DECIZIA nr. 6503/04 Eugeniu MOROZAN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 5 iunie 2012 ca cameră compusă din: Josep Casadevill, președinte, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 ianuarie 2004, având în vedere decizia luată de președinte al Camerei de a numi dl Ján Šikuta judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenție și art. 29 § 1 din Regulamentul de instanță), astfel cum dl Mihai Poalelungi, judecătorul ales în ceea ce privește Republica Moldova, a demisionat (art. 6), Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 16 martie 2012, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Eugeniu Morozan, este un național moldovenesc, născut în 1983 și locuiește în Floreni. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl T. Ciorap, un avocat care practică în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. La 13 iunie 2001, reclamantul a fost arestat pentru furt de autovehicule. Potrivit reclamantului, el a fost tratat rău în numeroase ocazii în timpul detenției. El a fost supus la agățare palestinian, lovit, lovit și bătut cu un truncheon pe corpul său, capul și solele faptei sale. Potrivit unui raport medical din 4 iulie 2001 reclamantul a avut un edem și o vânătăi pe coapsa dreaptă. Potrivit unui alt raport medical din 5 septembrie 2001, el a suferit o contuzie la cap. Reclamantul a fost mai târziu considerat vinovat și condamnat la nouă ani de închisoare. Într-o dată neespecificată, reclamantul s-a plâns la Procuratura din Chișinău în legătură cu presupusul tratament necorespunzător. Cu toate acestea, plângerea sa a fost respinsă ca nefondată la 19 februarie 2004, din motive care nu au fost comunicate reclamantului. La 3 aprilie 2008, reclamantul a fost eliberat de la detenție. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la maltraturile sale de către poliție în timp ce este în detenție. De asemenea, a formulat plângeri în temeiul articolului 5 cu privire la ilegalitatea detenției anterioare și în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii penale împotriva acestuia. În ceea ce privește această ultimă plângere, reclamantul a susținut că instanțele au evaluat în mod incorect faptele cauzei și unele martori nu au fost oficial avertizați cu privire la răspunderea lor penală pentru mărturie nedreptată. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolelor 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 15 din Convenție, fără a susține plângerile sale. Denumirea în temeiul articolului 3 din Convenție La 16 martie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală cu următorul conținut: „Guvernul recunoaște că a existat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolele 3 din Convenție [...] Guvernul propune atribuirea reclamantului o sumă globală de 15.000 EUR. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile vor fi convertite în Lei moldovenesc la data de plată și fără taxe care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei și a oricăror alte afirmații care pot apărea din circumstanțele prezentului caz. În lumina celor menționate mai sus, Guvernul invită Curtea să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37§ 1 litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 18 aprilie 2012, reclamantul a exprimat opinia că declarația unilaterală a guvernului nu ar trebui acceptată de Curte, deoarece guvernul nu a recunoscut în mod expres că a fost torturat în secția de poliție din sectorul Ciocana și că suma propusă de guvern este insuficientă. El a exprimat de asemenea opinia că guvernul recunoaște, de asemenea, încălcarea articolului 13 din Convenție și compensarea suferinței morale a părinților săi. 10. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. 11. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile în cauză.” 12. Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). 13. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului din 16 martie 2012 și cantitatea de compensare propusă de Guvern care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare (a se vedea I.D. c. Moldova , nr. 47203/06 , § 57, 30 noiembrie 2010 și Bisir și Tulus c. Moldova , nr. 42973/05 , § 68, 17 Mai 2011), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova (striking off), nr. 53487/99, 1 martie 2005). 14. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție, luată împreună cu art. 3, Curtea consideră că aceasta nu ridică nicio problemă separată. 16. În ceea ce privește încălcările reclamantei, Curtea consideră că acestea nu sunt justificate și constată că nu există nimic în dosar care să sugereze că dispozițiile invocate de reclamant au fost încălcate. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3 din Convenție; hotărăște că nu apare nicio problemă separată în temeiul articolului 13 din Convenție; declara restul cererii inadmisibilă. Santiago Quesada Președintele grefierului Josep Casadevall
Application no. 6503/04
Eugeniu MOROZAN
against Moldova
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5 June 2012 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 27 January 2004,
Having regard to the decision taken by the President of the Chamber to appoint Mr Ján Šikuta to sit as
ad hoc
judge (Article 26 § 4 of the Convention and Rule 29 § 1 of the Rules of Court), as Mr Mihai Poalelungi, the judge elected in respect of the Republic of Moldova, had resigned (Rule
6),
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 16 March 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Eugeniu Morozan, is a Moldovan national, who was born in 1983 and lives in Floreni. He was represented before the Court by Mr T. Ciorap, a lawyer practising in Chisinau.
2.
The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.
3.
On 13 June 2001 the applicant was arrested on charges of car theft. According to the applicant, he was ill-treated on numerous occasions while in detention. He was subjected to Palestinian hanging, punched, kicked and beaten with a truncheon on his body, head and the soles of his feat. According to a medical report dated 4 July 2001 the applicant had an oedema and a bruise on his right thigh. According to another medical report dated 5 September 2001 he suffered from a head concussion.
4.
The applicant was later found guilty and sentenced to nine years’ imprisonment.
5.
On an unspecified date the applicant complained to the Chișinău Prosecutor’s Office about the alleged ill-treatment. However, his complaint was dismissed as ill-founded on 19 February 2004 on grounds which were not communicated to the applicant.
6.
On 3 April 2008 the applicant was released from detention.
7.
The applicant complained under Article 3 of the Convention about his ill-treatment by the police while in detention. He also raised complaints under Article 5 about the unlawfulness of his pre-trial detention and under Article 6 of the Convention about the unfairness of the criminal proceedings against him. In respect of the latter complaint, the applicant argued that the courts had wrongly assessed the facts of the case and some witnesses were not formally warned about their criminal liability for wrongful testimony. The applicant also complained under Articles 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 and 15 of the Convention without substantiating his complaints.
The complaint under Article 3 of the Convention
8.
On 16 March 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with the following content:
“The Government acknowledge that there has been a breach of the applicant’s rights guaranteed by Articles 3 of the Convention [...]
The Government propose to award the applicant a global sum of EUR 15,000. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses will be converted into Moldovan Lei at the date applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case and of any other claims that may appear from the circumstances of the present case.
In the lights of the above-mentioned, the Government invite the Court to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37§ 1 (c) of the Convention.”
9.
In a letter of 18 April 2012 the applicant expressed the view that the Government’s unilateral declaration should not be accepted by the Court because the Government did not expressly acknowledge that he had been tortured in the Police Station of the Ciocana sector and because the amount proposed by the Government was insufficient. He also expressed the view that the Government shall also acknowledge a breach of Article 13 of the Convention and compensate for the moral suffering of his parents.
10.
The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
11.
Article 37 § 1
in fine
includes the proviso that:
“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
12.
The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (see
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR
2003-VI, and
Melnic v.
Moldova
, no. 6923/03, §§ 22-25, 14
November 2006).
13.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration of 16 March 2012 and to the amount of compensation proposed by the Government which is consistent with the amounts awarded in similar cases (see
I.D. v. Moldova
, no. 47203/06, § 57, 30 November 2010 and
Bisir and Tulus v. Moldova
, no. 42973/05, § 68, 17
May 2011), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above, and
Meriakri v. Moldova
(striking out), no. 53487/99, 1
March
2005).
14.
In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly it should be struck out of the list.
Remaining complaints
15.
In so far as the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention taken together with Article 3, the Court considers that it raises no separate issue.
16.
As to the applicant’s remaining complaints, the Court considers them to be unsubstantiated and notes that there is nothing in the file to suggest that the provisions invoked by the applicant have been violated. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the complaint under Article 3 of the Convention;
Decides
that no separate issue arises under Article 13 of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President