ŠTRLEKAR v. SLOVENIA

A cincea secțiune decizia nr. 256/14 Gregor ŠTRLEKAR împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așezează la 30 iunie 2015 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Boštjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Gregor Štrlekar, este un național sloven, născut în 1986 și trăiește în Ljubljana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Verce, un avocat practicant în Ljubljana. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Nataša Pintar Gosenca, Procuror de Stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut în secțiunea de reținut din închisoarea Ljubljana între 10 august 2013 și 13 august 2013 și între 21 august 2013 și 21 august 2013 Octombrie 2013. La 14 august 2013, el a fost transferat pentru prima dată la spitalul psihiatric Universitar Ljubljana. La 22 octombrie 2013, el a fost spitalizat în Departamentul de psihiatrie forense Maribor. În cererea sa din 18 decembrie 2013 reclamantul a susținut că în timpul detenției sale în secțiunea de reținere din închisoarea Ljubljana din 10 August 2013-21 octombrie 2013 a suferit de suprapopulație severă, de ventilație inadecvată în timpul verii și de restricții excesive asupra timpului extracellular. În observațiile sale din 28 ianuarie 2015, reclamantul a susținut că de la 22 octombrie 2013 la 16 ianuarie 2014 a fost reținut în Departamentul de Psihiatrie Forensică Maribor, în cazul în care a suferit de tratament inuman. Legea și practicile interne relevante Pentru legislația și practicile interne relevante, a se vedea Bizjak c. Slovenia (dec.), nr. 25516/12, 8 iulie 2014, §§ 6-11. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că condițiile de detenție în secțiunea reținută din închisoarea Ljubljana și în Departamentul de Psichiatrie Forensică Maribor au constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu avea la dispoziția sa nici un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolului 3 privind detenția sa în secțiunea de reținere din închisoarea Ljubljana. Reclamantul se plângea că condițiile de detenție au fost inumane și degradante, iar el a invocat art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante.” În ceea ce privește partea cererii privind detenția reclamantului, Guvernul a invocat neepuizarea recourslor interne. Ei se bazează pe cazul Bizjak c. Slovenia (citat mai sus) atunci când susține că o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil reprezintă un remediu eficace într-un caz în calitate de acesta, atunci când cererea la Curtea a fost depusă după ce reclamantul a fost eliberat din închisoarea Ljubljana, secțiune de încarcerare. Reclamantul a susținut că o cerere de compensare nu ar putea fi considerată eficace în funcție de practica internă. În ceea ce privește principiile relevante referitoare la reglementarea privind epuizarea recourslor interne, Curtea se referă la punctele 24 26 din decizia sa în cazul Bizjak , în cazul în care a evaluat deja eficacitatea unei cereri de compensare în ceea ce privește condițiile presupuse inadecvate de detenție. (citată mai sus, § 34) Curtea a concluzionat că soluția în cauză ar trebui, în principiu, să fie utilizată de o persoană care a intenționat să susțină, după eliberare, că condițiile sale de închisoare au fost incompatibile cu art. 3 din Convenție. În momentul depunerii cererii sale la Curte, reclamantul în cazul în cauză nu mai a fost reținut în secțiunea de reținere din închisoarea Ljubljana. În ceea ce privește obiecțiile reclamantului în ceea ce privește ineficacitatea remediului compensator intern, acestea se bazează pe aceleași argumente pe care le-a formulat reclamantul din Bizjak (menționate mai sus, § 23). Prin urmare, Curtea concluzionează că, în temeiul articolului 35 din Convenție, reclamantul a fost obligat, în temeiul articolului 179 din Codul Civil, care nu a făcut-o, deci, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. În ceea ce privește plângerea privind detenția în cadrul Departamentului de Psihiatrie Forensică Maribor din 22 octombrie 2013 până la 16 ianuarie 2014, Curtea consideră că nu există motive să se îndepărteze de concluziile sale de mai sus cu privire la epuizarea recoursurilor interne. Întrucât, de asemenea, în ceea ce privește această plângere, reclamantul nu a reușit să beneficieze de remedierea compensatorie de mai sus, această parte a cererii trebuie respinsă în mod similar în temeiul articolului 4 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne. În plus, Curtea constată că această parte a cererii se referă la o perioadă de detenție separată (a se vedea mutatis mutandis Idalov c. Rusia [GC], nr. 5826/03, § 129, 22 mai 2012). Având în vedere că această plângere a fost introdusă numai la 28 ianuarie 2015, această parte a cererii este, de asemenea, inadmisibilă pentru nerespectarea normei de șase luni în sensul articolului 35 § 1 și 4 din Convenție. Reclamantul s-a plâns că nu dispune de niciun remediu eficace în ceea ce privește condițiile de detenție în închisoarea Ljubljana, care se bazează pe art. 13 din Convenție, care se referă după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Chiar dacă se presupune că art. 13 este aplicabil, Curtea constată deja că o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil ar fi furnizat reclamantului un remediu potențial eficace pentru plângerea sa în temeiul articolului 3 din Convenție, ceea ce este valabil și în contextul plângerii prezentului reclamant în temeiul articolului 13 din Convenție. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 23 iulie 2015, Președintele adjunct al Grefierului Milan Blaško Angelika Nußberger

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 256/14

Gregor ŠTRLEKAR

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 30 June 2015 as a Committee composed of:

Angelika Nußberger,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Vincent A. De Gaetano,

judges,

and Milan Blaško,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 18 December 2013,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Gregor Štrlekar, is a Slovenian national, who was born in 1986 and lives in Ljubljana. He was represented before the Court by Mr

M. Verce, a lawyer practising in Ljubljana.

The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Nataša Pintar Gosenca, State Attorney.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was detained in the remand section of Ljubljana prison from 10 August 2013 to 13 August 2013 and from 21 August 2013 to 21

October 2013. On 14 August 2013 he was first transferred to the University Psychiatric Hospital Ljubljana. On 22 October 2013 he was hospitalised in the Department for Forensic Psychiatry Maribor.

In his application of 18 December 2013 the applicant submitted that during his detention in the remand section of Ljubljana prison from 10

August 2013 to 21 October 2013 he had suffered from severe overcrowding, inadequate ventilation during the summer and excessive restrictions on out-of-cell time.

In his observations of 28 January 2015 the applicant submitted that from 22 October 2013 to 16 January 2014 he had been detained in the Department for Forensic Psychiatry Maribor where he had suffered from inhuman treatment.

B.

Relevant domestic law and practice

For the relevant domestic law and practice see

Bizjak v. Slovenia

(dec.), no. 25516/12, 8 July 2014, §§ 6-11.

COMPLAINTS

The applicant complained that the conditions of his detention in the remand section of Ljubljana prison and in the Department for Forensic Psychiatry Maribor amounted to a violation of Article 3 of the Convention.

Under Article 13 of the Convention the applicant complained that he had not had at his disposal any effective domestic remedy for his complaints under Article 3 regarding his detention in the remand section of Ljubljana prison.

THE LAW

A.

Complaint under Article 3 of the Convention

The applicant complained that the conditions of his detention had been inhuman and degrading. He invoked Article 3 of the Convention, which reads as follows:

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

As regards the part of the application regarding the applicant’s detention the Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies. They relied on the case of

Bizjak v.

Slovenia

(cited above) when arguing that a claim for compensation under Article 179 of the Civil Code is an effective remedy in a case as the present one, where the application to the Court was lodged after the applicant has been released from the remand section of Ljubljana prison.

The applicant maintained that a claim for compensation could not be considered effective in view of the domestic practice.

As regards the relevant principles on the rule on exhaustion of domestic remedies, the Court refers to paragraphs 24

‑

26 of its decision in the case of

Bizjak

, where it has already assessed the effectiveness of a claim for compensation in respect of allegedly inadequate conditions of detention.

In

Bizjak

(cited above, § 34) the Court concluded that the remedy at issue should in principle be used by a person who intended to claim, after the release, that his or her prison conditions had been incompatible with Article

3 of the Convention.

The factual background in the present case is similar to the one in the case of

Bizjak

. At the time of lodging of his application to the Court the applicant in the present case was no longer detained in the remand section of Ljubljana prison.

As regards the applicant’s objections as to the ineffectiveness of the domestic compensatory remedy, they are based on the same arguments as adduced by the applicant in

Bizjak

(cited above, § 23). Those allegations were not accepted in

Bizjak

(cited above, §§ 35-44), and the Court sees no reasons that would lead it to reach a different

conclusion in the present case.

The Court therefore concludes that the applicant was obliged, under Article 35 of the Convention, to pursue the remedy under Article 179 of the Civil Code, which he has not done.

Therefore, this part of the application must be rejected under Article

35

§§

1

and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

As regards the complaint regarding the detention in the Department for Forensic Psychiatry Maribor from 22 October 2013 to 16 January 2014, the Court considers that there are no reasons to depart from its above finding as to the exhaustion of domestic remedies. Since also in respect of this complaint the applicant failed to avail himself of the above compensatory remedy, this part of the application must similarly be rejected under Article

35

§§

1

and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

Moreover, the Court notes that this part of the application concerns a separate period of detention (see,

mutatis mutandis

,

Idalov v.

Russia

[GC], no. 5826/03, §

129, 22 May 2012). As this complaint was introduced only on 28 January 2015, this part of the application is also inadmissible for the applicant’s failure to comply with the six-month rule within the meaning of Article 35 §

1 and 4 of the Convention.

B.

Complaint under Article 13 of the Convention

The applicant complained that he did not have any effective remedy at his disposal as regards the conditions of his detention in Ljubljana prison. He relied on Article 13 of the Convention, which reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

Even assuming that Article 13 is applicable, the Court notes that it has already found that a claim for compensation under Article 179 of the Civil Code would have provided the applicant with a potentially effective remedy for his complaint under Article 3 of the Convention. That finding is valid also in the context of the present applicant’s complaint under Article 13 of the Convention.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35

§§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 23 July 2015.

Milan Blaško

Angelika Nußberger

Deputy Registrar

President