SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 15173/12 M.S. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 27 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Andre Potocki, Aleš Pejchal, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 5 martie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, M.S., este un resortisant sudanez născut în 1988. Nedivulgarea identității sale a fost ordonată de președintele secțiunii [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Guvernul francez ( Reclamantul este un resortisant sudanez care aparține etniei non-Arab Mararit . Original al Darfurului, a declarat că a fost supus multor persecuții și, în special, a fost răpit și deținut timp de zece luni de către forțele pro-guvernamentale. Acuzat de a ajuta rebeliunea, ar fi fost torturat până când a fost de acord să coopereze cu autoritățile. În 2008, el a fugit de țara sa, a rămas în Libia mai mult de doi ani înainte de a ajunge în Grecia și apoi în Franța. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge de faptul că riscă să fie supus unor tratamente inumane și degradante în caz de trimitere la Sudan. Invocând art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge pe de o parte că cererea sa de azil a fost examinată în conformitate cu procedura prioritară, privând reclamantul de o acțiune suspensivă și, pe de altă parte, de scurtarea termenului de introducere a unei acțiuni împotriva La 16 martie 2012, judecătorul care funcționa ca președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului francez, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții, să nu execute măsura de redeschidere la frontieră pe durata procedurii în fața Curții. În aceeași zi, el a decis să îi comunice cererea. Prin scrisoarea din 28 martie 2012, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că autoritățile consulare sudaneze nu au recunoscut persoana în momentul prezentării sale și au refuzat să elibereze un permis de liberă trecere. Constatând că lipsa de permis de liberă trecere împiedică punerea în aplicare efectivă a deciziei de a nu intra în contact cu persoana în cauză, guvernul a solicitat radierea cauzei. Aceste observații au fost adresate reclamantului care a fost invitat să își prezinte observațiile înainte de 20 aprilie 2012. Scrisoarea grefei a rămas fără răspuns. 10. Prin scrisoarea din 7 mai 2012, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale și pentru trimiterea formularului său de cerere a fost La 6 iunie 2012, reclamantul a transmis Curții formularul de cerere completat în mod corespunzător, precum și documente în sprijinul cererii sale. Curtea a decis să verse aceste documente în mod excepțional la dosar, considerând în special că termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție nu a expirat la 6 iunie 2012. Aceste documente au fost aduse la cunoștința guvernului care a fost invitat să-și prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. 12. Prin scrisoarea din 13 septembrie 2012, guvernul a informat Curtea cu privire la observațiile sale care au fost transmise reclamantului de către Curte la 25 septembrie 2012. Reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile ca răspuns înainte de 6 noiembrie 2012. Prin scrisoarea din 2 octombrie 2012, asociația Franța Terre d'Asile a informat Curtea cu privire la faptul că aceasta a avut mai mult contact cu reclamantul, precum și cu cealaltă asociație care a asigurat monitorizarea reclamantului, ajutorul catolic. ÎN Â 14. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție]. În absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii, în sensul articolului 37 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stephen Phillips Angelika Nußberger Ministru Adjunct Președinte
Requête n
o
15173/12
M.S.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 27 novembre 2012 en un comité composé de
:
Angelika Nußberger,
présidente,
André Potocki,
Aleš Pejchal,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 mars 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M.S., est un ressortissant soudanais né en 1988. La non-divulgation de son identité fut ordonnée par le président de la section (article 47 § 3 du règlement).
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
3.
Le requérant est un ressortissant soudanais appartenant à l’ethnie non arabe
Mararit
. Originaire de l’Ouest du Darfour, il allègue avoir fait l’objet de nombreuses persécutions et avoir notamment été enlevé et détenu durant dix mois par des forces pro-gouvernementales. Accusé d’aider la rébellion, il aurait été torturé jusqu’à ce qu’il accepte de collaborer avec les autorités.
4.
En 2008, il fuit son pays, demeura durant plus de deux ans en Libye avant d’arriver en Grèce puis en France.
5.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il risque de subir des traitements inhumains et dégradants en cas de renvoi vers le Soudan.
6.
Invoquant l’article 13 combiné avec l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’une part de ce que sa demande d’asile ait été examinée selon la procédure prioritaire, le privant d’un recours suspensif, et d’autre part de la brièveté du délai pour intenter un recours contre l’arrêté préfectoral de reconduite à la frontière.
7.
Le 16 mars 2012, le juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire a été attribuée a décidé d’indiquer au Gouvernement français, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas exécuter la mesure de reconduite à la frontière pour la durée de la procédure devant la Cour. Le même jour, il décida de lui communiquer la requête.
8.
Par un courrier du 28 mars 2012, le Gouvernement informa la Cour de ce que les autorités consulaires soudanaises n’avaient pas reconnu l’intéressé lors de sa présentation et avaient refusé de délivrer un laissez-passer. Constatant que le défaut de laissez-passer fait obstacle à la mise en œuvre effective de la décision d’éloignement de l’intéressé, le Gouvernement sollicita la radiation de l’affaire.
9.
Ces observations furent adressées au requérant qui fut invité à présenter ses commentaires avant le 20 avril 2012. La lettre du greffe est demeurée sans réponse.
10.
Par une lettre du 7 mai 2012, la Cour a attiré l’attention du requérant sur le fait que le délai qui lui
était imparti pour la présentation de ses observations et pour l’envoi de son formulaire de requête était échu et qu’il n’en avait pas sollicité la prolongation.
11.
Le 6 juin 2012, le requérant fit parvenir à la Cour son formulaire de requête dûment rempli ainsi que des documents à l’appui de sa requête. La Cour décida de verser ces documents au dossier de manière exceptionnelle, ayant notamment considéré que le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention n’était pas écoulé à la date du 6 juin 2012. Ces documents furent portés à la connaissance du Gouvernement qui fut invité à présenter ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire.
12.
Par un courrier du 13 septembre 2012, le Gouvernement fit connaître à la Cour ses observations qui furent transmises par la Cour au requérant le 25 septembre 2012. Le requérant fut invité à faire connaître ses observations en réponse avant le 6 novembre 2012.
13.
Par un courrier du 2 octobre 2012, l’association France Terre d’Asile informa la Cour de ce qu’elle n’avait plus de contact avec le requérant, de même que l’autre association ayant assuré le suivi du requérant, le Secours Catholique.
14.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête (article 37 § 1 a) de la Convention). En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 de la Convention.
Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stephen Phillips
Angelika Nußberger
Greffier adjoint
Présidente