AFFAIRE COLARES PEREIRA FERNANDES SOARES c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

22.05.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE COLARES PEREIRA FERNANDES SOARES c. PORTUGAL (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA COLARES PEEIRA FERNANDES SOARES PORTUGALIA (solicitarea nr. 43359/07 HOTĂRÂREA STRASBURG 22 mai 2012 DEFINITIVF 22/08/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Colares Pereira Fernandes Soares c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 aprilie 2012, Încheierea hotărârii, adoptată la această dată a procedurii A la origine a cauzei, se află o cerere (n 43359/07) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl José António Colares Pereira Fernandes Soares ( La 27 septembrie 2007, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de dl J.A. Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. Guvernul portughez (atl'a's) a fost reprezentat de agentul său, dl F. Carvalho, procuror general adjunct. Reclamantul susținea că stabilirea și plata cu întârziere a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenurilor sale au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. La 2 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L 659,6 hectare, expropriate în 1975 în cadrul programului de reformă agrară. În urma exercitării dreptului său de rezervă, la 6 decembrie 1989, reclamantul a fost din nou în posesia terenului în cauză, cu excepția a 152,4 hectare. Procedura administrativă de despăgubire printr-un decret ministerial comun al Ministerului Agriculturii la data de 7 aprilie 2000 și ale secretarului Trezoreriei la 25 mai 2000, plata finală a fost stabilită la 119 709 229 Escudos Portughez (PTE), adică 597 107,12 EUR (EUR). Din această sumă trebuia să fie deduse 20 458 096 PTE (adică 102 044,55 EUR), 6 424 829 PTE (și anume 046,91 EUR) și 500 La 21 august 2000, institutul de credit public ( Instituto de Gestão do Crédito Público, I.P. ) a inversat în contul reclamantului plata în avans a 76 932 857 PTE d'interess (și anume 383 739,47 EUR). 11. La 20 ianuarie 2007, ministerialul comun a fost notificat în mod oficial reprezentantului reclamantului. Acțiunea la Tribunalul Administrativ și fiscal din Beja (cauza internă nr 107/07.3BEBJA) 12. Având în vedere suma care i-a fost acordată cu titlu de despăgubire la 16 martie 2007, reclamantul a atacat ministerialul comun în fața instanței administrative și fiscale din Beja 13. Prin hotărârea din 28 octombrie 2009, Tribunalul a considerat că recursul reclamantului a fost întârziat, în măsura în care nu a fost introdus în termen de trei luni de la 21 august 2000, data la care a fost achitată despăgubirea, în conformitate cu art. 58 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură în fața instanțelor administrative. În hotărârea sa, instanța a fost sesizată în conformitate cu art. 58 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură. (...) să presupună că există o neregulă din cauza lipsei de notificare a actului: în timp util, acest lucru este lipsit de consecință, deoarece s-a dovedit că a fost deja luat la cunoștință actul în cazul de față (...) 14. Reclamantul a făcut apel la hotărâre în fața Tribunalului Central Administrativ din Sud, susținând că acțiunea a fost introdusă în termenul acordat în măsura în care a fost notificat în mod oficial de la data de 20 ianuarie 2007. Prin hotărârea din 19 mai 2011, Tribunalul Central Administrativ din Sud a anulat hotărârea Tribunalului Administrativ și Impozitar din Beja. El a considerat că actul atacat a fost notificat în mod oficial și integral că, la 20 ianuarie 2007, recursul nu a fost astfel întârziat. 16. În 2011, Curtea Supremă Administrativă nu a acceptat recursul în casare pe motiv că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DREPTUL ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 18. L çé Almeida Garrett, Macarenhas Falcăo și alții c. Portugalia 299/13/96 și 30229/96, CEDO 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett § 37) menționat anterior prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 19. Dispozițiile relevante din Codul de procedură în fața instanțelor administrative se citesc astfel Art. 58 Termene (...) recursul la un act are loc în termen de un an, dacă este cazul, un act din partea Ministerului Publice Trei luni, în celelalte cazuri. (...). art. 59 Începutul termenelor de recurs Termenul de introducere a căii de atac pentru destinatarii cărora trebuie să li se notifice actul administrativ nu începe decât de la data notificării, chiar dacă actul trebuie să facă obiectul unei publicări obligatorii. Dispoziția anterioară nu împiedică introducerea căii de atac în cazul în care executarea actului a fost inițiată fără notificarea acesteia. (...) PRIVIND VIOLAȚIA ÎNALT DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 20, reclamantul susține că valoarea despăgubirii acordate nu poate fi egală cu o despăgubire corectă și se plânge de întârzierea în stabilirea și plata despăgubirii definitive. El face referire la încălcarea dreptului la respectarea bunurilor, prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. Guvernul ridică o excepție de la întârzierea cererii, susținând că a fost pronunțat la 7 aprilie și, respectiv, 25 mai 2000 și că suma acordată reclamantului a fost plătită la 21 august 2000. În ceea ce privește Guvernanța, decizia internă este definitivă, cererea fiind, prin urmare, tardivă. 23.reclamantul consideră că nu este tardivă, întrucât acțiunea introdusă la nivel intern pentru a contesta suma de liturghie este încă în curs de desfășurare la nivel intern. 24. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 1 din Convenție, aceasta trebuie să fie sesizată (...) în termen de șase luni de la decizia internă definitivă 25. Curtea ia notă de faptul că cererea a fost formulată la 27 septembrie 2007. După examinarea documentelor prezentate de părți, aceasta constată într-adevăr că a fost achitată la 21 august 2000 și că Curtea arată, de asemenea, că legislația relevantă permite reclamantului să dea curs deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirii definitive în fața instanțelor administrative. În speță, se pare că acțiunea introdusă de reclamant la nivel intern este încă în curs de desfășurare în fața instanței administrative și fiscale din Beja, ca urmare a trimiterii de către instanța administrativă centrală din sud, care a respins excepția de la exemporanie. Prin urmare, cererea nu este tardivă, este, prin urmare, necesar să se respingă excepția guvernului. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne 27. Printr-o scrisoare din 3 ianuarie 2012, guvernul a informat Curtea că acțiunea în fața instanțelor interne era încă în curs de desfășurare, iar căile de atac interne nu au fost, prin urmare, epuizate. 28. Reclamantul nu este pronunțat în această privință. 29. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Regula de epuizare a căilor de atac interne, în conformitate cu art. 1 din Convenție, are ca scop să se asigure că statele contractante au posibilitatea de a preveni sau de a corecta presupusele încălcări înainte de a fi sesizate de Curte. Prin urmare, această regulă impune întreprinderilor obligația de a utiliza în prealabil acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor, motivând astfel statele să răspundă la acțiunile lor în fața Curții. Această dispoziție trebuie aplicată cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv (Cardot c. Franța, Hotărârea din 19 martie 1991, seria A n 200, § 34). Într-adevăr, regula epuizării căilor de atac interne nu se aplică automat și nu are un caracter absolut ; prin controlul respectării, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei ( Van Oosterwijck c. Belgia, Hotărârea din 6 noiembrie 1980, seria A n 40 § 35. Aceasta înseamnă că Curtea trebuie să țină seama în mod realist de acțiunile prevăzute în teorie în sistemul juridic al părții contractante în cauză, dar și de contextul în care se află acestea și de situația personală a reclamantului În special, trebuie să se verifice dacă, având în vedere toate circumstanțele din speță, reclamanții au făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la ei pentru a epuiza căile de atac interne (Aksoy c. Turcia, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Rec., 1996-VI, § 54). 30. În cazul de față, Curtea consideră că nu se poate solicita reclamantului o așteptare suplimentară în măsura în care a suferit deja un prejudiciu material pe care trebuie să îl despăgubească. Într-adevăr, suma care poate fi acordată eventual la încheierea procedurii în fața instanțelor administrative interne nu compensează lipsa despăgubirii pentru o perioadă lungă de timp și nu poate fi decisivă în ceea ce privește durata tuturor acțiunilor deja întreprinse de solicitanți (a se vedea Guilemin c. Franța, Hotărârea din 21 februarie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-I, § 56 Piron c. Franța, n 36436/97, § 46, 14 noiembrie 2000, Silva Barreira Júnior c. Portugalia, n 38317/06 și 38319/06, § 39, 11 ianuarie 2011). Prin urmare, este necesar să se respingă argumentul guvernului privind neobosirea căilor de atac interne. În măsura în care recurentul se plânge de valoarea despăgubirii acordate la nivel intern, Curtea amintește că nu este competentă să examineze aspectele direct legate de privarea de proprietate, nici, a fortiori, cele referitoare la cuantumul despăgubirilor, care se află în afara competenței sale raționale [almeida Garrett] 32. Curtea constată că, în măsura în care se referă la întârzierea stabilirii și la plata despăgubirii definitive, rejudecarea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 33. Curtea reiterează că a fost deja chemată să examineze cauze similare, în ceea ce privește politica de soluționare a litigiilor a naționalizărilor și a exproprierilor care au avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Macarenhas Falcăo și alții, citată anterior, și, în ultimă instanță, Fernandes Formigal de Arriaga și 15 alte cauze agrare: Portugalia, nr 24678/06 și altele , 13 iulie 2010). În toate aceste cazuri, Comisia a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1, considerând că părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 34. În acest caz, Curtea nu percepe niciun motiv întemeiat pentru a exclude această jurisprudență. 35. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 37. Reclamantul solicită 329 140 EUR (EUR) și 11 38. Guvernul contestă aceste cereri. 39. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în materie, că reclamantul a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre dobânda care trebuie primită în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară la Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și și și-a încheiat activitatea la data punerii la dispoziție a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele pe care reclamantul trebuia să le primească nu au fost puse la dispoziția sa în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii a fost prea mică față de deprecierea monedei în perioada respectivă (a se vedea Almeida Garrett, Masarenhas Falcao și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă), n 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). 40. Cu toate acestea, calculul precis al unui astfel de prejudiciu se confruntă în speță cu mai multe dificultăți. Astfel, după cum se menționează mai sus la punctul 27-30, trebuie remarcat faptul că acțiunea introdusă în fața instanțelor administrative interne este încă în curs de desfășurare. Prin urmare, suma finală a despăgubirii în cauză nu este încă definitivă, element care face ca, în sine, orice calcul speculativ, în măsura în care sumele deja primite de reclamant cu titlu de dobândă pot fi încă modificate, reclamantul având astfel posibilitatea de a primi sume suplimentare în cazul în care obține câștig de cauză în urma acțiunii sale în fața instanței administrative și fiscale din Beja. 41. În al doilea rând, în cazul în care persoana în cauză a fost stabilită, ea ia deja în considerare, într-o anumită măsură, trecerea timpului, noi criterii pentru calcularea lor, mai favorabile celor interesați, fiind introduse printr-o legislație din 1995 (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alte criterii c. Portugalia (satisfacție echitabilă) menționată anterior, § 22). 42. Prin urmare, Curtea decide să calculeze prejudiciul reclamantului în echitate, astfel cum permite art. 41 din Convenție. Atunci când este cazul, instanțele portugheze vor trebui să ia în considerare sumele primite în acest sens în cadrul procedurii în fața Curții. 43. Astfel, Curtea alocă reclamantului în speță 260 000 EUR pentru prejudiciul material suferit și 2 În conformitate cu practica sa în acest tip de afaceri și ținând seama de documentele prezentate de solicitant, Curtea decide să dea cu titlu de cheltuieli și cheltuielile de judecată suma forfetară de 2 000 EUR. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă, cu condiția ca aceasta să se refere la întârzierea stabilirii și la plata despăgubirii definitive și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 260 000 EUR (două sute 60 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii) 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 22 mai 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte