Primă secțiune decizia nr. 23142/04 Natalya Petrovna ISHCHENKO împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 3 iulie 2012 în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, președinte, Khanlar Hajiyev, Julia Laffranque, judecători și Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 mai 2004, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 14 martie 2012 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Natalya Petrovna Ishchenko, este un național rus, care s-a născut în 1946 și trăiește la Moscova. Guvernul rus („guvernul”) a fost reprezentat de dl Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea îndelungată a hotărârilor împotriva unei părți private din cadrul Curții de district Gagarinskiy din Moscova la 24 ianuarie 2001 și 23 martie 2004. De asemenea, a prezentat plângeri în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție. Reclamantul s-a plâns de aplicarea îndelungată a hotărârilor împotriva unei părți private. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Ea a invocat, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1, care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale ...” Prin scrisoarea din 14 martie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Autoritățile ruse au recunoscut aplicarea îndelungată a hotărârilor în favoarea reclamantului și a propus o plată de 2.300 euro. Ei au solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... autoritățile ruse recunosc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție datorită aplicării îndelungate a hotărârilor Curții de district Gagarinskiy din Moscova la 24 ianuarie 2001 și 23 martie 2004. Autoritățile Federației Ruse sunt pregătite să plătească reclamantului o sumă de 2300 EUR pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Convenția, datorită aplicării îndelungate a hotărârilor în favoarea ei. Prin urmare, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor și sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Într-o scrisoare din 21 mai 2012, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era suficientă și a acceptat termenii declarației unilaterale prezentate de guvern. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Curtea este convinsă că lungimea excesivă a procedurii de executare a hotărârilor în favoarea reclamanților este recunoscută de Guvern și că autoritățile ruse și-au oferit compensația în acest sens. Declarația guvernului, precum și suma compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată aplicarea din listă în partea privind aplicarea îndelungată a hotărârilor din Jurnalul districtual Gagarinskiy din Moscova la 24 ianuarie 2001 și 23 martie 2004. II. ALTE COMPLAINTE În plus, reclamantul s-a plâns cu privire la aplicarea îndelungată a hotărârilor în favoarea sa în temeiul articolelor 8 și 13 din convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că cererea din această parte este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în această listă; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție în partea privind aplicarea îndelungată a hotărârilor din 24 ianuarie 2001 și 23 martie 2004; declara restul cererii inadmisibil. André Wampach Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului
Application no. 23142/04
Natalya Petrovna ISHCHENKO
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 3 July 2012 as a Committee composed of:
Peer Lorenzen,
President,
Khanlar Hajiyev,
Julia Laffranque,
judges,
and Wampach,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 14 May 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 14 March 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Natalya Petrovna Ishchenko, is a Russian national, who was born in 1946 and lives in Moscow.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr
G.
Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the lengthy enforcement of judgments against a private party given by the Gagarinskiy District Court of Moscow on 24 January 2001 and 23 March 2004.
She also submitted complaints under Articles 8 and 13 of the Convention.
I.
The applicant complained about lengthy enforcement of the judgments against a private party. She relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
She also invoked Article 1 of Protocol No. 1 which, in so far as relevant, provides as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions ...”
By letter dated 14 March 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. The Russian authorities acknowledged the lengthy enforcement of the judgments in the applicant’s favour and proposed payment of 2,300 Euros. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“... the Russian authorities acknowledge violation of the applicant’s rights guaranteed by Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention due to lengthy enforcement of the judgments of the Gagarinskiy District Court of Moscow on 24 January 2001 and 23 March 2004.
The authorities of the Russian Federation are ready to pay the applicant a sum of 2300 EUR for the violation of her rights guaranteed by the Convention due to lengthy enforcement of the judgments in her favour.
The authorities therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.
The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
This payment will constitute the final resolution of the case.”
In a letter of 21 May 2012 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was sufficient and accepted the terms of the unilateral declaration submitted by the Government.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
The Court is satisfied that the excessive length of the enforcement proceedings of the judgments in the applicants’ favour is acknowledged by the Government and that the Russian authorities offered her compensation in this respect. It also notes that the applicant agreed to the Government’s offer.
Having regard to the nature of the admissions contained in the
Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike the application out of the list in the part concerning the lengthy enforcement of judgments given by the Gagarinskiy District Court of Moscow on 24 January 2001 and 23
March 2004.
II.
Further, the applicant complained about the lengthy enforcement of the judgments in her favour under Articles 8 and 13 of the Convention. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that the application in this part is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.
1 and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in the part concerning the lengthy enforcement of judgments of 24 January 2001 and 23
March 2004;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
André Wampach
Peer Lorenzen
Deputy Registrar
President