TEMIZALP c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere n 36395/06 Hatun TEM ZALP împotriva Turciei introdusă la 28 august 2006 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, domnul Hatun Temizalp, este un resortisant turc născut în 1962 și rezident în Stuttgart. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Soypak, avocat la Gaziantep. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 martie 1997, reclamanta, suspectată de a fi supusă unei organizații ilegale, a fost arestată și reținută în secția de luptă împotriva terorismului aproape de direcția securității d . . La 12 martie 1997, aceaceasta a fost adusă la spital civil d Potrivit raportului medical din aceeași zi, aceasta prezenta durere și sensibilitate la nivelul umărului stâng și al mușchiului trapez și o restricție a mișcării aceluiași umăr.

În plus, se menționează că ramura umărului stâng a arătat o fractură fragmentară de lamomoplată care necesită o contenție prin bandaj. Un nou raport, întocmit la 14 martie 1997 de un medic legist, a confirmat constatările din raportul din 12 martie. La 14 martie 1997, recurenta a fost eliberată. Un raport întocmit la 21 noiembrie 2003 de institutul medico-legal a concluzionat, în urma examinării raportului din 12 martie 1997, că viața reclamantei nu a fost în pericol și că ar fi trebuit să i se impună o întrerupere de lucru de douăzeci și cinci de zile. La o dată nespecificată, reclamanta a depus o plângere pentru maltratarea polițiștilor responsabili de arestarea sa. Printr-un act de acuzare prezentat la 9 ianuarie 1998, Parchetul din Jurisdicție a inițiat, pe baza articolului 245 din Codul penal de rejudecare a relelor tratamente, o acțiune penală împotriva a șapte ofițeri de poliție adiacenți secțiunii de combatere a terorismului.

La o dată nespecificată, recurenta a luat parte la procedură în fața tribunalului din Jurisdicție. La tribunalul din 28 mai 2001, a fost organizată o paradă de identificare. Printre polițiștii acuzați și mai multe alte persoane, reclamanta a declarat că recunoaște în mod oficial B. ca fiind polițistul care l-a pus în gardă și care a dat ordine în timpul acesteia. Cu toate acestea, ea a adăugat că nu era pe deplin sigură de faptul că purta o panglică pe ochi, că N. ar fi putut fi prezent în timpul inpolitizării relelor tratamente de care se plângea. La 22 decembrie 2003, instanța de asediu a pus capăt pentru prescrierea procedurii reținute împotriva inculpaților B. K., C. B., N. A., Z. Ö. și S. T., și ea i-a condamnat pe polițiștii E. E. și Y. Ö. pentru insuficiență de probe.

La 22 decembrie 2005, în recursul recurentei, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță cu condiția ca aceasta să se refere la B. Kartal, C. B., N. A., Z. Ö. și S. T. În schimb, aceasta a infirmat aceeași hotărâre cu condiția ca aceasta să se refere la ceilalți doi polițiști și a decis să înceteze acțiunea publică pentru prescripție. Această hotărâre nu a fost notificată reclamantei. La cererea modulului Curții, recurenta a prezentat un document semnat de grefier în apropierea instanței de judecată, declarând că, la 10 iulie 2006, hotărârea Curții de Casație fusese predată avocatului reclamantei. GRIFS Invouchuch la art. 3 din Convenție, recurenta se plânge că a făcut obiectul unor rele tratamente în timpul custodiei sale între 7 și 14 martie 1997. Invocând, de asemenea, art. 6 din Convenție, Comisia afirmă că autoritățile nu au reacționat efectiv la acuzațiile sale de maltratare.

Potrivit acesteia, ancheta nu a fost nici imediată, nici suficient de rapidă. A fost depusă cererea în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție recurenta a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 din convenție? În plus, se poate considera că ancheta desfășurată în acest caz a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 36395/06 Hatun TEMİZALP contre la Turquie introduite le 28 août 2006

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Hatun Temizalp, est une ressortissante turque née en 1962 et résidant à Stuttgart. Elle est représentée devant la Cour par M e K. Soypak, avocat à Gaziantep. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 7 mars 1997, la requérante, soupçonnée d’appartenance à une organisation illégale, fut arrêtée et placée en garde à vue à la section de lutte contre le terrorisme près la direction de la sûreté d’Istanbul. Le 12 mars 1997, elle fut amenée à l’hôpital civil d’Haseki. Selon le rapport médical daté du même jour, elle présentait une douleur et une sensibilité au niveau de l’épaule gauche et du muscle trapèze, et une restriction du mouvement de la même épaule.

Par ailleurs, il est mentionné que la radiographie de l’épaule gauche montrait une fracture fragmentaire de l’omoplate nécessitant une contention par bandage. Un nouveau rapport, établi le 14 mars 1997 par un médecin légiste, confirma les constatations figurant dans le rapport du 12 mars. Le 14 mars 1997, la requérante fut remise en liberté. Un rapport dressé le 21 novembre 2003 par l’institut médicolégal concluait, à l’issue de son examen du rapport du 12 mars 1997, que la vie de la requérante n’avait pas été en danger et qu’elle aurait dû se voir prescrire une interruption de travail de vingt-cinq jours. A une date non précisée, la requérante déposa une plainte pour mauvais traitements contre les policiers responsables de sa garde à vue.

Par un acte d’accusation présenté le 9 janvier 1998, le parquet d’Istanbul engagea, sur le fondement de l’article 245 du code pénal réprimant les mauvais traitements, une action pénale à l’encontre de sept policiers attachés à la section de lutte contre le terrorisme. A une date non précisée, la requérante se constitua partie intervenante à la procédure devant la cour d’assises d’Istanbul. A l’audience du 28 mai 2001, une parade d’identification fut organisée. Parmi les policiers accusés et plusieurs autres personnes, la requérante déclara reconnaître formellement B. K. comme étant le policier qui l’avait placée en garde et qui avait donné des ordres pendant celle-ci. Elle ajouta, en précisant toutefois n’en être pas tout à fait certaine du fait qu’elle portait un bandeau sur les yeux, que N. A. pouvait avoir été présent lors de l’infliction des mauvais traitements dont elle se plaignait.

Le 22 décembre 2003, la cour d’assises d’Istanbul mit fin pour prescription à la procédure diligentée à l’encontre des accusés B. K., C. B., N. A., Z. Ö. et S. T., et elle acquitta les policiers E. E. et Y. Ö. pour insuffisance de preuves. Le 22 décembre 2005, sur pourvoi de la requérante, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance pour autant qu’il concernait B. Kartal, C. B., N. A., Z. Ö. et S. T.. En revanche, elle infirma ce même arrêt pour autant qu’il concernait les deux autres policiers et décida l’extinction de l’action publique pour prescription. Cet arrêt ne fut pas signifié à la requérante. Sur demande du Greffe de la Cour, la requérante a présenté un document signé par le greffier près la cour d’assises attestant que, le 10 juillet 2006, l’arrêt de la Cour de cassation avait été remis à l’avocat de la requérante.

GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint d’avoir fait l’objet de mauvais traitements lors de sa garde à vue entre le 7 et le 14 mars 1997. Invoquant également l’article 6 de la Convention, elle allègue que les autorités n’ont pas réagi d’une façon effective à ses allégations de mauvais traitements. Selon elle, l’enquête n’a été ni immédiate ni suffisamment rapide. L’intéressée dénonce en outre la durée de la procédure engagée contre les policiers.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La requête a-t-elle été présentée dans le délai de six mois exigé à l’article 35 § 1 de la Convention ? 2. La requérante a-t-elle été soumise à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention ? Par ailleurs, peut-on considérer que l’enquête menée en l’espèce a satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ?