CÎRDEI v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamantul, Filaret Cîrdei, este un resortisant român care s-a născut în 1931 și locuiește în Milișăuți, România.

Guvernul român („Guvernul”)

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, se pot rezuma după cum urmează.

Cererile formulate împotriva reclamantului privind dreptul la proprietate

La 23 ianuarie 1997, C.N. a formulat o cerere împotriva reclamantului pentru recuperarea proprietății de 2

Prin hotărârea definitivă din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis parțial acțiunea și a obligat reclamantul să elibereze 1

La 26 martie 2003, un executor judecătoresc a pus în aplicare hotărârea din 26 noiembrie 2002, iar C.N. a fost pus în posesia terenului.

Procesul penal împotriva reclamantului pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești

La o dată nespecificată, C.N. a formulat o plângere penală față de reclamant pentru nerespectarea hotărârii din 26 noiembrie 2002, în baza faptului că reclamantul continua să cultive plante pe terenul de 1

Prin hotărârea definitivă din 5 februarie 2004, Judecătoria Rădăuți l-a acuzat pe reclamant de nerespectarea unei hotărâri judecătorești și l-a condamnat la pedeapsa de șase luni de închisoare cu suspendare. Instanța i-a cerut din nou reclamantului să elibereze lui C.N. cei 1

La 7 aprilie 2005, un executor judecătoresc a pus în aplicare hotărârea din 5 februarie 2004 și C.N. a fost repus în posesia terenului.

La o dată nespecificată din anul 2005, C.N. a formulat o a doua plângere penală împotriva reclamantului pentru nerespectarea hotărârii judecătorești din 5 februarie 2004, întrucât reclamantul continua să cultive plante pe terenul de 1

Prin hotărârea definitivă din 18 octombrie 2006, Judecătoria Rădăuți l-a acuzat pe reclamant de nerespectarea unei hotărâri judecătorești și l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 1

Din probele de la dosar nu rezultă că reclamantul a solicitat un avocat din oficiu sau că a cerut să i se permită să-și aleagă un avocat, nici în timpul anchetei penale, nici în fața primei instanțe.

Detenția reclamantului, transportul și tratamentul medical

Între 21 februarie 2005 și 3 octombrie 2006, reclamantul a fost internat în mai multe spitale, între care și Spitalul Rădăuți și Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat și tratat pentru hipertensiune arterială și afecțiuni grave ale inimii. I s-a recomandat să se odihnească și i-au fost prescrise antibiotice, aspirină și anticoagulante.

La 19 octombrie 2006, Judecătoria Rădăuți a dispus ca reclamantul să fie plasat în detenție, în urma sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava la 18 octombrie 2006.

La 25 octombrie 2006, reclamantul a fost reținut și dus la Secția de poliție Suceava. La momentul respectiv avea 76 de ani.

La 2 noiembrie 2006, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Botoșani.

La 3 noiembrie 2006, reclamantul a informat gardienii închisorii că se simte rău și a fost dus la medicul Penitenciarului Botoșani. Medicul respectiv i-a prescris unele medicamente, care i-au fost aduse în celulă în fiecare dimineață și seară.

La 10 noiembrie 2006, a fost retransferat în locul de detenție al Poliției din Suceava, pentru că era citat în fața instanțelor interne pentru acțiunile penale pornite împotriva sa pentru distrugere de bunuri. Ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a cerut să fie dus la un doctor, dar cererea i-a fost refuzată. La 17 noiembrie 2006, el a fost retransferat la Penitenciarul Botoșani, unde a fost plasat într-o celulă cu alți cinci deținuți. La o dată nespecificată, unul dintre deținuți a început să relateze întâmplări despre presupuse violuri care ar fi avut loc în penitenciar, fapt care l-a speriat pe reclamant și l-a făcut să se simtă rău. A fost dus la medicul Penitenciarului Botoșani și i s-a prescris tratament pentru starea în care se afla. Cu toate acestea, starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit.

La 2 decembrie 2006, reclamantul a suferit un atac de cord și a fost transferat la Spitalul Județean Botoșani, în partea din spate a unei mașini care avea o scândură de lemn drept scaun al pasagerului. La spital, i-a fost făcută o injecție și i s-au administrat medicamente, fiind ținut sub observație două zile.

Întrucât starea sa de sănătate nu se ameliora, medicul de la Spitalul Județean Botoșani a recomandat ca reclamantul să fie transferat la București.

La 4 decembrie 2006, a fost transferat la București cu mașina, călătorind timp de unsprezece ore pe o distanță de 500 de km (de la 10 a.m. la 9 p.m.). A fost dus la Penitenciarul–Spital Jilava, unde a fost lăsat să aștepte în mașină timp de o jumătate de oră. La aceeași dată, a fost transferat la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din București, întrucât nu putea fi tratat la Jilava. Reclamantul mai susține că, înainte de a părăsi Jilava, și-a pierdut cunoștința.

La 5 decembrie 2006, diagnosticul reclamantului de infarct miocardic acut a fost confirmat și a fost supus unei intervenții de by–pass și i-a fost implantat un stimulator cardiac.

La 11 decembrie 2006, reclamantul a fost externat din Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu și retransferat la Penitenciarul–spital Jilava.

După eliberarea sa din penitenciar la 20 decembrie 2006, reclamantul a fost transportat la spital de mai multe ori pentru asistență medicală de urgență, ca urmare a recuperării sale lente în urma infarctului miocardic și a intervenției chirurgicale ulterioare. El a prezentat patru scrisori medicale emise între februarie 2007 și 19 mai 2008 privind starea sănătății sale. Scrisorile au fost emise de către clinicile private ale medicilor B.L. și G.I., un cardiolog, respectiv un specialist în boli respiratorii. Scrisorile au confirmat diagnosticul postoperatoriu al reclamantului și medicamentele prescrise. Niciuna dintre scrisori nu conține vreo informație care să indice faptul că tratamentul medical de urgență sau că spitalizarea s-ar fi produs la cererea reclamantului.

Într-o scrisoare din 1 aprilie 2009 (primită de Curte la 6 aprilie 2009), reclamantul a informat Curtea pentru prima dată că, din cauza lipsei de fonduri, Penitenciarul–spital Jilava nu i-a putut pune la dispoziție Plavix, medicament de care are avea nevoie zilnic pentru a-l ajuta la asimilarea stimulatorului cardiac și pentru a preveni viitoarele atacuri de cord. A susținut, în continuare, că i s-a spus să-și cumpere singur medicamentul.

La 27 octombrie 2006, reclamantul a fost examinat în detenție de către un medic. Potrivit înregistrării de pe fișa medicală din ziua respectivă, a fost diagnosticat, între altele cu probleme cardiace. În plus, la 3 și 22 noiembrie 2006, reclamantul a fost examinat de medicul Penitenciarului Botoșani și i-au fost prescrise medicamente pentru starea lui de sănătate, între care aspirină, antibiotice, simvastatin și anticoagulante.

La 10 noiembrie 2006, autoritățile interne au aprobat cererea reclamantului de a fi văzut de un medic pentru a obține o rețetă pentru medicamente.

La 26 noiembrie 2006, reclamantul a fost supus unui examen medical la Spitalul Județean Botoșani. Notă medicală eliberată la aceeași dată consemna faptul că i s-a prescris un tratament pentru starea sa de sănătate și că i s-a administrat nitroglicerină. De asemenea, i s-a recomandat să se odihnească.

La 4 decembrie 2006, reclamantul a fost externat din Spitalul Județean Botoșani. Documentele de externare eliberate în aceeași zi specificau faptul că a fost spitalizat pentru infarct miocardic acut și consemnau că i s-a prescris tratament medical pentru starea lui de sănătate. Documentele de externare specificau, de asemenea, că starea de sănătate a reclamantului era stabilă și recomandau transferul său la Penitenciarul–spital Jilava deoarece starea de sănătate a reclamantului impunea să îi fie implantat un stimulator cardiac, procedură medicală care nu putea fi efectuată local.

Potrivit informațiilor prezentate de Guvern, susținute, de asemenea, de documente, reclamantul a fost transferat de la Spitalul Județean Botoșani la Penitenciarul–spital Jilava cu ambulanța, la 4 decembrie 2006. Ambulanța a plecat de la Spitalul Județean Botoșani la orele 12.20 p.m. și a ajuns la Penitenciarul–Spital Jilava la orele 17.50. Întrucât Penitenciarul–spital Jilava nu deținea echipamentul necesar pentru tratamentul reclamantului, la orele 7 p.m., în aceeași zi, a fost transferat la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, unde a ajuns la orele 7.30 p.m. Pe întreaga durată a călătoriei, reclamantul a fost însoțit de medicul L.M., specialist în medicină internă, precum și de asistenta medicală L. Reclamantul a fost transportat pe o targă, starea lui a fost monitorizată și i-au fost administrate medicamente și oxigen. Reclamantul a rămas conștient și starea lui era stabilă.

La 11 decembrie 2006, a fost transferat de la Penitenciarul–spital Jilava la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din București pentru monitorizare și tratament. Potrivit documentelor de externare de la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, a suferit o intervenție cardiacă și o angioplastie cu implantare de stent, fiind diagnosticat, printre altele, cu sindrom coronarian acut recent, blocaj atrio–ventricular de grad II și III (tipul I, reversibil), risc ridicat de hipertensiune arterială severă, insuficiență cardiacă clasa III, adenom de prostată și insuficiență renală acută. I s-a recomandat să se odihnească și să urmeze o dietă săracă în sodiu. În plus, i-au fost prescrise mai multe medicamente, între care o capsulă de Plavix pe zi timp de nouă luni, care era disponibilă gratuit pentru pacienții aflați în starea lui de sănătate.

În timpul spitalizării sale la Penitenciarul–spital Jilava, i s-a administrat tratamentul medical necesar stării sale de sănătate, după cum îi fusese prescris de către Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, inclusiv medicamentul numit Clopidogrel (Plavix), iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit până la momentul în care a fost eliberat din Penitenciarul–spital Jilava, la 20 decembrie 2006.

În cele din urmă, reclamantul nu a formulat nicio plângere privind eventuala inadecvare a tratamentului medical oferit sau condițiile de transport din timpul detenției.

Cererea pentru eliberare pe motive de sănătate

La 30 octombrie 2006, reclamantul a apelat la serviciile unui avocat și l-a mandatat să formuleze o cerere în fața instanțelor interne pentru eliberarea sa din detenție pe motive de sănătate.

La 1 noiembrie 2006, reclamantul a introdus acțiunea prin care solicita eliberarea sa din detenție în fața Judecătoriei Suceava, pe motive de vârstă și starea sa de sănătate.

La 3 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat instanței să devanseze primul termen în cauza sa, programat pentru 6 decembrie 2006, din cauza stării sale de sănătate.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2006, Judecătoria Suceava a admis acțiunea reclamantului și a programat primul termen al cauzei pentru 13 noiembrie 2006.

La 13 noiembrie 2006, Judecătoria Suceava a ridicat din oficiu excepția de competență teritorială și a trimis Judecătoriei Rădăuți cererea reclamantului de eliberare pe motive de sănătate. Instanța a reținut că, în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile, este competentă judecătoria care l-a condamnat pe reclamant sau judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Or, în cazul reclamantului, Judecătoria Rădăuți avea competență exclusivă în ambele cazuri.

La 7 decembrie 2006, acțiunea reclamantului pentru eliberare pe motive de sănătate a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți.

La termenul din 12 decembrie 2006, Judecătoria Rădăuți a solicitat Institutului de Medicină Legală Suceava să întocmească un raport de expertiză medico-legală care să stabilească dacă afecțiunile reclamantului ar putea fi tratate într-un penitenciar–spital.

Prin hotărârea definitivă din 19 decembrie 2006, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea reclamantului și a dispus întreruperea executării pedepsei reclamantului în perioada de recuperare. Instanța a susținut că, potrivit raportului medico-legal de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Suceava la 13 decembrie 2006, starea lui de sănătate în urma intervenției chirurgicale ar necesita îngrijire medicală specializată timp de trei luni și un regim alimentar special care nu ar putea fi asigurat de către un penitenciar–spital.

La 20 decembrie 2006, reclamantul a fost eliberat din detenție.

La 1 martie 2007, în urma mediatizării cazului său, reclamantul a obținut grațierea prezidențială pentru restul pedepsei cu închisoarea.

Prevederile relevante ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în vigoare la momentul evenimentelor în cauza de față, precum și cele ale Codului de procedură penală român în ceea ce privește suspendarea executării pedepselor cu închisoarea (art. 453 și art. 455) sunt descrise în

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că, având în vedere vârsta și starea sa de sănătate, a fost supus unui tratament inuman și degradant în timpul detenției ca urmare a lipsei de tratament medical adecvat, a condițiilor inadecvate de transport, precum și a duratei excesive a procesului privind cererea sa de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea.

Întemeindu-se pe art.

Invocând art.

Reclamantul s-a plâns că, având în vedere vârsta și starea sa de sănătate, a fost supus unui tratament inuman și degradant în timpul detenției sale din cauza lipsei de tratament medical adecvat, a condițiilor inadecvate de transport, precum și a duratei procesului privind cererea sa de întrerupere a executării pedepsei. Și-a întemeiat motivarea pe art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

Guvernul a ridicat două excepții preliminare. În primul rând, a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne disponibile, întrucât nu a formulat în fața autorităților interne plângerea cu privire la pretinsa lipsă a unui tratament medical adecvat și condițiile inadecvate de transport în temeiul Legii nr. 275/2006. În al doilea rând, Guvernul a susținut că plângerea reclamantului privind lipsa de fonduri a Penitenciarului–Spital Jilava, care l-a forțat să-și procure medicamentul prescris, Plavix, pe cheltuiala proprie a fost invocat pentru prima dată în fața instanței în scrisoarea sa din 1

În continuare Guvernul a susținut că autoritățile române au asigurat reclamantului condiții de transport și îngrijire medicală adecvată pentru starea lui de sănătate. În plus, atunci când starea sa a impus, a fost imediat dus la spital pentru intervenție cardiacă. De altfel, instanțele interne au examinat cererea sa de eliberare temporară pe motive de sănătate într-un termen rezonabil și fără întârzieri nejustificate.

Reclamantul nu a prezentat nicio observație în replică.

Curtea nu consideră necesar să examineze excepțiile preliminare ale Guvernului, deoarece consideră că plângerea reclamantului este, în orice caz, inadmisibilă din motivele care urmează.

Curtea reamintește că, deși art. 3 nu poate fi interpretat ca prevăzând o obligație generală de a elibera deținuții pe motive de sănătate, impune o obligație statului de a proteja o stare fizică bună a persoanelor private de libertate. Curtea acceptă faptul că asistența medicală disponibilă în penitenciar nu poate fi întotdeauna la același nivel ca în instituțiile medicale pentru publicul larg. Cu toate acestea, statul trebuie să se asigure că starea de sănătate a deținuților este asigurată în mod adecvat, oferindu-le, între altele, asistență medicală corespunzătoare [a se vedea

Curtea reține, de la început, faptul că reclamantul a fost diagnosticat și tratat pentru hipertensiune arterială și afecțiuni cardiace grave, înainte de plasarea sa în detenție (a se vedea supra, pct. 13). Prin urmare, nu este convinsă că starea de sănătate a reclamantului a fost cauzată exclusiv de detenție sau că autoritățile pot fi considerate răspunzătoare pentru aceasta (a se vedea,

În ceea ce privește tratamentul medical primit de reclamant, Curtea notează că autoritățile au făcut eforturi pentru a îndeplini nevoile medicale ale reclamantului ducându-l în mod regulat la medici din penitenciar sau medici civili ori internându-l în spitalele civile și în penitenciare–spital. De altfel, Curtea observă că reclamantului i-a fost prescris un tratament medical similar cu cel la care a avut acces înainte de plasarea în detenție și că acesta a recunoscut că tratamentul i-a fost oferit în mod regulat (a se vedea supra, pct. 17 și 18). În plus, din probele de la dosar nu reiese că tratamentul medical necesar nu ar fi fost disponibil gratuit.

Deși este cert că reclamantul a suferit un atac de cord în timpul detenției, Curtea reține că autoritățile au reacționat prompt și l-au transferat la spitale civile, unde ulterior i s-a asigurat tratament și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Deși a trebuit să petreacă o parte din perioada de recuperare postoperatorie într-un penitenciar–spital considerat impropriu pentru acest scop, Curtea observă că din probele aflate la dosar reiese că perioada în cauză a fost limitată la câteva zile și că reclamantul pare să fi primit tratament adecvat, având în vedere faptul că starea lui postoperatorie s-a îmbunătățit până la momentul eliberării (a se vedea supra, pct. 32). Mai mult, nu există nicio probă la dosar pentru a susține afirmația reclamantului că, după eliberarea sa din penitenciar, a fost transferat la spital de mai multe ori pentru asistență medicală de urgență, ca urmare a recuperării postoperatorii lente.

De asemenea, Curtea reține că reclamantul nu a prezentat niciun detaliu care ar putea indica faptul că condițiile materiale de detenție, fie din penitenciar, fie din penitenciarele–spital, ar fi fost deosebit de dificile sau că acestea i-au cauzat greutăți altele decât cele inerente detenției.

În ceea ce privește condițiile de transport, Curtea reține că reclamantul a fost transferat de la Botoșani la București într-o ambulanță care, din probele la dosar, se pare că era echipată adecvat pentru transferul pacienților aflați în starea lui de sănătate. Reclamantul a fost însoțit pe întreaga durată a călătoriei de un medic specialist și de o asistentă medicală, starea lui a fost monitorizată și i s-a asigurat medicația. Deși nu se contestă faptul că drumul a durat mai multe ore, Curtea reține că transferul reclamantului a fost determinat de motive obiective, în special că nu i se putea implanta un stimulator cardiac în regiunea în care se afla în detenție, iar călătoria nu i-a afectat starea generală de sănătate, iar starea sa a rămas stabilă pe toată durata transferului (a se vedea supra, pct.

Curtea reține că Guvernul nu a contrazis declarația reclamantului potrivit căreia, la 2

În ceea ce privește pretinsa nesoluționare de către instanțele interne a cererii reclamantului pentru întreruperea executării pedepsei fără întârzieri nejustificate, Curtea reține că faptul că examinarea cererii reclamantului de eliberare pe motive de sănătate a durat o lună și optsprezece zile nu a fost cauzat de lipsa unui raport medical actualizat, care ar fi trebuit să fie transmis de Institutul de Medicină Legală (a se vedea,

În plus, Curtea nu constată niciun indiciu la dosar că instanțele interne au întârziat în mod nejustificat acțiunea sau că instanțele nu au examinat cu rapiditate cererea sa, întrucât decizia privind cererea sa s-a luat în termen de o lună și optsprezece zile și a dus la eliberarea sa din penitenciar (a se vedea,

În lumina celor de mai sus, Curtea nu consideră necesar să mai examineze capătul de cerere al reclamantului în ceea ce privește durata excesivă a acțiunii pentru eliberarea sa pe motive de sănătate în temeiul art. 6 din Convenție.

Invocând același articol din Convenție, reclamantul s-a plâns că procesul soluționat prin hotărârea definitivă din 18 octombrie 2006 nu a fost echitabil, în măsura în care instanțele au apreciat în mod necorespunzător probele și au interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile, iar dreptul său la apărare a fost încălcat, în măsura în care nu a fost asistat de un avocat pe parcursul anchetei penale și în fața primei instanțe.

Curtea a examinat capetele de cerere respective, astfel cum au fost prezentate de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la capetele de cerere respective, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că această parte a cererii este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul art.