CtEDO 05.06.2012 Auto

M.A. v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
05.06.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
M.A. v. SLOVENIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 340/07 M.A. împotriva Sloveniei depusă la 27 decembrie 2006 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna M.A., este un național sloven. Președintele a hotărât de propunerea sa de a nu-și divulga identitatea publicului (art. 47 § 3). Ea este reprezentată în fața Curții de către dl J. Majer, un avocat practicant în Maribor. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În seara 3 noiembrie 1983, reclamantul, care era însărcinat cu opt luni și se întoarcea acasă din muncă, a fost atacat de trei bărbați, A.M., T.D. și N.T. Ei au luat-o într-o mașină, au condus la un loc îndepărtat și a violat-o consecutiv. Imediat după incident, reclamantul s-a dus la Poliția Mariborului. Poliția a arestat cei trei oameni la miezul nopții. Ei au rămas în custodie după ordinul judecătorului de investigare. Reclamantul a fost dus la spitalul Maribor pentru a fi examinat medical. La 5 noiembrie 1983 poliția a depus o plângere penală împotriva A.M., T.D. și N.T., acuzându-i de viol. Trei zile mai târziu, Procurorul public din districtul Maribor a solicitat judecătorului de investigare al Curții de bază Maribor să deschidă o anchetă. În cursul anchetei au fost pregătite trei rapoarte privind examinarea scenei crimei, cei trei acuzați și martori au fost auziți de judecătorul investigator. T.D. și N.T. au admis că au făcut sex cu reclamantul, dar au negat că orice forță a fost utilizată. A.M. a refuzat să facă sex cu reclamantul. La 13 martie 1984 A.M., T.D. și N.T. au fost acuzați de un viol agravat în temeiul articolului 100 § 2 din Codul Penal al Republicii Sloveniei. Procedura care a urmat a fost desfășurată în secret pentru a proteja viața privată a celor implicați. N.T. a fost reținut din cauza riscului de fugire la 24 decembrie 1989. Cu toate acestea, el a fost eliberat mai târziu și a dispărut. La 25 aprilie 1990 a fost eliberat un mandat împotriva lui, dar el nu a fost găsit. Prin urmare, la o audiere din 26 octombrie 1995, acuzațiile împotriva N.T. au fost servite într-un dosar separat. La 7 iulie 2003, T.D., care avea atunci cincizeci de ani, a murit. Apoi, partea din cauza acuzațiilor împotriva lui a fost separată de prezenta procedură. Curtea de district Maribor a avut audieri la 26 mai 2004 și la 3 noiembrie 2004. Curtea, printre altele, a auzit A.M., reclamantul și soțul ei, au citit declarațiile formulate de T.D. și N.T. mai devreme în cadrul procedurii, a examinat raportul privind examinarea autovehiculului relevant, precum și un raport privind examinarea medicală a reclamantului după viol. La 3 noiembrie 2004, instanța a emis o hotărâre a declarat că AM este vinovat de infracțiune a violului agravat. El a fost condamnat la trei ani de închisoare. În momentul stabilirii sentinței, care era condamnarea minimă prevăzută de lege, instanța a făcut referire la termenul semnificativ de la comisionarea infracțiunii. Acesta a remarcat că motivele întârzierilor procedurii au fost cauzate în principal de comportamentul T.D. și N.T. După apelul A.M., Curtea Supremă Maribor a anulat hotărârea și a remis cazul de reexaminare. Acesta a ordonat Curții de district Maribor să examineze, printre altele, dacă A.M. a comis infracțiunile în cauză sau a încercat doar să-l comite și dacă el a cunoscut anterior reclamantul, care ar putea fi pus îndoieli cu privire la credibilitatea ei. La 15 iunie, 14 septembrie, 19 octombrie și 6 noiembrie 2007, instanța a desfășurat audieri la care a auzit reclamantul și un număr de martori. În ultima zi, Curtea de district Maribor a emis o hotărâre a declarației A.M. vinovat viol agravat în temeiul articolului 100 2 din Codul Penal al Republicii Sloveniei. L-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, referindu-se la distanța extremă a evenimentului în timp. După apelul A.M., Curtea Superioră Maribor, la 10 iulie 2008, a redus condamnarea la un an de închisoare, referindu-se la trecerea timpului, la vârsta tânără a A.M. (de exemplu 21) la momentul evenimentului, la faptul că mai târziu nu a fost condamnat pentru orice altă infracțiune penală și deteriorarea sănătății sale, precum și la faptul că a avut un copil minor. La 28 iulie 2009, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva A.M. care a solicitat daune în valoare de 50.000 de euro (EUR) pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a violului, care a fost stabilit de hotărârea penală finală. La 24 mai 2011, părțile au ajuns la o soluționare în instanță prin care A.M. a fost de a plăti reclamantului 15.000 EUR (prin intermediul unui număr de tranșe) și nu a primit până în prezent nicio compensație. Legea internă relevantă Secțiunea 286 § 2 din Legea de procedură penală (Gazette Oficial nr. 63/1994) prevede că judecătorul președinte stabilește audierea în termen de două luni de la primirea acuzației. Dacă nu reușește, trebuie să informeze președintele instanței cu privire la aceasta, iar acesta din urmă este obligat să ia măsurile necesare pentru programarea audierii. Reclamantul se plânge de durata procedurii penale privind o infracțiune penală de viol agravat comisă împotriva ei în 1983. Invocă art. 6 § 1 și 13 din Convenție. Ea plânge, de asemenea, că statul pârât nu a furnizat un sistem eficace de urmărire penală și judecată a presupuselor ei violatori. În acest sens, ea susține că unul dintre presupusii violatori a murit în 2003 fără a fi condamnat și un altul a dispărut; numai al treilea a fost condamnat, cu toate că mai mult de douăzeci de ani după eveniment. 1. Se pare că reclamația privind obligațiile procedurale prevăzute la art. 3 și/sau la art. 8 din Convenție este compatibilă cu dispozițiile Convenției, ratione temporis , având în vedere că atacul asupra reclamantului data din 1983 (a se vedea mutatis mutandis , Šilih v. Slovenia [GC], nr. 71463/01, §§ 147, 159 și 161-163, 9 aprilie 2009)? Conducerea procedurii penale împotriva A.M. era compatibilă cu obligațiile procedurale inerente la art. 3 și/sau la art. 8 din Convenție (a se vedea, printre altele, M.C. c. Bulgaria nr. 39272/98, §§ 153, 166 și 184, ECHR 2003 XII)? 3. Partea civilă a articolului 6 § 1 era aplicabilă procedurii penale împotriva A.M. (a se vedea Perez c. Franța [GC], nr. 47287/99, § 65, ECHR 2004 I)? 4. A existat încălcarea dreptului reclamantului la un proces într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de art. 6 § 1, din cauza lungii procedurii penale?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă