- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 mai 2012
- Stat pârât
- DEU
- Concluzia
- Inadmisibil
Garcia Cancio împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Luis Angel Garcia Cancio, este un național spaniol născut în 1952 și locuiește în Madrid. El este reprezentat în fața Curții de către dna A. Haucke-D’Aiello, un avocat practicant la Munchen. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dl H. Behrens, Ministerat, al Ministerului Federal al Justiției. La 5 august 1994 au fost instituite anchete legate de comerțul cu tigari în contrabandă de către Oficiul de Investigații Custom Lindau (Zolfahndungsamt). La 15 aprilie 2002, acuzația a înregistrat reclamantul ca acuzat în cadrul acestei proceduri; la 27 martie 2003, el a fost interogat în calitate de învinuit.
La 30 august 2004, reclamantul și mai multe co-accultați au fost acuzați de încălcarea Legii privind comerțul exterior (Außenwirtschaftsgesetz), coroborat cu Rezoluția ONU nr. 757 (1992) privind embargoul împotriva Serbiei și Muntenegru (a se vedea mai jos dreptul intern și internațional relevant), în ceea ce privește un total de 559 de transporturi de țigări în 1994 și 1995. La 1 octombrie 2004, Curtea Regională Augsburg a solicitat clarificarea urmăririi cu privire la jurisdicția sa teritorială. La 10 noiembrie 2004, acuzația a returnat dosarul Curții Regionale cu semne suplimentare. La 6 iulie 2005, acuzația a retras primul acuzat. La 25 iulie 2005, acuzația a prezentat un nou acuzat. La 24 august 2005, acest acuzat a fost notificat avocatului reclamantului.
În septembrie 2005, Curtea Regională a ordonat traducerea acuzului la solicitant. Între septembrie 2005 și noiembrie 2006, avocatul reclamantului a solicitat nouă extinderi de termene pentru a prezenta observații suplimentare, care au fost toate acordate. La 26 iunie 2007, Curtea Regională a hotărât să deschidă procedura principală împotriva reclamantului și una din celelalte acuzații în legătură cu o parte a acuzației. 10. La 11 iulie 2007, procurorul și reclamantul au apelat la această decizie. 11. La 7 august 2007, Curtea Regională a respins recursul reclamantului susținând că dreptul său de a fi auzit înainte de deschiderea procedurii penale nu a fost interzis. 12. La 30 noiembrie 2007, Curtea de Apel de la München a respins apelul procurorului din cea mai mare parte.
13. La 6 mai 2008, Curtea Regională a respins petiția de reconsiderare a reclamantului. 14. La 27 august 2008, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale din 7 august 2007. 15. La 29 septembrie 2008, datele procesului au fost stabilite pentru 3 și 10 decembrie 2008. În prima zi a procesului împotriva reclamantului, care în acel moment a fost închis în Italia, a fost disjuns. 16. La 25 martie 2009, Curtea Regională a păstrat provizorial procedurii la cerere de urmărire penală, având în vedere întârzierea procedurii penale împotriva reclamantului în Elveția în temeiul articolului 154 alineatul (2) din Codul de Procedință Penală. 17. La 14 iunie 2008, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva hotărârii Curții Regionale din 26 iunie 2007 de deschidere a procedurii principale împotriva acestuia.
El a susținut chestiunea lungii procedurii, o presupusă lipsă de echitate a procedurii și încălcarea principiului dublu-jeopardiei. 18. La 8 octombrie 2008, Curtea Constituțională Federală a declarat plângerea inadmisibilă, declarând că decizia impugnată este o decizie intermediară și, prin urmare, nu constituie un obiect adecvat al unei plângeri constituționale. 19. La 7 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că, în răspunsul hotărârii pilot Rumpf v. Germania (nr. 46344/06, 2 septembrie 2010) a intrat în vigoare, la 3 decembrie 2011, o Lege federală împotriva procedurilor Curții Protrase și investigațiilor penale 20. În decembrie 2011, Curtea a informat reclamantul în cazul în cauză și altor reclamanți în aceeași poziție de pronunțare a unui nou remediu intern.
Curtea a făcut trimitere la cazul Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, ECHR 2001IX) și l-a invitat să informeze Curtea dacă intenționează să utilizeze noul remediu în termenul stabilit de dispoziția tranzitorie a actului (a se vedea pentru detalii § 36 și secunde mai jos). 21. Prin scrisoarea din 29 februarie 2012, reclamantul a informat Curtea că acest remediu intern nu se poate aplica în cazul său particular, deoarece se menține procedura penală. El a sugerat că Curtea ar trebui să invite guvernul german să furnizeze explicații suplimentare privind noul remediu în comparație cu situația din Brusco c. Italia (dec.), citată mai sus. El a solicitat totuși menținerea cererii sale în fața acestei instanțe, în timp ce procedura în conformitate cu noul remediu era în așteptare.
În sfârșit, el se îndoiește că costurile pentru procedurile dinainte de această Curte ar fi răsplătite ca daune în cadrul procedurii interne. „(4) Se impune o condamnare la închisoare de cel puțin doi ani pentru oricine care încălca o hotărâre legală ... care servește punerea în aplicare a unei sancțiuni economice impuse de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în conformitate cu capitolul VII din Carta Națiunilor Unite… ” 22. În 2006, gama de pedeapse legale (Strafrahmen) prevăzută la art. 34 alineatul (4) a fost redusă la o închisoare de la șase luni până la cinci ani. 23. Rezoluția 757 (1992) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 30 mai 1992 a cerut tuturor statelor membre să împiedice vânzarea tuturor produselor și mărfurilor în Republica Federală Iugoslavia (Serbia și Muntenegru), cu excepția cauzelor umanitare.
24. Prin Rezoluția 1022 (1995) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 22 noiembrie 1995, măsurile impuse, printre altele, prin rezoluția 757 au fost suspendate cu efect imediat. 25. Secțiunea 154 din Codul de Procedură Penală prevede suspendarea provizorie a procedurilor penale în următoarele termeni: „... (2) După inițiarea procedurii, instanța le poate rămâne provizorie în orice etapă, la cererea procurorului public… (4) În cazul în care procedurile au fost încheiate provizorie din cauza unei penalități sau a unei măsuri de reformă și de prevenire, care urmează să fie așteptate pentru o altă infracțiune, procedura poate fi reluată, cu excepția cazului în care, între timp, este interzisă de limitare, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a hotărârii impuse pentru celelalte infracțiuni.
În cazul în care instanța a încheiat provizorial procedurii, este necesară o pronunțare a unei hotărâri judiciare.” 26. Actul privind procedurile protrase și investigațiile penale (Gesetz über den Rechtschutz bei überlangen Gerichtsverfahren und strafrechtlichen Ermittlungsverfahren, de acum încolo: Legea Remedy) a fost publicată în Jurnalul Legii Federale - Partea I, 2011, pagina 2302 și seq. - la 2 decembrie 2011 și a intrat în vigoare a doua zi. 27. În Legea Remedy se introduc dispoziții generale privind cazurile civile și penale în art. 198-201 din Legea Constituțională a Curților (Gerichtsverfassungsgesetz, de acum încolo: CCA).
28. Noul remediu combină un instrument de accelerare a procedurii, o opoziție de întârziere (Verzögerungsrüge), care trebuie ridicat în fața instanței a căror procedură ar fi întârziată în mod necorespunzător (de exemplu: instanța de judecată), cu o cerere de compensare ulterioară depusă la Curtea de Apel (de exemplu: instanța de compensare), a se vedea punctul 198 alineatele (1) și 3 CCA. 29. În conformitate cu punctul 198 alineatul (1) din CCA, o parte la proceduri (Verfahrensbeteiligter) care suferă de dezavantaj față de procedurile prelungite are dreptul la o compensare adecvată. Sumă depinde de durata cazului individual ținând seama de dificultatea și importanța acesteia, precum și de comportamentul părților și al terțelor relevante.
În cazul în care alte forme de compensare pentru procedurile lungi nu sunt aprobate, a se vedea punctul 198 alineatul (4) și punctul 199 CCA. Compensația pentru un an de protracție se ridică la 1.200 euro 31. O opoziție prealabilă de a întârzia în fața instanței de judecată este o condiție necesară pentru o cerere de compensare ulterioară. Acțiunea de compensare nu poate fi depusă cu o instanță de compensare până la șase luni de la formularea obiecției, a se vedea punctul 198 alineatul (5) CCA. Solicitarea de compensare trebuie depusă cel târziu în termen de șase luni de la decizia judiciară finală a instanței de judecată.
32. În ceea ce privește procedurile sau investigațiile penale prolungate, legea privind remedierea prevede în secțiunea 199 dispoziții speciale ale ACC, deoarece instanțele penale și acuzațiile au stabilit deja o practică standard care să compenseze o lungime necorespunzătoare pe care Curtea a considerat-o în conformitate cu cerințele articolului 6 § 1 și 13 din Convenție (a se vedea Kaemena și Thöneböhn c. Germania, nr. 45749/06 și 51115/06, § 87, 22 ianuarie 2009). În cazurile penale, instanța poate permite sau compensarea prin declararea că o parte specifică a sentinței a trebuit să fie considerată ca fiind deja îndeplinită sau pot încheia procedurile cu consimțământul urmăririi. 33. În circumstanțe în care instanța de judecată penală nu poate compensa durata excesivă a procedurii, de exemplu.
în cazurile de achitare sau de discontinuare a procedurii pentru alte motive decât lungimea (a se vedea Ommer v. Germania (nr. 1), nr. 10597/03, § 67 et seq., 13 noiembrie 2008), dispozițiile articolului 198 CCA se aplică (a se vedea motivația oficială a proiectului de lege: înregistrarea Bundestag 17/3802 pagina 24) și redresarea va fi acordată prin compensare monetară. Cu toate acestea, reclamantul va fi răsplătit în conformitate cu cota succesului său în instanță. 35. Hotărârea instanței de compensare este supusă recursului numai la punctele de drept (Revision) 36. În conformitate cu art. 23 din Legea Remedy se aplică în cursul perioadei și încheierii procedurilor a căror durată poate deveni sau a devenit deja obiectul unei plângeri cu această Curte.
37. În timpul procedurii, obiecția de a întârzia (Verzögerungsrüge) ar trebui ridicată fără întârziere atunci când a intrat în vigoare Legea de remediere. În aceste cazuri, obiecția menține o cerere de compensare ulterioară chiar și pentru trecut. 38. Pentru procedurile încheiate a căror durată poate deveni sau a devenit deja obiectul unei plângeri cu această Curte, nu este necesar să se ridice obiecția înainte de depunerea unei cereri de compensare. Cererea bazată pe art. 23 din Act trebuie depusă la instanța competentă cel târziu la 3 iunie 2012.
1. The applicant, Mr Luis Angel Garcia Cancio, is a Spanish national who was born in 1952 and lives in Madrid. He is represented before the Court by Ms A. Haucke-D’Aiello, a lawyer practising in Munich. The respondent Government were represented by their agent Mr H. J. Behrens, Ministerialrat, of the Federal Ministry of Justice.
On 5 August 1994 investigations in relation to contraband trade of cigarettes were instituted by the Lindau Custom Investigation Office (Zollfahndungsamt). On 15 April 2002 the prosecution registered the applicant as an accused in these proceedings; on 27 March 2003 he was questioned as an accused.
On 30 August 2004 the applicant and several co-accused were charged with a violation of the Foreign Trade Act (Außenwirtschaftsgesetz) in conjunction with UN Resolution No. 757 (1992) concerning the embargo against Serbia and Montenegro (see relevant domestic and international law below), with regard to a total of 559 shipments of cigarettes in 1994 and 1995.
On 1 October 2004 the Augsburg Regional Court asked the prosecution for clarification regarding its territorial jurisdiction. On 10 November 2004 the prosecution returned the file to the Regional Court with additional submissions.
On 6 July 2005 the prosecution withdrew the first indictment.
On 25 July 2005 the prosecution submitted a new indictment. On 24 August 2005 this indictment was served on the applicant’s counsel. In September 2005 the Regional Court ordered a translation of the indictment to be served on the applicant.
Between September 2005 and November 2006 the applicant’s counsel requested nine extensions of time-limits to submit further observations, which were all granted.
On 26 June 2007 the Regional Court decided to open the main proceedings against the applicant and one other co-accused regarding one part of the indictment.
On 11 July 2007 the prosecution and the applicant appealed this decision.
On 7 August 2007 the Regional Court dismissed the applicant’s appeal arguing that his right to be heard before the opening of criminal proceedings was not interfered with.
On 30 November 2007 the Munich Court of Appeal rejected the appeal of the prosecution for the most part.
On 6 May 2008 the Regional Court dismissed the applicant’s motion for reconsideration.
On 27 August 2008 the Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal against the decision of the Regional Court of 7 August 2007.
On 29 September 2008 the dates of the trial were fixed for 3 and 10 December 2008. On the first day of trial the proceedings against the applicant, who at that time was imprisoned in Italy, were disjointed.
On 25 March 2009 the Regional Court provisionally stayed the proceedings on request of the prosecution in view of pending criminal proceedings against the applicant in Switzerland pursuant to Article 154 paragraph 2 of the Code of Criminal Procedure.
On 14 June 2008 the applicant lodged a constitutional complaint against the decision of the Regional Court of 26 June 2007 to open the main proceedings against him. He raised the issue of the length of the proceedings, an alleged lack of fairness of the proceedings and the infringement on the principle of double-jeopardy.
On 8 October 2008 the Federal Constitutional Court declared the complaint inadmissible, finding that the impugned decision was a mere intermediate decision and thus did not constitute a suitable object of a constitutional complaint.
On 7 December 2011 the Government informed the Court that in response to the pilot judgment Rumpf v. Germany (no. 46344/06, 2 September 2010) a federal Act against Protracted Court Proceedings and Criminal Investigations had entered into force on 3 December 2011.
In December 2011 the Court informed the applicant in the present case and other applicants in the same position of the enactment of a new domestic remedy. The Court referred to the case Brusco v. Italy ((dec.), no. 69789/01, ECHR 2001IX) and invited him to inform the Court whether he intended to make use of the new remedy within the time-limit set by the transitional provision of that Act (see for details § 36 et seq below).
By letter of 29 February 2012 the applicant informed the Court that the domestic remedy might not apply in his particular case, as the criminal proceedings were stayed. He suggested that the Court should invite the German Government to give further explanations on the new remedy in comparison to the situation in Brusco v. Italy (dec.), cited above. He nevertheless requested that his application before this Court be maintained while the proceedings according to the new remedy were pending. Lastly, he doubted that the costs for the proceedings before this Court would be reimbursable as damages in the domestic proceedings. “(4) A prison sentence of no less than two years shall be imposed on anyone who violates a statutory order ... which serves the implementation of an economic sanction imposed by the Security Council of the United Nations in accordance with Chapter VII of the United Nations Charter… ”
In 2006 the statutory range of punishment (Strafrahmen) provided for in section 34 (4) was reduced to an imprisonment from six months up to five years.
United Nations Security Council Resolution 757 (1992) of 30 May 1992 demanded that all Member States should prevent the sale of all products and commodities to the Federal Republic of Yugoslavia (Serbia and Montenegro), except for humanitarian causes.
With United Nations Security Council Resolution 1022 (1995) of 22 November 1995 the measures imposed by, inter alia, resolution 757 were suspended with immediate effect.
Section 154 of the Code of Criminal Procedure provides for the provisional stay of criminal proceedings in the following terms: “... (2) Once proceedings have been instituted, the court may provisionally stay them at any stage at the request of the Public Prosecutor’s Office… (4) If the proceedings have been provisionally terminated on account of a penalty or measure of reform and prevention which is to be expected for another offence, the proceedings may be resumed, unless barred by limitation in the meantime, within three months after the judgment imposed for the other offence has entered into force. (5) If the court has provisionally terminated the proceedings, a court order is required for their resumption.”
The Act on Protracted Court Proceedings and Criminal Investigations (Gesetz über den Rechtsschutz bei überlangen Gerichtsverfahren und strafrechtlichen Ermittlungsverfahren, henceforth: the Remedy Act) was published in the Federal Law Gazette - Part I, 2011, page 2302 et seq. - on 2 December 2011 and entered into force the next day.
The Remedy Act introduces general provisions for civil and criminal cases in sections 198 to 201 of the Courts Constitution Act (Gerichtsverfassungsgesetz, henceforth: CCA).
The new remedy combines an instrument to expedite the proceedings, an objection to delay (Verzögerungsrüge), which has to be raised before the court whose proceedings are allegedly unduly delayed (henceforth: trial court), with a subsequent compensation claim to be lodged at the Court of Appeal (henceforth: compensation court), see section 198 paragraph 1 and 3 CCA.
According to section 198 paragraph 1 CCA a party to proceedings (Verfahrensbeteiligter) who suffers a disadvantage from protracted proceedings is entitled to adequate compensation. The amount depends on the length of the individual case taking into account its difficulty and importance as well as the conduct of the parties and relevant third persons. A compensation award is not dependent on the determination of fault.
The compensation is awarded in monetary form, if other forms of compensation for lengthy proceedings are not appropiate, see section 198 paragraph 4 and section 199 CCA. The compensation for one year of protraction amounts to 1,200 euros
A prior objection to delay before the trial court is a prerequisite for a subsequent compensation claim. The action for compensation may not be lodged with a compensation court until six months after the objection had been raised, see section 198 paragraph 5 CCA. The compensation claim must at the latest be lodged within six months of the final judicial decision of the trial court.
For protracted criminal proceedings or investigations the Remedy Act stipulates in section 199 CCA special provisions, as criminal courts and the prosecution have already established a standard practice compensating for unreasonable length which this Court considered to be in line with the requirements of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention (see Kaemena and Thöneböhn v. Germany, nos. 45749/06 and 51115/06, § 87, 22 January 2009). In criminal cases the courts may either afford compensation by declaring that a specified part of the sentence had to be considered as having already been served or they may terminate proceedings with the consent of the prosecution.
In circumstances where the criminal trial court cannot compensate for the excessive length of proceedings, e.g. in cases of acquittal or discontinuance of proceedings for other reasons than length (see Ommer v. Germany (no. 1), no. 10597/03, § 67 et seq., 13 November 2008), the provisions of section 198 CCA apply (see official motivation of the draft law: record of Bundestag 17/3802 page 24) and redress will be granted by monetary compensation.
Proceedings for compensation are subject to court fees. However, the plaintiff will be reimbursed according to the quota of his success in court.
The judgment of the compensation court is subject to appeal on points of law (Revision) only.
According to its Article 23 the Remedy Act applies to pending as well as to terminated proceedings whose duration may still become or have already become the subject of a complaint with this Court.
In pending proceedings the objection to delay (Verzögerungsrüge) should be raised without delay when the Remedy Act entered into force. In these cases the objection preserves a subsequent compensation claim even for the past.
For terminated proceedings whose duration may still become or have already become the subject of a complaint with this Court it is not necessary to raise the objection prior to filing a compensation claim. The claim based on Article 23 of the Act has to be lodged with the competent court on 3 June 2012 at the latest.