CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 33235/12 Zdravko TESKERA împotriva Sloveniei depusă la 4 iunie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Zdravko Teskera, este un național muntenegrean, născut în 1984 și locuiește în Tivat. El este reprezentat în fața Curții de către dl Sevšek, un avocat care practică în Koper. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 decembrie 2009, reclamantul a fost arestat la o trecere de frontieră între Croația și Slovenia, în conformitate cu un anunț Interpol emis de Republica Orientală Uruguay pentru traficul ilicit de narcotice. În aceeași zi, judecătorul de investigare al Curții de District Koper a ordonat ca reclamantul să fie închis în vederea extradiției. Apelurile reclamantului împotriva ordinului de detenție au fost respinse. La 22 ianuarie 2010, autoritățile uruguaiene au formulat o cerere oficială de extrădare a reclamantului. La 16 februarie 2010, Curtea de district Koper a stabilit că sunt îndeplinite condițiile de extrădare. Reclamantul a apelat în fața Curții Superiore Koper, care la 3 martie 2010 și-a respins recursul și a susținut decizia instanței inferioare. La 1 decembrie 2010, ministrul de Justiție sloven a adoptat decizia de a permite extradarea reclamantului în Uruguay. Având în vedere rapoartele referitoare la condițiile de închisoare din Uruguay, el a solicitat informații suplimentare cu privire la condițiile generale de cazare a deținuților și deținuților și circumstanțele particulare ale cazarei reclamantului. Autoritățile uruguai au explicat că toți deținuții și deținuții acuzați sau condamnați pentru orice act ilegal privind traficul de narcotice au fost plasați în penitenciarul „Libertad” și, ulterior, au dat garanții că reclamantul va fi plasat în clădirea principală, în care se află instalațiile maxime de securitate. Potrivit autorităților uruguaiene, o parte din închisoare nu a fost suprapopulată, facilitățile îndeplinesc standardele minime de siguranță, iar deținuții au fost furnizate suficiente mese, au avut posibilitatea de recreare și ar putea primi vizitatori, scrisori și pachete. Ministrul a examinat, de asemenea, o serie de rapoarte ale organismelor internaționale care se ocupă de situația drepturilor omului, în special condițiile de închisoare din Uruguay, precum și raportul Ministerului Afacerilor Externe, care a recomandat explicit extrădarea reclamantului datorită condițiilor de închisoare slabe și încălcării principiilor de bază ale procedurii penale. Având în vedere toate aceste documente, Ministrul Justiției a concluzionat că, chiar dacă condițiile de închisoare nu îndeplineau standardele internaționale relevante, acestea nu au atins totuși pragul de severitate suficient pentru a declanșa aplicarea articolului 3 din Convenție în cazul extradiției. El a menționat, de asemenea, mai multe măsuri adoptate de autoritățile uruguaiene în ultimii ani pentru a îmbunătăți situația situației penitenciare și a concluzionat că, în opinia sa, autoritățile competente uruguaiene au fost capabile să asigure siguranța deținuților, așa cum se solicită o serie de instrumente internaționale. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri în fața Curții administrative și a solicitat o ședere a extradiției. La 29 decembrie 2010, Curtea administrativă a acordat reclamantului cererea de ședere a extradiției. La 6 iulie 2011, Curtea Administrativă a acordat, de asemenea, recursul reclamantului, după ce a constatat că decizia ministrului justiției a fost falsă de o eroare procedurală. De asemenea, Ministrul Justiției nu a informat reclamantul cu privire la garanțiile furnizate de autoritățile uruguaiene și a privat astfel reclamantul de dreptul său de a fi auzit în privința aspectelor relevante pentru proceduri. La 26 august 2011, ministrul justiției a adoptat o altă decizie care permite extrădarea reclamantului în Uruguay. Ministrul Justiției a respins acuzațiile reclamantului potrivit căreia extrădarea sa ar constitui o încălcare a articolelor 3 și 5 a Convenției, în sprijinul căreia reclamantul a prezentat anexa la Comunicatul de presă 76/11 privind observațiile preliminare privind vizita în Uruguay de către raportorul pentru drepturile persoanelor private de libertate (IACHR) și numeroase articole care prezintă situația în instituțiile penitenciare uruguaiene. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii în fața Curții administrative și a solicitat o ședere a extradiției. La 7 octombrie 2011, Curtea administrativă a acordat o ședere a extradiției până la încheierea procedurii. La 29 februarie 2012, Curtea Administrativă a respins recursul reclamantului și a susținut decizia ministrului, concluzând că reclamantul nu a demonstrat un risc concret de tratament inuman sau de tortură care a existat pentru el personal în cazul extradiției sale către Uruguay. Curtea a fost de părere că, în general, condițiile penitenciare deplorabile nu erau suficiente pentru a stabili un risc concret de tratament inuman sau degradant. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că extrădarea sa va fi contrară articolului 6 din Convenție, deoarece legislația penală uruguaiană nu prevede nicio limitare a duratei de detenție anterioară. care, la momentul respectiv, era deja reținut în Uruguay timp de mai mult de doi ani fără a fi acuzat împotriva lui. Cu toate acestea, Curtea Administrativă a susținut că nu exista nici o indicație că absența dispozițiilor privind o lungime maximă de detenție ar încălca automat dreptul reclamantului la un proces într-un termen rezonabil. Pe 26 aprilie 2012, Curtea Supremă și-a respins recursul. A respins argumentul reclamantului că extrădarea nu ar trebui să se efectueze datorită condițiilor de închisoare în penitenciarul „Libertad”. Curtea Supremă, în timp ce recunoaște diverse probleme legate de condițiile din această închisoare, se bazează pe garanțiile furnizate de autoritățile uruguaiane pentru a concluziona că reclamantul nu a avut un risc concret de a fi supus unui tratament inuman sau degradant. În ciuda rapoartelor internaționale și a altor surse care indică condițiile de închisoare slabe din Uruguay, instanța a susținut că aceste surse nu au confirmat suficient argumentele reclamantului că extrădarea sa către Uruguay ar constitui o încălcare a articolului 3 din Convenție. Curtea a respins, de asemenea, plângerea reclamantului că va fi refuzat un proces echitabil în Uruguay, reprezentând că absența unei lungimi maxime de detenție nu a fost interpretată automat ca o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil. Reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva hotărârii Curții Supreme. La 5 iunie 2012, Curtea Constituțională a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru a fi examinată. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că, în cazul extraderii sale către Uruguay, se confruntă cu riscul de a fi reținut în condiții inumane și degradante. În special, invocă imobilități inadecvate, lipsă de sanitaritate adecvată și lipsă de servicii de îngrijire a sănătății. El se plânge în continuare în temeiul articolelor 5 și 6 din Convenție că extrădarea sa l-ar expune la o negare flagrantă a justiției, deoarece procedura penală uruguaiană permite detenția nelimitată înainte de proces și este de natură puramente inquisitorială. Având în vedere afirmațiile reclamantului și documentele care au fost depuse, ar confrunta un risc real de a fi supus unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție în cazul în care ordinul de extrădare a fost executat? 2. Othman (Abu Qatada) v. Regatul Unit , nr. 8139/09 , §§ 233 și 258, 17 ianuarie 2012)?
Application no. 33235/12
Zdravko TESKERA
against Slovenia
lodged on 4 June 2012
The applicant, Mr Zdravko Teskera, is a Montenegrin national, who was born in 1984 and lives in Tivat. He is represented before the Court by Mr
R.
Sevšek, a lawyer practising in Koper.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 17 December 2009 the applicant was arrested at a border crossing between Croatia and Slovenia, pursuant to an Interpol notice issued by the Oriental Republic of Uruguay for illicit trafficking of narcotics.
On the same day, the investigating judge of the Koper District Court ordered the applicant to be placed in detention with a view to extradition. The applicant’s appeals against the detention order were dismissed.
On 22 January 2010 the Uruguayan authorities made an official request for the applicant’s extradition.
On 16 February 2010 the Koper District Court established that the conditions for extradition were met. The applicant appealed before the Koper Higher Court, which on 3 March 2010 dismissed his appeal and upheld the decision of the lower court.
On 1 December 2010 the Slovenian Minister of Justice adopted the decision allowing the applicant’s extradition to Uruguay. In view of the reports of concerning prison conditions in Uruguay, he had requested additional information regarding the general conditions of accommodation of detainees and prisoners and the particular circumstances of the applicant’s accommodation. The Uruguayan authorities had explained that all detainees and prisoners charged with or sentenced for any unlawful act regarding the trafficking of narcotics were placed in the “Libertad” Penitentiary. They had subsequently also given assurances that the applicant would be placed in the main building, in which the maximum security facilities were located. According to the Uruguayan authorities, that part of the prison was not overcrowded, the facilities met the minimum standards of safety, and the detainees were provided with sufficient meals, had the possibility of recreation and could receive visitors, letters and packages. The Minister had also examined a number of reports of international bodies concerned with the human rights situation, and in particular the prison conditions in Uruguay, as well as the report by the Ministry of Foreign Affairs, which explicitly advised against the applicant’s extradition due to the poor prison conditions and violations of the basic principles of criminal procedure. Having regard to all these documents, the Minister of Justice concluded that even though the prison conditions did not meet the relevant international standards, they nevertheless did not reach the threshold of severity sufficient to trigger the application of Article 3 of the Convention in a case of extradition. He also referred to several measures adopted by the Uruguayan authorities in the past years to improve the prison conditions situation and concluded that in his view, the competent Uruguayan authorities were capable of ensuring the safety of detainees as required by a number of international instruments.
The applicant appealed against this decision before the Administrative Court and requested a stay of extradition.
On 29 December 2010 the Administrative Court granted the applicant’s request for a stay of extradition.
On 6 July 2011 the Administrative Court also granted the applicant’s appeal, having established that the decision of the Minister of Justice was flawed by a procedural error. Namely, the Minister of Justice failed to inform the applicant about the assurances provided by the Uruguayan authorities and thus deprived the applicant of his right to be heard on issues relevant to proceedings.
On 26 August 2011 the Minister of Justice rendered another decision allowing the extradition of the applicant to Uruguay. The Minister of Justice dismissed the applicant’s allegations that his extradition would amount to a violation of Articles 3 and 5 the Convention, in support of which the applicant presented the Annex to Press Release 76/11 on the Preliminary Observations on the Visit to Uruguay by the Office of the Rapporteur on the Rights of Persons Deprived of Liberty (IACHR) and numerous articles depicting the situation in the Uruguayan penitentiary institutions.
The applicant appealed against this decision before the Administrative Court and requested a stay of extradition.
On 7 October 2011 the Administrative Court granted a stay of extradition until the conclusion of proceedings.
On 29 February 2012 the Administrative Court dismissed the applicant’s appeal and upheld the Minister’s decision, concluding that the applicant had failed to demonstrate a concrete risk of inhuman treatment or torture which existed for him personally in the event of his extradition to Uruguay. The court was of the view that generally deplorable prison conditions did not suffice to establish a concrete risk of inhuman or degrading treatment. The applicant also complained that his extradition would be contrary to Article 6 of the Convention, as the Uruguayan criminal legislation provided no limitation on the length of pre-trial detention. In this respect he invoked the case of A.M. who had at the time already been detained in Uruguay for more than two years without any charges being brought against him. However, the Administrative Court held that there was no indication that the absence of provisions on a maximum length of detention would automatically violate the applicant’s right to a trial within a reasonable time.
The applicant lodged an appeal on points of law before the Supreme Court.
On 26 April 2012 the Supreme Court dismissed his appeal. It rejected the applicant’s argument that the extradition should not proceed due to the prison conditions in the “Libertad” Penitentiary. The Supreme Court, while acknowledging various problematic issues related to the conditions in this prison, relied on the assurances provided by the Uruguayan authorities to conclude that the applicant did not face a concrete risk of being subjected to an inhuman or degrading treatment. Notwithstanding the international reports and other sources indicating poor prison conditions in Uruguay, the court held that these sources did not sufficiently corroborate the applicant’s submissions that his extradition to Uruguay would amount to a violation of Article 3 of the Convention. The court also dismissed the applicant’s complaint that he would be denied a fair trial in Uruguay, reiterating that the absence of a maximum length of detention was not to be automatically interpreted as a violation of the right to a trial within a reasonable time.
The applicant lodged a constitutional complaint against the Supreme Court judgment.
On 5 June 2012 the Constitutional Court refused to accept the applicant’s constitutional complaint for consideration.
The applicant complains under Article 3 of the Convention that in the event of his extradition to Uruguay, he faces the risk of being detained in inhuman and degrading conditions. In particular, he invokes the
inadequate facilities, lack of proper sanitation and lack of health-care services
. He further complains under Articles 5 and 6 of the Convention that his extradition would expose him to a flagrant denial of justice, as the Uruguayan criminal procedure permits unlimited pre-trial detention and is of purely inquisitorial nature.
1.
In the light of the applicant’s claims and the documents which have been submitted, would he face a real risk of being subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention if the extradition order were enforced?
2.Would the applicant face a real risk of a flagrant violation of Article 5 and a flagrant denial of justice in the event of his extradition to Uruguay (see
Othman (Abu Qatada) v. the United Kingdom
, no. 8139/09, §§ 233 and
258, 17 January 2012)?