CtEDO 12.06.2012 Auto

ARAMOV c. BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
12.06.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ARAMOV c. BULGARIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 28649/03 Lubomir Kirilov ARAMOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 12 iunie 2012 într-o cameră compusă din Lech Garlicki, președinte, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, George Nicolau, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 august 2003, având în vedere decizia parțială din 7 octombrie 2008, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Lubomir Kirilov Aramov, este un resortisant bulgar născut în 1969 și rezident în Burgas. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Karov, avocat la Burgas. Circumstanțele din speță La 28 noiembrie 2000, polițiștii s-au prezentat la reclamant și acesta a fost luat împotriva voinței sale la secția de poliție și a fost invitat să explice în scris ce făcuse în ultimele șapte zile. La 12 ianuarie 2001, reclamantul a fost condus din nou la secție de poliție de către polițiști care l-au luat de la locuința sa și i s-a alăturat de către avocatul său. La 19 aprilie 2001, reprezentantul reclamantului a depus o plângere la directorul Direcției Regionale de lape, solicitând să fie informat cu privire la motivele și temeiul legal al interpelărilor reclamantului și ale anumitor alte persoane. Poliția a indicat într-un Registru pe care l-a întocmit la 26 aprilie 2001 că numele reclamantului figurează în fișierul de e-mail al reclamantului. În perioada mai 2001-octombrie 2003, reclamantul a primit treizeci și patru convocări scrise. Nouă dintre aceste convocări se refereau la perioada cuprinsă între 27 februarie și 20 octombrie 2003. În plus, a fost adus la sediul poliției de poliție de poliție, interogat la domiciliu de poliție. La 13 februarie 2001, reclamantul a depus o cerere de despăgubire împotriva conducerii regionale de la Õ ï în temeiul Legii privind răspunderea delictuală a statului. El a indicat că a făcut obiectul mai multor interpelații nejustificate și ilegale și că aceste incidente îi afectau reputația. Prin hotărârea din 27 martie 2002, Tribunalul Districtual Burgas l-a dejucat pe reclamant și a considerat în special că inculpările reclamantului fuseseră efectuate în conformitate cu legea. Recurentul a făcut apel la Tribunalul Regional Burgas. El a făcut să se afirme că Printr-o hotărâre definitivă din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Regional l-a decăzut pe reclamant pe motiv că legea privind răspunderea statului nu era aplicabilă faptelor în litigiu. Reclamantul nu a fost informat cu privire la pronunțarea acestei hotărâri, acesta nefiind susceptibil de recurs. Dosarul conține o evidență a registrelor grefei tribunalului de district conform căreia dosarul a fost returnat la 21 ianuarie 2003. Potrivit autorităților regionale, el și avocatul său au consultat registrul în care au fost înscrise hotărârile pronunțate de instanța regională, dar în zadar, acesta nu conține nicio mențiune cu privire la pronunțarea hotărârii în cauză. La 18 august 2003, pe parcursul unei consultări pe calculator, reprezentantul reclamantului ar fi aflat că hotărârea a fost pronunțată. Dreptul și practica internă relevantă Pronunțarea hotărârilor și hotărârilor în conformitate cu art. 190 din Codul procedural civil din 1952, aplicabil la data faptelor, instanța își pronunță hotărârea în termen de o lună de la data la care a pronunțat cauza în mod deliberat. Pe de altă parte, hotărârile instanțelor administrative și civile sunt notificate părților numai în cazul în care sunt supuse unei acțiuni. În schimb, justițiabilii nu sunt informați în mod oficial cu privire la pronunțarea hotărârilor instanțelor judecătorești care acționează în ultimă instanță. În acest caz, depunerea unei copii a actului la grefa instanței respective este echivalentă cu pronunțarea hotărârii. În cele din urmă, odată ce decizia finală a fost adoptată, dosarul se referă la grefa Tribunalului de Primă Instanță unde poate fi consultat. El susține că a fost victima unei interferențe nejustificate în viața sa privată, care, în plus, nu urmărea un scop legitim. El adaugă, în ceea ce privește articolul, că a fost victima unei intervenții nejustificate în viața sa privată. 13, care nu a dispus de o acțiune internă eficientă pentru a-și ridica necunoașterea art. 8. ÎN Â GUVERNUL consideră că cererea este tardivă, fiind introdusă în afara termenului de șase luni al cărui punct de plecare este data la care instanța regională a fost pronunțată, respectiv 14 ianuarie 2003. În cererea sa și în observațiile sale, reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la data adoptării hotărârii. Acesta indică faptul că el și avocatul său au mers la grefa Tribunalului Regional de mai multe ori pentru a se asigura de pronunțarea hotărârii definitive, dar că registrul nu conține nicio mențiune. El susține că hotărârea în cauză a fost înscrisă cu întârziere în registrele instanței și că a avut cunoștință de aceasta la șapte luni după ce a fost pronunțată prin consultare prin internet. Cu toate acestea, el recunoaște că nu își poate susține afirmațiile prin dovezi materiale. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată cu privire la o cauză decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive ( Walker c. Regatul Unit (dec.), n 34979/97, EHR 2000-I). Comisia a considerat deja că, în cazul în care reclamantului i se notifică din oficiu o copie a deciziei interne definitive, este mai conform cu obiectul acestei dispoziții să considere că termenul de șase luni începe să curgă de la data notificării copiei deciziei (a se vedea, în special, Worm c. Austria, 29 august 1997, § 33, Rec., p. și că, în cazul în care notificarea nu este prevăzută în dreptul intern, ca în cazul de față, trebuie să se ia în considerare data punerii la dispoziție pe piață a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (P Papachelas c. Grecia [GC], nr. 31423/96, § 30 CEDH 1999 II și Tsokos c. Grecia (dec.), nr. 45312/07, 14 octombrie 2010). Curtea ia notă mai întâi de faptul că, deși a avut ocazia să spună că nu se stabilise că legea privind răspunderea delictoasă a statului constituia o acțiune adecvată în materie de înregistrare în fișierele poliției (Dimitrov-Kazakov c. Bulgaria, 11379/03, § 38, 10 februarie 2011), Comisia nu vede niciun motiv pentru a sancționa reclamantul pentru că a încercat această cale de drept în cazul său. Prin urmare, Curtea este de părere că termenul de șase luni a început să curgă în speă nu din momentul în care reclamantul a aflat despre existența unei înscrieri în dosarele de poliie, ci de la ultima dată definitivă în procedura privind aciunea sa în despăgubire. În plus, Curtea remarcă faptul că persoana nu se plânge de o încălcare continuă a drepturilor sale și își concentrează afirmațiile asupra faptelor, cum ar fi atunci când a luat cunoștință de hotărârea definitivă din 14 ianuarie 2003. Prin urmare, în ceea ce privește regula de șase luni, Curtea consideră că trebuie să stabilească, în funcție de elementele aflate în posesia sa, data de la care reclamantul putea lua cunoștință de conținutul hotărârii instanței regionale pronunțată la 14 ianuarie 2003. Cu toate acestea, se pare că pronunțarea a fost înscrisă în registrele grefei Tribunalului Regional la 21 ianuarie 2003 și că dosarul putea fi consultat de la acea dată. Pe de altă parte, în măsura în care recurentul susține că el însuși sau avocatul său au consultat de mai multe ori registrul instanței regionale și că nu au constatat nicio înregistrare, Curtea arată că nu prezintă copii ale cererilor respective sau alte documente care să permită constatarea faptului că nu a primit nici o rețetă cu privire la absența unei înscrieri în cauza în cauză. Comisia consideră că, în circumstanțe precum cele din speță, este de competența reclamantului să demonstreze demersurile întreprinse pentru a se conforma regulii privind respectarea celor șase luni, cu atât mai mult cu cât dreptul intern nu prevedea notificarea unei hotărâri judecătorești definitive a părților. În cazul de față, Curtea nu poate, prin urmare, să accepte afirmațiile de la .. ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, Curtea reține această dată ca fiind data limită a termenului, care a expirat la 21 iulie 2003. În consecință, prin depunerea primei scrisori la poștă la 22 august 2003, reclamantul nu a respectat acest termen. Prin urmare, este necesar să se rețină excepția de întârziere a guvernului și să se respingă cererea în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Lawrence Early Lech Garlicki Modululer Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă