Yavuz și alții împotriva Turciei

DECIZIA nr. 40872/07 Sevda YavUZ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 5 iunie 2012 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefèvre, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 7 septembrie 2007, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: PROCEDIU Reclamanții, dna Sevda Yavuz, dl Mehmet Aras și dl İbrahim Yavuz, sunt cetățeni turci născuți în 1981, 1928 și, respectiv, 1977. Primul reclamant locuiește în Kars și cele două reclamante care locuiesc în Istanbul.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Elçu, un avocat practicant în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. În 1993, locuitorii districtului Digor din Kars, inclusiv reclamanții, au participat la o demonstrație. Când forțele de securitate au deschis focul asupra manifestanților, au murit oficial 17 oameni și șasezeci și trei au fost răniți. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție că au fost răniți ca urmare a utilizării disproporționate a focului de armă de către forțele de securitate și au menținut, de asemenea, sub aspectul procesual al articolelor 2 și 3 din Convenție, că nu au fost efectuate anchete eficace în circumstanțele rănirii lor.

13 din Convenție, reclamanții au declarat că ancheta și procedura penală în urma acesteia nu pot fi considerate promptă și eficace. La 21 martie 2011, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 22 martie 2012 și, respectiv, 2 aprilie 2012, Curtea a primit declarații de soluționare prietenoase semnate de părțile în temeiul cărora reclamanții au convenit să renunțe la orice nouă reclamație împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri împotriva unei angajamente ale Guvernului de a le plăti 30.000 EUR (o sută de mii de euro fiecare către dna Sevda Yavuz, dl Mehmet Aras și dl İbrahim Yavuz), pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, care ar fi convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, și vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și trebuie să examineze dacă soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 39 din Convenția).

În acest sens, aceasta reamintește că, în mai multe cazuri, Curtea a subliniat obligațiile statului în temeiul articolului 2 din Convenția (a se vedea Güleç v. Turcia) , 27 iulie 1998, § 71 , Raporturi de hotărâri și decizii 1998 IV; Șimșek și alții c. Turcia , nos , 35072/97 și 37194/97 , § 104 , 26 iulie 2005 … (dec.), nr. 7253/04, 7260/04, 7266/04, 7268/04, 7270/04, 7272/04, 14873/04, 15047/04, 15071/04, 15093/04 și 15113/04, 4 ianuarie 2007) și Çağdavul și alții c. Turcia (dec.), nr. 9542/06, 27 septembrie 2011). Aceste cereri au fost, de asemenea, încheiate cu o soluție prietenoasă și guvernul a exprimat regretul pentru apariția cazurilor individuale de deces și de leziuni care rezultă din utilizarea unei forțe excesive, în ciuda legislației turce existente și a hotărârii acestora de a preveni astfel de acțiuni.

Guvernul a acceptat în continuare că utilizarea unei forțe excesive sau disproporționate care rezultă în deces sau în prejudiciu fatal constituie o încălcare a articolului 2 din Convenție și s-au angajat să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că dreptul la viață – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – a fost respectat. Deoarece faptele care dau naștere la acest caz sunt identice, Curtea este convinsă că aceleași considerații se bazează și pe cererea instantă. Având în vedere faptul că guvernul și-a exprimat deja regretul pentru același incident în cazurile menționate mai sus, Curtea este convinsă că, în aceste circumstanțe, soluția prietenoasă atinsă între părți se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, și nu constată niciun motiv pentru a justifica o examinare continuă a cererii.

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 39 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cauze. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 40872/07 Sevda YAVUZ and others against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5 June 2012 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefèvre, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 September 2007, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: PROCEDURE The applicants, Ms Sevda Yavuz, Mr Mehmet Aras and Mr İbrahim Yavuz, are Turkish nationals who were born in 1981, 1928 and 1977 respectively.

The first applicant lives in Kars and the remaining two applicants live in Istanbul. They are represented before the Court by Mr T. Elçi, a lawyer practising in Diyarbakır. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. In 1993, the inhabitants of the Digor District of Kars, including the applicants took part in a demonstration. When the security forces opened fire on the demonstrators, officially seventeen people died and sixty-three were wounded. The applicants were wounded by gunshots. The applicants complained under Articles 2 and 3 of the Convention that they had been wounded as a result of the disproportionate use of gun fire by the security forces. They also maintained under the procedural aspect of Articles 2 and 3 of the Convention that no effective investigation had been conducted into the circumstances of their wounding.

Relying upon Article 13 of the Convention, the applicants stated that the investigation and the ensuing criminal proceedings could not be considered as prompt and effective. On 21 March 2011 the application was communicated to the respondent Government. On 22 March 2012 and 2 April 2012 respectively the Court received friendly settlement declarations signed by the parties under which the applicants agreed to waive any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application against an undertaking by the Government to pay them EUR 30,000 (ten thousand euros each to Ms Sevda Yavuz, Mr Mehmet Aras and Mr İbrahim Yavuz), to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, which would be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. THE LAW The Court takes note of the friendly settlement reached between the Parties. It has to examine if the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 39 of the Convention).

In this connection, it recalls that in a number of cases, the Court has underlined the State’s obligations under Article 2 of the Convention (see Güleç v. Turkey , 27 July 1998, § 71, Reports of Judgments and Decisions 1998 ‑ IV; Șimșek and Others v. Turkey , nos. 35072/97 and 37194/97, § 104, 26 July 2005). It further observes that it has already examined two more applications regarding the same incident, namely Hacıoğlu and Others v. Turkey ((dec.), nos. 7253/04, 7260/04, 7266/04, 7268/04, 7270/04, 7272/04, 14873/04, 15047/04, 15071/04, 15093/04 and 15113/04, 4 January 2007) and Çağdavul and Others v. Turkey ((dec.), no. 9542/06, 27 September 2011). Those applications were also concluded with a friendly settlement and the Government expressed regret for the occurrence of individual cases of death and injuries resulting from the use of excessive force notwithstanding existing Turkish legislation and their resolve to prevent such actions.

It was further accepted by the Government that the use of excessive or disproportionate force resulting in death or fatal injury constituted a violation of Article 2 of the Convention and they undertook to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the right to life – including the obligation to carry out effective investigations – was respected. Since the facts giving rise to the present case are identical, the Court is convinced that the same considerations underlie the instant application as well. Having regard to the fact that the Government have already expressed their regret for the same incident in the above-mentioned cases, the Court is satisfied that, in the present circumstances, the friendly settlement reached between the parties is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list pursuant to Article 39 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President