CASE OF RIJAVEC v. SLOVENIA

CAUZA CU RIJAVEC v. SLOVENIA (Aplicarea nr. 36349/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 15 mai 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rijavec v. Slovenia ITMarkIntroducerea Curții Europene a Drepturilor Omului (A cincea secțiune), în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, Președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători, și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 17 aprilie 2012, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21313/06) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Boris Rijavec („reclamantul”), la 10 iulie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Verstovšek, avocat care practică în Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Pešec. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plângut de asemenea că nu exista o soluție internă eficace în ceea ce privește durata excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 9 iulie 2008, președintele Secției a hotărât să informeze guvernul cu privire la cerere și să le ceară să prezinte informații în temeiul articolului 54 § 2 (a) din Regulamentul Curții. În urma primirii informațiilor solicitate, la 28 mai 2010, președintele a hotărât să invite Guvernul să prezinte, dacă doresc, observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei (art. 54 § 2 litera (b) din regulament). În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită comitetului de trei judecători. FACTE ITMarkFactsComentanziStart CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI La 22 octombrie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă în fața Curții de District Celje care solicită compensarea daunelor suportate într-un accident de mașină. La 3 septembrie 1998 a avut loc prima audiere. La 16 septembrie 1998, tribunalul de primă instanță a desemnat un expert medical. La 26 februarie 1999, avizul expert a fost prezentat la tribunalul de primă instanță. La 3 iunie 1999 a avut loc o audiere. 10. La 29 iunie 1999, tribunalul de primă instanță a desemnat un nou expert medical. 11. La 1 septembrie 1999, expertul și-a prezentat avizul. 12. La 4 noiembrie 1999, a avut loc o audiere și instanța a hotărât să numească al treilea expert. 13. La 7 februarie 2000, expertul și-a prezentat avizul. 14. La 23 martie 2000, instanța a amânat ședința prevăzută pentru 28 martie 2000, la cererea reclamantului din cauza condiției sale medicale. 15. La 4 mai 2000, tribunalul de primă instanță a pronunțat ultima audiere și a pronunțat o hotărâre care a susținut, în parte, cererea reclamantului. Ambele părți au apelat. 16. La 17 octombrie 2001, Curtea Superioră Celje a trimis o parte din cazul de reexaminare și a respins restul cererii. 17. La 19 decembrie 2001, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva părții respinse din recursul său în fața instanței de a doua instanță. 18. La 10 aprilie 2003, Curtea Supremă a respins recursul asupra punctelor de drept și a reluat procesul în prima instanță. La 9 decembrie 2003 a avut loc o audiere în cazul în care a fost adoptată o decizie de modificare a avizului expert. 20. La 1 iunie 2004, în cursul ultimei audieri, instanța de primă instanță a pronunțat o hotărâre. 21. La 14 aprilie 2005, Curtea Superioră Ljubljana a pronunțat o hotărâre. 20965/03, 19 octombrie 2010, §19). ITMarkFactsComplaintsSfârșit violarea Legii ALEGATE A ARTICOLELOR 6 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 23. Reclamantul s-a plâns că procedura la care era parte a fost excesiv de mult timp. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 24. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri excesiv de lungi în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 25. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive (a se vedea Ribič c. Slovenia , nr. 20965/03, 19 octombrie 2010, §§ 37-42). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 14 aprilie 2005. Procedura a durat astfel șapte ani și șase luni la trei niveluri de competență (cinci cazuri au fost implicate din cauza remiterilor cazului). 27. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. După examinarea tuturor materialelor care îi sunt prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea, Bendič v. Slovenia , 77519/01, § 21-23, 1 iunie 2006; Jenko v. Slovenia , nr. 4267/02, §§ 19-21, 6 aprilie 2006; Mulej-Zupanec & al. v. Slovenia , nr. 77545/01, §§ 17-19, 9 martie 2006 și Gaber v. Slovenia , , nr. 5059/02, §§ 17-19, 6 aprilie 2006) Curtea consideră că lungimea procedurii în acest caz a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”. 29. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. art. 13 30. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a fi auzită într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). 31. Având în vedere concluziile sale în cazul Ribič v. Slovenia (citată mai sus, § 37-42) și având în vedere faptul că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care să ceară să facă distincția dintre prezenta cerere și cazul menționat anterior, Curtea consideră că, în cazul în cauză, a existat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei unui remediu în temeiul legislației interne prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să se satisfacă doar părții vătămate.” Daune 33. Reclamanții au solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 34. Guvernul a contestat cererea. 35. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul a solicitat, de asemenea, rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în cadrul procedurii dinaintea Curții. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 455 EUR sub acest cap, plus orice impozit care poate fi impugnabil pentru el. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 3,200 EUR (3 mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 455 EUR (patru sute cincizeci și cinci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 15 mai 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

CASE OF

RIJAVEC v. SLOVENIA

(Application no. 36349/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 May 2012

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of

Rijavec v. Slovenia

,

ITMarkIntroduction

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Angelika Nußberger,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 17 April 2012,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 21313/06) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Boris Rijavec (“the applicant”), on 10 July 2005.

2.

The applicant was represented by Mr B. Verstovšek, a lawyer practising in Celje. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms A. Pešec.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained that there was no effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).

4.

On 9 July 2008 the President of the Section decided to inform the Government of the application and to request them to submit information under Rule 54 § 2

(a) of the Rules of Court. Further to receipt of the information requested, on 28 May 2010, the President decided to invite the Government to submit, if they so wish, written observations on the admissibility and merits of the case (Rule 54 § 2 (b) of the Rules). In accordance with Protocol No. 14, the application was assigned to a committee of three Judges.

THE FACTS

ITMarkFactsComplaintsStart

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

On 22 October 1997 the applicant instituted civil proceedings before the Celje District Court seeking the compensation of damages sustained in a car accident.

6.

On 3 September 1998 the first hearing was held.

7.

On 16 September 1998 the first-instance court appointed a medical expert.

8.

On 26 February 1999 the expert opinion was submitted to the first-instance court.

9.

On 3 June 1999 a hearing was held.

10.

On 29 June 1999 the first-instance court appointed a new medical expert.

11.

On 1 September 1999 the expert submitted his opinion to the court.

12.

On 4 November 1999 a hearing was held and the court decided to appoint the third expert.

13.

On 7 February 2000 the expert submitted his opinion.

14.

On 23 March 2000 the court postponed the hearing scheduled for 28

March 2000 on the request of the applicant due to his medical condition.

15.

On 4 May 2000 the first-instance court held the last hearing and delivered a judgment upholding the applicant’s request in part. Both parties appealed.

17.

On 19 December 2001 the applicant lodged an appeal on points of law against the rejected part of his appeal before the second-instance court.

18.

On 10 April 2003 the Supreme Court rejected the appeal on points of law and the proceedings at first-instance resumed.

19.

On 9 December 2003 a hearing was held where a decision to amend the expert opinion was taken.

20.

On 1 June 2004, during the last hearing, the first-instance court delivered a judgment. The applicant appealed.

21.

On 14 April 2005 the Ljubljana Higher Court rendered a judgment.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

22.

For relevant domestic law see judgment

Ribič v. Slovenia

(no.

20965/03, 19 October 2010, §19).

ITMarkFactsComplaintsEnd

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6

§

1 AND 13 OF THE CONVENTION

23.

The applicant complained that the proceedings to which he was a party had been excessively long. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

24.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessively long proceedings in Slovenia were ineffective.

Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

25.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds (see

Ribič v. Slovenia

, no. 20965/03, 19

October 2010, §§ 37-42). It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

26.

The period to be taken into consideration began on 22 October 1997, the

date the

Convention entered into force with respect to

Slovenia, and ended on 14 April 2005. The proceedings thus lasted for seven years and six months at three levels of jurisdiction (five instances were involved due to remittals of the case).

27.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

28.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject (see,

Bendič v. Slovenia

, 77519/01, §§ 21-23, 1 June 2006;

Jenko v. Slovenia

, no. 4267/02, §§ 19-21, 6 April 2006;

Mulej-Zupanec & Others v. Slovenia

, no. 77545/01, §§ 17-19, 9 March 2006 and

Gaber v. Slovenia

, no. 5059/02, §§ 17-19, 6 April 2006) the Court considers that length of the proceedings in the present case was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

29.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

30.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 for a case to be heard within a reasonable time (see

Kudła

v.

Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI).

31.

In view of its findings in the case of

Ribič v. Slovenia

(cited above, §§ 37-42)

and having regard to the fact that the Government have not submitted any convincing arguments which would require it to distinguish the present application from the aforementioned case the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

32.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

33.

The applicants claimed 15,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

34.

The Government contested the claim.

35.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 3,200 under that head.

B.

Costs and expenses

36.

The applicant also requested reimbursement for costs and expenses incurred in the proceedings before the Court. This claim was supported by itemised list of expenses amounting to EUR 455 similar to the lists normally submitted to the courts in domestic proceedings.

37.

The Government did not comment on the applicant’s claim.

38.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant EUR 455, under that head, plus any tax that may be chargeable to him.

C.

Default interest

39.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay within three months, the following amounts:

(i)

EUR 3,200 (three thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 455 (four hundred and fifty-five euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 May 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President