KNENI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

10.07.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KNENI c. ITALIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 20046/10 Kamel Ben Bussaha KNENI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 10 iulie 2012 într-o Cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 13 aprilie 2010, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Kamel Ben Boussaha Kneni, este un resortisant tunisian născut în 1969 și rezident în Benevent. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul B. Manara, avocat la Milano. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 20 decembrie 2007 a tribunalului din Milano, reclamantul a fost condamnat împreună cu alte persoane la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare pentru participarea la o organizație de tip terorist care își desfășura activitatea la nivel internațional. Prin hotărârea din 16 februarie 2009, tribunalul din Milano a confirmat condamnarea reclamantului, reducând în același timp sentința la cinci ani de condamnare. Între timp, la cererea reclamantului, președintele celei de a doua secțiuni a hotărât, la 14 aprilie 2010, să informeze guvernul italian, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu expulzeze reclamantul în Tunisia până la noi ordine. Prin hotărârea din 28 mai 2010, Curtea de Casație a dat parțial dreptul la recursul reclamantului și a anulat condamnarea, însoțită de măsura de expulzare a teritoriului italian, și a trimis cauza în fața unei alte camere din curtea de judecată. Potrivit celor mai recente informații primite de Curte, procesul penal al reclamantului este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului judecătoresc în materie de recurs. Dreptul intern relevant în materie de expulzare în Italia este descris în Saadi c. Italia ([GC], n 37201/06, §§ 58-60, 28 februarie 2008). Texte și documente internaționale relevante Principalele documente internaționale privind situația din Tunisia la momentul faptelor din speță sunt prezentate în cauzele Saadi c. Italia (citată anterior, §§ 65-93) și Toumi c. Italia 25716/09, §§ 27-29, 5 aprilie 2011). 10. În decembrie 2010, au avut loc proteste populare de importanță inegală în multe țări din lumea arabă (care au fost menționate mai sus). Revoluție sau Primăvara Arabului, referindu-se la "Primăvara popoarelor" din 1848, la care au fost comparate aceste evenimente. Aceste evenimente au început la 17 decembrie 2010 în orașul Sidi Bouzid prin mișcări revoluționare în Tunisia, care l-au condus pe președintele Ben Ali să părăsească puterea și să fugă, la 14 decembrie 2010 ianuarie 2011, după ce a fost la putere din 1987. Curtea a examinat situația din Tunisia ca urmare a acestei recente modificări a regimului în cauzele Al Hanchi c. Bosnia și Herțegovina 48205/09, §§ 26-28, 15 noiembrie 2011) și K.A. c. Elveția ((dec.), n 30352/09, § 8 și 9, 17 aprilie 2012). GRIEF 11. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că expulzarea sa către Tunisia ar risca să fie torturată. În acest sens, acesta a invocat art. 3 din Convenție, formulat după cum urmează: Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 13. La introducerea cererii sale, reclamantul s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta a susținut că anchetele efectuate de Amnesty International și de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii demonstrează că tortura este practicată în Tunisia și că anumite persoane suspectate de terorism și expulzate în acest stat au dispărut pur și simplu 14. Principiile generale privind responsabilitatea statelor contractante în caz de expulzare, elementele care trebuie reținute pentru evaluarea riscului de expunere la tratamente care intră sub incidența art. 3 din Convenție și noțiunea de "tortură" și de "tratamente inumane și degradante" sunt rezumate în hotărârea Saadi (citată la § 124-136). În această hotărâre, Curtea a reiterat caracterul absolut al interzicerii torturii sau a pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante prevăzute la art. 3 din convenție, indiferent de acțiunile persoanei vizate, oricât de nedorite și periculoase ar fi acestea. Aceasta a reafirmat, de asemenea, faptul că ar trebui să pună în balanță riscul de maltratare și motivele invocate pentru expulzare pentru a stabili dacă răspunderea unui stat este angajată pe teren la art. 3 (ibidem, §§ 137-141). 15. În ceea ce privește momentul care trebuie luat în considerare într-o cauză precum cea prezentă, trebuie să se facă referire cu prioritate la circumstanțele pe care statul în cauză le avea sau trebuia să aibă cunoștință în momentul demisiei. Cu toate acestea, în cazul în care reclamantul nu a fost extrădat sau extrădat în momentul în care Curtea examinează cauza, data care trebuie luată în considerare este cea a procedurii în fața Curții ( Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, §§ 85-86, Repertoriu al Hotărârilor și Deciziilor 1996-V citate anterior, §§ 85-86 și Venkadajalasarma c. Țările de Jos, n 58510/00, § 63, 17 februarie 2004). Prin urmare, dacă este adevărat că faptele istorice prezintă un interes, în măsura în care ele permit să se clarifice situația actuală și evoluția sa probabilă, circumstanțele actuale sunt decisive. 16. În primul rând, Curtea constată că, la 28 mai 2010, după introducerea cererii în fața acesteia și la indicarea măsurii provizorii în sensul articolului 39 din regulament, condamnarea reclamantului a fost anulată de Curtea de Casație (a se vedea alineatele (5) și (6) de mai sus). Prin urmare, măsura de expulzare împotriva reclamantului a fost privată, în așteptarea unei noi decizii cu privire la vinovăția reclamantului, de orice temei juridic. 17. În opinia Curții, în stadiul actual al lucrurilor, reclamantul nu se confruntă cu niciun risc de expulzare reală și iminentă și, prin urmare, nu poate pretinde că este victima unei încălcări a articolelor 3. În această privință, aceasta a considerat întotdeauna că Vijayanathan și Pusparajah c. Franța , Hotărârea din 27 august 1992, § 46, seria A n 241-B; Drissi c. Italia (dec.), n 44448/08, din 28 septembrie 2010). 18. Cu toate acestea, având în vedere probabilitatea ca reclamantul să se confrunte din nou cu o măsură de expulzare în sensul legislației italiene în materie de combatere a terorismului internațional, Curtea amintește că, în cauza respectivă, Al Hanchi (citată în prealabil), a examinat contextul tunisian actual și a decis că expulzarea unui resortisant tunisian suspectat de terorism către țara sa de origine nu aducea atingere articolului 3 din convenție, având în vedere tranziția democratică din Tunisia. În plus, Curtea remarcă faptul că, de la adoptarea hotărârii Hanchi (precipiată), alegerile democratice au avut loc la 23 octombrie 2011 și au dus la alegerea unei Camere Constituante în cadrul căreia principalul partid islamist, legalizat la 1 martie 2011, a devenit de departe partidul cel mai reprezentat (K.A., citată anterior, punctul 28). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, presupunând că recurentul mai poate pretinde că este victima unei încălcări a convenției, nu există mai multe motive serioase și dovedite de a crede că: Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 39 din regulament și să se respingă cererea ca fiind în mod clar nefondată, în sensul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Asistentă Președintă