SECȚIUNEA 5 Cererea nr. 33169/10 Catherine POLIDARIO împotriva Elveției introdusă la 14 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPT, recurenta, Catherine Polidario, este un resortisant filipinez născut în 1967 și care locuiește la Geneva. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Rudermann, avocat la Geneva. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta a venit pentru prima dată în Elveția în 1995 pentru a lucra în numele unui diplomat. La 7 octombrie 2001, un copil a fost născut dintr-o relație în afara căsătoriei reclamantei cu un resortisant de origine Ö Õ, care a dobândit, între timp, cetățenia elvețiană. Tatăl a recunoscut copilul la 28 martie 2002 relațiile dintre părinți s-au deteriorat rapid. Un conflict important între părinți, în cadrul căruia serviciul social internațional și serviciul de protecție a minorilor elvețieni au dezvoltat mai multe relații pentru a evalua condițiile de viață ale copilului pe lângă fiecare părinte, atât în Elveția, cât și în Filipine. La 26 iunie 2002, părinții au semnat o convenție alimentară în favoarea copilului, care a avut loc în acest moment cu reclamanta din Elveția. La 21 august 2002, Tribunalul tutelar al cantonului Geneva va institui o curata de organizare și de supraveghere a relațiilor personale dintre tată și copil. La data de 22 septembrie 2002. La data de 19 iunie 2003, tribunalul tutelar a refuzat o cerere din partea tatălui în vederea obținerii custodiei copilului. Tatăl s-a dus în Filipine la începutul lui iulie 2004. La 5 iulie 2004, recurenta a semnat un advizivit care l-a autorizat pe tatăl său să-și ia fiul înapoi pentru o vacanță. Ea a indicat că a făcut acest lucru pentru a menține o legătură între copil și tatăl său, acesta din urmă fiind angajat oral să aducă copilul acasă la mama sa în martie 2005. La 15 octombrie 2004, tatăl a mers în Elveția cu copilul. Întrucât tatăl nu a trimis copilul înapoi în Filipine, reclamanta a făcut mai multe demersuri, începând cu luna martie 2005, în scopul repatrierii copilului. La 14 iunie 2006, a depus, de asemenea, o cerere de permis de ședere pentru a putea locui lângă fiul său în Elveția, fără ca acesta să fie privat de prezența tatălui său. La 27 octombrie 2006, tatăl a depus o cerere de retragere a autorității părintești a reclamantei și de transfer al acestei autorități către el însuși. La 23 aprilie 2007, autoritatea de supraveghere a tutelă a refuzat cererea. din Codul civil și că o retragere de la această autoritate, care a avut ca rezultat pierderea unui drept elementar al personalităii, nu a fost permisă decât dacă alte măsuri pentru a evita pericolul pe care îl prezenta copilul - și anume măsurile de protecie, de îngrijire și de retragere a dreptului de custodie - au fost foarte insuficiente. În acest caz, Comisia a considerat că nu există motive care să justifice faptul că retragerea autorității părintești este pronunțată împotriva mamei. Ea a precizat că un astfel de document nu a fost nici deținut de autoritatea părintească, nici de un transfer definitiv de custodie, mama care a dorit să predea copilul tatălui său doar pentru vacanță. Întrucât decizia din 23 aprilie 2007 a intrat în vigoare (în urma unei căi de atac), autoritatea competentă a cantonului Geneva a transmis la 21 august 2007 Oficiului Federal pentru Migrație (denumit în continuare "LEODM") dosarul, astfel încât să se stabilească asupra propunerii cantonale de acordare a unei autorizații de ședere în Elveția recurentei. Până atunci, recurenta sesizează, la 16 noiembrie 2007, instanța tutelară cu privire la o acțiune urgentă de plasare a copilului într-un cămin, fie în așteptarea sosirii mamei la Geneva, fie în vederea repatrierii sale. La 7 decembrie 2007, tribunalul tutelar, întrucât mama, titulară a autorității părintești și a custodiei copilului, era împiedicată să acționeze, din lipsă de permisiune de a veni la Geneva, pentru a pregăti și organiza întoarcerea fiului său în Filipine, desemnează un curator în aceste scopuri. La 6 februarie 2008, autoritatea de supraveghere a confirmat ordonanța din 7 decembrie 2007 și i-a interzis tatălui să mute copilul în afara Elveției, solicitându-i să depună fără întârziere actele de identitate ale fiului său la tribunalul tutelar. În paralel cu această procedură, tatăl a solicitat tribunalului tutelar, la 21 decembrie 2007, să deschidă o nouă instrucțiune în vederea atribuirii dreptului de custodie asupra copilului, pe motiv că a exercitat efectiv din 2004. La 7 februarie 2008, instanța tutelară a refuzat să examineze cererea de încuviințarea copilului de către tată. Prin decizia din 2 aprilie 2008, autoritatea de supraveghere a respins, cu condiția ca aceasta să fi fost admisibilă, acțiunea depusă de tată împotriva deciziei din 7 februarie 2008. La recursul tatălui, Tribunalul Federal a anulat, printr-o hotărâre din 9 iulie 2008, deciziile din 6 februarie 2008 și 2 aprilie 2008 și a retrimis cauza Tribunalului tutelar pentru a se pronunța cu privire la cererea tatălui de a deschide o instrucțiune în vederea retragerii dreptului de custodie pentru mamă și a atribuirii acesteia către tată. ; Comisia a susținut, cu titlu de element nou, hotărârea Tribunalului Federal din 9 iulie 2008 ca atare, a dispus o nouă instrucțiune a cauzei, care prelungea separarea de fiul său și o punea astfel într-o situație extrem de gravă în sensul legii privind străinii. La 11 noiembrie 2008, Tribunalul Federal din 9 iulie 2008 a refuzat să dea curs acestei cereri. La 18 decembrie 2008, recurenta a recurs împotriva acestei decizii, susținând în special că hotărârea Tribunalului Federal din 9 iulie 2008, în calitate de suspendare a procesului de returnare a fiului său în Filipine, o priva de orice contact cu copilul său pentru o perioadă nedeterminată. Prin hotărârea din 15 decembrie 2009, Tribunalul Administrativ Federal a respins recursul recurentei împotriva deciziei din 11 noiembrie 2008. În paralel, în fața instanței tutelare, în urma hotărârii din 9 iulie 2008, recurenta a obținut o viză pentru a se prezenta la ședința din 25 ianuarie 2010; ; ea arată că nu a fost decât o ocazie pentru această ședere de o săptămână la Geneva pe care ea a putut să-și revadă fiul de câteva ori. Ea explică faptul că, de atunci, ea a putut să se rezolve pe sine de fiul său pentru a se întoarce singură în Filipine. La 4 iunie 2010, tribunalul tutelar a emis o ordonanță cu privire la măsurile provizorii. Custodia a fost retrasă mamei și minorul a fost plasat în casa tatălui său. În Elveția a fost încredințat un drept de vizită la domiciliu în Elveția, iar o curată de organizare și de supraveghere a dreptului menționat a fost instituită. Din dosar reiese că, în prezent, recurenta își exercită dreptul de vizită la două ore la fiecare 15 zile în Elveția, unde locuiește fără permis de ședere. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului de a-și respecta viața de familie cu fiul ei minor, în măsura în care este privată de relațiile familiale efective cu el. După o separare de șase ani - din cauza faptului că tatăl nu i-a adus copilul înapoi în Filipine și astfel a trăit de facto cu minorul din Elveția, în ciuda faptului că deține totuși autoritatea părintească - copilul a fost plasat, la 10 iunie 2010, în casa tatălui și dreptul de a vizita în Elveția a fost acordat reclamantei, în timp ce instanța administrativă federală a aprobat la 15 decembrie 2009, refuzul cererii de autorizație de ședere în Elveția a reclamantei. A existat vreo încălcare a dreptului recurentei de a-și respecta viața de familie, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție În special, autoritățile elvețiene au adoptat toate măsurile pe care le putea solicita în mod rezonabil, pentru a permite reclamantei să își exercite efectiv relațiile familiale cu copilul ei, în perioada în care a luat autoritatea părintească, pe de o parte, și din moment ce a avut dreptul de a vizita, pe de altă parte?
Requête n
o
33169/10
Catherine POLIDARIO contre la Suisse
introduite le 14 juin 2010
La requérante, M
me
Catherine Polidario, est une ressortissante philippine née en 1967 et vivant à Genève. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante vint pour la première fois en Suisse en 1995 afin d’y travailler pour le compte d’un diplomate.
Le 7 octobre 2001, un enfant fut né d’une relation hors mariage de la requérante avec un ressortissant d’origine libanaise, ayant acquis, entretemps, la nationalité suisse.
Le père reconnut l’enfant le 28 mars 2002.
Les relations entre les parents se détériorèrent rapidement. Un important conflit s’ensuivit entre les parents, dans le cadre duquel le service social international et le service de protection des mineurs suisse dressèrent plusieurs rapports afin d’évaluer les conditions de vie de l’enfant auprès de chacun des parents, tant en Suisse qu’aux Philippines.
Le 26 juin 2002, les parents signèrent une convention alimentaire en faveur de l’enfant, qui résidait à ce moment avec la requérante en Suisse.
Le 21 août 2002, le Tribunal tutélaire du canton de Genève instaura une curatelle d’organisation et de surveillance des relations personnelles entre le père et l’enfant.
L’office cantonal de la population ayant pris une mesure de renvoi à l’égard de la requérante le 21 juin 2002, celle-ci rentra aux Philippines avec l’enfant le 22 septembre 2002.
Le 19 juin 2003, le tribunal tutélaire refusa une demande du père en vue d’obtenir la garde de l’enfant.
Le père se rendit aux Philippines en début juillet 2004. Le 5 juillet 2004, la requérante signa un affidavit qui autorisait le père à reprendre son fils «
pour des vacances
» auprès de lui. Elle indique qu’elle accomplissait cette démarche afin de maintenir un lien entre l’enfant et son père, ce dernier s’étant engagé oralement à ramener l’enfant chez sa mère en mars 2005.
Le 15 octobre 2004, le père se rendit en Suisse avec l’enfant.
Le père ne renvoyant pas l’enfant aux Philippines, la requérante entreprit de multiples démarches, dès le mois de mars 2005, aux fins de rapatrier l’enfant. Elle déposa également, le 14 juin 2006, une demande d’autorisation de séjour afin de pouvoir vivre auprès de son fils en Suisse, sans qu’il ne soit privé de la présence de son père.
Le 27 octobre 2006, le père déposa une requête tendant au retrait de l’autorité parentale de la requérante et au transfert de cette autorité à lui-même.
Le 23 avril 2007, l’autorité de surveillance des tutelles refusa la demande. Elle rappela que l’autorité parentale appartient à la mère non mariée selon l’article 298 alinéa 1
er
du Code civil et qu’un retrait de cette autorité, qui équivalait à la perte d’un droit élémentaire de la personnalité, n’était admissible que si d’autres mesures pour éviter le danger que courait l’enfant - à savoir les mesures protectrices, la curatelle d’assistance et le retrait du droit de garde - étaient d’emblée insuffisantes. Elle considéra qu’il n’existait, en l’espèce, pas de motifs justifiant qu’un retrait de l’autorité parentale soit prononcé à l’encontre de la mère. Elle précisa qu’un document tel l’affidavit n’équivalait ni à une renonciation à l’autorité parentale, ni à un transfert définitif de la garde, la mère affirmant avoir voulu remettre l’enfant à son père uniquement pour les vacances.
La décision du 23 avril 2007 étant entrée en force (faute d’un recours), l’autorité compétente du canton de Genève transmit, le 21 août 2007, à l’office fédéral des migrations (ci-après «
l’ODM
») le dossier, afin qu’il se détermine sur la proposition cantonale d’octroyer une autorisation de séjour en Suisse à la requérante.
En attendant, la requérante saisit, le 16 novembre 2007, le tribunal tutélaire d’une requête urgente en placement de l’enfant en foyer, soit dans l’attente de l’arrivée de la mère à Genève, soit en vue de son rapatriement.
Le 7 décembre 2007, le tribunal tutélaire, considérant que la mère, titulaire de l’autorité parentale et de la garde de l’enfant, se trouvait empêchée d’agir, faute d’autorisation de venir à Genève, pour préparer et organiser le retour de son fils aux Philippines, désigna une curatrice à ces fins. Le 6 février 2008, l’autorité de surveillance confirma l’ordonnance du 7 décembre 2007 et fit en outre interdiction au père de déplacer l’enfant hors de Suisse, l’enjoignant de déposer sans délai les papiers d’identité de son fils auprès du tribunal tutélaire.
Parallèlement à cette procédure, le père demanda au tribunal tutélaire, le 21 décembre 2007, d’ouvrir une nouvelle instruction en vue de lui attribuer le droit de garde sur l’enfant, au motif qu’il l’exerçait en fait depuis 2004. Le 7 février 2008, le tribunal tutélaire refusa d’examiner la demande d’instruction formulée par le père.
Par une décision du 2 avril 2008, l’autorité de surveillance rejeta, pour autant qu’il était recevable, le recours déposé par le père contre la décision du 7 février 2008.
Sur recours du père, le Tribunal fédéral annula, par un arrêt du 9
juillet
2008, les décisions
des 6 février 2008 et 2 avril 2008 et renvoya la cause au tribunal tutélaire pour qu’il statue sur la demande du père d’ouvrir une instruction en vue du retrait du droit de garde à la mère et son attribution au père.
L’ODM ayant entre-temps refusé sa demande d’autorisation de séjour le 7 mars 2008, la requérante formula, le 17 septembre 2008, une demande de réexamen de cette décision
; elle allégua, à titre d’élément nouveau, l’arrêt du Tribunal fédéral du 9 juillet 2008 en tant qu’il ordonnait une nouvelle instruction de la cause, laquelle prolongeait la séparation avec son fils et la plaçait de ce fait dans une situation d’extrême gravité au sens de la loi sur les étrangers.
Le 11 novembre 2008, l’ODM refusa de donner une suite favorable à cette requête. Le 18 décembre 2008, la requérante recourut contre cette décision, alléguant notamment que l’arrêt du Tribunal fédéral du 9
juillet
2008, en tant qu’il suspendait le processus de retour de son fils aux Philippines, la privait de tout contact avec son enfant pour une période indéterminée
; elle réaffirma qu’elle devait être autorisée à séjourner en Suisse auprès de son enfant, du moins aussi longtemps que celui-ci y résiderait.
Par un arrêt du 15 décembre 2009, le tribunal administratif fédéral rejeta le recours de la requérante contre la décision de l’ODM du 11
novembre
2008.
En parallèle, une procédure se déroula devant le tribunal tutélaire, à la suite de l’arrêt du 9 juillet 2008. La requérante obtint un visa pour comparaître à l’audience du 25
janvier 2010
; elle indique que ce ne fut qu’à l’occasion de ce séjour d’une semaine à Genève qu’elle put revoir son fils à quelques reprises. Elle explique n’avoir pu, depuis lors, se résoudre à s’éloigner de son fils pour regagner seule les Philippines.
Le 4 juin 2010, le tribunal tutélaire rendit une ordonnance sur mesures provisoires. La garde fut retirée à la mère et le mineur fut placé chez son père. Un droit de visite devant s’exercer en Suisse fut confié à la mère et une curatelle d’organisation et de surveillance dudit droit fut instaurée. Quant au fond, le tribunal ordonna l’ouverture d’enquêtes.
Il ressort du dossier qu’à l’heure actuelle la requérante exerce son droit de visite à raison de deux heures tous les quinze jours en Suisse, où elle réside sans autorisation de séjour.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte au droit au respect de sa vie familiale avec son fils mineur, dans la mesure où elle est privée de relations familiales effectives avec lui. Après une séparation pendant six années - due au fait que le père ne lui avait pas ramené l’enfant aux Philippines et vivait ainsi
de facto
avec le mineur en Suisse, malgré qu’elle détienne pourtant l’autorité parentale - l’enfant fut placé, le 10 juin 2010, chez le père et un droit de visite devant s’exercer en Suisse fut accordé à la requérante, alors que le tribunal administratif fédéral avait entériné le 15 décembre 2009, le refus de la demande d’autorisation de séjour en Suisse de la requérante.
1.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention
?
2.
Plus particulièrement, les autorités suisses ont-elles adopté toutes les mesures que l’on pouvait raisonnablement exiger d’elles pour permettre à la requérante l’exercice effectif de relations familiales avec son enfant, pendant la période où elle détenait l’autorité parentale, d’une part, et depuis qu’elle s’est vue confier un droit de visite, d’autre part ?