CtEDO 12.06.2012 Auto

MELNICHUK AND LYANA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
12.06.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MELNICHUK AND LYANA v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 35279/10 Rostislav Ivanovich MELNICHUK și Alla Rostislavovna LYANA împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă la 12 iunie 2012 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, Nona Tsotsotsoria, judecător de substitut, și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Rostislav Ivanovich Melnichuk („prima reclamantă”) și dna Alla Rostislavovna Lyana („a doua reclamantă”), sunt resortisanți ucrainieni care s-au născut în 1939 și, respectiv, în 1964 și trăiesc în Rivne. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți și astfel cum au fost dezvăluite de informațiile factuale prezentate de guvernul contestat, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 decembrie 1989, prima reclamantă și soția sa, N.S.M., mama celui de-al doilea reclamant, ambii cetățeni ai URSS în acel moment, conduceau prin sudul României, îndreptându-se spre casă după o călătorie în Republica Federală Socialistă Iugoslavia. Primul reclamant, soția lui și o a treia persoană conduceau în a doua mașină din coloană. În același timp, o unitate a armatei române a fost notificată că o coloană de mașini străine conducea de la Drobeta Turnu Severin către Craiova. La momentul evenimentelor, regimul totalitar tocmai a fost răspândit și au existat știri persistente că teroriști încearcă să reintegreze regimul. Supușind că mașinile străine aparțin la așa-numitele teroriști, o echipă de soldați a fost trimisă pentru a bloca drumul în comuna Brădești. Unitatea a fost condusă de locotenentul colonel S.F. Drumul a fost blocat cu două furgoneți blindate, între care doar o mașină a putut trece. Când coloana de mașini a ajuns la blocaj, soldații au cerut pasagerilor de mai multe ori, în română, să iasă din mașini și să se predea. Deoarece turiștii nu au înțeles ceea ce se petrece, ei au încercat să se întoarcă înapoi mașinile, la care punct ofițerul a ordonat personalului militar să deschidă focul. Primul reclamant a susținut că focul a început fără nici un avertisment prealabil. Pasagerii din mașini au început să țipe în rusă că erau turiști sovietici. După o scurtă pauză, soldații au început să tragă din nou. Soția primului reclamant a fost împușcat în cap și pasagerul care stătea în spatele ei a fost rănit de un glonț. Persoanele care nu au fost rănite au început să fugă de mașini și au încercat să se ascundă de partea drumului. În acel moment a început o a treia rundă de împușcături. Apoi s-a oprit împușcătura și soldații s-au apropiat de mașini. Primul reclamant a încercat să explice că erau turiști. După un timp, primul reclamant și soția lui au fost duși la un spital din apropiere. Primul reclamant susține că el a fost numit terorist de către soldații români, care l-au împins în jurul valorii. N.S.M. a fost operată în aceeași zi, dar apoi a intrat în comă. La 9 ianuarie 1990 a fost transferată într-un spital din București, unde a murit în cele din urmă la 8 februarie 1990. Certificatul medical emis în legătură cu moartea ei a declarat că a fost cauzată de rănile infligate de împușcare. Al doilea reclamant a călătorit la București pentru a aduce înapoi corpul mamei ei. Cu toate acestea, reclamanții au fost împiedicați pentru câteva zile să colecteze corpul N.M.S. pentru că personalul morguei era în grevă atunci. Ei au fost în cele din urmă capabili să colecteze corpul la 12 februarie 1990. Din investigația efectuată de autoritățile românești se pare că mai multe persoane din coloana auto au fost rănite: N.G.S. (care are nevoie de 8-10 zile de îngrijire medicală), A.T.C. (25 zile de îngrijire medicală), I.A.L. (10-12 zile de îngrijire medicală), S.F.D. (25-30 zile de îngrijire medicală), S.K. și B.M.K., care au murit ulterior din rănile sale la 2 februarie 1990, într-un spital din Belgrad. În urma evenimentelor menționate mai sus, Biroul Procurorului Militar din Craiova a deschis o anchetă penală în dosarul nr. 211/P/1990. 11. Se constată din documentele prezentate de Guvernul respondent că în cursul anului 1990 au fost luate mai multe măsuri de investigare. A fost elaborat un raport tehnic care a evaluat daunele asupra mașinilor implicate în incident. Certificate medicale au fost pregătite și transmise autorităților de anchetă în ceea ce privește rănile infligéte turiștilor. Nu a fost pregătit un astfel de raport în ceea ce privește primul reclamant. Cu ajutorul ambasadei URSS, toate victimele au fost intervievate de un procuror sovietic și declarațiile lor au fost transmise autorităților române. În declarația dată de primul reclamant, el a indicat că el a fost, de asemenea, rănit, dar că rana lui a fost nesemnificativă. 12. Pe baza acestor dovezi, prin decizia din 14 august 1991, procurorul a hotărât să nu instituie nici o procedură penală pe motivul faptului că împușcarea a avut loc ca urmare a unei circumstanțe fortuite: soldații au fost duși să creadă că turiștii sunt teroriști, astfel încât, atunci când turiștii nu au reușit să-și oprească mașinile, acesta a dat apariția unui pericol iminent. 13. Decizia menționată anterior a fost supusă automat revizuirii de către secțiunea relevantă a Procuraturii Militare atașată de Curtea Înaltă de Casare și Justiție. Într-o decizie din 30 mai 1994, Procurorul a anulat decizia din 1991 de a nu iniția proceduri penale. În această hotărâre, procurorul a constatat că nu a existat nici o justificare pentru a da ordinul de tragere, ținând seama că turiștii nu sunt înarmați și nu prezintă niciun pericol imediat. A fost subliniat că a doua rundă de tragere a avut loc atunci când mașinile erau staționate și pasagerii încearcă să se ascundă în mediul înconjurător. El a considerat că ordinul de concediu constituie un act penal și că frica pe care ar fi putut fi avută soldații nu poate constitui o circumstanță care să poată înlătura răspunderea penală. Prin urmare, s-a ordonat să inițieze o anchetă penală împotriva locotenentului colonel S.F. pentru crimă agravată. Dosarul a fost trimis înapoi la Procurorul Militar din Craiova. 14. La 13 ianuarie 1997, Biroul Procurorului Militar din Craiova a constatat că nu este competent să decidă în acest caz și a trimis-o la Procuratura Militară atașată Curții de Conturi Militare. 15. Din dosarul de caz rezultă că în 1997 au fost luate mai multe măsuri de investigație în ceea ce privește locotenentul colonel S.F.: el a fost supus unei evaluări psihice și a dat mai multe declarații. 16. După examinarea unei plângeri depuse de locotenentul colonel S.F., Procuratura Militară atașată Curții Înalte de Casare și Justiție, prin decizia din 12 august 1998, a ordonat anularea parțială a deciziei din 13 ianuarie 1997. S-a considerat că ancheta penală nu ar fi trebuit să se limiteze locotenentului colonel S.F. Procurorul a indicat că investigația penală necesară pentru a elucida toate circumstanțele evenimentelor și, pe baza rezultatelor astfel obținute, ar trebui inițiată o procedură penală împotriva tuturor persoanelor relevante. Prin urmare, s-a ordonat ca ancheta penală să fie în rem. În plus, s-a indicat că decizia ar trebui comunicată tuturor părților interesate. 17. Ancheta s-a încheiat la 13 ianuarie 2005, când Procurorul a atașat Curții de Conturi Militare a ordonat discontinuarea anchetei penale, având în vedere că răspunderea penală a fost limitată la timp, ținând cont de faptul că ancheta a fost reușită. 18. A.C. și K.C. (doi dintre pasagerii implicați în evenimente) au depus o plângere penală împotriva acestei decizii la procurorul superior. Un nou dosar (n. 43/P/2007) a fost constituit de secțiunea relevantă a Procurorului Militar atașat la Curtea Înaltă de Casare și Justiție. 19. Prin decizia din 4 aprilie 2007, procurorul militar șef a anulat ordinul procurorului din 13 ianuarie 2005, indicând că, având în vedere faptul că în 1994 a fost instituită o procedură penală împotriva S.F. și au fost luate mai multe acte de procedură în legătură cu acestea, rularea termenului statutar a fost întreruptă și, prin urmare, răspunderea penală nu a fost limitată la timp. De asemenea, s-a decis că dosarul de anchetă ar trebui să fie atașat principalului dosar de anchetă penală cu privire la evenimentele din decembrie 1989, și anume, dosarul nr. 97/P/1990. 20. La 18 decembrie 2010, procurorul militar responsabil de anchetă a decis să întrerupă procedura în ceea ce privește evenimentele care au avut loc la 24 decembrie 1989 la Brădești. 21. La 15 aprilie 2011, hotărârea menționată anterior a fost, de asemenea, anulată și un nou caz a fost înregistrat la nr. 706/P/2011 cu Procurorul atașat de Curtea Înaltă de Casare și Justiție. 22. În prezent, anchetele sunt încă în așteptare și în conformitate cu informațiile prezentate de Guvern o concluzie finală privind evenimentele este datorată în viitorul apropiat. 23. Deciziile din 18 decembrie 2010 și 15 aprilie 2011 nu sunt disponibile în dosarul cazului. 24. Din informațiile prezentate de Guvern, se pare că la începutul anchetei, comunicarea cu victimele, inclusiv cu reclamanții, a fost efectuată prin Ambasada Sovietică. 25. Diferitele decizii luate pe parcursul procedurii nu au fost comunicate reclamanților. 26. Reclamanții au susținut că au aflat din ziare că ancheta a fost închisă fără a fi pedepsit pe nimeni, susținând în continuare că au încercat să afle mai multe informații despre rezultatul anchetei atât din partea autorităților române și ucrainene, dar fără succes. Legea și practica interne relevante 27. Legislația internă relevantă privind investigațiile penale este citată în judecată în cazul Asociației 21 decembrie 1989 și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 95-100, 24 mai 2011). Ei se plâng în temeiul articolului 3 că primul reclamant a fost supus torturei și tratament inuman la 24 decembrie 1989, deoarece el a fost împușcat și soldații l-au numit terorist și l-au împins în jurul valorii de 30. Ei se plâng în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția că, la 24 decembrie 1989, libertatea de circulație a primului reclamant a fost restricționată ilegal. 31. Ei se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nimeni nu a fost pedepsit pentru uciderea rudei lor apropiate și că ancheta penală nu a condus la rezultate concrete. 32. Ele susțin o încălcare a articolelor 1 și 17 din Convenție. Reclamanții se plâng că o rudă apropiată a lor a murit ca urmare a împușcăturii ilegale de către soldații români. Se plâng în continuare că ancheta penală privind moartea violentă a rudei lor nu a condus la pedeapsa persoanelor vinovate. Se bazează pe articolele 2 și 6 § 1 din Convenție. 34. Având în vedere faptele prezentului caz, și după exemplul cazului Șandru și alții c. România (nr. 22465/03, §§ 54, 8 decembrie 2009), Curtea consideră că acest caz trebuie examinat numai în temeiul articolului 2). Dispoziția relevantă a articolului se menționează după cum urmează: „Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege. ...” 35. În măsura în care plângerea reclamanților se referă la aspectul de fond al articolului 2, Curtea constată că aceasta se bazează în mod evident pe faptele care au avut loc și s-au încheiat înainte de 20 iunie 1994 și este, prin urmare, incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 36. În ceea ce privește plângerea din cadrul șefului de procedură al articolului 2 din Convenție, Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri pe baza dosarului și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamanții au formulat plângeri suplimentare în temeiul articolelor 1, 3 și 17 din Convenție și în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. 38. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că niciuna dintre celelalte plângeri formulate de solicitanți nu dezvăluie orice apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 39. Prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor cu privire la presupusa lipsă de investigație eficace privind împușcătura și moartea ulterioară a rudei lor apropiate; declară inadmisibil restul cererii. Marialena Tsirli Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă