AFFAIRE DATTEL CONTRE LE LUXEMBOURG (N° 2)

Rezoluția CM/ResDH(2012)94 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Datatel nr 2 împotriva Luxemburgului (Recherche n 18522/06, Hotărârea din 30 iulie 2009, definitivă la 10 decembrie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012) 355F) ; reamintind obligația statului pârât în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in intergrom ; și măsuri generale pentru prevenirea unor încălcări similare ; invitând guvernul de la național pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii și în care se menționează că a fost acordată o satisfacție echitabilă de către Curte în prezenta cauză (a se vedea documentul DH-DD(2012) 355F) ; cu asigurarea faptului că au fost adoptate toate măsurile impuse prin art. 46§1 DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul art. 46 alin. (2) din Convenție în această cauză și DECIDE d Ân . Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Cauza Datal n 2 împotriva Luxemburgului (n 18522/06) Hotărârea din 30/07/2009, definitivă la 10/12/2009 BI În urma unei prime proceduri, reclamanții au inițiat, în 2001, o a doua procedură civilă pentru a obține rambursarea unei creanțe de la banca H.B. Luxemburg ( În 2005, Curtea de Casație a respins recursul lor, pentru lipsa de precizie în exprimarea mijloacelor lor de casare. Ea a considerat că motivul a fost reprezentat de un amalgam de cazuri de deschidere parțial reproduse în diferitele ramuri și fără legătură logică între ele, care nu permitea să se înțeleagă și rază de acțiune. Curtea Europeană a statuat că aceste hotărâri erau excesiv de formale și că limitarea dreptului de acces la o instanță impusă de Curtea de Casație nu era proporțională cu scopul urmărit de a asigura securitatea juridică și buna administrare a justiției. Măsuri individuale Plata satisfacției echitabile Cu titlu de satisfacție echitabilă, reclamanții au solicitat o sumă corespunzătoare prejudiciului moral suferit (1,4 milioane de euro). Curtea Europeană a respins această cerere deoarece nu a constatat nicio aparență derbitrară în modul în care judecătorii naționali au acționat și au încheiat cu caracterul ilicit al creanței pentru ambele conturi bancare. Creanța nu a fost suficient de stabilită pentru a se analiza într-o valoare patrimonială mai degrabă decât protecția articolului 1 din Protocolul nr Alte măsuri Redeschiderea procedurii naționale în vederea unei restitutio in mail nu este posibil în dreptul luxemburghez în materie civilă, având în vedere importanța acordată securității juridice a justițiabililor și protejate de Convenție. Guvernul consideră, de asemenea, că, dacă se examinează problema impactului eventual al încălcării asupra situației reclamanților, se constată că încălcarea articolului 6 alineatul (1) nu a cauzat reclamanților de reală pierdere de șanse. În opinia sa, acest lucru este întărit, pe de o parte, de faptul că Curtea Europeană a declarat inadmisibilă cauza reclamanților potrivit căreia respingerea de către instanțele luxemburgheze a cererii lor referitoare la presupusa creanță în litigiu constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Curtea a statuat că nu s-a constatat nici o aparență derbitrară în modul în care judecătorii naționali judecaseră și încheiaseră cu caracterul ilicit al pretinsei creanțe) și, pe de altă parte, prin concluziile pe care Curtea le-a tras cu privire la satisfacția echitabilă (refuzarea pretențiilor reclamantului). Guvernul subliniază, de asemenea, că reclamanții nu s-au manifestat în cursul procesului de supraveghere a executării hotărârii. Cu toate acestea, în cazul în care reclamanții ar considera că consecințele negative ale încălcării rezidă în ceea ce privește ceea ce nu este la latitudinea guvernului - aceștia ar avea posibilitatea de a introduce o acțiune în răspundere împotriva statului din cauza funcționării defectuoase a serviciilor sale judiciare, în temeiul legii din 1 septembrie 1988 privind răspunderea civilă a statului și a colectivităților publice. Având în vedere cele de mai sus, guvernul consideră că mai sunt necesare măsuri cu caracter individual, măsuri cu caracter general difuzate de către instanța de judecată din cadrul Curții a fost pus online pe portalul juridic Codex-line la 30 septembrie 2009 http://www.codex-line.com/codex/contents.nsf/0/8EA87712034BDDC2257639003BB888?openDocument . Ministerul Justiției a pus, de asemenea, pe site-ul său internet, în noiembrie 2009: http://www.mj.public.lu/juridictions/arrets_′_le_luxemburg/index.html . În același timp, un aviz care atrage atenția publicului asupra acestei publicații a fost introdus în Jurnalul Oficial luxemburghez (Mémorial B n n 92 din 18 noiembrie 2009). În cele din urmă, procurorul general al statului și președintele Curții Constituționale au fost informați cu privire la hotărârea, odată ce a devenit definitivă, în decembrie 2009. Alte măsuri Problema formalismului excesiv al Curții de Casație invocată de Curtea Europeană în prezenta hotărâre este comună cauzelor Kemp, Datal (n 2), Nunes Guerreiro și Ewert împotriva Luxemburgului. Aceaceasta a fost rezolvată în primul rând prin legea din 3 august 2010 de modificare a legii modificate din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura în casare . Aportul esențial al acestei legi, având în vedere concluziile Curții în aceste cauze, este că, de acum înainte, este pronunțat cu privire la motivul în casare poate fi completat cu evoluții în drept care sunt luate în considerare Acest lucru nu s-a întâmplat la momentul în care Curtea Europeană de Justiție a stat la baza faptelor din cauzele pronunțate de Curtea Europeană, unde, potrivit jurisprudenței sale, Curtea de Casație s-a pronunțat asupra motivului, ci numai asupra motivului, fără ca discuția care înfățișează motivul să nu poată depăși lipsa formulării motivului (ceea ce a fost o cauză decisivă a respingerii recursurilor în cauză în cauzele respective). În temeiul acestei noi legi, jurisprudența Curții de Casație a evoluat în sensul unei flexibilități a cerințelor formale. Curtea se bazează acum pe ansamblul cererii de pronunțare a unei hotărâri. Dezvoltările în drept, inclusiv cele care nu sunt conținute în actul în cauză, sunt astfel analizate în mod corespunzător de Curtea de Casație, fără ca aceasta să specifice acest lucru în corpul hotărârii. Astfel, nu este posibil să se furnizeze o jurisprudență care să ilustreze în mod explicit această modificare în analiza Curții. La aceasta se adaugă că noul articol 10 din Legea din 1885 compensează absența unui barou specializat în spargere, în sensul explicit al formalităților care trebuie îndeplinite la introducerea unui recurs în casație. Această informație sporită a avocaților contribuie astfel la îmbunătățirea respectării formelor inerente ale recursului în casare. Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură generală n mai mult pentru a pune capăt formalismului excesiv al Curții de Casație constatat de Curte. 16.03.2012 Anexa Lege din 3 august 2010 de modificare a legii modificate din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura în Casație [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 iunie 2012 în cadrul celei de-a 1144-a reuniuni a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2012)94

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Dattel n

o

2 contre Luxembourg

(Requête n

o

18522/06, arrêt du 30 juillet 2009, définitif le 10 décembre 2009)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document

DH-DD(2012)355F

) ;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences,

dans la mesure du possible par

restitutio in intergrum

; et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnés

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt et notant qu’aucune satisfaction équitable n’a été octroyée par la Cour dans la présente affaire (voir document

DH-DD(2012)355F

) ;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46§1 ont été adoptées

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’Homme

Affaire Dattel n

o

2 contre Luxembourg (n

o

18522/06)

arrêt du 30/07/2009, définitif le 10/12/2009

BILAN D’ACTION

Dans l’affaire Dattel n

o

2, suite à une première procédure, les requérants avaient engagé, en 2001, une seconde procédure civile afin d’obtenir le remboursement d’une créance auprès de la banque H.B. Luxembourg (« HBL »). En 2002, le tribunal d’arrondissement déclara leur recours irrecevable au vu de l’autorité de la chose jugée des décisions judiciaires rendues dans la première procédure. En 2005, la Cour de cassation rejeta leur pourvoi, pour manque de précision dans l’expression de leurs moyens de cassation. Elle estima que le moyen était «constitué d’un amalgame de cas d’ouverture de cassation partiellement reproduits dans les différentes branches et sans lien logique entre eux, qui ne permettait pas d’en saisir le sens et la portée».

La Cour européenne a jugé que ces décisions étaient excessivement formalistes et que la limitation au droit d’accès à un tribunal imposée par la Cour de cassation n’était pas proportionnée au but poursuivi consistant à garantir la sécurité juridique et la bonne administration de la justice.

Mesures de caractère individuel



Paiement de la satisfaction équitable

Au titre de la satisfaction équitable, les requérants ont demandé une somme correspondant au préjudice moral subi (1,4 millions d’euros). La Cour européenne a rejeté cette demande car elle n’a constaté aucune apparence d’arbitraire dans la manière dont les juges nationaux avaient statué et conclu au caractère illicite de la créance pour les deux comptes bancaires. La créance alléguée n’était pas suffisamment établie pour s’analyser en une « valeur patrimoniale » appelant la protection de l’article 1 du Protocole n

o

1.



Autres mesures

La réouverture de la procédure nationale en vue d’une

restitutio in integrum

n’est pas possible en droit luxembourgeois en matière civile vu l’importance attachée à la sécurité juridique des justiciables et protégée par la Convention.

Le Gouvernement estime par ailleurs que si l’on examine la question de l’impact éventuel de la violation sur la situation des requérants, on constate que la violation de l’article 6§1 n’a pas causé aux requérants de réelle «

perte de chance

». Il estime que cela est conforté, d’une part, par le fait que la Cour européenne a déclaré irrecevable le grief des requérants selon lequel le rejet par les tribunaux luxembourgeois de leur demande relative à la prétendue créance litigieuse était constitutive d’une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (la Cour a jugé n’apercevoir aucune apparence d’arbitraire dans la manière dont les juges nationaux avaient statué et conclu au caractère illicite de la prétendue créance) et, d’autre part, par les conclusions que la Cour en a tirées s’agissant de la satisfaction équitable (rejet des prétentions du requérant). Le Gouvernement relève également que les requérants ne se sont pas manifestés au cours du processus de surveillance de l’exécution de cet arrêt.

Si toutefois les requérants devaient estimer que des conséquences négatives de la violation subsistent – ce qui n’est pas l’avis du Gouvernement - ils auraient la possibilité d’introduire une action en responsabilité contre l’Etat du fait du fonctionnement défectueux de ses services judiciaires, en vertu de la loi du 1er septembre 1988 relative à la responsabilité civile de l’Etat et des collectivités publiques.

A la lumière de ce qui précède, le Gouvernement considère qu’aucune autre mesure de caractère individuel n’est nécessaire

.

Mesures de caractère général



Diffusion de l’arrêt

L’arrêt a été mis en ligne sur le portail juridique Codex-online le 30 septembre 2009

http://www.codex-online.com/codex/contents.nsf/0/8EA87712034BDFCDC2257639003BB888?openDocument

. Le ministère de la Justice a également mis en ligne l’arrêt sur son site internet en novembre 2009

http://www.mj.public.lu/juridictions/arrets_concernant_le_luxembourg/index.html

. Parallèlement, un avis attirant l’attention du public sur cette publication a été inséré au journal officiel luxembourgeois (Mémorial B n

o

92 du 18 novembre 2009). Enfin, le Procureur général d’Etat et la Présidente de la Cour constitutionnelle ont été informés de l’arrêt, une fois devenu définitif, en décembre 2009.



Autres mesures

La problématique du formalisme excessif de la Cour de cassation soulevée par la Cour européenne dans le présent arrêt est commune aux affaires Kemp, Dattel (n

o

2), Nunes Guerreiro et Ewert contre Luxembourg.

Elle a été résolue avant tout par la

loi du 3 août 2010 portant modification de la loi modifiée du 18

février 1885 sur les pourvois et la procédure en cassation

. L’apport essentiel de cette loi, eu égard aux conclusions de la Cour dans ces affaires, est que désormais l’énoncé du moyen en cassation «

peut être complété par des développements en droit qui sont pris en considération

». Tel n’était pas le cas à l’époque des faits des affaires tranchées par la Cour européenne où, selon sa propre jurisprudence, la Cour de cassation statuait sur le moyen, mais rien que sur le moyen, sans que la discussion qui enveloppe le moyen ne puisse suppléer l’absence de formulation de moyen (ce qui avait été une cause décisive du rejet des pourvois en cassation litigieux dans ces affaires).

En application de cette nouvelle loi, la jurisprudence de la Cour de cassation a évolué dans le sens d’un assouplissement des exigences formelles. La Cour se fonde à présent sur l’ensemble de la requête pour statuer. Les développements en droit, y compris non contenus dans l’énoncé du moyen en cassation, sont ainsi dûment analysés par la Cour de Cassation, sans pour autant que celle-ci ne le spécifie dans le corps de l’arrêt. Il n’est ainsi pas possible de fournir une jurisprudence illustrant de manière explicite cette modification dans l’analyse de la Cour.

A cela s’ajoute que le nouvel article 10 de la loi de 1885 compense l’absence de barreau spécialisé en matière de cassation en ce qu’il explicite les formalités à remplir lors de l’introduction d’un pourvoi en cassation. Cette information accrue des avocats contribue ainsi à améliorer le respect des formes inhérentes au recours en cassation.

Le Gouvernement considère qu’aucune autre mesure générale n’est nécessaire pour mettre fin au formalisme excessif de la Cour de Cassation constaté par la Cour.

16/03/2012

Annexe

:

loi du 3 août 2010 portant modification de la loi modifiée du 18 février 1885 sur les pourvois et la procédure en cassation

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 6 juin 2012 lors de la 1144e réunion des Délégués des Ministres.