CONCEICAO c. PORTUGAL
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
CONCEICAO c. PORTUGAL (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 74044/11 Alberto Eugenio da CONCEIçÃO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 mai 2012 într-o Cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Stanley Naismith; grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 noiembrie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Alberto Eugenio da Conceição, este un resortisant portughez născut în 1929 și rezident la Lisabona. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 14 mai 2010, reclamantul a introdus o acțiune administrativă ordinară în fața Tribunalului Administrativ din Loule împotriva Fondului de previzionare al avocaților și al celor mărturisiți (denumit în continuare noiembrie 2010, Tribunalul a respins cererea. Tribunalul a considerat că reclamantul a dorit, de fapt, să atace decizia Casei din 23 noiembrie 2009, care stabilise cuantumul pensiei sale ; or ar fi trebuit să introducă o acțiune administrativă specială în acest scop. Instanța a subliniat că nu mai era posibil să se schimbe acțiunea obișnuită în special, termenul de trei luni, începând cu actul în cauză, stabilit de lege în scopul introducerii unei acțiuni speciale fiind deja trecut de data depunerii cererii. La 21 decembrie 2010, reclamantul a făcut apel la această decizie în fața Tribunalului Central Administrativ din Sud. La 2 mai 2011, la funcionarul procurorului public din apropierea acestei instanțe a emis un aviz conform căruia decizia atacată interpretase în mod corect dreptul aplicabil. La 12 mai 2011, reclamantul a răspuns la avizul procurorului general, invocând împotriva faptului că acesta luase o poziție în favoarea fondului. Prin hotărârea din 7 iulie 2011, Tribunalul Central Administrativ a respins acțiunea. Reclamantul nu a formulat recurs în fața Curții Supreme Administrative. Dreptul și practica interne relevante 10. Noul Cod de procedură în fața instanțelor administrative, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, a instituit la art. 150 un recurs (revista) în fața Curții Supreme Administrative care permite să se răspundă hotărârilor pronunțate în a doua instanță de către instanțele centrale administrative. Deciziile pronunțate în a doua instanță de către o instanță administrativă centrală pot fi atacate, în mod excepțional, în fața Curții Supreme Administrative atunci când sunt în discuție chestiuni care, prin interesul lor juridic și social, au o importanță fundamentală sau atunci când examinarea recursului este în mod clar necesară pentru o mai bună aplicare a dreptului. Acțiunea se poate baza numai pe încălcarea legii substantive sau de procedură. Curtea aplică în mod definitiv dreptul pe care îl consideră adecvat faptelor astfel cum au fost stabilite de instanța care a pronunțat decizia atacată. Greșeala în aprecierea probei sau în stabilirea faptelor nu poate face obiectul căii de atac, cu excepția cazului în care a existat o încălcare a unei dispoziții legale prin care se impune o anumită dovadă la adresa unui fapt sau prin care se stabilește forța unui anumit mijloc de probă. Decizia privind întrebarea dacă, în fiecare caz de mai sus, criteriile de la alineatul (1) sunt îndeplinite este de competența Curții Supreme Administrative, care trebuie să efectueze o evaluare preliminară sumară a cărei formare este însărcinată cu trei judecători aleși dintre cei mai vechi din camera instanței administrative. 11. 15/2002 din 22 februarie 2002, care a adoptat noul cod, se citea printre altele: În noul cadru de distribuire a competențelor [adoptat de noul cod], în care tribunalul central administrativ are funcții de instanță judecătorească, se știe că este util ca Curtea Supremă administrativă să aibă, în domeniile de importanță mai mare, o capacitate de intervenție care, mai degrabă decât să decidă un număr mare de cauze, să poată orienta instanțele inferioare, definind sensul jurisprudenței în chestiuni importante, indiferent de valoarea cauzei [ alçada]. (...) Curtea Supremă administrativă însăși va fi responsabilă de stabilirea intervenției sale (...). GRIEFS 12. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost exmatriculat în mod eronat. El se plânge, de asemenea, de intervenția procurorului public în procedură și consideră că, în această privință, a existat o încălcare a principiului egalității armelor. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că decizia în litigiu a dus la o scădere a pensiei sale. ÎN  13. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare mai întâi dacă reclamantul a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne. În această privință, Curtea amintește că, în conformitate cu termenii articolului 35 nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este înțeles în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive 14. În ceea ce privește regula lacună a căilor de atac interne, Curtea amintește că art. 35 alineatul (1) din convenție impune doar epuizarea căilor de atac disponibile și suficiente pentru a permite obținerea de despăgubiri pentru încălcările respective. 35 este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste acuzații să fie prezentate Curții (a se vedea în special Selmuni c. Franța [GC], 25803/94, § 74, CEDO 1999-V. Regula de la art. 35 alineatul (1) se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă cu privire la presupusa încălcare a drepturilor unui individ în temeiul Convenției (Laktos c. Republica Cehă (dec.), n 42052/98, 23 octombrie 2001). O cale de atac este efectivă atunci când este disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, adică este accesibilă și susceptibilă de a-i oferi reclamantului o redresare a obiecțiunilor sale și prezintă perspective rezonabile de succes (Sejdovic c. Italia [GC], nr 56581/00, § 46, CEDH 2006 II). Cu toate acestea, simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date care nu este în mod evident condamnat la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru a justifica neutilizarea căilor de atac interne (Akdivar și alții c. Turcia, 16 septembrie 1996, § 71, Rec., 1996 IV). În cele din urmă, în cazul în care nu este necesar să se epuizeze căile de atac discreționare sau extraordinare, cum ar fi o cerere în revizuire, un recurs în casație este în mod normal o cale de atac care trebuie epuizată (Civet c. Franța [GC], n 29340/95, § 41 CEDH 1999 VI). 16. În acest caz, Curtea constată că acțiunea instituită prin art. 150 din noul cod de procedură în fața instanțelor administrative și administrative care se află în fața unei Curți Supreme sau de Casație. După cum se precizează și textul dispoziției în cauză și al motivării noului cod, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În continuare, Curtea Supremă administrativă trebuie să decidă dacă este necesar să se examineze problema în continuare, bazându-se în acest scop pe criteriile prevăzute la alineatul (1) din art. 150.17. Curtea concluzionează că acțiunea în fața Curții Supreme Administrative este o acțiune efectivă și suficientă care trebuie exercitată în conformitate cu art. 35 alin. În plus, reclamantul nu a dat nicio explicație cu privire la motivele pentru care recursul la Curtea Supremă Administrativă ar fi, în circumstanțele din speță, ineficient. 18. În cele din urmă, faptul că acțiunea în fața Curții Supreme Administrative este numită în mod excepțional Prin art. 150 din Cod nu poate pune în discuție caracterul său efectiv. Această acțiune a fost într-adevăr accesibilă reclamantului și ar putea aduce un remediu pentru aceste obiecții: nu este vorba despre o cale de atac extraordinară, cum ar fi o cerere de revizuire, care constituie în mod normal o acțiune pe care nu trebuie să o epuizeze (Kiskinen c. Finlanda (dec.), nr. 2632 V (extracti) 19. În aceste condiții, cererea nu poate fi respinsă decât pentru neobosirea căilor de atac interne. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Francoise Tulkens Grefier Președinte