Secțiunea a doua Cerere nr. 18675/09 S.M. împotriva Italiei introdusă la 30 martie 2009 EXPOSAT DE FAPT pe reclamant, S.M., este un resortisant italian născut în 1982 și rezident în B. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul D.M. Conticchio, avocat la Casamassima. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 mai 2005, procurorul Republicii B. a solicitat aplicarea în fața reclamantului a măsurii de supraveghere specială a poliției cu arest la domiciliu în municipalitatea B. Această cerere se baza pe activitatea infracțională a reclamantului, condamnată de două ori pentru furt, arestată pentru jaf la 16 noiembrie 2004 și căutată ulterior pentru un alt jaf. Mai mult decât atât, din informațiile colectate de poliție și carabinieri reiese că nu avea nici un loc de muncă care să-i permită să-și întrețină necesitățile și că el frecventa mediul infracțional. În plus, el se ducea o dată pe săptămână la serviciul de neurologie al spitalului unde era urmărit pentru crize de epilepsie în legătură cu un accident grav de mașină care a avut loc pe 18 Aprilie 2005. Prima audiere în fața Tribunalului din B. a avut loc la 8 februarie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de avocatul său. Acesta a depus dosarul medical al reclamantului, din care reiese în special că în ziua accidentului, la mai ui a suferit o craniotomie pentru a evacua un hematom epidural și că a fost în comă. Procurorul Republicii a notificat aplicarea măsurii pentru o perioadă de doi ani, pârâtul reclamantului sai a opus. După ce și-a prezentat concluziile, avocatul reclamantului a părăsit sala de judecată. Mai târziu, instanța a informat instanța cu privire la amânarea landului la 22 martie 2006, în vederea colectării de informații mai recente cu privire la starea de sănătate a reclamantului. La 22 martie 2006, reclamantul a fost asistat de un avocat din oficiu. La 3 mai 2006, avocatul reclamantului nu a fost informat cu privire la amânarea din culpă, acesta din urmă fiind asistat de un avocat din oficiu. Acesta din urmă a fost, de asemenea, asistat la ultima audiere, printr-o decizie din 3 mai 2006, considerând că reclamantul era periculos din punct de vedere social și că, pe baza unui raport al carabinierilor care să menționeze că reclamantul a condus un mai 2006 În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 1423/56, această măsură a implicat, pentru solicitant, în special următoarele obligații: - să nu-și transfere reședința sau domiciliul într-o altă municipalitate - să nu se distanțeze de comunitatea în care locuia fără autorizație prealabilă din partea autorității judiciare - să rămână acasă între orele 22:00 și 6:00, cu excepția situațiilor în care autoritățile de poliție au nevoie reală - să se prezinte în fiecare duminică autorității de poliție responsabile cu supravegherea. Decizia în cauză a fost depusă la grefă la 6 decembrie 2007 și a fost notificată reclamantului la 7 februarie 2008. În primul rând, acesta susținea că drepturile la apărare nu au fost respectate pe motiv că nu a fost notificată pârâtului său din 22 martie 2006 și, prin urmare, a fost reprezentat de un avocat din oficiu. În al doilea rând, reclamantul nu a participat la procedură din cauza stării sale de sănătate. În al treilea rând, starea de sănătate a reclamantului se înrăutățise și personalitatea sa fusese modificată, astfel încât pericolul social încetase. La 25 februarie 2008, reclamantul a solicitat Tribunalului din B. să revoce măsura din cauza agravării stării sale de sănătate. printr-o decizie din 2 octombrie 2008, depusă la grefă și notificată la 6 februarie 2008 octombrie 2008, Curtea de apel din B. a primit primul motiv al reclamantului și a reamintit că prezența pârâtului numit de la .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În consecință, Curtea a trimis dosarul Tribunalului din B. pentru o nouă hotărâre și a pronunțat încetarea măsurii (în cazul în care aceasta ar fi încetat să mai fie luată în considerare (în cazul în care aceasta din urmă ar fi fost de natură socială) și ar fi fost mai de actualitate: starea de sănătate a reclamantului a fost gravă. ; a fost declarat invalid la 100%. Având în vedere aceste elemente, procurorul republicii a declarat că dorește să renunțe la aplicarea măsurii împotriva reclamantului. La 23 septembrie 2009, în urma declarației procurorului republicii, Tribunalul din B. a declarat inadmisibilă propunerea de aplicare a măsurii de supraveghere a poliției. Dreptul și practica internă relevante Legea nr. 1423 din 27 decembrie 1956 prevede diverse măsuri de prevenire împotriva persoanelor care sunt periculoase pentru securitate și moralitate publică În conformitate cu art. 1, aceasta se aplică, printre altele, celor care, prin conduita și stilul lor de viață, trebuie să treacă pentru a-și extrage resursele obișnuite, chiar și parțial, din câștigurile de origine neloială sau din prețul complicității lor (con l favoreggiamento), sau pe care semnele exterioare le prezintă ca fiind susceptibile la delincvență. La art. 3 permite plasarea unui astfel de individ sub supravegherea specială a poliției, însoțită de necesitatea de interdicție de ședere în această municipalitate sau provincie sau de arest la reședință într-o anumită municipalitate (obbligo del soggiorno in un determinato comune Aceste măsuri intră în competența exclusivă a tribunalului de la sediul provinciei. Tribunalul hotărăște în termen de 30 de zile, în camera consiliului și printr-o decizie motivată, după ce a ascultat ministerul public și laiuli care poate prezenta memorii și poate fi asistat de un consiliu [art. 4 al doilea paragraf]. Încă din 1956, Curtea Constituțională a afirmat că constituționalitatea măsurilor de prevenire rămâne condiționată de respectarea principiului legalității și de existența unei garanții juridice. În plus, ambele condiții sunt strâns legate. Astfel, legea nu se poate limita la indicarea unor criterii de pericol vagi. ; aceasta trebuie să le descrie cu suficientă precizie, altfel dreptul la un judecător și la o procedură în temeiul căreia nu ar avea sens (C.C., Hotărârea nr. 177 din 1980; C.C., Hotărârea nr. 11 din 1956). Jurisprudența Curții de Casație este, în această privință, pe deplin în conformitate cu cea a Curții Constituționale și afirmă foarte clar că procedura de aplicare a măsurilor de prevenire trebuie să se desfășoare într-un mod contradictoriu și cu respectarea drepturilor la apărare, încălcarea acestor drepturi care duc la nulitatea procedurii (a se vedea, de exemplu, hotărârea n 1255 din 29 iunie 1984 în cauza Santoro. Parchetul și laiahul pot interjecta recursul în termen de zece zile, fără efect suspensiv; în camera consiliului, instanța de judecată se poate pronunța în termen de 30 de zile printr-o decizie motivată (art. 4, al cincilea și al șaselea) Alineatele (1) și (2) din prezentul articol nu se aplică în cazul în care Curtea de Casație dispune de un termen mai scurt decât termenul prevăzut la art. 4 alineatul (1) litera (a) din prezentul articol. (a) și stabilește normele care trebuie respectate de persoana în cauză [art. 5 primul paragraf]. GRIEF care invocă articolele 5, 5 alineatul (5) și 13 din convenție, reclamantul se plângea (a) că, având în vedere rezultatul favorabil al procedurii introduse la nivel național, măsura supravegherii speciale a poliției era nejustificată (b) despăgubiri la nivel național în pofida deciziei instanței de apel care a declarat că a încetat efectele măsurii (c) că, în orice caz, măsura în cauză a avut o durată excesivă, având în vedere că instanța de apel din B. a acționat dincolo de termenul de 30 de zile prevăzut de dreptul național. Măsura aplicată reclamantului începând cu 7 februarie 2008 era compatibilă cu art. 2 din Protocolul nr. 4? În special măsura în cauză avea o bază legală, având în vedere decizia Tribunalului de apel din B. prin care se închidea procedura în primă instanță? Această măsură răspundea unui scop legitim și era proporțională? Guvernul este invitat să depună rapoartele poliției și ale carabinierilor, inclusiv cele din data de 20 martie 2006. Guvernul este invitat să depună documentele medicale pe baza cărora tribunalul din B. a decis aplicarea măsurii și pe toți cei care au fost depuse de reclamant în fața instanțelor naționale, inclusiv raportul medical al doctorului A. 4. Guvernul este invitat să explice cronologia procedurii în curs de desfășurare în fața instanței de apel a lui B.
Requête n
o
18675/09
S.M.
contre l’Italie
introduite le 30 mars 2009
Le requérant, S.M., est un ressortissant italien né en 1982 et résidant à B. Il est représenté devant la Cour par M
e
D.M. Conticchio, avocat à Casamassima.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 15 mai 2005, le Procureur de la République de B. sollicita l’application à l’encontre du requérant de la mesure de la surveillance spéciale de police avec assignation à résidence dans la commune de B. Cette demande s’appuyait sur l’activité criminelle du requérant, condamné à deux reprises pour vol, arrêté pour braquage le 16 novembre 2004 et recherché par la suite pour un autre braquage. En outre, il ressortait des renseignements recueillis par la police et les carabiniers que l’intéressé n’avait pas de travail lui permettant de subvenir à ses besoins et qu’il fréquentait le milieu criminel. Par ailleurs, il se rendait une fois par semaine au service de neurologie de l’hôpital où il était suivi pour des crises d’épilepsie en rapport avec un grave accident de voiture survenu le 18
avril
2005.
La première audience devant le tribunal de B. eut lieu le 8 février 2006. Le requérant était représenté par son avocat. Celui-ci déposa le dossier médical du requérant, duquel il ressortait en particulier que le jour de l’accident, l’intéressé avait subi une craniotomie afin d’évacuer un hématome épidural et qu’il avait été dans le coma. Le procureur de la République demanda l’application de la mesure pour une période de deux
ans, le défenseur du requérant s’y opposa. Une fois exposé ses conclusions, l’avocat du requérant quitta la salle d’audience. Par la suite, le tribunal annonça le report de l’audience au 22 mars 2006, en vue de recueillir des informations plus récentes sur l’état de santé du requérant.
L’avocat du requérant n’ayant pas été prévenu du report d’audience, le 22 mars 2006 le requérant fut assisté par un avocat commis d’office. Ce dernier l’assista également à la dernière audience, en date du 3 mai 2006.
Par une décision du 3 mai 2006, estimant que le requérant était socialement dangereux, et s’appuyant sur un rapport des carabiniers faisant état de ce que le requérant menait une «
vie normale, sans limitations physiques ou morales
», le tribunal de B. décida de placer le requérant, pour une période de deux ans, sous la surveillance spéciale de police assortie de l’interdiction de s’éloigner de la ville de résidence. Aux termes de l’article
5 de la loi n
o
1423/56, cette mesure entraînait, pour le requérant, en particulier les obligations suivantes
:
- ne pas transférer sa résidence ou son domicile dans une autre commune
;
- ne pas s’éloigner de la commune où il résidait sans autorisation préalable de l’autorité judiciaire
;
- rester à la maison entre 22h00 et 6h00 sauf en cas de situation de réelle nécessité communiquée aux autorités de police
;
- se présenter tous les dimanches à l’autorité de police chargée de la surveillance.
La décision en question fut déposée au greffe le 6 décembre 2007 et fut notifiée au requérant le 7 février 2008. C’est à cette date que la mesure commença à déployer ses effets.
Le 18 février 2008, le requérant interjeta appel. Il arguait, en premier lieu, que les droits de la défense n’avaient pas été respectés au motif que la convocation à l’audience du 22 mars 2006 n’avait pas été notifiée à son défenseur. Par conséquent, il avait été représenté par un avocat commis d’office. En deuxième lieu, le requérant n’avait pas assisté à la procédure en raison de son état de santé. En troisième lieu, l’état de santé du requérant s’était aggravé et sa personnalité avait été modifiée, de sorte que la dangerosité sociale avait cessé.
Le 25 février 2008, le requérant demanda au tribunal de B. de révoquer la mesure en raison de l’aggravation de son état de santé.
Par une décision du 2 octobre 2008, déposée au greffe et notifiée le 6
octobre 2008, la cour d’appel de B. accueillit le premier moyen du requérant. Elle rappela que la présence du défenseur nommé par l’intéressé était obligatoire
; le fait que la convocation à l’audience ne lui ait pas été notifiée entraînait la nullité de la procédure, conformément aux articles
179 et 178 c) du code de procédure pénale.
Par conséquent, la cour renvoya le dossier au tribunal de B. pour une nouvelle décision et elle prononça la cessation de la mesure (
dichiara cessata l’efficacia della misura
).
Devant le tribunal de B., le défenseur du requérant plaida que quatre
ans s’étaient écoulés depuis l’évaluation de la dangerosité sociale et que celle-ci n’était plus d’actualité
: l’état de santé du requérant était grave
; il avait été déclaré invalide à 100 %.
Compte tenu de ces éléments, le procureur de la république déclara vouloir renoncer à l’application de la mesure à l’encontre du requérant.
Le 23 septembre 2009, suite à la déclaration du procureur de la république, le tribunal de B. déclara irrecevable la proposition d’appliquer la mesure de la surveillance de police.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
La loi n
o
1423 du 27 décembre 1956 prévoit diverses mesures de prévention envers les «
personnes dangereuses pour la sécurité et pour la moralité publique
». Elle se trouve pour l’essentiel résumée dans l’arrêt
Guzzardi c. Italie
du 6 novembre 1980 (§§ 46-49, série A n
o
39).
Aux termes de son article 1, elle s’applique entre autres (...) à ceux qui, par leur conduite et leur train de vie, doivent passer pour tirer leurs ressources habituelles, même en partie, de gains d’origine délictueuse ou du prix de leur complicité (
con il favoreggiamento
), ou que des signes extérieurs portent à considérer comme enclins à la délinquance.
L’article 3 permet de placer un tel individu sous la surveillance spéciale de la police, assortie au besoin soit de l’interdiction de séjourner dans telle commune ou province soit d’une assignation à résidence dans une commune déterminée (
obbligo del soggiorno in un determinato comune
).
Ces mesures relèvent de la compétence exclusive du tribunal du chef-lieu de la province. Le tribunal statue dans les trente jours, en chambre du conseil et par une décision motivée, après avoir entendu le ministère public et l’intéressé qui peut présenter des mémoires et se faire assister par un conseil (article 4, deuxième alinéa).
Dès 1956, la Cour constitutionnelle a affirmé que la constitutionnalité des mesures de prévention reste subordonnée au respect du principe de légalité et à l’existence d’une garantie juridictionnelle. Les deux conditions sont, en outre, étroitement liées. Ainsi, la loi ne peut pas se limiter à indiquer des critères de danger vagues
; elle doit les décrire avec suffisamment de précision, sans quoi le droit à un juge et à une procédure contradictoire n’aurait pas de sens (C.C., arrêt no 177 de 1980
; C.C., arrêt n
o
11 de 1956). La jurisprudence de la Cour de cassation est, à cet égard, tout à fait en accord avec celle de la Cour constitutionnelle et affirme très clairement que la procédure pour l’application des mesures de prévention doit se dérouler de manière contradictoire et dans le respect des droits de la défense, la violation de ces droits emportant la nullité de la procédure (voir par exemple, son arrêt n
o
1255 du 29 juin 1984 dans l’affaire Santoro).
Le parquet et l’intéressé peuvent interjeter appel dans les dix jours, sans effet suspensif; siégeant en chambre du conseil, la cour d’appel tranche dans les trente jours par une décision motivée (article 4, cinquième et sixième
alinéas). Celle-ci est à son tour susceptible, dans les mêmes conditions, d’un pourvoi sur lequel la Cour de cassation se prononce en chambre du conseil dans les trente jours (article 4, septième alinéa).
Lorsqu’il adopte l’une des mesures énumérées à l’article 3, le tribunal en précise la durée - ni moins d’un an ni plus de cinq (article 4, quatrième
alinéa) - et fixe les règles à observer par la personne en question (article 5, premier alinéa).
Invoquant les articles 5, 5 § 5 et 13 de la Convention, le requérant se plaint
:
a) qu’au vu du résultat favorable de la procédure intentée au niveau national, la mesure de la surveillance spéciale de police était injustifiée
;
b) de l’impossibilité d’obtenir réparation au niveau national malgré la décision de la cour d’appel ayant déclaré cessés les effets de la mesure
;
c) qu’en tout état de cause, la mesure litigieuse a eu une durée excessive, vu que la cour d’appel de B. a statué au-delà du délai de trente jours prévu par le droit national.
1.
La mesure appliquée au requérant à compter du 7 février 2008 était
‑
elle compatible avec l’article 2 du Protocole n
o
4 ?
En particulier
:
a)
La mesure en question avait elle une base légale, compte tenu de la décision de la cour d’appel de B. annulant la procédure s’étant déroulée en première instance ?
b)
Cette mesure répondait-elle à un but légitime et était-elle proportionnée ?
2.
Le Gouvernement est invité à déposer les rapports de police et des carabiniers, y compris celui daté du 20 mars 2006.
3.
Le Gouvernement est invité à déposer les documents médicaux sur la base desquels le tribunal de B. décida l’application de la mesure et tous ceux qui furent déposés par le requérant devant les juridictions nationales, y compris le compte-rendu médical du docteur A.
4.Le Gouvernement est invité à expliquer la chronologie de la procédure s’étant déroulée devant la cour d’appel de B.