SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 51563/07 Frank SIMOES împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 22 mai 2012 într-o cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 15 noiembrie 2007 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 28 noiembrie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Frank Simoes, este un resortisant francez născut în 1976 și rezident în Vence. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Bertozzi, avocat la Nisa. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 mai 2005, S.E. a fost controlat pe piața din Nisa de către o echipă de poliție din brigada anti-infracționalitate, din care face parte reclamantul. Suspectând S.E. de vânzare în siguranță, polițiștii l-au condus la secția de poliție pentru a fi interogat. În urma audierii sale, S.E. Și-a luat geanta și-a dat seama că îi lipseau unele dintre ele și a depus o plângere împotriva polițiștilor și a fost inițiată o anchetă preliminară și încredințată inspecției generale a poliției naționale. La 11 octombrie 2005, la ora 14:50, reclamantul a fost reținut și i-au fost notificate drepturile. De la 15:30 la 18:10 a fost interogat de un ofițer de poliție judiciară. La 18:15, acesta din urmă a emis un alt proces-verbal, în care a indicat în special că a avut loc o audiere a reclamantului. În aceeași zi, la ora 19:20, M. Bertozzi s-a prezentat la secția de poliție din Nisa. La 12 octombrie 2005, la ora 14:50, după ce procurorul districtual a obținut autorizația scrisă, ofițerul de poliție judiciară l-a informat pe reclamant cu privire la prelungirea custodiei sale și i-a reamintit drepturile sale. La ora 19:45, a fost examinat de un medic. La 13 octombrie 2005, între orele 9:15 și 9:50, reclamantul a fost interogat din nou asupra cazului. La ora 13:50 a fost informat cu privire la încheierea custodiei și prezentat procurorului Republicii. Printr-o hotărâre din 5 ianuarie 2006, Tribunalul a respins excepția de nulitate a detenției pronunțate de recurent, care denunța nerespectarea dreptului său la dreptul la un avocat. Tribunalul l-a relaxat în scopul urmăririi penale pentru un furt, dar l-a declarat vinovat de celelalte fapte reproșate, condamnându-l la o pedeapsă de douăsprezece luni de închisoare, dintre care șase luni cu suspendare. Tribunalul i-a condamnat solidar pe reclamant și pe ceilalți doi inculpați, S.L. și S.R., să plătească daune-interese victimei în valoare de 5 000 de euro (EUR). Prin hotărârea din 10 noiembrie 2006, Curtea de apel din Aix-en-Provence a confirmat hotărârea în toate dispozițiile sale penale referitoare la reclamant. La 15 mai 2007, Curtea de Casație și-a declarat recursul neacceptat. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (b) și (c) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistență din partea pârâtului ales sau de un avocat permanent încă de la începutul reținerii sale. În plus, consideră că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a se plânge. (1) Reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său la un avocat încă de la începutul detenției și a invocat art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) și art. 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, ale cărui pasaje relevante sunt astfel formulate. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să (...) dispună de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Printr-o scrisoare din 28 noiembrie 2011, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Subsemnatul, Anne-Françoise Tisier, agent al guvernului francez, declar că guvernul francez oferă domnului Frank Simoes, cu titlu gratuit, suma globală de 4 500 (patru mii cinci cenți) EUR pentru cererea înregistrată la nr. 51563/07. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face ca cauza să fie soluționată definitiv. Guvernul recunoaște, în acest caz, condițiile în care reclamantul a beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale au adus atingere drepturilor sale garantate prin art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție. Prin scrisoarea din 3 aprilie 2012, reclamantul și-a exprimat, în special, punctul de vedere conform căruia suma indicată în declarația guvernului ar fi de o sumă insuficientă pentru a-și remedia prejudiciul. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003-VI și WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Franței, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi asistat de un avocat aflat în arest la prima interogare (salduz c. Turcia [GC], n 36391/02, § 50-63, CEDH 2008, Dayan c. Turcia, n 7377/03, §§ 30-34, CEDH 2009 ..., Boz c. Turcia, 2039/04, § 33-36, 9 februarie 2010, Adamkiewicz c. Polonia, n 57729/00 § 82-92, 2 martie 2010, Brusco c. Franța, n 1466/07, § 54, 14 octombrie 2010 și Stojkovic c. Franța, n 2533/08, § 56, 27 octombrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu prevede că: aceasta din urmă trebuie să examineze cererea [art. 37 alineatul (1) în fine] [art. 37 alineatul (1) ] Prin urmare, această parte a cererii de rol ar trebui eliminată în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (2) Reclamantul a invocat, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, hotărăște să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție privind obiecțiile reținute din art. 6 alin. (1) și (3) din Convenția Declare Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte
Requête n
o
51563/07
Franck SIMOES
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 22 mai 2012 en une chambre composée de
:
Dean Spielmann,
président,
Karel Jungwiert,
Boštjan M. Zupančič,
Mark Villiger,
Ann Power-Forde,
Angelika Nußberger,
André Potocki,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 novembre 2007
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 28
novembre 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Franck Simoes, est un ressortissant français né en 1976 et résidant à Vence. Il a été représenté devant la Cour par M
e
J.
‑
M.
Bertozzi, avocat à Nice.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 mai 2005, S.E. fut contrôlé sur le marché de Nice par une équipe de policiers de la brigade anti-criminalité, dont le requérant faisait partie. Soupçonnant S.E. de vente à la sauvette, les policiers le conduisirent au commissariat de police pour y être interrogé. A la suite de son audition, S.E. récupéra son sac de marchandises. Constatant qu’il lui en manquait certaines, il porta plainte contre les policiers.
Une enquête préliminaire fut ouverte et confiée à l’inspection générale de la police nationale.
Le 11 octobre 2005, à 14 h 50, le requérant fut placé en garde à vue et ses droits lui furent notifiés. De 15 h 30 à 18 h 10, il fut interrogé sur l’affaire par un officier de police judiciaire. A 18 h 15, ce dernier dressa un autre procès-verbal, dans lequel il indiqua notamment qu’une audition du requérant avait eu lieu. Le même jour, à 19 h 20, M
e
Bertozzi se présenta au commissariat de Nice. Il s’entretint avec le requérant de 19 h 30 à 19 h 55.
Le 12 octobre 2005, à 14 h 50, après avoir recueilli l’autorisation écrite du procureur de la République, l’officier de police judiciaire informa le requérant de la prolongation de sa garde à vue et lui rappela ses droits. Le requérant indiqua qu’il désirait s’entretenir avec son avocat. A 15 heures, l’officier de police judiciaire contacta le cabinet de M
e
Bertozzi, alors absent. De 19 h 10 à 19 h 35, le requérant rencontra son avocat. A 19 h 45, il fut examiné par un médecin.
Le 13 octobre 2005, de 9 h 15 à 9 h 50, le requérant fut à nouveau interrogé sur l’affaire. A 13 h 50, il fut informé de la fin de la garde à vue et présenté au procureur de la République. Le requérant fut par la suite soumis à un contrôle judiciaire.
Par un jugement du 5 janvier 2006, le tribunal rejeta l’exception de nullité de la garde à vue soulevée par le requérant, qui dénonçait le non-respect de son droit à l’assistance effective d’un avocat. Le tribunal le relaxa des fins de la poursuite pour un vol, mais le déclara coupable des autres faits reprochés, le condamnant à une peine de douze mois d’emprisonnement, dont six mois avec sursis. Le tribunal condamna solidairement le requérant et les deux autres prévenus, S.L. et S.R., à payer 5 000 euros (EUR) de dommages-intérêts à la victime. Les prévenus, la partie civile et le ministère public interjetèrent appel du jugement.
Par un arrêt du 10 novembre 2006, la cour d’appel d’Aix-en-Provence confirma le jugement en toutes ses dispositions pénales concernant le requérant. Ce dernier se pourvut en cassation.
Le 15 mai 2007, la Cour de cassation déclara son pourvoi non admis.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié de l’assistance du défenseur de son choix ou d’un avocat de permanence dès le début de sa garde à vue. Il estime en outre n’avoir pas bénéficié d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour s’en plaindre.
1.Le requérant alléguait une violation de son droit à un avocat dès le début de la garde à vue. Il invoquait l’article 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent (...)
»
Par une lettre du 28 novembre 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je soussignée, Anne-Françoise Tissier, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Franck Simoes, à titre gracieux, la somme globale de 4 500 (quatre mille cinq cents) euros au titre de la requête enregistrée sous le n
o
51563/07.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît, qu’en l’espèce, les conditions dans lesquelles le requérant a bénéficié de l’assistance d’un avocat au cours de sa garde à vue ont porté atteinte à ses droits garantis par l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.
»
Par une lettre du 3 avril 2012, le requérant a notamment exprimé l’avis selon lequel la somme indiquée dans la déclaration du Gouvernement serait d’un montant insuffisant pour réparer son préjudice.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
77, CEDH 2003-VI, et
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la France, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être assisté par un avocat en garde à vue dès le premier interrogatoire (
Salduz c. Turquie
[GC], n
o
Dayanan c. Turquie
, n
o
‑
...,
Boz c. Turquie
, n
o
2039/04, §§ 33-36, 9 février 2010,
Adamkiewicz c. Pologne
, n
o
54729/00 §§ 82-92, 2 mars 2010,
Brusco c. France
, n
o
1466/07, § 54, 14
octobre 2010, et
Stojkovic c. France
, n
o
25303/08, § 56, 27 octobre 2011).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Partant, il y a lieu de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
2.Le requérant invoquait également une violation de l’article 13 de la Convention.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention concernant les griefs tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia Westerdiek
Dean Spielmann
Greffière
Président