Secțiunea a doua Cerere nr. 17475/09 Vincenzo VARVARA împotriva Italiei introdusă la 23 martie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Vincenzo Varvara, este un resortisant italian născut în 1943 și rezident în Gravina di Puglia. El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Gaito și domnul N.A. Dello Russo, avocați la Roma. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Proiectul de lotiere care dorea să construiască locuințe în apropiere de pădurea Mercadante, reclamantul a prezentat un proiect de construcție (pian di lottizzazione) în orașul Cassano delle Murge. La 31 octombrie 1984, orașul a aprobat proiectul. martie 1985, reclamantul încheie un acord de închiriere (convenzione di lottizzazione) cu orașul și obține permisele de construcție pentru primul grup de clădiri. La 6 februarie 1986, un decret ministerial din 1 februarie 1986 August 1985 a fost publicat în buletinul de legi. Acest decret declara că terenurile din jurul pădurii Mercadante trebuie să beneficieze de protecție peisagistică și ca atare să fie supuse dispozițiilor legii n 1497/1939. Reclamantul a atacat la tribunalul administrativ din Puglia și a câștigat parțial. Decizia din 10 martie 1993 nu este plătită la dosar. Pe de altă parte, Legea nr. 431/1985, intrată în vigoare între timp, a atribuit regiunilor competența exclusivă de a legifera în materie de protecție a peisajului. Conform acesteia, terenurile aflate în apropierea pădurilor erau supuse unor constrângeri, cu excepția cazurilor în care proiectul de amenajare fusese aprobat înainte de 6 iunie 1990. Prin efectul combinat al acestor legi, proiectele care trebuiau aprobate după această dată trebuiau să primească avizul favorabil din partea Comitetului regional competent în materie de urbanism. În 1994, reclamantul a prezentat orașului Cassano delle Murge o variantă a proiectului aprobat deja în 1984, pentru a completa construcția cu un al doilea grup de clădiri. Această variantă a fost aprobată de către orașul Cassano delle Murge la 30 mai 1994. La 19 august 1994, reclamantul a încheiat un acord de închiriere cu orașul. Aceasta din urmă i-a eliberat permisele de construcție. Orașul Cassano delle Murge a declarat, la 21 iunie 2007, că lucrările construite de reclamant erau compatibile cu peisajul Procedura penală a fost inițiată împotriva reclamantului. La o dată nespecificată, terenurile și construcțiile au fost puse sub sechestru. În iunie 1998, judecătorul din Acquaviva delle Fonti a declarat că reclamantul a construit 17 locuințe în conformitate cu varianta aprobată în 1994 și cu permisele de construcție emise de orașul Cassano delle Murge. Cu toate acestea, judecătorul a considerat că această variantă nu a fost doar un amendament la proiectul din 1984, ci a constituit un nou proiect de lotiere, care trebuia să facă obiectul dispozițiilor intrate în vigoare de atunci. Având în vedere că dispozițiile în cauză prevedeau obligația de a solicita și de a obține avizul favorabil al Comitetului regional competent în materie de urbanism și că reclamantul nu a făcut acest lucru, autorizațiile de construcție emise de oraș trebuiau să treacă ca neefectuate. Prin urmare, situația în litigiu s-a referit la o situație abuzivă care a dus la deteriorarea unui sit natural protejat (art. 20 literele (a) și (c) din Legea nr. 47/1985. ; art. 734 din Codul penal. După ce a luat în considerare circumstanțele atenuante, judecătorul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de nouă luni, cu suspendare și o amendă. Prin hotărârea din 22 ianuarie 2001, instanța de apel din Bari a primit recursul reclamantului și l-a lăsat pe fond (pătrat el fatto non sussista . Curtea a considerat că nu a existat decât un singur proiect de lot, autorizat în 1984, fie cu mult înainte de intrarea în vigoare a acordului ministerial din 1985 și a Legii nr. 431/1985. În 1994, reclamantul prezentase un simplu amendament la proiectul deja aprobat. Prin urmare, terenul reclamantului nu era sub o măsură de protecție a peisajului și nu exista nici o proprietate abuzivă. Prin hotărârea din 17 mai 2002, Curtea de Casație a anulat cu trimitere decizia atacată. Prin hotărârea din 5 mai 2003, tribunalul de apel din Bari l-a condamnat pe reclamant pentru lotiere abuzivă, considerând că varianta proiectului de construcție constituia un proiect nou și autonom. Prin hotărârea din 10 decembrie 2004, Curtea de Casație a acceptat acțiunea reclamantului și a anulat cu trimitere decizia atacată. Prin hotărârea din 23 martie 2006, Tribunalul din Bari l-a numit pe reclamant pe motivul că infracțiunile erau prevăzute de la sfârșitul anului 2002. Pe de altă parte, aceasta a dispus confiscarea terenurilor și a clădirilor ridicate pe acestea în sensul articolului 1 din Legea nr. 47/1985. Reclamantul a luat măsuri în casare. Prin Hotărârea din 11 iunie 2008, depusă la grefă la 1 octombrie 2008, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant de recursul său. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea Sud Fondi S.r.l. și în alte acte c. Italia , n 759090/01, §§ 49-52 și 59-66, 20 ianuarie 2009. GRIEFS Invocând art. 7 din convenție, reclamantul se plânge de aplicarea în cazul în speță a măsurii de confiscare prevăzută la art. 19 din Legea nr. 47 din 1985. Invocând art. 6 alineatul (2) din convenție, reclamantul se plânge că confiscarea în litigiu a adus atingere principiului prezumției de nevinovăție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul declară încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale. El susține că confiscarea este nu numai ilegală, ci și disproporționată și susține că clădirile confiscate nu au fost distruse și că sunt utilizate de administrația comună. Întrebări adresate părților Având în vedere jurisprudența Curții (sud Fondi S.r.l. și altele, Italia, 75909/01, 20 ianuarie 2009), confiscarea prevăzută la art. 19 din Legea nr. 47 din 1985, care a lovit bunurile reclamantului, este compatibilă cu art. 7 din Convenție? Încuviințarea de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din Convenție a fost respectată în speță Confiscarea în litigiu este conformă cu art. 1 din protocol Părțile sunt invitate să precizeze domeniul de aplicare al terenului, precum și numărul și volumele clădirilor confiscate.
Requête n
o
17475/09
Vincenzo VARVARA
contre l’Italie
introduite le 23 mars 2009
Le requérant, M. Vincenzo Varvara, est un ressortissant italien né en 1943 et résidant à Gravina di Puglia. Il est représenté devant la Cour par M
e
e
N.A. Dello Russo, avocats à Rome.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Le projet de lotissement
Souhaitant construire des logements à proximité de la forêt de Mercadante, le requérant présenta un projet de lotissement (
piano di lottizzazione
) à la ville de Cassano delle Murge. Le 31 octobre 1984, la ville approuva le projet. Le 1
er
mars 1985, le requérant conclut une convention de lotissement (
convenzione di lottizzazione
) avec la ville et obtint les permis de construire pour un premier groupe de bâtiments.
Le 6 février 1986, un arrêté ministériel du 1
er
août 1985 fut publié au bulletin des lois. Cet arrêté déclarait que les terrains entourant la forêt de Mercadante devaient bénéficier de protection paysagère et comme tels être assujettis aux dispositions de la loi n
o
1497/1939. Le requérant attaqua l’arrêté ministériel devant le tribunal administratif des Pouilles et eut partiellement gain de cause. La décision du 10 mars 1993 n’est pas versée au dossier.
Par ailleurs, la loi n
o
431/1985, entre-temps entrée en vigueur avait attribué aux régions la compétence exclusive de légiférer en matière de protection du paysage. La loi régionale n
o
30/1990 était entrée en vigueur. Aux termes de celle-ci, les terrains sis à proximité des forêts étaient assujettis à des contraintes sauf pour les cas où le projet de lotissement avait été approuvé avant le 6 juin 1990. Par l’effet combiné de ces lois, les projets devant être approuvés après cette date devaient recevoir l’avis favorable du comité régional compétent en matière d’urbanisme.
En 1994, le requérant présenta à la ville de Cassano delle Murge une variante au projet déjà approuvé en 1984, afin de compléter le lotissement avec un deuxième groupe de bâtiments. Cette variante fut approuvée par la ville de Cassano delle Murge le 30 mai 1994.
Le 19 août 1994, le requérant conclut une convention de lotissement avec la ville. Cette dernière lui délivra les permis de construire.
La ville de Cassano delle Murge déclara, le 21 juin 2007, que les ouvrages construits par le requérant étaient «
compatibles avec le paysage
».
2.
La procédure pénale
Une procédure pénale pour lotissement abusif fut ouverte à l’encontre du requérant. A une date non précisée, les terrains et les constructions furent mis sous saisie conservatoire.
Par un jugement du 1
er
juin 1998, le juge d’instance d’Acquaviva delle Fonti releva que le requérant avait construit 17 logements conformément à la variante approuvée en 1994 et aux permis de construire délivrés par la ville de Cassano delle Murge. Toutefois, le juge estima que cette variante n’était pas un simple amendement au projet de 1984, mais qu’elle constituait un nouveau projet de lotissement, qui devait être assujetti aux dispositions entrées en vigueur depuis. Etant donné que les dispositions en question prévoyaient l’obligation de demander et d’obtenir l’avis favorable du comité régional compétent en matière d’urbanisme, et que le requérant ne l’avait pas fait, les permis de construire délivrés par la ville devaient passer comme n’ayant pas déployé d’effets. La situation litigieuse revenait dès lors à un lotissement abusif, ayant entraîné la détérioration d’un site naturel protégé (article 20 lettres a) et c) de la loi n
o
47/1985
; article 734 du code pénal). Après avoir tenu compte des circonstances atténuantes, le juge condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de neuf mois avec sursis et à une amende. Il ordonna la confiscation, au bénéfice de la ville d’Acquaviva delle Fonti, des terrains et des bâtiments concernés par le projet de lotissement litigieux.
Le requérant interjeta appel.
Par un arrêt du 22 janvier 2001, la cour d’appel de Bari accueillit le recours du requérant et l’acquitta sur le fond (
perché il fatto non sussiste
). La cour estima qu’il n’y avait qu’un seul projet de lotissement, autorisé en 1984, soit bien avant l’entrée en vigueur de l’arrêté ministériel de 1985 et de la loi n
o
431/1985. Elle considéra qu’en 1994, le requérant avait présenté un simple amendement au projet déjà approuvé. Les terrains du requérant n’étaient dès lors pas sous le coup d’une mesure de protection du paysage et il n’y avait pas de lotissement abusif.
Le ministère public et l’avocat de l’Etat se pourvurent en cassation.
Par un arrêt du 17 mai 2002, la Cour de cassation annula avec renvoi la décision attaquée.
Par un arrêt du 5 mai 2003, la cour d’appel de Bari condamna le requérant pour lotissement abusif, estimant que la variante au projet de lotissement constituait un projet nouveau et autonome.
Le requérant se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 10 décembre 2004, la Cour de cassation accueillit le recours du requérant et annula avec renvoi la décision attaquée. Par un arrêt du 23 mars 2006, la cour d’appel de Bari acquitta le requérant au motif que les infractions étaient prescrites depuis fin 2002. Par ailleurs, elle ordonna la confiscation des terrains et des constructions érigées sur ceux-ci au sens de l’article 1 de la loi n
o
47/1985.
Le requérant se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 11 juin 2008, déposé au greffe le 1
er
octobre 2008, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt
Sud
Fondi S.r.l. et autres c. Italie
, n
o
75909/01, §§ 49-52 et 59-66, 20
janvier 2009.
1.
Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint de l’application au cas d’espèce de la mesure de confiscation prévue par l’article 19 de la loi n
o
47 de 1985.
2.
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint que la confiscation litigieuse a porté atteinte au principe de la présomption d’innocence.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant allègue la violation de son droit au respect de ses biens. Il soutient que la confiscation est non seulement illégale mais aussi disproportionnée, et argue que les immeubles confisqués n’ont pas été détruits et qu’ils sont utilisés par l’administration communale.
1.
Compte tenu de la jurisprudence de la Cour (
Sud Fondi S.r.l. et autres c.
Italie
, n
o
75909/01, 20 janvier 2009), la confiscation prévue par l’article
19 de la loi n
o
47 de 1985, ayant frappé les biens du requérant, est
‑
elle compatible avec l’article 7 de la Convention ?
2.
La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée en l’espèce
?
3.
La confiscation litigieuse est-elle conforme à l’article 1 du Protocole
n
o
1
?
Les parties sont invitées à préciser l’étendue des terrains ainsi que le nombre et volumes des immeubles confisqués.