- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 iunie 2024
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Inadmisibil
Rotolo împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 38908/15 Antonino ROTOLO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 4 iunie 2024 în calitate de comitet compus din: Péter Paczolay , Președintele Gilberto Felici , Raffaele Sabato , judecători și Liv Tigerstedt, secretar adjunct al secției, având în vedere cererea (nr. 38908/15) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 31 iulie 2015 de dl Antonino Rotolo („reclamantul”), un național italian născut în 1946, care este reținut în Opera (Milan) și a fost reprezentat de dna M. Brucale și dna Mori, avocați care practică în Roma; Decizia de a anunța guvernul italian („ Guvernul”) reprezentată de agentul lor, dl L. D’Ascia, de plângeri cu privire la presupusa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la așteptarea reclamantului de a face o pedeapsă de treizeci de ani de închisoare și a articolului 7 din Convenție cu privire la interzicerea aplicării retrospective a dreptului penal în dezavantajul reclamantului și de a declara restul cererii inadmisibilă; observațiile părților; Prin deliberare,
hotărăște după cum urmează: OBJETOR AL CAUZULUI Cauza se referă la respingerea cererii reclamantului de reducere a condamnării la închisoarea pe viață la treizeci de ani de închisoare în cadrul procedurii de revizuire a ordinului de aplicare a sa (incidente di uscita Regulamentele interne și condamnarea reclamantului la închisoare pe viață Reclamantul a fost în judecată pentru crime multiple comise între 1981 și 1991 și pedepsită cumulativ de închisoare pe viață cu izolare zilnică.
La 2 ianuarie 2000, Legea nr. 479 din 1999 a intrat în vigoare, reafirmând posibilitatea (în trecut negată) a inculpaților care fac obiectul unei condamnații la închisoarea pe viață care urmează să fie judecată în cadrul procedurii de rezumație (un proces simplificat prin care un caz poate fi decis în calitate de dosar – allo stato degli atti În cadrul audierii preliminare, aceasta prevede că, în cazul condamnării în urma procesului în cadrul unei astfel de proceduri, închisoarea pe viață ar trebui înlocuită cu 30 de ani de închisoare. La o audiere din 9 iunie 2000, reclamantul a solicitat și a fost acordat să fie judecat în conformitate cu procedura de rezumat. La 24 noiembrie 2000, Decretul-Lege nr. 341 din 2000 a intrat în vigoare.
Secțiunea 7 din Decretul-Lege a stabilit că „încarcerarea de viață”, astfel cum se menționează în Legea nr. 479 din 1999, ar trebui considerat că „încarcerarea de viață fără izolare zilnică”. Cu alte cuvinte, numai cei care fac obiectul unei condamnații la viață fără izolare zilnică ar putea fi eligibili pentru o reducere la treizeci de ani de închisoare, în timp ce cei care fac obiectul unei condamnații la viață cu izolare zilnică, cum ar fi reclamantul, nu ar fi eligibili decât, în cazul procesului în cadrul procedurii de rezumat, pentru o reducere la închisoarea viață fără izolare zilnică. Secțiunea 8 din Decretul-Lege nr. 341 a permis inculpaților în cadrul procedurii în curs de desfășurare să își retragă cererile de judecată în cadrul procedurii de rezumat.
Prin urmare, la o dată neespecificată, reclamantul și-a retras cererea de procedură de rezumat. La 27 decembrie 2001, Curtea Palermo Assize a reluat procedura ordinară și, la 11 iunie 2004, a condamnat reclamantul la închisoare pe viață cu izolare zilnică. La 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Palermo Assize a susținut condamnarea reclamantului, care a devenit finală la 18 aprilie 2008, după respingerea apelului reclamantului asupra punctelor de drept. Hotărârea din Scoppola c. Italia (n. 2) Scoppola c. Italia (nr. 2) ([GC], nr. 10249/03, 17 septembrie 2009), Curtea a concluzionat că Italia nu și-a îndeplinit obligația de a acorda reclamantului în acest caz, care a fost judecat în cadrul procedurii de rezumat și condamnat la închisoarea pe viață, beneficiul Legii nr. 479 din 1999 (care prevedea o penalitate mai liniștită), în încălcarea articolului 7 din Convenție.
10. Acesta a concluzionat, de asemenea, că art. 6 § 1 din Convenție a fost încălcat ca urmare a frustrației așteptării legitime a reclamantului că treizeci de ani de închisoare este condamnarea maximă la care a fost responsabil.
Jurisprudența internă după Scoppola c. Italia (n. 2) Curtea Plenară de cassare, hotărârea nr. 34233 din 19 aprilie 2012 Într-un caz cunoscut sub numele de Giannone , Curtea plenară de cassare a hotărât că lex mitior (care este, legea care prevede o condamnare redusă) nu se aplică decât în cazurile în care acuzatul a fost judecat în cadrul procedurii de rezumat după o cerere făcută în cursul perioadei în care Legea nr. 479 din 1999 a fost în vigoare (care să spună, între 2 ianuarie 2000 și 24 noiembrie 2000). Curtea constituțională, Hotărârea nr. 210 din 3 iulie 2013 În cadrul procedurii de executare într-un caz cunoscut sub numele de Ercolano , Curtea plenară de cassare a adresat Curții Constituționale întrebarea dacă aplicarea retrospectivă a articolului 7 din Decretul-Lege nr. 341 din 2000 a fost compatibilă cu Constituția, în cazul celor care și-au făcut cererea de a fi judecată în conformitate cu procedura de rezumat, în timp ce Legea nr. 479 din 1999 au fost în vigoare și au fost condamnate ulterior.
Prin hotărârea nr. 210 din 3 iulie 2013, publicată în Gazzetta ufficiale ) la 24 iulie 2013, Curtea Constituțională a constatat că art. 7 din Decretul-Lege nr. 341 din 2000 nu a fost constituțional în acest sens și că, în cazul în care se îndeplinesc condițiile stabilite de Curtea plenară de cassare (a se vedea punctul 11 de mai sus), o revizuire a ordinului de aplicare a aplicării era mijloacele adecvate de asigurare a beneficiului pedepsei mai lentă de treizeci de ani de închisoare.
Curtea Plenară de Casare, hotărârea nr. 18821 din 7 mai 2014 14. În urma hotărârii Curții Constituționale de mai sus, Curtea Plenară de Casare, în cazul Ercolano , prin hotărârea nr. 18821 din 24 octombrie 2013, depusă în registrul la 7 mai 2014, a concluzionat că pedeapsa de viață a inculpatului în acest caz (determinată în conformitate cu art. 7 din Decretul-Lege nr. 341 din 2000) trebuia înlocuită cu treizeci de ani de închisoare în urma unei cereri de revizuire a ordinului de executare.
În același timp, reiterarea principiilor exprimate în Giannone (a se vedea punctul 11 de mai sus), Curtea de Casație a specificat că aceste principii nu se aplică în situațiile în care un acuzat și-a retras cererea de proces în cadrul procedurii de rezumat, în conformitate cu art. 8 din Decretul-Lege nr. 341 din 2000. În aceste cazuri, nu a fost deschis unui acuzat să caute o modificare a propoziției finale prin revizuirea ordinului de executare, deoarece retragerea sa a fost o alegere procedurală „gratuită și conștientă” prin care, optând pentru procedurile obișnuite, inculpatul nu a putut obține beneficiile dispozițiilor mai favorabile ale Legii nr. 479 din 1999. Reclamantul solicită revizuirea ordinului de executare referitor la propoziția sa 16. La 25 octombrie 2013, reclamantul a instituit o procedură de revizuire a ordinilor de executare referitoare la condamnarea sa, solicitând reducerea condamnării sale la treizeci de ani de închisoare, în conformitate cu principiile stabilite în Scopola (n. 2) (citată mai sus).
La 30 mai 2014, Curtea de Apel de la Palermo Assize, judecător (giudice dell’edizione) ) a respins cererea, în baza hotărârii Curții plenare de cassare nr. 34233 din 19 aprilie 2012 și a observat că reclamantul a fost judecat în cadrul procedurii ordinare, prin urmare, el nu are dreptul la reducerea condamnării prevăzute de lege în ceea ce privește procedura de rezumat. Prin hotărârea nr. 12586 din 12 martie 2015, depusă în registr la 25 Martie 2015, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept. Puncturile reclamantei în fața Curții 19. Reclamantul s-a bazat pe art. 7 din Convenție, susținând că instanțele interne nu i-au acordat avantajul prevederii unei penalități mai liniștite, astfel cum se prevede în Scoppola (n. 2) (citată mai sus).
20. De asemenea, el se plângea de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, susținând că a fost forțat în esență să renunțe la dreptul său de a primi o penalitate mai limpede în cadrul procedurii de rezumație ca urmare a intrării în vigoare a Decretului-Legei nr. 341 din 2000, care s-a constatat mai târziu că a fost încălcat Convenția. EVALUAREA TRIBUNALULUI 21. Guvernul susține că cererea a fost depusă în afara termenului de șase luni, cererea reclamantului de revizuire a ordinului său de executare constituie un remediu extraordinar și, prin urmare, nu este relevantă în sensul articolului 35 § 1 din Convenție. Reclamantul a reiterat plângerile sale și a susținut că revizuirea ordinilor de executare referitoare la sentința sa a fost singurul remediu disponibil în cazul său.
23. Curtea reiterează că, în evaluarea dacă un reclamant a respectat art. 35 § 1, cerințele prevăzute în articolul respectiv privind epuizarea recoursurilor interne și a perioadei de șase luni [1] sunt strânse interrelați (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, § 75, 5 iulie 2016). 24. În general, perioada de șase luni decurge de la data deciziei finale în procesul de epuizare a căilor de recurs interne.
În cazul în care un reclamant se folosește de un remediu care pare a fi existent și devine conștient de circumstanțele care fac că remediul este ineficient, ar putea fi adecvat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să ia începutul perioadei de șase luni de la data în care reclamantul a devenit prima dată sau ar fi trebuit să fie conștient de aceste circumstanțe (a se vedea Mocanu și alții c. România [GC], nr. 10865/09 și altele 2, § 260, CEDH 2014 (extracte), și Varnava și alții c. Turcia [GC], nr. 16064/90 și altele 8 § 157, CEDH 2009). 25. În acest caz, Curtea observă că, prin hotărârea sa nr. 210 din 3 iulie 2013, Curtea Constituțională a constatat că art. 7 din Decretul-Lege nr. 341 din 2000 a fost neconstituțional și că o revizuire a ordinului de aplicare este mijloacele adecvate prin care beneficiul pedepsei mai liniștite de treizeci de ani de închisoare ar putea fi acordat celor care au făcut o cerere de a fi judecat în cadrul procedurii de rezumat, în timp ce Legea nr. 479 din 1999 a fost în vigoare și a fost condamnată ulterior (a se vedea punctul 13 mai sus).
26. Cu toate acestea, Curtea consideră că cel târziu începând cu 7 mai 2014, data publicării hotărârii Curții de Casație nr. 18821 în Ercolano caz, care a fost publicat rapid în toate jurnalele juridice italiene, a fost clar că cei care au retras cererea de a fi judecată în cadrul procedurii de rezumat nu au putut obține o reducere a condamnării prin intermediul unei cereri de revizuire a ordinului de executare (a se vedea punctul 15 de mai sus); prin urmare, un astfel de remediere ar fi ineficace în situația lor. Curtea remarcă că cererea de revizuire a ordinului său de executare (depusă la 25 octombrie 2013) a fost respinsă de Curtea de Apel de la Palermo Assize, hotărând în calitate de judecător, la 30 mai 2014 (a se vedea punctul 17 de mai sus), adică după publicarea hotărârii Curții de Casație în cazul Ercolano.
Curtea consideră că, în acel moment, reclamantul, care și-a retras cererea de procedură de rezumat, ar trebui să fi fost conștient de faptul că remediul de care se folosea s-a dovedit a fi ineficient în cazul său, totuși a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva respingerii.
28. Curtea constată că, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale și a Curții plenare de cassare (a se vedea punctele 13 și 15 de mai sus), un astfel de recurs asupra punctelor de drept a fost condamnat la nerespectarea de la început (a se vedea Jeronovičs , citat mai sus, § 75, în amendă În consecință, în circumstanțele prezentului caz, decizia internă finală care urmează să fie luată în considerare pentru calcularea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție este decizia Curții de Apel de la Palermo Assize din 30 mai 2014 (a se vedea, de asemenea, Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99 , 7 iunie 2001). 29. Având în vedere faptul că această decizie a fost dicpusă mai mult de șase luni înainte de 31 iulie 2015, data la care reclamantul a depus prezenta cerere, Curtea concluzionează că această cerere nu este în timp și trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 iunie 2024. Președintele adjunct al grefierului Liv Tigerstedt Péter Paczolay [1] Protocolul nr. 15 la Convenția s-a redus la patru luni de la decizia internă finală termenul prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. Totuși, în acest caz, se aplică încă perioada de șase luni, având în vedere că deciziile interne finale au fost luate înainte de 1 februarie 2022, data intrării în vigoare a noului regulament (în urma art. § 3 din Protocolul nr. 15 la Convenție).
FIRST SECTION
DECISION Application no. 38908/15 Antonino ROTOLO against Italy The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 4 June 2024 as a Committee composed of: Péter Paczolay , President , Gilberto Felici, Raffaele Sabato , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 38908/15) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 31 July 2015 by Mr Antonino Rotolo (“the applicant”), an Italian national born in 1946, who is detained in Opera (Milan) and was represented by Ms M. Brucale and Ms M. Mori, lawyers practising in Rome; the decision to give notice to the Italian Government (“the Government”) represented by their Agent, Mr L. D’Ascia, of the complaints concerning the alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention as to the applicant’s expectation to incur a thirty-year imprisonment sentence and of Article 7 of the Convention as to the prohibition of retrospective application of criminal law to the applicant’s disadvantage, and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the rejection of the applicant’s request for a reduction of his sentence from life imprisonment to thirty years’ imprisonment within proceedings for the review of the enforcement order relating to his sentence ( incidente di esecuzione ). The domestic regulations and the applicant’s sentence to life imprisonment
The applicant was brought to trial for multiple crimes committed between 1981 and 1991 and cumulatively punishable by life imprisonment with daytime isolation. 3 . On 2 January 2000 Law no. 479 of 1999 entered into force, reinstating the possibility (previously denied) for defendants liable to a sentence of life imprisonment to be tried under the summary procedure (a simplified process whereby a case can be decided as the file stands – allo stato degli atti – at the preliminary hearing). It provided that in the event of a conviction following trial under such a procedure, life imprisonment was to be replaced by thirty years’ imprisonment.
At a hearing on 9 June 2000 the applicant asked and was granted to be tried under the summary procedure.
On 24 November 2000 Decree-Law no. 341 of 2000 entered into force. Section 7 of the Decree-Law established that “life imprisonment”, as referred to in Law no. 479 of 1999, should be taken to mean “life imprisonment without daytime isolation”. In other words, only those liable to a sentence of life imprisonment without daytime isolation could be eligible for a reduction to thirty years’ imprisonment, while those liable to a sentence of life imprisonment with daytime isolation, such as the applicant, would only be eligible, in the event of trial under the summary procedure, for a reduction to life imprisonment without daytime isolation.
Section 8 of Decree-Law no. 341 allowed defendants in ongoing proceedings to withdraw their requests to be tried under the summary procedure. Accordingly, on an unspecified date the applicant withdrew his request for the summary procedure.
On 27 December 2001 the Palermo Assize Court resumed the ordinary procedure and on 11 June 2004 sentenced the applicant to life imprisonment with daytime isolation.
On 23 October 2006 the Palermo Assize Court of Appeal upheld the applicant’s conviction, which became final on 18 April 2008, following the rejection of the applicant’s appeal on points of law. The judgment in Scoppola v. Italy (no. 2)
In Scoppola v. Italy (no. 2) ([GC], no. 10249/03, 17 September 2009), the Court concluded that Italy had failed to discharge its obligation to grant the applicant in that case, who had been tried under the summary procedure and sentenced to life imprisonment, the benefit of Law no. 479 of 1999 (which prescribed a more lenient penalty), in violation of Article 7 of the Convention.
It also concluded that Article 6 § 1 of the Convention had been breached as a result of the frustration of the applicant’s legitimate expectation that thirty years’ imprisonment was the maximum sentence to which he was liable. Domestic case-law following Scoppola v. Italy (no. 2) Plenary Court of Cassation, judgment no. 34233 of 19 April 2012 11 . In a case known as Giannone , the plenary Court of Cassation decided that the lex mitior (that is, the law providing for a reduced sentence) was only applicable in cases where the accused was tried under the summary procedure following a request made during the period when Law no. 479 of 1999 had been in force (that is to say, between 2 January 2000 and 24 November 2000). Constitutional Court, judgment no. 210 of 3 July 2013 12 . Within enforcement proceedings in a case known as Ercolano , the plenary Court of Cassation referred to the Constitutional Court the question of whether the retrospective application of section 7 of Decree-Law no. 341 of 2000 was compatible with the Constitution, in the case of those who had made their request to be tried under the summary procedure while Law no. 479 of 1999 had been in force and had been sentenced afterwards. 13 . By judgment no. 210 of 3 July 2013, published in the Official Gazette ( Gazzetta ufficiale ) on 24 July 2013, the Constitutional Court found that section 7 of Decree-Law no. 341 of 2000 was unconstitutional in that respect and that, should the conditions set forth by the plenary Court of Cassation (see paragrah 11 above) be met, a review of the enforcement order was the appropriate means of securing the benefit of the more lenient penalty of thirty years’ imprisonment. Plenary Court of Cassation, judgment no. 18821 of 7 May 2014
Following the Constitutional Court’s judgment above, the plenary Court of Cassation, in the case of Ercolano , by judgment no. 18821 of 24 October 2013, deposited with the registry on 7 May 2014, concluded that the defendant’s life sentence in that case (determined in accordance with section 7 of Decree-Law no. 341 of 2000) was to be replaced with thirty years’ imprisonment following an application for the review of the enforcement order. 15 . While reiterating the principles expressed in Giannone (see paragraph 11 above), the Court of Cassation specified that those principles did not apply in situations where an accused had withdrawn his or her request for trial under the summary procedure, in accordance with section 8 of Decree-Law no. 341 of 2000. In those cases it was not open to a defendant to seek a change in the final sentence by way of review of the enforcement order, as his or her withdrawal was a procedural choice “freely and knowingly made” whereby, opting for ordinary proceedings, the defendant could not obtain the benefit of the more favourable provisions of Law no. 479 of 1999. The applicant’s application for the review of the enforcement order relating to his sentence
On 25 October 2013 the applicant instituted proceedings for the review of the enforcement orders relating to his sentence, requesting that his sentence be reduced to thirty years’ imprisonment, allegedly in line with the principles set out in Scoppola (no. 2) (cited above). 17 . On 30 May 2014 the Palermo Assize Court of Appeal, acting as an enforcement judge ( giudice dell’esecuzione ) dismissed the request, relying on the plenary Court of Cassation’s judgment no. 34233 of 19 April 2012 and observing that the applicant had been tried under the ordinary procedure, therefore he was not entitled to the reduction of sentence provided for by the law in connection with the summary procedure. 18 . By judgment no. 12586 of 12 March 2015, filed with the registry on 25 March 2015, the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal on points of law. The applicant’s complaints before the Court
The applicant relied on Article 7 of the Convention, alleging that the domestic courts had failed to grant him the benefit of the provision prescribing a more lenient penalty, as set out in Scoppola (no. 2) (cited above).
He also complained of a violation of Article 6 § 1 of the Convention, arguing that he had been forced essentially to give up his right to receive a lighter penalty under the summary procedure as a result of the entry into force of Decree-Law no. 341 of 2000, which had been found later to be in violation of the Convention.
THE COURT’S ASSESSMENT
21. The Government argued that the application had been lodged outside the six-month time-limit, the applicant’s application for the review of his enforcement order being an extraordinary remedy and thus not relevant for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention. They also observed that no violation of the alleged provisions has occurred in this case.
The applicant reiterated his complaints and submitted that the review of the enforcement orders relating to his sentence had been the only available remedy in his case.
The Court reiterates that in assessing whether an applicant has complied with Article 35 § 1, the requirements contained in that Article concerning the exhaustion of domestic remedies and the six-month period [1] are closely interrelated (see Jeronovičs v. Latvia [GC], no. 44898/10, § 75, 5 July 2016).
As a rule, the six-month period runs from the date of the final decision in the process of exhaustion of domestic remedies. Where an applicant avails himself or herself of an apparently existing remedy and only subsequently becomes aware of circumstances which render the remedy ineffective, it may be appropriate for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention to take the start of the six-month period from the date when the applicant first became or ought to have become aware of those circumstances (see Mocanu and Others v. Romania [GC], nos. 10865/09 and 2 others, § 260, ECHR 2014 (extracts), and Varnava and Others v. Turkey [GC], nos. 16064/90 and 8 others, § 157, ECHR 2009).
In the present case, the Court observes that, by its judgment no. 210 of 3 July 2013, the Constitutional Court found that section 7 of Decree-Law no. 341 of 2000 was unconstitutional and that a review of the enforcement order was the appropriate means by which the benefit of the more lenient penalty of thirty years’ imprisonment could be granted to those who had made a request to be tried under the summary procedure while Law no. 479 of 1999 had been in force and had been sentenced afterwards (see paragraph 13 above).
The Court nonetheless considers that at the latest from 7 May 2014, the date of the publication of the Court of Cassation’s judgment no. 18821 in the Ercolano case, which was promptly published in all Italian legal journals, it was clear that those who had withdrawn their request to be tried under the summary procedure could not obtain a reduction of sentence by way of an application for review of the enforcement order (see paragraph 15 above); therefore such a remedy would be ineffective in their situation. 27 . The Court notes that the applicant’s application for review of his enforcement order (lodged on 25 October 2013) was rejected by the Palermo Assize Court of Appeal, acting as an enforcement judge, on 30 May 2014 (see paragraph 17 above), that is after publication of the Court of Cassation’s judgment in the Ercolano case. The Court considers that, at that time, the applicant, who had withdrawn his request for the summary procedure, ought to have been aware of the fact that the remedy of which he had availed himself had turned out to be ineffective in his case. He nevertheless lodged an appeal on points of law against the rejection.
The Court finds that, in the light of the case-law of the Constitutional Court and of the plenary Court of Cassation (see paragraphs 13 and 15 above), such an appeal on points of law was doomed to failure from the outset (see Jeronovičs , cited above, § 75, in fine ) . Accordingly, in the circumstances of the present case, the final domestic decision to be considered to calculate the six-month time-limit pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention is the Palermo Assize Court of Appeal’s decision of 30 May 2014 (see also Edwards v. the United Kingdom (dec.), no. 46477/99 , 7 June 2001).
Considering that this decision was handed down more than six months before 31 July 2015, the date on which the applicant lodged the present application, the Court concludes that this application is out of time and must be declared inadmissible pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 27 June 2024. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Deputy Registrar President [1] Protocol No. 15 to the Convention has shortened to four months from the final domestic decision the time-limit provided for by Article 35 § 1 of the Convention. However, in the present case the six-month period still applies, given that the final domestic decisions were taken prior to 1 February 2022, date of entry into force of the new rule (pursuant to Article 8 § 3 of Protocol No. 15 to the Convention).