A cincea secțiune decizia nr. 40974/09 Ernst Leonhard HARRACH împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 19 iunie 2012 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Karel Jungwiert, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 iulie 2009, Având în vedere decizia parțială din 28 iunie 2011, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 ianuarie 2012, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ernst Leonhard Harrach, este un național austriac care s-a născut în 1920 și locuiește în Bruck an der Leitha, Austria. El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Alfery Hrdina, un avocat practicant la Praga. Guvernul ceh (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. A. Schorm, al Ministerului Justiției. Reclamantul a instituit o procedură civilă, dar atât instanța de primă instanță, cât și instanța de apel și-au respins cererea. Reclamantul a depus, simultan, un recurs asupra punctelor de drept ( dovolání) și un recurs constituțional (óstavní stížnost La 16 noiembrie 2006, Curtea Constituțională (Ústavní soud) ) a respins recursul constituțional ca fiind prematur, susținând că termenul pentru depunerea unui recurs constituțional ar începe să se execute numai în ziua de serviciu a hotărârii Curții Supreme ( Nejvyší soud La 24 septembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept. După ce a primit această decizie de la Curtea Supremă, reclamantul a depus un nou recurs constituțional. La 13 ianuarie 2009, Curtea Constituțională și-a respins al doilea recurs constituțional fără să-și examineze meritele ca fiind depus prea târziu. Acesta a susținut că termenul de șasezeci de zile pentru depunerea unui recurs constituțional nu a fost suspendat de recursul privind punctele de drept, deoarece acesta din urmă nu a fost respins din motive în funcție de discreția Curții Supreme, astfel cum se prevede la art. 72 alineatul (4) din Legea Curții Constituționale. Legea și practicile interne relevante privind admisibilitatea recursurilor privind punctele de drept și apelurile constituționale sunt prezentate în hotărârea Curții în cazul Adamíček c. Republica Cehă , nr. 35836/05, 12 octombrie 2010. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul la Curtea Constituțională. El s-a bazat pe art. 6 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2012, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. În această declarație, Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție din cauza lipsei de acces la Curtea Constituțională. Guvernul și-a declarat intenția de a plăti reclamantului 4.500 de euro ca satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral și pentru costurile și cheltuielile care urmează să fie convertite în coruna cehă la rata aplicabilă la data de decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-au plătit aceste sume în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Scrisoarea a fost trimisă reclamantului pentru observații la 17 ianuarie 2012, dar el nu a răspuns. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele introduse împotriva Republicii Cehe, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenție din cauza lipsei de acces la Curtea Constituțională (a se vedea, de exemplu, Adamíček c. Republica Cehă , nr. 35836/05, 12 octombrie 2010; Tieze și Semeráková c. Republica Cehă , nr. 26908/09 și 30809/10, 13 octombrie 2011 și Šurý c. Republica Cehă , nr. 16299/10, 13 octombrie 2011). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Stephen Phillips Mark Villiger grefier adjunct Președintele
Application no. 40974/09
Ernst Leonhard HARRACH
against the Czech Republic
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 19
June
2012 as a Committee composed of:
Mark Villiger,
President,
Karel Jungwiert,
André Potocki,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 13 July 2009,
Having regard to the partial decision of 28 June 2011,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 January 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ernst Leonhard Harrach, is an Austrian national who was born in 1920 and lives in Bruck an der Leitha, Austria. He is represented before the Court by Mr P. Alfery
Hrdina, a lawyer practising in Prague.
The Czech Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. A. Schorm, of the Ministry of Justice.
A.
The circumstances of the case
The applicant instituted civil proceedings but both the first-instance court and the appellate court dismissed his claim.
The applicant lodged, simultaneously, an appeal on points of law (
dovolání
) and a constitutional appeal (
ústavní stížnost
).
On 16 November 2006 the Constitutional Court (
Ústavní soud
) dismissed the constitutional appeal as premature, holding that the time-limit for lodging a constitutional appeal would start to run only on the day of service of the decision of the Supreme Court (
Nejvyšší soud
) on the applicant’s appeal on points of law. It added that even if the latter was declared inadmissible, a subsequent constitutional appeal could not be dismissed as being lodged out of time.
On 24 September 2008 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal on points of law as inadmissible.
After receiving that decision from the Supreme Court the applicant lodged a new constitutional appeal.
On 13 January 2009 the Constitutional Court dismissed his second constitutional appeal without examining its merits as having been submitted too late. It held that the sixty-day time-limit for lodging a constitutional appeal had not been suspended by the appeal on points of law because the latter had not been dismissed for reasons depending on the Supreme Court’s discretion, as envisaged by section 72(4) of the Constitutional Court Act.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice concerning the admissibility of appeals on points of law and constitutional appeals are set out in the Court’s judgment in the case of
Adamíček v. the Czech Republic
, no.
35836/05, 12
October 2010.
The applicant complained that he had been denied access to the Constitutional Court. He relied on Article 6 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a
fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
By a letter dated 12 January 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
In that declaration, the Government acknowledged the violation of the applicant’s rights under Article 6 of the Convention on account of the lack of access to the Constitutional Court. The Government declared their intention to pay the applicant 4,500 euros as just satisfaction for both pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses to be converted into Czech korunas at the rate applicable at the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 (c) of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.
The letter was sent to the applicant for comments on 17 January 2012 but he has not replied.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (see
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against the Czech Republic, its practice concerning complaints about the violation of Article 6 of the Convention because of lack of access to the Constitutional Court (see, for example,
Adamíček v. the Czech Republic
, no.
35836/05, 12 October 2010;
Tieze and Semeráková v. the Czech Republic
, nos. 26908/09 and 30809/10, 13 October 2011; and
Šurý v. the Czech Republic
, no. 16299/10, 13 October 2011).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Stephen Phillips
Mark Villiger
Deputy Registrar
President