CtEDO
24.05.2012
Auto
PRIPLATA v. ROMANIA
RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.05.2012
Citează această cauză
PRIPLATA v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
D. D. Strupek, avocat practicant în Praga, este reprezentat în fața Curții de către D. D. Strupek, un stat ceh, care a fost născut în 1948 și trăiește în cadrul cazului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul procedurii penale În 1998, reclamantul a fost împuternicit de o societate cehă („societatea”) ZV”) să-l reprezinte în procesul privatizării societății S.C. Tepro S.A. (“Tepro”) care are sediul său în Iași. Compania ZV a câștigat oferta organizată de Fondul de Proprietate de Stat („Fondul Proprietatea”) și contractul de transfer de acțiuni a fost încheiat la 21 iulie 1998. Reclamantul nu a câștigat niciun interes economic în Tepro. Transferul controlului societății către compania ZV a fost puternic opus de sindicatul lucrătorilor numit Sindicatul Liber Tepro („SLT”), condus de dl S („leaderul SLT”) care a contestat validitatea contractului de privatizare la instanță și greve organizate. În iunie 2000, reclamantul a recomandat administratorului ceh al societății ZV serviciile unei societăți („societate P”) pentru serviciile de pază și securitate, conduse de dl C („administratorul societății P”). Termenii contractului dintre cele două societăți au fost discutate la 10 August 2000 la un hotel. Reclamantul a fost prezent la cocktail după conferința de presă; totuși, el a negat că a participat la orice conversație între dl Z („administratorul ZV”), managerul companiei P și B („administratorul Tepro”) în timpul căreia se presupune că a decis să elimine liderul SLT. Contractul privind furnizarea de servicii de securitate a fost semnat de societatea P și Tepro la 16 august 2000.Atacul împotriva liderului SLT La 19 august 2000 încercarea managerului companiei P și a sa angajații care să preiau posturile de securitate din Tepro au fost împiedicați fizic de SLT. Potrivit reclamantului, în acea zi, managerul companiei P a indicat angajaților săi că liderul SLT ar trebui atacat pentru a-l împiedica să organizeze lucrătorii din SLT împotriva preluării posturilor de securitate de la Tepro. La 20 august 2000, personalul companiei P a reușit să preia posturile de securitate din Tepro. Cu toate acestea, în ziua următoare au fost forțați să iasă. Potrivit autorităților de urmărire, managerul companiei P a dat B, S și V adresa liderului SLT pentru a putea fi atacat. B l-a invitat pe prietenul său T să participe la atac. La 5 septembrie 2000, el a informat șeful său că el și T au fost de acord să folosească un cuțit în timpul atacului. Managerul companiei P se presupune că a acceptat utilizarea cuțitului declarand că recompensa promisă le va fi dublată dacă liderul SLT a fost ucis. La 7 septembrie 2000, la aproximativ 8 a.m., B și T au atacat liderul SLT în coridorul casei sale și i-a cauzat leziuni fatale. A murit la scurt timp după ce a fost transportat la spital. Investigația Actorii de atac și managerul companiei P au fost arestați la 9 În septembrie 2000 nu au menționat nici o implicare a reclamantului în atac în primele lor declarații. Cu toate acestea, la 11 septembrie 2000, managerul a început să menționeze despre implicarea reclamantului în atac. Managerul Tepro a fost, de asemenea, arestat la 10 septembrie 2000, dar a început să menționeze despre implicarea reclamantului în discuțiile care au avut loc la hotel la 10 august 2000 numai la 18 septembrie 2000. Dl P, un prieten al managerului companiei P, care se presupune că a fost prezent pentru a compromite conversațiile dintre solicitant și prietenul său, a fost auzit ca martor la 20, 21, 22 și 28 septembrie. El nu a menționat nimic despre implicarea reclamantului în această afacere. Cu toate acestea, atunci când a fost auzit la 10 octombrie 2000, el și-a schimbat poziția, susținând că el a fost prezent la conversația dintre managerul societății P și reclamantul în timpul căreia aceasta din urmă i-a spus celor din urmă că problemele pot fi rezolvate prin eliminarea fizică a liderului SLT. Potrivit reclamantului, înainte de inițierea procedurii penale împotriva lui, nu a întâlnit nici unul dintre persoanele care au ucis liderul SLT. Majoritatea declarațiilor prezentate în etapa de anchetă privind implicarea reclamantului au fost retrase mai târziu în fața instanțelor din cauză că au fost luate sub presiune ilegală. La 13 septembrie 2000, procurorul a început ancheta împotriva reclamantului și a ordonat poliției să nu-l permită să părăsească țara. În seara din 19 septembrie 2000, reclamantul a fost oprit să traverseze granița românească din Borș. El a fost transportat la Iași de ofițeri de poliție fără o ordine oficială de arestare. Interogația sa a început imediat după sosirea lor la ora 13:30 la 21 septembrie 2000. Interogația a durat până la ora 14:30. El a implorat să nu fie vinovat și a refuzat nici o implicare în uciderea liderului SLT. La 21 septembrie 2000, procurorul responsabil a organizat o confruntare între reclamantul și managerul companiei P. Avocații reclamantului nu au fost autorizați să pună întrebări celor din urmă. În aceeași zi, reclamantul a fost oficial arestat și plasat în detenție în închisoare. La 26 octombrie 2000, interpretul care a asigurat traducerea conversației care s-a desfășurat în august în hotel a dat o declarație în fața procurorului. El a susținut că reclamantul nu a fost prezent în timpul conversației și că managerii companiilor P, ZV și Tepro au discutat doar termenii contractului care urmează să fie semnați. La 2 noiembrie 2000, reclamantul a fost auzit în legătură cu o altă acuzație împotriva lui cu privire la infracțiunile de fraudă împotriva patrimoniului public. La 25 noiembrie 2000, procurorul a depus și a inculpat cu Curtea județului Iași reclamantul pentru că a comis infracțiunile de fraudă împotriva patrimoniului public, asocierea cu scopul de a comite o infracțiune și incitarea la omucideri calificate. Împreună cu el au fost inculpați atacatorii liderului SLT și managerii companiilor P și Tepro. Proiectul de inculpare a fost transmis reclamantului numai în limba română. El a reușit să obțină o traducere plătită de el numai după ce prima instanță și-a pronunțat hotărârea. Procesul La ședința din 5 ianuarie 2000 înainte de Curtea județului Iași, managerul Tepro a susținut că procurorul responsabil l-a forțat să scrie declarația dată în cursul fazei de anchetă pe baza unui text deja pregătit. Prin urmare, el a făcut declarații false. La 9 ianuarie 2000, ziarul “ Monitorul” a publicat o scrisoare de către el în acest sens. Potrivit lui, confruntarea cu reclamantul a fost un teatru pregătit și elaborat de procuror. El a adăugat că a fost de acord să se comporte în mod dictat după ce a fost promis să fie eliberat din detenție și pentru că procurorul l-a amenințat că „oasele sale vor putrezi în închisoare dacă nu-i declară ceea ce i-a fost dictat”. Prin decizia din 23 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiție a acordat cererile reclamantului, Ambasada Republicii Cehe și a Ministerului Justiției pentru trimiterea cauzei de la Curtea județului Iași către o altă instanță datorită presiunii politice imense care au avut loc la Iași. Dosarul a fost transferat la Curtea județului Satu Mare. La 5 februarie 2001, tribunalul județului Satu Mare a numit un interpret al limbii cehe care, potrivit reclamantului, nu a fost autorizat pentru această activitate. Prin urmare, el a solicitat numirea același interpret autorizat utilizat de procuror în cursul fazei de anchetă și audierii în fața Curții județului Iași. Cererea sa a fost respinsă din cauza faptului că cheltuielile ar fi prea mari deoarece el a locuit în Iași. La 3 aprilie 2001, alți doi acuzați (T și S) s-au plâns de opresiune folosită împotriva lor de autoritățile investigatoare pentru a face declarații false. În aceeași zi, Curtea a numit un nou interpret din cauza faptului că reclamantul nu a înțeles interpretarea efectuată de cel anterior. R a împărtășit celula sa în închisoarea București cu reclamantul și cu alte trei co-apăratori. Potrivit declarațiilor sale scrise, el a fost abordat la 21 aprilie 2001 de către un oficial de închisoare și alte patru persoane și a solicitat să semneze o declarație că a auzit reclamantul admitend implicarea sa în crimă și că privatizarea lui Tepro a fost frauduloasă. Pentru serviciile sale i s-a promis mai bine perspectiva de succes a cererii sale de eliberare condiționată. În audierea din 5 iunie 2001, B a refuzat declarația anterioară de incriminare a reclamantului. El a susținut că aceasta a fost dictată de procuror. La 19 iulie 2001, Curtea de Apel Oradea a permis recursul depus de reclamant și de directorul Tepro împotriva hotărârii interlocutorii privind prelungirea detenției lor anterioare. Acesta a înlocuit detenția lor cu obligația de a nu părăsi reședința lor și a ordonat eliberarea lor. De asemenea, a declarat că faptele descrise în proiectul de pronunțare nu au fost complet confirmate prin declarațiile acuzaților și martorilor auziți în fața instanței. Hotărârea a avut o opinie disidentă în conformitate cu care prelungirea detenției este justificată deoarece motivele pentru luarea măsurii preventive nu s-au schimbat. După ce reclamantul a fost eliberat din detenție, lucrătorii Tepro s-au reunit pe străzile Iași protestând împotriva eliberării. Iulie 2001, Prim-ministrul a participat la una din aceste întâlniri și și-a exprimat sprijinul lucrătorilor. El a numit uciderea liderului SLT o „crimă politică” și a promis să ceară Procurorului General să explice poporului Iași de ce persoanele considerate vinovate de cetățenii Iași au fost urmărite fără a fi reținute. După două zile, decizia de a elibera reclamantul de la arest a fost contestată de procurorul general care a depus o plângere pentru încălcarea legii la Curtea Supremă de Justiție. De asemenea, a ordonat arestarea reclamantului. La 24 iulie 2001, Tribunalul județului Satu Mare a prelungit detenția reclamantului și a managerului Tepro până la 2 septembrie 2001 luând în considerare cererea Curții Supreme de Justiție de suspendare a deciziei de eliberare a acestora. La 26 septembrie 2001, Curtea Supremă a respins recursul extraordinar depus de Procurorul General și, prin urmare, Curtea județului Satu Mare a înlocuit detenția lor cu obligația de a nu părăsi reședința lor. Potrivit reclamantului, autoritățile de stat au reacționat într-un mod necorespunzător la decizia Curții de Apel de a-l elibera pe el și pe B. Astfel, Ministerul Justiției a efectuat o inspecție la instanță. Cei doi judecători ai comitetului care au votat în favoarea eliberării reclamantului au fost de facto Un judecător a fost reamintit din poziția președintelui secțiunii criminale a Curții și a fost mutat la secțiune civilă și celălalt judecător a fost mutat la secțiune comercială. Al treilea judecător care a votat împotriva și a redactat un aviz disidentă la decizia rămasă în secțiune penală. La 27 iulie 2001, Ministerul Justiției a depus o cerere la Curtea Supremă de Justiție, cerând o altă trimitere a cauzei la o altă instanță diferită de Curtea Județului Satu Mare. Cererea a fost justificată de acoperirea largă a cauzei și de efectele sale asupra opiniei publice. Ministerul a declarat că cererea de trimitere a dosarului la o altă instanță a fost făcută în cazul insistenței Ambasada Cehă. Ambasada Cehă a participat la ședința în fața Curții Supreme și a contestat o astfel de măsură. Cererea Ministerului Justiției a fost respinsă. La audierile din 2 iulie 2002 și 3 septembrie 2002 înainte de Curtea județului Satu Mare, deoarece interpretarea în limba cehă nu a fost asigurată, un martor a fost utilizat ca interpret. Prin hotărârea din 5 noiembrie 2011, reclamantul a fost achitat pentru infracțiunea fraudei împotriva patrimoniului public și a fost considerat vinovat de asociere cu scopul de a comite o crimă și de a incita la baterii cu rezultate fatale (instigare la infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte El a fost condamnat la șase ani de închisoare. Curtea a susținut că reclamantul și managerii companiilor P și Tepro au instruit atacatorii să cauzeze numai leziunile liderului SLT care l-ar împiedica de activitățile sale din Tepro timp de câteva săptămâni. De asemenea, a susținut că atacatorii au depășit instrucțiunile. Cu toate acestea, în afară de acest rezumat foarte general și scurt, instanța nu a indicat cu privire la dovezile specifice pe care le-a invocat pentru a ajunge la concluziile sale. Hotărârea a fost pronunțată reclamantului în română. Procesul de recurs Reclamantul, ceilalți acuzați și biroul procurorului au depus fiecare recurs la Curtea de Apel Oradea. În audierea din 21 august 2003, Curtea a informat reclamantul că următoarea audiere programată la 10 septembrie 2003 va avea loc în absența unui interpret dacă el nu a asigurat unul însuși. Până când nu auziți interpretarea nu a fost asigurată deloc. În reacție la o astfel de instrucție, Ambasada Republicii Cehe a trimis un bilet Supremei Curtea, care a informat ulterior instanța de recurs că interpretarea trebuie asigurată de autoritățile judiciare. La ședința din 24 septembrie 2003, reclamantul a solicitat instanței să-i permită să audă mai mulți martori în numele său care prezintă o listă cu opt nume în acest sens. Cererea sa a fost respinsă din cauza faptului că audierea noilor martori nu era necesară, fără a furniza alte motive. La sfârșitul audierii avocatului său a prezentat o declarație scrisă finală în care el a subliniat faptul că reclamantul nu avea niciun interes economic în Tepro și, prin urmare, nu a vrut eliminarea liderului SLT. De asemenea, el se plângea de faptul că interpretarea în fața Tribunalului județului Satu Mare a fost asigurată de doi interpreti neautorizați. Prin decizia din 8 octombrie 2003 Curtea de Apel Oradea a anulat parțial hotărârea Tribunalului județului Satu Mare. Acesta a constatat că reclamantul a fost vinovat de fraudă împotriva patrimoniului public, asocierea cu scopul de a comite o crimă și incitarea la o crimă calificată. El a fost condamnat la 14 ani de închisoare și privarea drepturilor sale civile pentru o perioadă de cinci ani. I s-a ordonat, de asemenea, să plătească o alocație lunară fiicei victimei până la vârsta de 25 de ani, cu condiția ca ea să continue studiile după vârsta deplină. El a fost, de asemenea, ordonat să plătească cheltuielile în legătură cu interpretarea. Appelul depus de solicitant a fost respins. Ca hotărârea primului instanța de judecată, hotărârea instanței de apel nu a furnizat explicații sau considerații privind modificările depunerii de către anumitor martori și acuzați în fața instanței, precum și contradicțiile dintre declarațiile lor. Reclamantul a interzis un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii care invocă că art. 6 § 3 litera (e) din Convenție a fost încălcat, susținând că majoritatea actelor procedurale scrise i-au fost transmise în limba română și că interpretarea înainte de Tribunalul județului Satu Mare a fost asigurată de interpreti neautorizați care nu erau bine înțeleși de el. De asemenea, el se plângea că dreptul său la apărare a fost încălcat din cauza faptului că cererea sa de dovezi suplimentare făcută înaintea instanței de apel a fost respinsă fără motive suficiente. El a subliniat că mărturiile persoanelor prezente la conversația de la hotel erau esențiale pentru a înțelege implicațiile sale în crimă. O altă plângere a considerat lipsa de imparțialitate a instanțelor interne din cauza unei presiuni politice puternice. Prin decizia pronunțată la 2 iunie 2005, Curtea Înaltă de Casezare și Justiție a anulat parțial decizia Curții de Apel Oradea. Acesta a achitat reclamantul acuzației de fraudă împotriva patrimoniului public, menținând celelalte două acuzații și l-a condamnat la opt ani de închisoare și la cinci ani de privare a drepturilor sale civile. De asemenea, a anulat obligația reclamantului de a plăti pentru cheltuielile legate de interpretare. Din motive medicale, reclamantul a fost autorizat să înceapă condamnarea la 7 septembrie 2005. Totuși, profitând de lipsa de vigilență a autorităților de frontieră pe care a evadat din România în Republica Cehă în iulie 2005. Autoritățile cehe și-au refuzat extrădarea în România. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție pentru lipsa de imparțialitate și independență a instanțelor interne. În acest sens, se plânge de intervenția prim-ministrului după eliberarea sa din detenție și mai târziu a Ministerului Justiției care a solicitat renunțare la o altă instanță de jurisdicție de la Curtea de Apel Oradea. El se plânge, de asemenea, de apelul extraordinar depus de Procurorul General împotriva deciziei de a-l elibera de la detenție. El consideră că deciziile instanțelor interne au fost rezultatul fortei presiuni politice exercitate. În temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa presupusă de motivație a deciziilor dictate de instanțe interne. În baza articolului 6 § 3 litera (d) el susține că Curtea de Apel Oradea a respins propunerea sa pentru dovezi suplimentare fără motive. El susține că instanțele se bazează pe depoziții făcute înainte de acuzația sa care au fost mai târziu retrase în fața instanțelor. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 3 litera (e) cu privire la încălcarea dreptului său la asistență gratuită a unui interpret pe motiv că interpretii care l-au asistat în fața Tribunalului județului Satu Mare nu au fost certificate de instanță și i-au oferit o interpretare inadecvată, ceea ce i-a creat dificultăți pentru înțelegerea procedurii. El susține, de asemenea, că nu a primit nici un document tradus în limba cehă. În acest sens, el subliniază că, având în vedere gravitatea acuzației și a sentinței grele confruntate și în ceea ce privește amploarea problemelor de fapt și juridice în cauză, ar fi trebuit să primească cel puțin acuzația și deciziile instanțelor interne traduse în limba cehă într-o formă scrisă. El pretinde, în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, că instanțele române și autoritățile de investigare își îndeplinesc funcțiile cu ideea preconcepută că a comis infracțiunile. El se plânge, de asemenea, de declarațiile făcute de prim-ministru cu privire la presupusa sa vinovăție. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzației penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 1 și 3 din Convenția ținând seama în special de presupusul refuz al Curții de Apel din Oradea de a auzi martorii propuse în numele reclamantului fără a furniza motive, de presiunile exercitate asupra instanțelor interne de către executiv care ar fi putut afecta imparțialitatea lor și de presupusele dificultăți întâlnite în înțelegerea procedurii? Având în vedere declarațiile Primului Ministru publicate în ziare, a fost dreptul reclamantului la presupunerea de nevinovăție garantată de art. 6 § 2 din Convenția respectată în acest caz?
§ Cauze similare
5 cauze