SEGUNDA SECȚIUNE Cererea nr. 50772/11 Erdinç KURT și alții împotriva Turciei depusă la 24 martie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamanților, Erdinç Kurt, Nursen Kurt și Duru Kurt („reclamantul”), sunt resortisanți turci născuți în 1974, 1975 și, respectiv, 2003 și trăiesc în Ankara. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către domnul A. Kavak și domnul O. R. Kavak. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți și care rezultă din dosarul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost adus la Spitalul de Stat SSK cu simptomele unei boli cardiace. De acolo, el a fost trimis la Spitalul de Educare și Cercetare a Dr. Sami Ulus Pediatrics. Reclamantul a fost urmat de o perioadă de doi ani, la sfârșitul căruia s-a decis că are nevoie de chirurgie cardiacă. Reclamantul a fost operat la 19 iulie 2006. Ca o scurgere în jurul plasturelui (“yama ucunda kacak”) a fost detectată, la 8 februarie 2007 a fost efectuată o operațiune proaspătă, după apariția edemului de a doua operație, hemoragie cerebrală, spasticitate și insuficiență hepatică. La 6 iulie 2007, reclamanții au depus o plângere la procurorul public din Ankara împotriva medicilor în cauză pentru malpractice medicale. Procurorul public a depus plângere guvernatorului din Ankara, cerând permisiunea necesară pentru urmărirea în judecată a funcționarilor publici. Prin o decizie din 6 septembrie 2007, Guvernatorul Ankara a refuzat să acorde permisiunea pentru urmărirea penală a medicilor care au fost presupus răspunzător de malpractica medicală. Pe baza unei anchete preliminare, a susținut că pacientul a suferit de o tulburare cardiacă congenitală cu risc ridicat; că tratamentul prin intervenție chirurgicală a implicat o procedură cu risc ridicat cu o rată mare de complicații; că a doua operație a trebuit să fie efectuată pentru complicațiile care au apărut după prima operație; că problemele întâlnite după a doua operație au fost complicații neurologice legate de operația cu inima deschisă. La 18 decembrie 2007, obiecția depusă de reclamanții împotriva acestei decizii administrative a fost respinsă de Curtea Administrativă Regională. În consecință, procurorul public a hotărât să înceteze ancheta la 28 septembrie 2007. Potrivit unui raport medical din 11 iulie 2007, reclamantul a fost diagnosticat cu o grave retardare a motorului mental din cauza encefalopatiei hipoxice-ischemice și a handicapului său a fost calculată în 92 %. La 23 mai 2008, reclamanții au inițiat proceduri civile împotriva medicilor, cerând prejudiciu material și moral pentru malpractica medicală. Curtea Civilă de Jurisdicție Generală din Ankara a numit trei profesori (chirurghii cardiovasculari) din școala Universitară de Medicina din Ankara pentru un aviz expert. Profesorii și-au dat opinia pe baza dosarului medical al reclamantului fără să-l fi examinat. Ei au observat următoarele: diagnosticul reclamantului cu cardiomiopatie dilatată și ALCAPA (Arteria coronarică de stânga anomală din artera pumonară); procedura Takeuchi (tunelul arterului intrapulmonar) a fost efectuată la 19 iulie 2006; după cum aproximativ șase luni de la intervenția chirurgicală, angiografia coronarică a arătat că a fost scursă din plasture, a doua operație a fost efectuată la 18 Februarie 2007; în a doua zi de la a doua operație pacientul a avut crize tonice-clonice, din cauza cărora a fost conectat la un ventilator pentru a-și ajuta respirația; sub îngrijire intensivă, a dezvoltat o sechelă neurologică. Experții au remarcat că operația a fost necesară pentru a fixa anomalia pacientului, de asemenea numită sindromul Bland-White-Garland și că, dacă nu a fost tratată în primul an de viață, rata mortalității a fost de 80-90 %. După ce au dat informații generale despre riscurile și complicațiile procedurii chirurgicale, au concluzionat: „... scurgerea care a avut loc după prima operație este o complicație, cu o incidență de 50 %. A doua operație desfășurată pentru a rezolva acest lucru este chiar mai riscant decât prima operație. Problemele neurologice care au dezvoltat după a doua operație sunt complicații de chirurgie cu inima deschisă ... Nu există nici o eroare medicală sau chirurgicală din partea medicilor în cauză.” La 30 septembrie 2009, reclamanții au depus o obiecție împotriva avizului expert, cerând trimiterea cazului la o altă comisie de experți sau la Institutul Forensei de Medicină. Acestea au susținut că avizul expert a dat un cont general cu privire la riscurile și complicațiile inerente tratamentului și nu a abordat problema dacă medicii au exercitat gradul de competență și îngrijire care ar fi fost rezonabil așteptate în circumstanțele cazului reclamantului. Obiecția lor nu a fost admisă. La 3 noiembrie 2009, instanța de primă instanță a respins cazul reclamanților luând în considerare dosarul medical al pacientului, dosarele de anchetă ale procurorului public și Guvernatorului și avizul expertului. Acesta a susținut că reclamantul suferă de complicațiile operațiunilor și că părinții săi au fost în mod corespunzător informați cu privire la riscurile și complicațiile. Curtea de Casație, după o audiere în aceeași zi, a susținut hotărârea instanței de primă instanță la 20 aprilie 2010. Cererea de rectificare a fost respinsă la 7 octombrie 2010. COMPLAINTE Reclamanții au susținut o încălcare a articolelor 2 și 13 din Convenție, motivând că statul parte ar trebui să fie responsabil pentru malpractica medicală a agenților săi. Acestea s-au plâns de încălcarea articolului 6 din Convenție în sensul că procedura penală a fost interzisă și că cazul lor de compensare nu a fost examinat în mod corespunzător și au susținut că ar fi trebuit solicitat un alt aviz de experți. În special, având în vedere acuzațiile enumerate mai jos, ar putea fi considerat că avizul expert, care constituie principala elementă de probă bazată pe instanța civilă internă, a permis stabilirea corectă a cazului reclamanților? aa) Avizul expert a fost dat pe baza dosarelor medicale fără a examina pacientul în persoană. ab) Avizul expert a citat statisticile cu privire la riscurile și complicațiile implicate în tratament și a dedus-o în abstract că nu a existat nici o eroare medicală sau chirurgicală atribuibilă medicilor, fără a furniza informații specifice cazului. Având în vedere concluziile Curții în Mantovanelli c. Franța (18 martie 1997, §36, Raportul Hotărârilor și Hotărârile 1997 II) ar putea fi considerat că reclamanții au avut ocazia reală de a comenta în mod eficient avizul expert și de a prezenta cazul lor? A existat o încălcare a articolului 3 în ceea ce privește suferința reclamanților și suferința emoțională din cauza inadecvației anchetei privind starea medicală severă a reclamantului?
Application no. 50772/11
Erdinç KURT and others
against Turkey
lodged on 24 March 2011
The applicants, Erdinç Kurt, Nursen Kurt and Duru Kurt (“the applicant”), are Turkish nationals who were born in 1974, 1975 and 2003 respectively and live in Ankara. They were represented before the Court by Mr A. Kavak and Mr. O. R. Kavak.
The facts of the case, as submitted by the applicants and appearing from the case file, may be summarised as follows.
The applicant was brought to the SSK State Hospital with the symptoms of a heart disease. From there, he was referred to the Dr. Sami Ulus Paediatrics Education and Research Hospital. The applicant had been followed for a period of two years, at the end of which it was decided that he needed heart surgery.
The applicant was operated on 19 July 2006.
As a leak around the patch (“yama ucunda kacak”) was detected, a fresh operation was performed on 8 February 2007.
Subsequent to the second operation oedema, cerebral haemorrhage, spasticity and hepatic failure developed.
On 6 July 2007 the applicants lodged a complaint with the Public Prosecutor of Ankara against the doctors concerned for medical malpractice. The public prosecutor referred the complaint to the Governorship of Ankara, seeking the permission required for prosecution of civil servants.
By a decision dated 6 September 2007 the Governorship of Ankara declined to grant permission for the criminal prosecution of the doctors who had been allegedly responsible for medical malpractice. Based on a preliminary investigation, it held that the patient had been suffering from a high-risk congenital heart disorder; that the treatment through surgery involved a high-risk procedure with a high complication rate; that the second operation had to be carried out for the complications that had arisen following the first operation; that the problems encountered after the second operation were neurological complications connected with the open heart surgery.
On 18 December 2007 the objection filed by the applicants against this administrative decision was dismissed by the Regional Administrative Court.
The public prosecutor, accordingly, decided to discontinue the investigation on 28 September 2007.
According to a medical report dated 11 July 2007, the applicant was diagnosed with a grave mental motor retardation due to hypoxic-ischemic encephalopathy and his disability was calculated as 92 %.
On 23 May 2008 the applicants initiated civil proceedings against the doctors, seeking pecuniary and non-pecuniary damages for medical malpractice.
The Ankara Civil Court of General Jurisdiction appointed three professors (cardiovascular surgeons) from the Ankara University School of Medicine for an expert opinion.
The professors gave their opinion on the basis of the applicant’s medical records without having examined him.
They observed the following: the applicant was diagnosed with dilated cardiomyopathy and ALCAPA (Anomalous Left Coronary Artery from the Pulmonary Artery); the Takeuchi procedure (intrapulmonary artery tunnel) was performed on 19 July 2006; as approximately six months after the surgery the coronary angiography had showed that there had been leakage from the patch, the second operation was carried out on 18
February 2007; on the second day after the second operation the patient had tonic-clonic seizures, as a result of which he was connected to a ventilator to assist his breathing; under intensive care a neurological sequela developed. The experts noted that surgery was required to fix the patient’s anomaly, also called Bland-White-Garland syndrome and that if not treated within the first year of life, the mortality rate was 80-90 %. After having given general information about the risks and complications of surgical procedure, they concluded:
“... the leakage that occurred after the first operation is a complication, with an incidence of 50 %. The second operation carried out in order to fix it is even much riskier than the first operation. The neurological problems that developed after the second surgery are complications of open heart surgery ... There is no medical or surgical error on the part of the doctors concerned.”
On 30 September 2009 the applicants filed an objection against the expert opinion, requesting the referral of the case to another commission of experts or to the Forensic Medicine Institute. They submitted that the expert opinion gave a general account of the risks and complications inherent in the treatment and failed to address the issue of whether the doctors had exercised the degree of skill and care that would have been reasonably expected in the circumstances of the applicant’s case. Their objection was not admitted.
On 3 November 2009 the first instance court rejected the applicants’ case taking into account the patient’s medical records, the investigation files of the public prosecutor and the Governorship and the expert opinion. It held that the applicant was suffering from the complications of the surgeries and that his parents had been duly informed of the risks and complications.
The Court of Cassation, after having held a hearing on the same day, upheld the judgment of the first instance court on 20 April 2010. The request for rectification was rejected on 7 October 2010.
The applicants alleged a violation of Articles 2 and 13 of the Convention on the ground that the State Party should be held responsible for the medical malpractice of its agents.
They complained of a violation of Article 6 of the Convention in that the criminal proceedings had been barred and their compensation case had not been properly examined. They submitted that another expert opinion should have been sought.
1.
Has there been a violation of the applicants’ rights guaranteed by Article
6 and/or Article 8 of the Convention?
a)
In particular, regard being had to the below-listed allegations, could the expert opinion, which constituted the main piece of evidence relied on by the domestic civil courts, be considered to have enabled the proper determination of the applicants’ case?
aa)
The expert opinion was given on the basis of the medical records without any examination of the patient in person.
ab)
The expert opinion cited the statistics about the risks and complications involved in the treatment and deduced therefrom in abstracto that there was no medical or surgical error attributable to the doctors, without providing any case-specific information.
b)
In the light of the Court’s findings in the Mantovanelli v. France (18
March 1997, §36, Reports of Judgments and Decisions 1997
‑
II) could it be held that the applicants were afforded a real opportunity to comment effectively on the expert opinion and present their case?
2.
Has there been a violation of Article 3 in relation to the applicants’ suffering and emotional distress on account of the inadequacy of the investigation into the applicant’s severe medical condition?