BAKKER c. SUISSE

Secțiunea a doua Cerere nr. 7198/07 Erwin BAKKER împotriva Elveției introdusă la 13 februarie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Erwin Bakker, este un resortisant olandez născut în 1973 și rezident în Liessel (Țările de Jos). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Vrolijk, avocat la Eindhoven. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. La 5 septembrie 2005, Comitetul anti-doping pentru cicliști regali din Țările de Jos (Koninklijke Nederlandsche Wieleren Unite) i-a acordat reclamantului doi ani de suspendare a concurenței, precum și o amendă pentru a fi dopat. Prin sentința arbitrală din 5 mai 2006, Tribunalul Arbitral a respins cererea reclamantului și i-a interzis pe viață să participe la o comcerere sportivă pe motiv că reclamantul fusese deja suspendat pentru dopaj la 2 februarie 2006. Prin memoriul din 25 iunie 2006, reclamantul, care nu a fost asistat de un avocat, a adresat Tribunalului Federal o acțiune de drept public îndreptată împotriva sentinței arbitrale. (c) legii federale privind dreptul internațional privat și art. 29 alin. (2) din Constituția Elvețiană au fost încălcate pe motiv că instanța arbitrală a omis să se pronunțe asupra argumentelor sale referitoare la legalitatea mijloacelor de probă prezentate în cursul procedurii. În al doilea motiv, el susținea că sentința arbitrală era contrară ordinii publice în sensul art. (e) legea federală privind dreptul internațional privat, pe motiv că analizele de sânge nu respectă standardele internaționale în domeniu, că interzicerea pe viață a participării la o comcerere sportivă îi viola dreptul la respectarea libertății sale personale și constituia un abuz de drept. În sprijinul celor două motive ale sale, Tribunalul a citat două hotărâri ale Tribunalului Federal publicate în Codul ATF 107 la 150 și 117 II 606. De asemenea, a solicitat ca Tribunalul Federal să îi acorde asistență judiciară pentru procedura în fața acestei instanțe. Prin Ordonanța din 29 iunie 2006, președintele primei instanțe civile a Tribunalului Federal l-a invitat pe reclamant să depună trei exemplare semnate ale memoriului său de recurs, să indice data la care a primit sentința arbitrală, care să fie dovedită prin documente scrise pe care nu putea să le plătească în avans în avans în valoare de 3 000 de franci elvețieni (CHF) (corespunzător la 2 Aproximativ 000 EUR (EUR) și să aleagă domiciliul în Elveția. La 28 iulie 2006 s-a stabilit un termen-limită pentru îndeplinirea formalităților menționate anterior. La 26 iulie 2006, reclamantul a adresat Tribunalului Federal o scrisoare în care indica că avocatul său, care la data la care l-a reprezentat în fața instanței arbitrale, primise sentința arbitrală la 26 mai 2006. El a precizat că, fiind în prezent șomer, resursele sale slabe nu i-ar permite să plătească un avans de o sumă de 3 dolari în avans. În plus, a declarat că cele trei exemplare necesare ale memoriului său de recurs sunt anexate scrisorii sale. Memoria depusă astfel de către reclamant reia, într-o formă modificată, cele două mijloace articulate anterior. Cu toate acestea, reclamantul a împărțit primul motiv în două ramuri : prima, în care a precizat că Tribunalul Arbitral a omis să se pronunțe asupra unuia dintre șefii cererii, în sensul articolului 190 litera (c) din Legea federală privind dreptul internațional privat, fără a răspunde argumentelor sale referitoare la legalitatea mijloacelor de probă ; a doua, în care susținea că, din aceleași motive, Tribunalul Arbitral și-a încălcat dreptul de a fi ascultat garantat prin art. 190 (d) din Legea federală privind dreptul internațional privat; motivul întemeiat pe încălcarea ordinii publice a fost preluat în totalitate, iar reclamantul nu a precizat decât că nerespectarea bunelor practici în materie de control anti-doping a constituit o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenție. Prin hotărârea din 14 august 2006, Tribunalul Federal a declarat acțiunea inadmisibilă. Instanța a adoptat următoarele motive Tribunalul Federal consideră că, (...) că [reclamantul] declară prin memoriul din 26 iunie 2006 atacă sentința arbitrală și acuarele la adresa asistenței judiciare Că acțiunea poate fi considerată, cel mult, o cale de atac în temeiul dreptului public în sensul articolului 85 litera (c) din Legea federală a sistemului judiciar. Faptul că [reclamantul] a fost informat prin ordonanță prezidențială din 29 iunie 2006 cu privire la cerințele de formă [...] și a fost invitat să depună trei exemplare semnate ale actului de recurs până la 28 iulie 2006 și să demonstreze data primirii hotărârii arbitrale, precum și situația sa financiară Faptul că [reclamantul] a stabilit prin memoriul său din 26, 27 iulie 2006 că reprezentantul său [solicitat] a primit sentința arbitrală la 26 mai 2006 și că a depus cele trei exemplare semnate ale memoriului său că ultima zi a termenului de 30 de zile (...) a căzut pe o duminică și s-a încheiat astfel luni, 26 iunie 2006 Faptul că exemplarele semnate ale memoriului de recurs au fost depuse după expirarea termenului, motiv pentru care nu este necesar să se ia o decizie în măsura în care textul lor diferă de cel al memoriului inițial că recursul poate fi formulat numai din motive enumerate exclusiv la art. 190 al[inea] 2 [legea federală de drept internațional privat] Faptul că motivarea [care trebuie să figureze] în memoriul căii de atac trebuie să respecte cerințele de la art[i] 90 al[inea] let[b] din [Legea federală de organizare judiciară] și trebuie, în special, să indice în ce măsură tribunalul arbitral a încălcat legea [art] 190 [al]inea 2 din [Legea federală de drept internațional privat] Faptul că memoria [reclamantului] nu răspunde în mod evident acestor cerințe, deoarece motivele, în măsura în care pot fi înțelese, se limitează la reproșuri și contestații generale Prin urmare, faptul că acțiunea a fost lipsită de șanse de succes încă de la început, motiv pentru care [reclamantul] nu are dreptul la asistență judiciară (...), iar problema dacă este necesar poate rămâne incisă (...) Dreptul și practica internă relevantă 1. Constituția Confederației Elvețiane din 18 aprilie 1999 art. 29 (1) Orice persoană are dreptul, într-o procedură judiciară sau administrativă, ca cauza sa să fie tratată în mod echitabil și judecat într-un termen rezonabil. (2) Părțile au dreptul să fie audiate. (3) Orice persoană care nu dispune de resurse suficiente are dreptul, cu excepția cazului în care cauza sa pare lipsită de orice șansă de succes, la asistență judiciară gratuită. În plus, are dreptul la asistență gratuită din partea unui susținător, în măsura în care protecția drepturilor sale o cere. 2. Legea federală de organizare judiciară din 16 decembrie 1943 (în vigoare în momentul faptelor) În cazul în care o parte este în mod clar în afara statului de a efectua ea însăși, instanța poate cere să comită un mandatar. În cazul în care nu dă curs acestei invitații în termenul care îi este acordat, el îi desemnează unul și îi pune cheltuielile în sarcina sa. (1) Toate memoriile destinate Tribunalului trebuie redactate într-o limbă națională, semnate, însoțite de anexele prevăzute și produse în număr suficient pentru instanță și fiecare parte, dar cel puțin în două exemplare. (2) În cazul în care semnătura unei părți, a unui reprezentant autorizat, împuternicirea sau anexele prevăzute lipsesc sau în cazul în care actul nu este autorizat, termenul adecvat este acordat la (3) Documentele ilizibile, indecente sau prolixe sunt returnate părții interesate, care este invitată să le refacă. art. 85 Tribunalul Federal cunoaște, de asemenea, (...) c. Acțiuni formulate împotriva sentințelor instanțelor arbitrale în temeiul articolelor 190 și următoarele din Legea federală din 18 decembrie 1987 privind dreptul internațional privat.art. 90 În plus față de desemnarea de către instanța de apel sau de decizia atacată, actul de recurs trebuie să conțină a. Concluziile motivului b. O expunere a faptelor esențiale și o prezentare succintă a drepturilor constituționale sau a principiilor juridice încălcate, precizând în ce constă încălcarea. În cazul în care persoana de recurs poate obține o expediție a deciziei atacate, aceasta trebuie anexată la act. ;în cazul în care Tribunalul nu face acest lucru, îi este acordat un termen scurt pentru a se asigura că acesta și-a îndeplinit mandatul, sub pedeapsa cu moartea. art. 93. 1. În cazul în care Tribunalul dispune un schimb de înscrisuri, acesta comunică recursul la autoritatea care a luat hotărârea atacată și la partea pârâtă și la alte persoane interesate, prin acordarea unui termen suficient pentru a răspunde și pentru a produce dosarul (...) (3) Legea federală privind dreptul internațional privat din 18 decembrie 1987 art. 190 în cazul în care instanța arbitrală a luat o hotărâre în afara cererilor pe care le-a sesizat sau în cazul în care a omis să se pronunțe cu privire la unul dintre șefii cererii; d. în cazul în care egalitatea părților sau dreptul lor de a fi audiate în cadrul procedurii nu a fost respectat; e. în cazul în care sentința este incompatibilă cu ordinea publică (...) (4) Jurisprudența internă Într-o hotărâre din 30 septembrie 1981, publicată în Codul ATF 107, vol. la paginile 246-253, Tribunalul Federal a precizat condițiile în care o hotărâre arbitrală putea fi anulată pentru omisiune de a se pronunța asupra unuia dintre șefii cererilor. El a precizat că tribunalele arbitrale nu au obligația de a răspunde la toate argumentele prezentate de părți, dar că acestea puteau trece sub tăcere pe cele pe care motivele adoptate de instanța arbitrală le făceau inutile. Prin Hotărârea din 5 noiembrie 1991, publicată în Codul ATF 117, vol. II, pagini 604-608, Tribunalul Federal a precizat noțiunea de ordine publică în materie de arbitraj internațional. 5. Accesul la hotărârile Tribunalului Federal Pe site-ul său web (www.bger.ch), Tribunalul Federal oferă acces la o mare parte din jurisprudența sa care nu este publicată în Codul ATF. În plus, este posibil să se cumpere online copii ale hotărârilor pronunțate de instanță (http://www.bger.ch/en/index/juridiction/juridiction-inherit-template/jurisdiction-recht/jurisdiction-recht-ureilsbestellung.htm). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține patru obiecțiuni deduse din încălcarea dreptului său la un proces echitabil. În special, se plângea (a) că Tribunalul Federal nu a beneficiat de o putere deplină de investigare în fapt și în drept și că, prin urmare, a fost privat de dreptul de acces la o instanță independentă și imparțială ; (b) că hotărârea Tribunalului Federal este insuficient motivată și că nu a examinat în detaliu motivele articulate; (c) că Tribunalul Federal a declarat inadmisibil memoriul produs la 26 iulie 2006, în măsura în care nu a fost strict identic cu prima memorie din 25 iunie 2006, în timp ce diferențele dintre cele două nu erau decât minime; ; (d) Tribunalul Federal nu și-a pronunțat în mod public hotărârea. ÎNTREBARE Având în vedere hotărârea pronunțată de Curte în cauza Kemp și alții c. Luxemburg 17140/05, Hotărârea din 24 aprilie 2008), respingând acțiunea de drept public formulată de recurent împotriva hotărârii arbitrale, pe motiv că al doilea memoriu adresat de reclamant nu era identic cu primul și că mijloacele nu au fost formulate într-un mod suficient de precis, Tribunalul Federal a respectat dreptul de acces al reclamantului la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

7198/07

Erwin BAKKER

contre la Suisse

introduite le 13 février 2007

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Erwin Bakker, est un ressortissant néerlandais né en 1973 et résidant à Liessel (Pays-Bas). Il est représenté devant la Cour par M

e

M. Vrolijk, avocat à Eindhoven.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 5 septembre 2005, le comité anti-dopage de l’union cycliste royale des Pays-Bas (

Koninklijke Nederlandsche Wieleren Unie

) infligea au requérant deux ans de suspension de la compétition, ainsi qu’une amende pour s’être dopé.

Le requérant saisit le tribunal arbitral du sport, dont le siège se trouve à Lausanne (Suisse).

Par sentence arbitrale du 5 mai 2006, le tribunal arbitral rejeta la demande du requérant et lui interdit à vie de participer à une compétition sportive au motif que le requérant avait déjà été suspendu pour dopage le 2

février 2006.

Par mémoire du 25 juin 2006, le requérant, qui n’était pas assisté d’un avocat, adressa au Tribunal fédéral un recours de droit public dirigé contre la sentence arbitrale.

Le requérant articulait deux moyens distincts dirigés contre la sentence arbitrale. Dans le premier il invoquait le fait que l’article 190

§

2

c) de la loi fédérale sur le droit international privé et l’article 29 § 2 de la Constitution suisse avaient été violés au motif que le tribunal arbitral avait omis de se prononcer sur ses arguments relatifs à la légalité des moyens de preuve produits au cours de la procédure. Dans le second moyen, il soutenait que la sentence arbitrale était contraire à l’ordre public au sens de l’article

§

2

e) de la loi fédérale sur le droit international privé, au motif que les analyses d’urine ne respectaient pas les standards internationaux en la matière, que l’interdiction à vie de participer à une compétition sportive violait son droit au respect de sa liberté personnelle et constituait un abus de droit. A l’appui de ses deux moyens, il citait deux arrêts du Tribunal fédéral publiés au recueil ATF 107 Ia 150 et 117 II 606. Il demandait également que le Tribunal fédéral lui accorde l’assistance judiciaire pour la procédure devant cette juridiction.

Par ordonnance du 29 juin 2006, le président de la première cour civile du Tribunal fédéral invita le requérant à déposer trois exemplaires signés de son mémoire de recours, à indiquer la date à laquelle il avait reçu la sentence arbitrale, à prouver au moyen de documents écrits qu’il n’était pas en mesure de payer l’avance de frais d’un montant de 3

000 francs suisses

(CHF) (correspondant à 2

000 euros (EUR) environ) et à élire domicile en Suisse. Un délai échéant le 28 juillet 2006 était fixé au requérant pour accomplir les formalités précitées.

L’ordonnance mentionnait comme dispositions légales applicables, l’article 85 de la loi fédérale d’organisation judiciaire et l’article 190

2

e) de la loi fédérale sur le droit international privé.

Le 26 juillet 2006, le requérant adressa au Tribunal fédéral une lettre dans laquelle il indiquait que son avocat, qui l’avait représenté devant le tribunal arbitral, avait reçu la sentence arbitrale le 26 mai 2006. Par ailleurs, il indiquait une adresse en Suisse à laquelle l’arrêt du Tribunal fédéral pouvait lui être notifié. Il précisait qu’étant actuellement sans emploi, ses maigres ressources ne lui permettaient pas de payer une avance de frais d’un montant de 3

000 CHF. Il déclarait, par ailleurs, que les trois exemplaires requis de son mémoire de recours étaient joints à sa lettre. Le mémoire ainsi déposé par le requérant reprenait, sous une forme modifiée, les deux moyens précédemment articulés. Le requérant divisa toutefois le premier moyen en deux branches

: la première, où il précisait que le tribunal arbitral avait omis de statuer sur l’un des chefs de la demande, au sens de l’article

190

§

2

c) de la loi fédérale sur le droit international privé, en ne répondant pas à ses arguments relatifs à la légalité des moyens de preuve

; la seconde, où il alléguait que, pour les mêmes motifs, le tribunal arbitral avait violé son droit d’être entendu garanti par l’article 190

§

2

d) de la loi fédérale sur le droit international privé. Le moyen tiré de la contrariété à l’ordre public fut intégralement repris, le requérant se bornant à préciser que le non respect des bonnes pratiques en matière de contrôle anti-dopage emportait violation de l’article 6 § 2 de la Convention.

Par arrêt du 14 août 2006, le Tribunal fédéral déclara le recours irrecevable. La juridiction adopta les motifs suivants

:

«

Le Tribunal fédéral considère,

(...)

Que le [requérant] déclara par mémoire du 26 juin 2006 attaquer la sentence arbitrale et demanda l’assistance judiciaire

;

Que le recours peut tout au plus être considéré comme un recours de droit public au sens de l’art[icle] 85 let[tre] c [de la loi fédérale d’organisation judiciaire]

;

Que le [requérant] a été rendu attentif par ordonnance présidentielle du 29 juin 2006 aux exigences de forme [...] et invité à déposer trois exemplaires signés de l’acte de recours d’ici au 28 juillet 2006 ainsi qu’à prouver la date de réception de la sentence arbitrale ainsi que sa situation financière

;

Que le [requérant] établit par son mémoire du 26, respectivement 27, juillet 2006 que son représentant alors [mandaté] avait reçu la sentence arbitrale le 26 mai 2006 et qu’il a déposé les trois exemplaires signés de son mémoire

;

Que le dernier jour du délai de recours de trente jours (...) tombait sur un dimanche et s’est ainsi achevé le lundi 26 juin 2006

;

Que les exemplaires signés du mémoire de recours ont été déposés après l’expiration du délai, c’est pourquoi il n’y a pas lieu de s’y arrêter dans la mesure où leur texte diffère de celui du mémoire initial

;

Que le recours ne peut être formé que pour des motifs exclusivement énumérés à l’art[icle] 190 al[inéa] 2 [de la loi fédérale de droit international privé]

;

Que la motivation [devant figurer] dans le mémoire de recours doit respecter les exigences de l’art[icle] 90 al[inéa 1] let[tre] b de la [loi fédérale d’organisation judiciaire] et doit en particulier indiquer dans quelle mesure le tribunal arbitral à violé l’art[icle] 190 [al]inéa 2 de la [loi fédérale de droit international privé]

;

Que le mémoire du [requérant] ne répond manifestement pas à ces exigences, car les motifs, dans la mesure où ils peuvent être compris, se limitent à des reproches et des contestations généraux

;

Que le recours était dès lors dépourvu de chances de succès dès le départ, c’est pourquoi le [requérant] n’a aucun droit à l’assistance judiciaire (...), et la question de savoir s’il est dans le besoin peut rester indécise (...)

»

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Article 29 – Garanties générales de procédure

«

»

Article 29 – Mandataires

«

»

Article 30 - Mémoires

«

»

Article 85

«

Le Tribunal fédéral connaît en outre

:

(...)

c. Des recours formés contre les sentences des tribunaux arbitraux en vertu des articles 190 et suivants de la loi fédérale du 18 décembre 1987 sur le droit international privé.

»

Article 90 – Acte de recours

« 1. Outre la désignation de l’arrêté ou de la décision attaqués, l’acte de recours doit contenir

:

a. Les conclusions du recourant

;

b. Un exposé des faits essentiels et un exposé succinct des droits constitutionnels ou des principes juridiques violés, précisant en quoi consiste la violation

;

; s’il ne le fait pas, un bref délai lui est imparti pour qu’il s’exécute, sous peine d’irrecevabilité.

»

Article 93

«

»

Article 190 – Recours

«

1.

La sentence [arbitrale] est définitive dès sa communication.

(...)

c. lorsque le tribunal arbitral a statué au-delà des demandes dont il était saisi ou lorsqu’il a omis de se prononcer sur un des chefs de la demande;

d. lorsque l’égalité des parties ou leur droit d’être entendues en procédure contradictoire n’a pas été respecté;

e. lorsque la sentence est incompatible avec l’ordre public (...)

»

Dans un arrêt du 30 septembre 1981, publié au recueil ATF 107, vol. Ia, pages 246 à 253, le Tribunal fédéral a précisé à quelles conditions une sentence arbitrale pouvait être annulée pour omission de statuer sur un des chefs des demandes. Il a précisé que les tribunaux arbitraux n’avaient pas l’obligation de répondre à tous les arguments présentés par les parties, mais qu’ils pouvaient passer sous silence ceux que les motifs adoptés par le tribunal arbitral rendaient superflus.

Par arrêt du 5 novembre 1991, publié au recueil ATF 117, vol. II, pages

604 à 608, le Tribunal fédéral a précisé la notion d’ordre public en matière d’arbitrage international.

Sur son site internet (www.bger.ch), le Tribunal fédéral donne accès à une grande partie de sa jurisprudence qui n’est pas publiée au recueil ATF. De surcroît, il est possible d’acheter en ligne des copies des arrêts rendus par la juridiction (http://www.bger.ch/fr/index/juridiction/jurisdiction-inherit-template/jurisdiction-recht/jurisdiction-recht-urteilsbestellung.htm).

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant avance quatre griefs déduits de la violation de son droit à un procès équitable. En particulier, il se plaint a) que le Tribunal fédéral ne bénéficiait pas d’un plein pouvoir d’examen en fait et en droit et qu’il a dès lors été privé du droit d’accès à un tribunal indépendant et impartial

; b) que le jugement du Tribunal fédéral est insuffisamment motivé et qu’il n’a vraisemblablement pas examiné en détail les moyens articulés

; c) que le Tribunal fédéral a déclaré irrecevable le mémoire produit le 26 juillet 2006, dans la mesure où il n’était pas strictement identique au premier mémoire du 25 juin 2006, alors que les différences entre les deux n’étaient que minimes

; d) que le Tribunal fédéral n’a pas prononcé publiquement son arrêt.

QUESTION

Au vu de l’arrêt rendu par la Cour dans l’affaire

Kemp et autres c.

Luxembourg

(n

o

17140/05, arrêt du 24 avril 2008), en rejetant le recours de droit public formé par le requérant contre la sentence arbitrale, au motif que le second mémoire adressé par le requérant n’était pas identique au premier et que les moyens n’étaient pas formulés de manière suffisamment précise, le Tribunal fédéral a-t-il respecté le droit d’accès du requérant à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention

?