SCHMUTZ c. SUISSE

SECȚIUNEA 2 Cererea nr. 61780/10 Stephan SCHMUTZ împotriva Elveției introdusă la 14 octombrie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Stephan Schmutz, este un cetățean elvețian, născut în 1981. Este în prezent reținut în centrul terapeutic Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 2008, a fost acuzat penal de Parchetul din cantonul lui Zug (Staatsanwaltschaft des Kantons Zug) la 25 iunie 2008, în timp ce reclamantul a fost arestat în timp ce a solicitat internarea sa într-o clinică psihiatrică. La 27 iunie 2008, judecătorul detenției ( Haftricher ) a ordonat plasarea sa în detenție preventivă, care a fost prelungită la intervale regulate. Prin decizia din 4 iulie 2008, M.H., avocat la Zug, a fost numit în fața Tribunalului Penal din Zug (Strafgericht din Kantons Zug) din 29 ianuarie 2009, Parchetul din cantonul lui Zug l-a acuzat pe reclamant în fața tribunalului corecțional al cantonului din Zug (Strafgericht din Kantons). ) El a fost acuzat de punerea în pericol a vieii lui, leziuni corporale simple, daune proprietăii, amenintări, violenă împotriva funcionarilor, opoziie la actele autorităii, încălcarea legislaiei privind armele și folosirea în mod abuziv a unei plăcue de înmatriculare. La 3 aprilie 2009, tribunalul corecțional a ținut o audiere la care reclamantul a participat în prezența avocatului său. Prin hotărârea din aceeași zi, instanța corecțională l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate, cu excepția celor referitoare la opoziția față de actele autorității. El l-a condamnat la 30 de luni de închisoare fermă, sub rezerva detenției preventive deja suferite. Constatând, de asemenea, că reclamantul era afectat de o tulburare psihică, instanța a dispus internarea sa într-o instituție închisă pentru a primi îngrijiri adecvate. În mod constant asistat de avocatul său din oficiu, recurentul a solicitat Curții Supreme a cantonului de la Zug (Obergericht des Kantons Zug la 2 martie 2010 o audiere a avut loc în fața Curții Supreme, la care au participat reclamantul și avocatul său. Prin hotărârea din aceeași zi, Curtea Supremă a respins apelul reclamantului, confirmând în întregime hotărârea de primă instanță. La 29 aprilie 2010, recurentul a scris Tribunalului Federal pentru a se plânge de comportamentul avocatului său care a fost numit din oficiu și a arătat că acesta refuza să prezinte actul de recurs, în pofida cererilor sale urgente în acest sens. Pe de altă parte, reclamantul se plângea că instanța supremă nu l-a autorizat să consulte dosarul procedurii penale, astfel încât acesta să-și poată pregăti el însuși acțiunea. Prin urmare, a solicitat Tribunalului Federal să îi comită un pârât din oficiu pentru a-și pregăti acțiunea. În acest sens, acesta a arătat că situația sa financiară nu a fost îmbunătățită de la o procedură anterioară, unde fusese admis să beneficieze de asistență judiciară în fața Tribunalului Federal. În cele din urmă, Tribunalul Federal și-a dezvoltat pe scurt căile de atac, făcând trimitere la dosarul procedurii de recurs. Prin hotărârea din 13 iulie 2010, Tribunalul Federal a respins acțiunea. Cu titlu introductiv, a indicat că o trimitere la dosarul procedurii de recurs nu constituia o motivare suficient de motivată și că, prin urmare, acțiunea era inadmisibilă în acest sens. În ceea ce privește consultarea dosarului, instanța a considerat că cererile reclamantului nu au rezultat din actele de procedură și că Tribunalul Federal a considerat că parțialitatea denunțată a expertului nu a fost dovedită și că condițiile de internare erau îndeplinite. Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a respins acțiunea a reieșit din actele procedurii și ale acțiunii Tribunalului Federal că reclamantul era în general în măsură să-și apere corect interesele și să își detașeze punctul de vedere. (1) Memoriile trebuie să fie redactate într-o limbă oficială, să indice concluziile, motivele și mijloacele de probă și să fie semnate. 2. Motivele trebuie să indice pe scurt în ce fel actul atacat încalcă dreptul (...) (6) În cazul în care memoriul este ilizibil, indecent, de neînțeles sau prolix sau dacă nu este redactat într-o limbă oficială, Tribunalul Federal îl poate retrimite autorului său; acesta acordă acestuia un termen adecvat pentru a remedia încununare (...) art. 64: Asistență judiciară (...) 2. [Tribunalul federal] atribuie un avocat acestei părți, în cazul în care apărarea drepturilor sale impune acest lucru. art. 102 1. Dacă este necesar, Tribunalul Federal comunică recursul autorității anterioare, precum și eventualelor alți participanți la procedură (...) ; astfel, acesta le acordă un termen pentru a se stabili. (...) (3) În general, nu există niciun schimb ulterior de înscrisuri. art. 106 - Aplicarea dreptului Tribunalul Federal aplică dreptul din oficiu. (...) Codul penal elvețian din 21 decembrie 1937 art. 59 □ Măsuri terapeutice instituționale / Tratarea tulburărilor mentale Când autorul suferă de o gravă tulburare mentală, judecătorul poate dispune un tratament instituțional în următoarele condiții: a. autorul a comis o infracțiune sau o infracțiune în legătură cu această tulburare; b. trebuie să se prevadă că această măsură îl va deturna de la noile infracțiuni legate de această tulburare. Tratamentul instituțional s a. dacă executarea sau urmărirea penală a acesteia pare să fie condamnată la eșec (...) c. sil n Invocând art. 6 alineatul (3) litera (b) și (c) precum și art. 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu a putut să se apere efectiv în fața Tribunalului Federal. El consideră că un avocat din oficiu ar fi trebuit să i se desemneze, pentru a asista pe durata procedurii în fața Tribunalului Federal și că avea dreptul de a consulta personal dosarul procedurii. Pe teren de la articolele 5, 9 și 10 din convenție, reclamantul se plânge de legalitatea și de lipsa de eficacitate a deciziei care a dat ordin intern din motive terapeutice și susține că a fost ținut pe termen lung într-un penitenciar, din cauza numărului insuficient de locuri în instituțiile de îngrijire. Tribunalul federal a garantat reclamantului un acces suficient la dosarul procedurii, astfel încât să îi asigure o apărare efectivă, având în vedere jurisprudența privind desemnarea unui avocat care a fost numit din oficiu în vederea unei proceduri în fața instanței supreme (a se vedea, de exemplu, Peca c. Grecia (n, n 33067/08, 10 iunie) 2010), Tribunalul Federal putea să se mulțumească cu acțiunea interjudiciată de reclamant fără a-i desemna un avocat pe motiv de oficiu

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

61780/10

Stephan SCHMUTZ

contre la Suisse

introduite le 14 octobre 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Stephan Schmutz, est un ressortissant suisse, né en 1981. Il est actuellement détenu au centre thérapeutique «

Im Sache

» de Deitingen (canton de Soleure).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 2008, il fit l’objet de poursuites pénales de la part du parquet du canton de Zoug (

Staatsanwaltschaft des Kantons Zoug)

.

Le 25 juin 2008, le requérant fut arrêté alors qu’il s’apprêtait à demander son internement dans une clinique psychiatrique. Le 27 juin 2008, le juge de la détention (

Haftricher

) ordonna son placement en détention préventive qui fut prolongée à intervalles réguliers.

Par décision du 4 juillet 2008, M

e

P.H., avocat à Zoug, fut commis d’office pour défendre le requérant.

Par acte d’accusation du 29 janvier 2009, le parquet du canton de Zoug mit le requérant en accusation devant le tribunal correctionnel du canton de Zoug (

Strafgericht des Kantons Zug

). Il l’accusait de mise en danger de la vie d’autrui, lésions corporelles simples, dommages à la propriété, menaces, violences contre des fonctionnaires, opposition aux actes de l’autorité, violation de la législation sur les armes et emploi abusif d’une plaque d’immatriculation.

Le 3 avril 2009, le tribunal correctionnel tint une audience à laquelle le requérant assista en présence de son avocat.

Par jugement du même jour, le tribunal correctionnel déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés, à l’exception de ceux relatifs à l’opposition aux actes de l’autorité. Il le condamna à trente mois de prison ferme, sous réserve de la détention préventive déjà subie. Constatant par ailleurs que le requérant était atteint d’un trouble psychique, la juridiction ordonna son internement au sein d’un établissement fermé pour y recevoir des soins appropriés.

Toujours assisté par son avocat commis d’office, le requérant interjeta appel devant la cour suprême du canton de Zoug (

Obergericht des Kantons Zoug

).

Le 2 mars 2010, une audience eut lieu devant la cour suprême, à laquelle assistèrent le requérant et son avocat.

Par arrêt du même jour, la cour suprême rejeta l’appel du requérant, confirmant intégralement le jugement de première instance.

Le 29 avril 2010, le requérant écrivit au Tribunal fédéral pour se plaindre du comportement de son avocat commis d’office. Il indiquait que celui-ci refusait de rédiger l’acte de recours, malgré ses demandes pressantes en ce sens. Par ailleurs, le requérant se plaignait que la cour suprême ne l’avait pas autorisé à consulter le dossier de la procédure pénale afin qu’il puisse préparer lui-même son recours. Il en déduisait qu’il

«

n’était dans ces circonstances pas en mesure d’exercer ses droits de la défense garantis par la constitution

». Il demandait donc au Tribunal fédéral de lui commettre un défenseur d’office afin de préparer son recours. A ce propos, il indiquait que sa situation financière ne s’était pas améliorée depuis une précédente procédure, où il avait été admis à bénéficier de l’assistance judiciaire devant le Tribunal fédéral. Finalement, il développait brièvement ses moyens de recours, renvoyant au surplus au dossier de la procédure d’appel.

Par arrêt du 13 juillet 2010, le Tribunal fédéral rejeta le recours. A titre liminaire, il indiqua qu’un renvoi au dossier de la procédure d’appel ne constituait pas une motivation suffisamment étayée et que le recours était dès lors irrecevable à ce titre. Concernant la consultation du dossier, la juridiction estima que les demandes du requérant ne ressortaient pas des actes de la procédure et que «

le soi-disant refus opposé par son avocat d’office ne constituait pas l’objet de la procédure de recours en matière pénale

». Le Tribunal fédéral releva que la partialité dénoncée de l’expert n’était pas avérée et que les conditions de l’internement étaient réunies. Au vu de ces éléments, il rejeta le recours «

dans la mesure de sa recevabilité.

» Concernant la demande d’assistance judiciaire pour la procédure devant le Tribunal fédéral, il estima qu’«

il ressortait des actes de la procédure et du recours au Tribunal fédéral que le requérant était dans l’ensemble en mesure de défendre correctement ses intérêts et d’étayer son point de vue.

» Dès lors, «

la désignation d’un avocat par le Tribunal fédéral ne s’avérait pas nécessaire

.»

B.

Le droit interne pertinent

1.

La Loi fédérale sur le Tribunal fédéral du 17 juin 2005

Article 42 – Mémoires

«

; il impartit à celui-ci un délai approprié pour remédier à l’irrégularité (...)

»

Article 64 – Assistance judiciaire

«

(...)

»

Article 102

«

; ce faisant, il leur impartit un délai pour se déterminer.

(...)

»

Article 106 - Application du droit

«

1.

Le Tribunal fédéral applique le droit d’office.

(...)

»

2.

Le Code pénal suisse du 21 décembre 1937

Article 59 – Mesure thérapeutique institutionnelle / Traitement des troubles mentaux

«

1.

Lorsque l’auteur souffre d’un grave trouble mental, le juge peut ordonner un traitement institutionnel aux conditions suivantes :

a. l’auteur a commis un crime ou un délit en relation avec ce trouble ;

b. il est à prévoir que cette mesure le détournera de nouvelles infractions en relation avec ce trouble.

2

.

Le traitement institutionnel s’effectue dans un établissement psychiatrique approprié ou dans un établissement d’exécution des mesures (...)

»

Article 62c – Levée de la mesure

«

a. si son exécution ou sa poursuite paraît vouée à l’échec (...)

c. s’il n’y a pas ou plus d’établissement approprié (...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 3 b) et c) ainsi que l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir pu se défendre de manière effective devant le Tribunal fédéral. Il estime qu’un avocat d’office aurait dû lui être désigné, afin de l’assister pour la durée de la procédure devant le Tribunal fédéral, et qu’il avait le droit de consulter personnellement le dossier de la procédure.

Sur le terrain des articles 5, 9 et 10 de la Convention, le requérant se plaint de la légalité et du manque d’effectivité de la décision ayant ordonné son internement pour des raisons thérapeutiques. Il soutient avoir été longuement détenu dans un pénitencier, en raison du nombre insuffisant de places dans les établissements de soin.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le Tribunal fédéral a-t-il garanti au requérant un accès suffisant au dossier de la procédure, de manière à lui assurer une défense effective

?

2.

Au vu de la jurisprudence relative à la désignation d’un avocat commis d’office pour les besoins d’une procédure devant la juridiction suprême (voir, par exemple,

Peca c. Grèce (n

o

2)

, n

o

33067/08, 10

juin

2010), le Tribunal fédéral pouvait-il se contenter d’écarter le recours interjeté par le requérant sans lui désigner un avocat commis d’office

?