabile în sistemele juridice ale tuturor statelor membre și dreptul comunitar are prioritate asupra dreptului național, aceste dispoziții creează drepturi pentru persoanele în cauză pe care autoritățile naționale trebuie să le respecte și să le protejeze și, prin urmare, orice dispoziție contradictorie a dreptului național încetează să fie aplicabilă (a se vedea Hotărârea 167/73, Comisia/Franța, Rec., p. 1974, punctul 35). (27) Întrucât cerințele esențiale prevăzute la art. 59 din tratat au devenit aplicabile direct și necondiționat la sfârșitul perioadei de tranziție (a se vedea Hotărârea 279/80 Webb, Rec., p. Rezultă din cele de mai sus că o interdicție care este contrară liberității de a presta servicii, prevăzută înainte de aderarea unui stat membru la Uniunea Europeană nu printr-o regulă generală abstractă, ci printr-o decizie administrativă specifică care a devenit finală,
trebuie să fie ignorată în evaluarea validității unei amenzi impuse pentru nerespectarea acestei interdicții după data aderării.” 28. În hotărârea din cauza lui Ynos kft/János Varga (Casă C) 302/04) din 10 ianuarie 2006, Curtea a afirmat că nu are competența de a răspunde la întrebările formulate de o instanță maghiară cu privire la interpretarea unei dispoziții ale Directivei 93/13 privind condițiile necorespunzătoare în contractele de consumatori, în cazul în care s-au constatat faptele litigiului în cadrul procedurii principale înainte de aderarea Republicii Ungaria la Uniunea Europeană. Hotărârea a afirmat că Curtea are competența de a interpreta o directivă comunitară numai în ceea ce privește aplicarea sa într-un nou stat membru cu efect de la data aderării acestui stat la Uniunea Europeană.
29. Punctul 32 din hotărârea în cazul Elektrownia Pātnów II sp. zoo/Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu din 12 noiembrie 2009 (Cazul C-441/08) afirmă după cum urmează: „De asemenea, din jurisprudența stabilită se aplică imediat noile norme asupra efectelor viitoare ale unei situații care au apărut în temeiul normelor vechi (a se vedea, printre altele, Hotărârea 270/84, Licata/ CES, Rec.
1986, p. 2305, punctul 31). Prin urmare, în aplicarea acestui principiu, Curtea a susținut că, în cazul în care Actul privind condițiile de aderare a unui stat membru nu conține condiții specifice în ceea ce privește aplicarea unei dispoziții ale Tratatului CE, această dispoziție trebuie considerată ca fiind imediat aplicabilă și obligatorie pentru statul membru respectiv de la data aderării, cu rezultatul că se aplică efectelor viitoare ale situațiilor care au apărut înainte de aderarea acestui nou stat membru la Comunități (a se vedea, în acest sens, Hotărârea C-122/96 Saldanha și MTS [1997], Rec. p. I-5325, punctul 14, și Hotărârea C-162/00 Pokrzeptowicz-Meyer, Rec., p. I-1049, punctul 50).” În conformitate cu art. 6 § 1 și 13 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său la o audiere echitabilă de către un tribunal instituit prin lege și de dreptul său la un remediu eficace.
31. În special, se plânge că Curtea Supremă a refuzat să facă o trimitere preliminară la Curtea, la care a ajuns să stabilească chestiunile relevante. În opinia sa, Curtea Supremă a fost obligată să solicite o hotărâre preliminară de către Curtea în temeiul articolului 234 din CE Decizia Curții Supreme de a refuza o trimitere preliminară la Curtea a fost arbitrară, iar Curtea Supremă nu a indicat motive relevante pentru aceasta. 32. Societatea reclamantă plânge în continuare că Curtea Constituțională a hotărât în mod eronat cu privire la plângerea sa, în timp ce se bazează pe hotărârea Curții de Justiție în cazul Ynos kft/János Varga care a fost eliberată la două luni de la decizia Curții Supreme cu privire la cazul societății reclamante.
Cauza respectivă se referă la interpretarea unei dispoziții de directivă în cazul în care faptele litigiului în cadrul procedurii principale au avut loc înainte de aderarea Republicii Ungarie la Uniunea Europeană. Societatea reclamantă a susținut că, spre deosebire de cazul Ynos kft/János Varga , cererea sa de referință preliminară a avut ca obiect interpretarea unei dispoziții ale Tratatului CE, a faptului că instanța de primă instanță și-a pronunțat hotărârea și procedura de recurs au fost inițiate după aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană și că efectele măsurii atacate au durat după aderarea respectivă, deoarece societatea reclamantă a fost obligată să furnizeze apă crudă societății D.K.
sub amenințarea unei amenzi. Întrebări către părți se poate considera că societatea reclamantă în acest caz este o organizație neguvernamentală în sensul art. 34 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, TRANSPETROL, a.s. v. Slovacia (dec.), nr. 28502/08, 15 noiembrie 2011, §§ 60-64, cu alte referințe)? În special, în ce măsură este relevant, din punctul de vedere al statutului său de a introduce o cerere în temeiul articolului 34 din Convenție, că principalele acționari ale societății reclamante sunt municipalități? Au fost autorizate alte societăți să furnizeze servicii similare cu societățile solicitante din regiunea în cauză, sau a deținut o poziție specială în acest sens? Dacă este cazul, care este baza unei astfel de poziții speciale și care este domeniul de aplicare al acesteia?
art. 6 § 1 din Convenție este aplicabil procedurii în cauză și, dacă este cazul, a existat o încălcare a acestei dispoziții?
THIRD SECTION
Application no. 40265/07
VÝCHODOSLOVENSKÁ VODÁRENSKÁ SPOLOČNOSŤ, A.S.
against Slovakia lodged on 30 August 2007
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Východoslovenská vodárenská spoločnosť, a.s., is a joint-stock company established under the laws of Slovakia with its head office in Košice. Its shareholders are Slovak municipalities. The application was lodged on its behalf by Mr S. Hreha and Mr R. Kočiško, the company’s authorised signatories. The applicant company is represented before the Court by Mr P. Kerecman, a lawyer practising in Košice. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant company has been involved, among other activities, in supplying drinking water. In that context it has run a network of water pipes.
The limited liability company D.K., whom the applicant company supplied with drinking water, intended to produce bottled table water by means of ultra-violet treatment of spring water and to distribute it in Slovakia and in the countries of the European Union. In 2000 company D.K. requested the applicant company to supply it with raw water, that is spring water which was not treated for the purpose of meeting the standard of drinking water. The representatives of D.K. argued that table water could only be produced from raw water.
The applicant company refused to supply D.K. with raw water as, firstly, it was not suitable for production of table water for hygienic reasons and, secondly, the capacity of the water source was not sufficient to connect company D.K. There was a risk of saturation of drinking water with raw water in case of connecting company D.K. to the existing pipe.
Company D.K. lodged a petition with the Antimonopoly Office stating that the applicant company had abused its dominant position in that it had refused to supply it with raw water.
In a decision of 23 June 2003, amended on 6 August 2003, the Antimonopoly Office found that the applicant company had abused its dominant position within the meaning of section 7(5)(b) of the Competition Act 1994, ordered it to abstain from such behaviour and to restore the supply of raw water to company D.K. within thirty days. The fine in the amount equivalent to approximately 36,000 euros (EUR) was imposed on the applicant company.
On 7 July 2003 the applicant company lodged an administrative appeal.
In a decision of 9 January 2004, as amended on 26 January 2004, the Council of the Antimonopoly Office partly modified the first-instance decision. It held that the applicant company had abused its dominant position, ordered it to abstain from such behaviour in the future and to restore the supply of raw water to company D.K. within thirty days. Reference was made to section 7(5)(b) of the Competition Act 1994 and section 8(2)(b) of the Competition Act 2001. A fine in the amount equivalent to EUR 12,250 was imposed on the applicant company.
On 27 February 2004 the applicant requested a judicial review of the decision of 9 January 2004, as amended, before the Supreme Court.
On 14 December 2004 the Supreme Court dismissed the applicant’s action.
On 24 February 2005 the applicant company appealed.
On 28 June 2005 the applicant company requested that the appeal proceedings should be stayed according to Article 109 § 1(c) of the Code of Civil Procedure and a preliminary ruling be requested from the Court of Justice under Article 234 § 3 of the Treaty establishing the European Community (EC Treaty). Firstly, the applicant company requested clarification whether Article 82 of the EC Treaty can be interpreted in the way that it, as a supplier of drinking water, had abused its dominant position in the circumstances of the present case, i.e. by refusing to supply raw water. Secondly, it requested interpretation whether it could be considered as abusing its dominant position when it had in no way prevented company D.K. from drawing raw water directly from the source by means of its own pipe. Thirdly, reply to the question was sought as to whether Article 82 of the EC Treaty could be interpreted as justifying the order to supply company D.K. with raw water without any restrictions as regards the scope and time-frame of such obligation.
The applicant argued that the appeal chamber of the Supreme Court was the last instance in the case and that all conditions for a preliminary reference were met as the proposed questions had a factual connection with the subject of the proceedings and involved an aspect of the European Community law. They did not concern an abstract or hypothetical issue or questions with which the Court of Justice had already dealt with. The applicant company further argued that by failing to make a preliminary reference to the Court of Justice the Supreme Court would violate its constitutional right to a hearing by a judge authorised to hear the case in accordance with the law.
At the hearing held on 21 November 2005 the Supreme Court (appeal chamber) refused to make a preliminary reference to the Court of Justice. On the same day it dismissed the appeal of the applicant’s company.
The judgment with reasons stated that by its request for a preliminary reference “the applicant had primarily sought the application of Article 82 of the EC Treaty and not its interpretation”. The Slovak legal system was compatible with the law of the European Union as regards the point in issue and it permitted to examine the matter in an appropriate manner at domestic level. There was therefore no risk that a conflict with the Community law might arise.
On 15 February 2006 the applicant company lodged a constitutional complaint alleging a breach of its right to judicial protection as guaranteed by Article 46 § 1 of the Constitution, its right to a judge as guaranteed by Article 48 § 1 of the Constitution, and its right to a fair hearing laid down in Article 6 § 1 of the Convention.
On 29 May 2007 the Constitutional Court rejected the complaint as being manifestly ill-founded. It referred to the judgment of the Court of Justice in the case of Ynos of 10 January 2006 and held that, since the relevant facts which were the subject-matter in the above proceedings had occurred prior to Slovakia’s accession to the European Union on 1 May 2004, the Court of Justice would have had no jurisdiction to rule on the preliminary questions. B. Relevant domestic law 1. The Constitution
Article 46 guarantees to everyone the right to claim his or her rights before an independent and impartial court by means of procedure established by law.
Article 48 § 1 guarantees to everyone the right to have his or her case asssessed by a judge to whom such case falls to be examined in accordance with the law. 2. The Code of Civil Procedure
Pursuant to Article 109, a court stays the proceedings after it has decided to request the Court of the European Communities to rule on a preliminary question in accordance with an international treaty. Reference is made to Article 234 of the EC Treaty. 3. Competition Protection Acts
Pursuant to section 7(5)(b) of the Competition Protection Act 1994 (Law no. 188/1994), restriction of production, distribution or technical development of goods to the detriment of consumers constitutes abuse of a dominant position on the market.
The above law was replaced by the Competition Protection Act 2001 (Law no. 136/2001) with effect from 1 October 2002. Its section 8(2)(b) qualifies as abuse of a dominant position on the relevant market threatening to restrict or restricting production, distribution or technical development of goods to the detriment of users. C. The relevant European Union law and practice 1. The EC Treaty
Article 82 of the Treaty establishing the European Community (currently Article 102 of the Treaty on the Functioning of the European Union) provides: “Any abuse by one or more undertakings of a dominant position within the internal market or in a substantial part of it shall be prohibited as incompatible with the internal market in so far as it may affect trade between Member States. Such abuse may, in particular, consist in: (...) (b) limiting production, markets or technical development to the prejudice of consumers;” (...)
Article 234 of the Treaty establishing the European Community (former Article 177 and, since 1 December 2009, Article 267 of the Treaty on the Functioning of the European Union) reads in its relevant part as follows: “The Court of Justice shall have jurisdiction to give preliminary rulings concerning: a) the interpretation of this Treaty; b) the validity and interpretation of acts of the institutions of the Community (...) Where such a question is raised before any court or tribunal of a Member State, that court or tribunal may, if it considers that a decision on the question is necessary to enable it to give judgment, request the Court of Justice to give a ruling thereon. Where any such question is raised in a case pending before a court or tribunal of a Member State against whose decisions there is no judicial remedy under national law, that court or tribunal shall bring the matter before the Court of Justice.” 2. Practice of the Court of Justice of the European Union
In its judgment of 6 October 1982 in the Case 283/81 of Srl CILFIT and Lanificio di Gavardo SpA v Ministry of Health the Court of Justice held: (7) “[The] obligation to refer a matter to the Court of Justice is based on cooperation, established with a view to ensuring the proper application and uniform interpretation of Community law in all the member State, between national courts, in their capacity as courts responsible for the application of community law, and the Court of Justice. More particularly, the third paragraph of article 177 [subsequently Article 234, currently Article 267 of the Treaty on the Functioning of the European Union] seeks to prevent the occurrence within the Community of divergences in judicial decisions on questions of community law. The scope of that obligation must therefore be assessed, in view of those objectives, by reference to the powers of the national courts, on the one hand, and those of the Court of Justice, on the other, where such a question of interpretation is raised within the meaning of the article [267]. (...) (21) ... the third paragraph of Article [267] is to be interpreted as meaning that a court or tribunal against whose decisions there is no judicial remedy under national law is required, where a question of Community law is raised before it, to comply with its obligation to bring the matter before the Court of Justice, unless it has established that the question raised is irrelevant or that the Community provision in question has already been interpreted by the court or that the correct application of Community law is so obvious as to leave no scope for any reasonable doubt. The existence of such a possibility must be assessed in the light of the specific characteristics of community law, the particular difficulties to which its interpretation gives rise and the risk of divergences in judicial decisions within the Community.”
In Erich Ciola v Land Vorarlberg (Case C-224/97, judgment of 29 April 1999) the Court of Justice held, inter alia : “(26) ... since the provisions of the EC Treaty are directly applicable in the legal systems of all Member States and Community law takes precedence over national law, those provisions create rights for the persons concerned which the national authorities must observe and safeguard, and any conflicting provision of national law therefore ceases to be applicable (see Case 167/73 Commission v France [1974] ECR 359, paragraph 35). (27) Since the essential requirements of Article 59 of the Treaty became directly and unconditionally applicable at the end of the transitional period (see Case 279/80 Webb [1981] ECR 3305, paragraph 13), that provision consequently precludes the application of any conflicting measure of national law. (...) (34) It follows from the foregoing that a prohibition which is contrary to the freedom to provide services, laid down before the accession of a Member State to the European Union not by a general abstract rule but by a specific individual administrative decision that has become final, must be disregarded when assessing the validity of a fine imposed for failure to comply with that prohibition after the date of accession.”
In the judgment in the case of Ynos kft v János Varga (Case C ‑ 302/04) of 10 January 2006 the Court of Justice held that it does not have jurisdiction to answer the questions referred for a preliminary ruling by a Hungarian court concerning the interpretation of a provision of Directive 93/13 on unfair terms in consumer contracts where the facts of the dispute in the main proceedings had occurred prior to the accession of the Republic of Hungary to the European Union. The judgment stated that the Court of Justice has jurisdiction to interpret a Community directive only as regards its application in a new Member State with effect from the date of that State’s accession to the European Union.
Paragraph 32 of the judgment in the case of Elektrownia Pątnów II sp. zoo v Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu of 12 November 2009 (Case C-441/08) reads as follows: “It follows, furthermore, from settled case-law that new rules apply immediately to the future effects of a situation which arose under the old rules (see, inter alia, Case 270/84 Licata v ESC [1986] ECR 2305, paragraph 31). In application of that principle the Court has thus held that, if the Act concerning the conditions of accession of a Member State contains no specific conditions with regard to the application of a provision of the EC Treaty, that provision must be regarded as being immediately applicable and binding on that Member State from the date of its accession, with the result that it applies to the future effects of situations arising prior to that new Member State’s accession to the Communities (see, to that effect, Case C-122/96 Saldanha and MTS [1997] ECR I-5325, paragraph 14, and Case C-162/00 Pokrzeptowicz-Meyer [2002] ECR I-1049, paragraph 50).” COMPLAINTS
The applicant company complains under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention of a breach of its right to a fair hearing by a tribunal established by law and of its right to an effective remedy.
In particular, it complains that the Supreme Court refused to make a preliminary reference to the Court of Justice to whom it fell to determine the relevant issues. In its view, the Supreme Court was obliged to request a preliminary ruling by the Court of Justice under Article 234 of the EC Treaty as all the relevant conditions had been met. The Supreme Court’s decision to refuse a preliminary reference to the Court of Justice was arbitrary, and the Supreme Court failed to indicate any relevant reasons for it.
The applicant company further complains that the Constitutional Court decided on its complaint erroneously while relying on the judgment of the Court of Justice in the case of Ynos kft v János Varga which was delivered two months after the Supreme Court’s decision on the applicant company’s case. That case concerned the interpretation of a provision of a Directive where the facts of the dispute in the main proceedings had occurred prior to the accession of the Republic of Hungary to the European Union. The applicant company argued that, unlike in the case of Ynos kft v János Varga , its request for a preliminary reference concerned the interpretation of a provision of the EC Treaty, that the first-instance court delivered its decision and appeal proceedings were started after Slovakia’s accession to the European Union, and that the effects of the contested measure have lasted after that accession as the applicant company has been obliged to supply raw water to company D.K. under the threat of a fine.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Can the applicant company in the present case be considered to be a non-governmental organisation within the meaning of Article 34 of the Convention (see, mutatis mutandis, TRANSPETROL, a.s. v. Slovakia (dec.), no. 28502/08, 15 November 2011, §§ 60-64, with further references)? 2. In particular, to what extent is it relevant, from the point of view of its standing to bring an application under Article 34 of the Convention, that the principal shareholders of the applicant company are municipalities? Have other companies been authorised to provide similar services as the applicant company in the region concerned, or has it held a special position in that respect? If so, what is the basis for such special position and what is its scope?
3. Is Article 6 § 1 of the Convention applicable to the proceedings in issue and, if so, has there been a breach of that provision?