CtEDO 12.06.2012 Auto

CASE OF RAZHEV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
12.06.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention);Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-4 - Review of lawfulness of detention)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF RAZHEV v. RUSSIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE RAZHEV v. RUSSIA (Declarația nr. 29448/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 12 iunie 2012 FINAL 12/09/2012 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Razhev v. Rusia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Nina Vajić, Președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 22 mai 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 29448/05) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Oleg Mikhaylovich Razhev („reclamantul”), la 24 iunie 2005. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul a susținut că detenția anterioară în perioada cuprinsă între 4 și 17 martie 2005 nu a fost acoperită de un ordin de de detenție valabil și că licența deținerii sale în cursul acestei perioade nu este permisă de revizuire judiciară. La 17 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului și s-a hotărât, de asemenea, să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1958 și trăiește în Nizhniy Novgorod. La 3 martie 2004, reclamantul a fost reținut ca suspect într-un caz penal privind dezintoxicarea, iar la 4 martie 2004, detenția anterioară a fost autorizată de către o instanță. La 27 decembrie 2004, Curtea de District Sormovskiy, Nizhniy Novgorod, a prelungit termenul de detenție anterioară până la 3 martie 2005 (inclusiv data următoarei). În ultima dată, perioada de detenție autorizată de instanță a expirat, dar reclamantul a rămas în detenție, deși nu a fost ordonată prelungirea detenției. La 9 martie 2005, dosarul penal a fost depus Curtea de district Kanavinskiy din Nizhniy Novgorod. La 17 martie 2005, Curtea de district Kanavinskiy a respins competența asupra cazului penal în favoarea Curții de district Sormovskiy și a hotărât în același timp să prelungească detenția reclamantului, plasându-l „în acuzarea Curții de district Sormovskiy”. La 24 martie 2005, reclamantul a depus un recurs împotriva prelungirii ordinului de detenție. La o dată neidentificată, câteva zile mai târziu, el a depus o plângere la Presidium al Curții Regionale Nizhniy Novgorod; el s-a plâns în mod expres că a fost reținut fără nici o ordine de detenție după expirarea termenului de detenție la 3 martie 2005, și a susținut că, în orice caz, ulteriora sa detenție a încetat să fie justificată. 10. La 11 aprilie 2005, Curtea de district Sormovskiy a prelungit detenția reclamantului până la 11 mai 2005. Această decizie a fost susținută de Curtea regională Nizhniy Novgorod la 11 mai 2005. 11. La 22 aprilie 2005, Curtea Regională Nizhniy Novgorod a examinat recursul reclamantului împotriva hotărârii din 17 martie 2005, prin care s-a prelungit detenția reclamantului, susținând că prelungirea a fost legală și justificată. Perioada de detenție între 4 și 17 martie 2005 nu a fost examinată de instanța de recurs. 12. La 6 mai 2005, Curtea de district Sormovskiy a programat o audiere a cazului penal al reclamantului și a susținut că „măsura de reținere, și anume detenția anterioară, [a fost] să rămână neschimbată”. Această decizie a fost susținută de Curtea regională Nizhniy Novgorod la 1 iunie 2005. 13. La 19 mai 2005, Curtea de District Sormovskiy a examinat și respins cererea de eliberare a reclamantului. Această decizie a fost susținută de Curtea regională Nizhniy Novgorod la 1 iunie 2005. 14. La 27 iulie 2005, judecătorul Curții Regionale Nizhniy Novgorod a examinat și respins cererea reclamantului de revizuire a deciziei de recurs din 22 aprilie 2005, decizia menționată a motivelor de detenție a reclamantului, fără menționare a perioadei între 4 și 17 martie 2005. 15. La 9 septembrie 2005, Curtea de District Sormovskiy a prelungit detenția reclamantului până la 9 decembrie 2005. La 27 decembrie 2006, Curtea Regională Nizhniy Novgorod a examinat o procedură penală în care reclamantul a fost victimă de apariția telefonică neautorizată. Curtea a condamnat ofițerul de poliție implicat pentru abuz de competențe și a acordat reclamantului prejudiciu moral. II. LEI DOMESTIC RELEVANT 18. Codul de procedură penală al Federației Ruse, în vigoare de la 1 iulie 2002, prevede că, de la data în care procurorul transmite cazul la instanța de judecată, detenția inculpatului este „înaintea instanței” (sau „în timpul procesului”). La primirea dosarului, judecătorul trebuie să stabilească, în special, dacă acuzatul ar trebui să rămână în custodie sau să fie eliberat în așteptarea procesului (art. 228 alineatul (3) și art. 231 alineatul (6)). Perioada de detenție „în timpul procesului” nu poate depăși în mod normal șase luni, dar în cazul în care se referă la infracțiuni grave sau în special grave, instanța de judecată poate aproba una sau mai multe prelungiri de cel puțin trei luni (art. 255 §§ 2 și 3). În orice moment în timpul procesului, instanța poate pronunța, varia sau revoca orice măsură preventivă, inclusiv deținerea (art. 255 § 1). Un recurs împotriva unei astfel de decizii se află în instanța superioară. Acesta trebuie depus în termen de zece zile și examinat până la o lună de la primirea sa (articolele 255 § 4 și 374). 21. La 22 martie 2005, Curtea Constituțională a Federației Ruse a adoptat Hotărârea nr. 4-P cu privire la o plângere depusă de un grup de persoane cu privire la prelungirea de facto a detenției după transferul unui dosar la o instanță de judecată de către procuror. În partea 3.2 a hotărârii, Curtea Constituțională a hotărât: „A doua parte a articolului 22 din Constituția Federației Ruse prevede că ... detenția este permisă numai pe baza unei hotărâri judiciare ... Prin urmare, în cazul în care termenul de detenție, astfel cum este definit în ordonanța judecătorească, instanța trebuie să decidă prelungirea detenției, altfel persoana acuzată trebuie eliberată ... Aceste norme sunt comune la toate etapele procedurilor penale și acoperă, de asemenea, tranziția de la o etapă la alta. ... Tranziția cazului la o altă etapă nu pune în aplicare automată o măsură preventivă aplicată în etapele anterioare.” VIOLAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 5 § 1 A CONVENȚIEI 22. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 litera (c) din Convenție că detenția sa din 4 până la 17 martie 2005 nu a fost bazată pe nici un ordin judiciar. art. 5 § 1 litera (c) a citit după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu trebuie să fie privat de libertate, în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut acest lucru.” 23. Guvernul a confirmat că, de la 4 la 17 martie 2005, reclamantul a fost reținut în arest fără autorizare judiciară. La data de prima dată, ordinul de detenție a expirat și nu a fost luată nici o decizie de prelungire a termenului de detenție preliminară. Guvernul s-a referit la decizia Curții Constituționale care a constatat, la 22 martie 2005, că practica care permite detenția unui acuzat fără o ordonanță judecătorească de până la șase luni de la data primirii dosarului de către instanța de judecată a fost influențată de arbitrare și, prin urmare, incompatibilă cu Constituția. Cu toate acestea, perioada relevantă de detenție a reclamantului s-a încheiat înaintea hotărârii Curții Constituționale și, prin urmare, concluzia din aceasta nu a fost luată în considerare. Guvernul a acceptat că detenția reclamantului în acea perioadă a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenție. Admisibilitatea 24. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Curtea reiterează că expresia „legislativă” și „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” în art. 5 § 1 se referă în esență la dreptul național și se referă la obligația de a se conforma normelor de fond și de procedură ale acestora. Cu toate acestea, „legislația” de deținere în temeiul dreptului intern nu este întotdeauna elementul decisiv. În plus, Curtea trebuie să fie convinsă că detenția pe parcursul perioadei examinate a fost compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 din Convenție, care este de a împiedica persoanele să fie private de libertate în mod arbitrar (a se vedea, printre multe alte autorități, Khudoyorov c. Rusia , nr. 6847/02, § 124, CEDO 2005-X). 26. Curtea observă că, în cazul instantaneu, perioada de detenție a reclamantului autorizată prin decizia din 27 decembrie 2004 a expirat la 3 martie 2005, însă reclamantul a rămas în detenție. Se pare că în anticiparea transferului cazului autoritatea investigatoare a ignorat expirarea termenului de detenție, precum și instanța care a primit dosarul penal la 9 martie 2005, care a respins competența. În consecință, nu a fost acordată nicio decizie de prelungire a ordinului de detenție până la 17 martie 2005. În consecință, detenția reclamantului între 4 și 17 martie 2005 nu a fost reglementată de un ordin de detenție. 27. Curtea a constatat deja o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție în multe cazuri împotriva Rusiei cu privire la practica deținere a inculpaților în custodie numai pe baza faptului că cauza lor a fost renunțată la instanța de judecată. Acesta a susținut că practica menținerii inculpaților în detenție fără autorizație judiciară sau norme clare care reglementează situația lor a fost incompatibilă cu principiile certitudinii juridice și cu protecția împotriva arbitrarității, care sunt fire comune în întreaga Convenție și statul de drept (a se vedea Isayev v. Rusia , nr. 20756/04 , §§ 131-33, 22 octombrie 2009; Yudayev v. Rusia , nr. 40258/03, §§ 59-61, 15 ianuarie 2009; Belov v. Rusia , nr. 22053/02, §§ 90-91, 3 iulie 2008; Lebedev v. Rusia , nr. 4493/04, § 55-58, 25 octombrie 2007; Shukhardin v. Rusia , nr. 65734/01, §§ 84-85, 28 iunie 2007; Belevitskiy v. Rusia , nr. 72967/01, §§ 88-90, 1 martie 2007; Korchuganova v. Rusia , nr. 75039/01, § 57, 8 iunie 2006; și Khudoyorov 2006; și Khudoyorov , citat mai sus, §§ 147-51). Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz, subliniind că Guvernul a acceptat, de asemenea, că această perioadă de detenție a reclamantului nu s-a conformat cu dreptul intern și consideră că aceasta nu a fost „legitimă” în sensul articolului 5 § 1 din Convenție. 28. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza detenției reclamantei de la 4 la 17 martie 2005. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 4 din CONVENȚIE 29. Reclamantul s-a plâns că nu dispune de o procedură eficace prin care să poată contesta legalitatea detenției sale în perioada cuprinsă între 4 și 17 martie 2005, conform articolului 5 § 4 din Convenție. Acest articol prevede următoarele: „4. Orice persoană care este privată de libertate prin arestarea sau detenția are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală.” 30. Guvernul a considerat că reclamantul ar fi putut contesta detenția presupusă ilegală în fața unei instanțe, și se presupune că a făcut-o prin depunerea, la 24 martie 2005, a unei plângeri cu privire la prelungirea detenției preliminare, hotărâtă la 17 martie 2005. La 22 aprilie 2005, Curtea de district Kanavinskiy din Nizhniy Novgorod și-a examinat plângerea și a susținut decizia de primă instanță. Prin urmare, Guvernul a considerat că plângerea în temeiul art. 5 § 4 a fost întemeiată în mod evident. Admisibilitatea 31. Curtea constată că această plângere nu este întemeiată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Curtea reiterează că, în temeiul articolului 5 § 4, o persoană arestată sau reținută are dreptul de a face o procedură pentru reexaminarea de către o instanță a condițiilor procedurale și de fond care sunt esențiale pentru „legitimitatea”, în sensul articolului 5 § 1, din privarea sa de libertate. Aceasta înseamnă că instanța competentă trebuie să examineze nu numai respectarea cerințelor procedurale prevăzute în dreptul intern, ci și rezonabilitatea suspiciunilor care justifică arestarea și legitimitatea scopului urmărit de arestarea și deținerea ulterioră (a se vedea Brogan și alții c. Regatul Unit , 29 noiembrie 1988, Serie A nr. 145-B § 65; Grauslys c. Lituania , nr. 36743/97, §§ 51-55, 10 octombrie 2000; și Ilijkov c. Bulgaria , nr. 33977/96, § 94, 26 iulie 2001). 33. După cum a constatat Curtea mai sus, în perioada cuprinsă între 4 și 17 martie 2005 detenția reclamantului nu a fost acoperită de niciun ordin de de detenție (a se vedea punctul 26 mai sus). Prin urmare, reclamantul nu a putut iniția o revizuire judiciară a detenției sale în cursul acestei perioade, deoarece legislația rusă prevede doar o procedură de recurs împotriva ordonanțelor formale de detenție (a se vedea punctul 20 de mai sus). În lipsa unei astfel de ordine, reclamantul nu are un mijloc clar de a-i solicita o revizuire a legalității detenției sale (a se vedea mutatis mutandis) Belevitskiy, citat mai sus, § 109. În plus, atunci când reclamantul s-a plângut la Curtea Regională Nizhniy Novgorod, susținând detenția ilegală în acea perioadă, a considerat această plângere ca fiind o cerere de eliberare și nu a efectuat o evaluare retrospectivă a legalității perioadelor de detenție anterioare. În special, în decizia din 22 aprilie 2005, instanța s-a limitat la expunerea motivelor de detenție prospectivă, dar nu a examinat întrebarea privind dacă există o autorizație în ceea ce privește perioada în cauză. În plus, reexaminarea ulterioară efectuată la 27 iulie 2005 a omit și această problemă. În consecință, instanța internă nu a considerat că această parte din detenția reclamantului este supusă unei revizuiri judiciare. 34. Rezultă că, în cazul instantaneu, reclamantul nu a putut lua o procedură de examinare a legalității detenției sale din 4 și 17 martie 2005. 35. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție. III. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 36. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1, 2 și 3 lit. (b) și (d) din Convenția privind încălcarea presunției de nevinovăție, încălcarea dreptului său de a se apăra prin asistența juridică a alegerii sale și încălcarea garanțiilor referitoare la examinarea martorilor. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Convenția, el a plâns că au existat apeluri telefonice ilegale. 37. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 a) și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ART. 41 AL CONVENȚIEI 38. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 39. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. plângerile referitoare la detenția anterioară a reclamantului fără o decizie de detenție în perioada între 4 și 17 martie 2005 și lipsa revizuirii judiciare a acesteia admisibile și a restului cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 iunie 2012, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă