SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 20442/10 Fedayi KAYA și Fezil KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care a avut loc la 10 iulie 2012 într-o Cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișul Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 martie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie: "Fedayi Kaya" și "Fezile Kaya," sunt cetățeni turci născuți în 1963 și, respectiv, 1968. Ei locuiesc în Denizli. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții sunt părinții lui Ersin Kaya, Ersin, născut la 12 decembrie 1986 și decedat la 6 ianuarie 2008, în timp ce: el își desfășura serviciul militar obligatoriu. Recensământul contingentului din care făcea parte Ersin a avut loc în 2006. Tânărul s-a înscris la biroul celor chemați și a fost supus procedurii obișnuite de examinare medicală înainte de a începe antrenamentul militar. La 27 noiembrie 2006, Ersin și-a început formarea militară la Osmaniye. La sfârșitul acesteia, Ersin a fost integrat, la 16 februarie 2007, în calitate de caporal la postul de Malatya. În octombrie 2007, s-a plâns de tuse acută. 10. În decembrie 2007, tusea a devenit persistentă. 11. La 28 decembrie 2007, Ersin s-a dus la cabinetul medical al unității militare. 12. Se plângea de tuse acută și persistentă, dificultăți de respirație, dureri de cap, amețeli și oboseală extremă. 13. După ce a examinat-o, medicul a considerat că starea lui necesita o oprire de lucru. 14. La 31 decembrie 2007, Ersin a fost internat la Spitalul Militar Malatya. 15. În aceeași zi, a fost transferat de urgență la centrul spitalicesc universitar din Țările de Jos din Malatya. 16. La 6 ianuarie 2008, el a murit de o infecție pulmonară. 17. Autopsia a avut loc la 12 noiembrie 2008 La 14 martie 2008, reclamanții, susținând că moartea fiului lor a fost cauzată de condițiile de viață militară din Malatya, au depus o cerere de pensie din cauza decesului fiului lor în timpul obligațiilor sale militare 19. Printr-o decizie din 8 mai 2009, cererea lor a fost respinsă pe motiv că a rezultat din raportul de autopsie pe care l-a emis nu a avut nicio legătură cauzală între decesul lui mai . 20. La 23 iunie 2009, reclamanții au sesizat, prin intermediul avocatului lor, Înalta Curte Administrativă Militară cu o cerere în anulare a acestei decizii. 21. Prin hotărârea din 4 februarie 2010, Înalta Curte Administrativă Militară, considerând că nu există nicio legătură de cauzalitate între moartea fiului lor și vreun act de administrație militară, i-a decăzut pe cei interesați de cererea lor. Potrivit acesteia, răspunderea administrației nu putea fi angajată în cazul unui deces legat de o defecțiune metabolică a organismului de la. GRIEFS 22. Reclamanții susțin că evenimentele care au dus la decesul fiului lor au dus la încălcarea dispozițiilor art. 2 din Convenție. 23. De asemenea, ei reproșează autorităților militare că și-au supraîncărcat fiul de muncă în condiții proaste atunci când și-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu. 24. În plus, ei susțin că aceste autorități nu au luat toate măsurile necesare pentru a garanta dreptul la viață al lui Erin. 25. Invocând apoi art. 6 din Convenție, ei pun la îndoială competența Înaltei Curți Administrative Militare de a se pronunța asupra fondului cauzei pe motiv că aceasta nu ar fi nici independentă, nici imparțială. 26. În cele din urmă, ei deplâng soluția reținută de Înalta Curte în cadrul procedurii. Reclamanții susțin că autoritățile militare, sub controlul cărora s-ar fi aflat fiul lor, nu au luat măsurile preventive adecvate și nu i-au administrat asistența medicală necesară, ceea ce ar fi condus la moartea tânărului 28. Ei susțin, de asemenea, că Înalta Curte Administrativă Militară nu este nici independentă, nici imparțială, ceea ce l-ar fi determinat să facă o decizie inechitabilă. Curtea reamintește că art. 2 din Convenția privind obligația de a nu provoca moartea în mod voluntar și ilegal, ci și să ia măsurile necesare pentru protejarea vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa (L.C.B. c. Regatul Unit, 9 iunie 1998, § 36, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1998-III). 30. În continuare, Comisia reamintește că această obligație, care este fără îndoială valabilă în domeniul serviciului militar obligatoriu, implică obligația statelor de a institui un cadru legislativ și administrativ care să vizeze prevenirea eficientă a încălcărilor vieții (Álvarez Ramón c. Spania (dec.), nr. 51192/99, 3 iulie 2001 și Abdullah Ylmaz c. Turcia, n 21899/02, §§ 55-58, 17 iunie 2008). 31. În acest caz, având în vedere elementele de care dispune, Curtea arată că mai mult decât atât, Ersin a fost supus procedurii obișnuite de examinare medicală înainte de a începe pregătirea militară (punctul 5 de mai sus) și că nu prezenta nicio afecțiune medicală care să solicite o atenție specială față de aceasta (punctul 6 de mai sus). Apoi, ea a observat că: Ersin a început să tușească la aproximativ un an după începerea formării sale militare, pe care s-ar putea să o elibereze imediat de către medicul militar (punctul 13 de mai sus), pe care a fost spitalizat câteva zile mai târziu și pe care a decedat din cauza complicațiilor respiratorii legate de o infecție pulmonară (punctul 16 de mai sus). Curtea observă că, imediat după ce au aflat de problema de sănătate a lui Ersin, autoritățile au reacționat rapid și eficient, dar, din păcate, tânărul a murit de boala sa. 34. Aceasta remarcă faptul că a fost efectuată o autopsie și că cauza decesului a fost stabilită cu exactitate. Autopsia a permis în special să se concluzioneze că În această privință, Curtea consideră că nu este de competența sa să pună sub semnul întrebării concluziile medicilor legiști sau să se dea la presupuneri, pe baza informațiilor medicale de care dispune, cu privire la caracterul corect sau nu al concluziilor la care au ajuns experții (Tisiąc c. Polonia, nr. 5410/03, § 119, CEDH 2007-IV, și Yard 25266/05, § 59, 5 ianuarie 2010), cu atât mai puțin cu cât, în speță, reclamanții nu prezintă niciun element verificabil în această privință. 36. În plus, aceasta arată că nici documentele dosarului, nici argumentele reclamanților nu conțin elemente care să permită să se presupună că autoritățile militare ar fi supraîncărcat Ersin de muncă în îndeplinirea obligațiilor sale militare. 37. De asemenea, trebuie subliniat faptul că reclamanții au avut acces la o procedură în fața Înaltei Curți Administrative Militare care permite stabilirea, dacă este cazul, a răspunderii administrației militare. Curtea deduce că nu există nicio întrebare din această perspectivă (a se vedea, pentru o abordare similară, Marie-Tereza Trocellier c. Franța (dec.), n 757/72/01, 5 octombrie 2006). 38. Prin urmare, obiecțiunile recurentelor întemeiate pe art. 2 din convenție sunt în mod evident greșit întemeiate. 39. În ceea ce privește afirmația reclamanților potrivit căreia Curtea Supremă Administrativă Militară ar fi demonstrat o lipsă de injumătățire și de independență, în sensul articolului 6 din convenție, Curtea constată că aceasta nu este pe deplin justificată. Prin urmare, referindu-se la decizia sa Yavuz c. Turcia 29870/96, 25 mai 2000), ea concluzionează că: în speță, acest ć, așa cum a fost formulat, este, de asemenea, vădit nefondat. 40. În consecință, cererea trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefiere Adjunct Președinte
Requête n
o
20442/10
Fedayi KAYA et Fezile KAYA
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 juillet 2012 en une Chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Isabelle Berro-Lefèvre,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 mars 2010,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants, M. Fedayi Kaya et M
me
Fezile Kaya, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1963 et en 1968. Ils résident à Denizli.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
3.
Les requérants sont les parents de Ersin Kaya («
Ersin
»), né le 12
décembre 1986 et décédé le 6 janvier 2008 alors qu’il effectuait son service militaire obligatoire.
4.
Le recensement du contingent dont Ersin faisait partie eut lieu en 2006.
5.
Le jeune homme se fit inscrire au bureau des appelés et fut soumis à la procédure habituelle d’examen médical avant de commencer son entraînement militaire.
6.
Les médecins considérèrent Ersin comme apte à effectuer son service militaire.
7.
Le 27 novembre 2006, Ersin débuta sa formation militaire à Osmaniye.
8.
A l’issue de celle-ci, il fut intégré, le 16 février 2007, en tant que caporal au poste de Malatya.
9.
En octobre 2007, il se plaignit d’une toux aiguë.
10.
En décembre 2007, la toux devint persistante.
11.
Le 28 décembre 2007, Ersin se rendit au cabinet médical de l’unité militaire.
12.
Il se plaignait d’une toux aiguë et persistante, de difficultés respiratoires, de maux de tête, de vertiges et d’une grande fatigue.
13.
Après avoir ausculté l’intéressé, le médecin estima que son état nécessitait un arrêt de travail.
14.
Le 31 décembre 2007, Ersin fut admis à l’hôpital militaire de Malatya.
15.
Le même jour, il fut transféré d’urgence au centre hospitalier universitaire d’İnönü à Malatya.
16.
Le 6 janvier 2008, il décéda d’une infection pulmonaire.
17.
L’autopsie pratiquée le 12 novembre 2008 permit de conclure qu’il s’agissait d’un décès causé par une pneumonie lobaire (liée à une «
pneumopathie organisée
» qui avait causé un «
abcès pulmonaire
») et un sepsis.
18.
Le 14 mars 2008, les requérants, soutenant que le décès de leur fils était dû aux conditions de la vie militaire à Malatya, firent une demande
de pension
en raison du décès de leur fils pendant ses obligations militaires.
19.
Par une décision du 8 mai 2009, leur demande fut rejetée au motif qu’il ressortait du rapport d’autopsie qu’il n’y avait pas de lien de causalité entre le décès de l’intéressé et son service militaire.
20.
Le 23 juin 2009, les requérants saisirent, par l’intermédiaire de leur avocat, la haute cour administrative militaire d’une demande en annulation de cette décision.
21.
Par un arrêt du 4 février 2010, la haute cour administrative militaire, considérant qu’aucun lien de causalité n’existait entre la mort de leur fils et un quelconque acte de l’administration militaire, débouta les intéressés de leur demande. Selon elle, la responsabilité de l’administration ne pouvait être engagée dans le cas d’un décès lié à une défaillance métabolique de l’organisme de l’intéressé.
22.
Les requérants allèguent que les événements ayant entraîné le décès de leur fils ont emporté violation de l’article 2 de la Convention.
23.
Ils reprochent également aux autorités militaires d’avoir surchargé leur fils de travail dans de mauvaises conditions lors de l’accomplissement de son service militaire obligatoire.
24.
Ils soutiennent en outre que lesdites autorités n’ont pas pris toutes les mesures nécessaires pour garantir le droit à la vie d’Ersin.
25.
Invoquant ensuite l’article 6 de la Convention, ils mettent en doute la compétence de la haute cour administrative militaire pour statuer sur le fond de l’affaire au motif qu’elle ne serait ni indépendante ni impartiale.
26.
Enfin, ils déplorent la solution retenue par la haute cour à l’issue de la procédure.
27.
Les requérants soutiennent que les autorités militaires, sous le contrôle desquelles se serait trouvé leur fils, n’ont pas pris à l’égard de celui-ci les mesures préventives adéquates et qu’elles ne lui ont pas administré les soins médicaux requis, ce qui aurait conduit au décès du jeune homme.
28.
Ils affirment également que la haute cour administrative militaire n’est ni indépendante ni impartiale, ce qui l’aurait conduite à rendre une décision inéquitable.
29.
La Cour rappelle que l’article 2 de la Convention astreint l’Etat non seulement à s’abstenir de provoquer la mort de manière volontaire et irrégulière, mais aussi à prendre les mesures nécessaires à la protection de la vie des personnes relevant de sa juridiction (
L.C.B. c.
Royaume-Uni
, 9
juin
1998, §
36,
Recueil des arrêts et décisions
30.
Elle rappelle ensuite que cette obligation, qui vaut sans conteste dans le domaine du service militaire obligatoire, implique pour les Etats le devoir de mettre en place un cadre législatif et administratif visant à une prévention efficace contre les atteintes à la vie (
Álvarez Ramón c. Espagne
(déc.), n
o
51192/99, 3 juillet 2001, et
Abdullah Yılmaz c.
Turquie
, n
o
21899/02, §§
55-58, 17 juin 2008).
31.
En l’espèce, au vu des éléments dont elle dispose, la Cour relève qu’Ersin a été soumis à la procédure habituelle d’examen médical avant de commencer son entraînement militaire (paragraphe 5 ci-dessus) et qu’il ne présentait aucune affection médicale appelant une attention particulière à son égard (paragraphe 6 ci-dessus).
32.
Elle note ensuite qu’Ersin a commencé à tousser environ un an après le début de sa formation militaire, qu’il s’est vu délivrer immédiatement un arrêt de travail par le médecin militaire (paragraphe 13 ci-dessus), qu’il a été hospitalisé quelques jours plus tard et qu’il est décédé des suites de complications respiratoires liées à une infection pulmonaire (paragraphe 16 ci-dessus).
33.
La Cour observe que, dès qu’elles ont eu connaissance du problème de santé d’Ersin, les autorités ont réagi avec promptitude et de manière effective, mais que le jeune homme a malheureusement succombé à sa maladie.
34.
Elle note qu’une autopsie a été pratiquée et que la cause du décès a été établie avec exactitude. L’autopsie a notamment permis de conclure qu’il n’y avait pas de lien de causalité entre le décès de l’intéressé, atteint d’une pneumopathie, et le service militaire (paragraphe 17 ci-dessus)
35.
A cet égard, la Cour estime qu’il ne lui appartient pas de remettre en cause les conclusions des médecins légistes ni de se livrer à des conjectures, à partir des renseignements médicaux dont elle dispose, sur le caractère correct ou non des conclusions auxquelles sont parvenus les experts (
Tysiąc c.
Pologne
, n
o
5410/03, §
119, CEDH 2007-IV, et
Yardımcı c. Turquie
, n
o
25266/05, § 59, 5 janvier 2010), d’autant moins qu’en l’espèce les requérants ne font valoir aucun élément vérifiable à ce sujet.
36.
Au demeurant, elle relève que ni les documents du dossier, ni les arguments des requérants ne contiennent d’éléments permettant de supposer
que les autorités militaires auraient surchargé Ersin de travail lors de l’accomplissement de ses obligations militaires.
37.
Il convient également de souligner que les requérants ont eu accès à une procédure devant la haute cour administrative militaire permettant d’établir le cas échéant, la responsabilité de l’administration militaire. La Cour en déduit qu’aucune question ne se pose sous cet angle (voir, pour une approche similaire,
Marie-Thérèse Trocellier c. France
(déc.), n
o
75725/01, 5 octobre 2006).
38.
Les griefs des requérants tirés de l’article 2 de la Convention sont donc manifestement mal fondés.
39.
S’agissant de l’allégation des requérants selon laquelle la haute cour administrative militaire aurait fait preuve d’un manque d’impartialité et d’indépendance, au sens de l’article 6 de la Convention, la Cour observe que ce grief n’est nullement étayé. Dès lors, en se référant à sa décision
Yavuz c.
Turquie
(n
o
29870/
96, 25 mai 2000), elle conclut qu’en l’espèce ce grief, tel qu’il a été formulé, est également manifestement mal fondé.
40.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée, en application de l’article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffiere adjointe
Présidente