CERCE v. SLOVENIA

A cincea secțiune DECIZIE nr. 27229/06 Janez ČERČE și Jožef ČERČE împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așezează la 12 iunie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 iunie 2006, Având în vedere soluționarea atinsă între părți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Janez Čerče și dl Jožef Čerče, sunt resortisanți sloveni născuți în 1934 și, respectiv, 1957, și trăiesc în Maribor. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Pipuš, un avocat practicant în Maribor. Guvernul sloven (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1988, tatăl reclamanților a inaugurat o procedură în fața Curții de bază Maribor care solicită stabilirea drepturilor de proprietate și excluderea proprietății contestate din moștenire. În 1991 tatăl lor a murit și reclamanții au continuat procedurile interne ca moștenitori. La 28 iunie 1994, Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia. La 16 mai 2003, Curtea de District Maribor a emis o hotărâre care a susținut cererea reclamanților. A fost depus un recurs care a contestat cuantumul costurilor. La 2 decembrie 2003, Curtea de Supreme Maribor a trimis cazul de reexaminare. La 15 septembrie 2006, Curtea de District Maribor a emis o hotărâre care a susținut cererea. A fost depus un recurs. La 6 februarie 2007, Curtea Superioră Maribor a emis o hotărâre care modifică hotărârea de primă instanță în ceea ce privește costurile. Hotărârea a fost judecată în favoarea reclamanților la 7 martie 2007. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurilor civile și în temeiul articolului 13 din Convenția privind lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. Curtea constată că s-a ajuns la o soluție între părți prin care guvernul a recunoscut o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și s-a angajat să plătească reclamanților compensații în ceea ce privește prejudiciile morale suportate ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii. Cu toate acestea, Curtea observă că reclamanții se consideră încă victime, deoarece susțin că au suferit, de asemenea, prejudiciu material, pentru care nu au fost compensate. În ceea ce privește aceasta din urmă, Curtea constată că pierderile reclamantelor nu au fost justificate și că nu există nici o legătură cauzală între lungimea excesivă a procedurii și prejudiciile materiale pretinse. Prin urmare, și din moment ce reclamanții au semnat acordul de soluționare menționat anterior prin care statul le-a plătit compensații pentru neînsoțire prejudiciu material, care nu se pune în discuție, Curtea constată că nu mai poate pretinde că sunt victime, în urma că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este inadmisibilă. Președintele adjunct al grefierului Stephen Phillips Ann Power-Forde

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 27229/06

Janez

ČERČE

and Jožef ČERČE

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 12

June 2012 as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Angelika Nußberger,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 5 June 2006,

Having regard to the settlement reached between the parties,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Janez Čerče and Mr Jožef Čerče, are Slovenian nationals who were born in 1934 and 1957, respectively, and live in Maribor. They were represented before the Court by Mr A. Pipuš, a lawyer practising in Maribor. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1988 the applicants’ father instituted proceedings before the Maribor Basic Court requesting the determination of property rights and the exclusion of the disputed property from the inheritance. In 1991 their father died and the applicants continued the domestic proceedings as his heirs.

On 28 June 1994 the Convention took effect with respect to Slovenia.

On 16 May 2003 the Maribor District Court issued a judgment upholding the applicants’ request. An appeal was lodged challenging the amount of costs.

On 2 December 2003 the Maribor Higher Court remitted the case for re

‑

examination.

On 15 September 2006 the Maribor District Court issued a judgment upholding the request. An appeal was lodged.

On 6 February 2007 the Maribor Higher Court issued a judgment modifying the first-instance judgment as regards costs. The judgment was served on the applicants on 7 March 2007.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of civil proceedings and under Article

13 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy in that regard.

THE LAW

The Court notes that a settlement was reached between the parties by which the Government acknowledged a violation of the right to a trial within a reasonable time and undertook to pay the applicants compensation with respect to non-pecuniary damages incurred as a result of the unreasonable length of proceeding. The Court however observes that the applicants still consider themselves to be victims as they claim to have also sustained pecuniary damage, for which they had not been compensated. As regards the latter, the Court notes that the losses claimed by the applicants have not been substantiated and that there is no causal link between the excessive length of the proceedings and the pecuniary damage alleged. Therefore and since the applicants have signed the aforementioned settlement agreement by which the State paid them compensation for non

‑

pecuniary damage, which adequacy they does not call into question, the Court finds that they can no longer claim to be victims.

It follows that this complaint is incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President