NEGHEA AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
NEGHEA AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2012)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secția a treia
DECIZIE
Cererea nr. 28699/09
Stana NEGHEA împotriva României și 6 alte cereri
(a se vedea lista anexată)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 11 septembrie 2012 într-o cameră compusă din Alvina Gyulumyan,
președinte,
Ineta Ziemele, Kristina Pardalos,
judecători,
și Marialena Tsirli,
grefier adjunct de secție
,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
În fapt
Reclamanții au domiciliul în România și sunt cetățeni români, cu excepția reclamantului în cauza nr. 33426/07, care este cetățean german. Amănunte privind numele reclamanților și alte detalii se găsesc în tabelul anexat.
A. Circumstanțele cauzelor
Faptele cauzelor, așa cum au fost expuse de reclamanți, se pot rezuma după cum urmează.
Reclamanții au fost angajați ca ingineri proiectanți sau tehnici în diferite institute de proiectare; în această calitate, reclamanții pretind că au primit o parte semnificativă a salariului lunar sub forma plății în „acord global”, un tip de retribuție legat de performanță prevăzut de Legea nr. 57/1974 (a se vedea
infra
dreptul și practica interne relevante).
Cererile prezente se referă, în esență, la calculul pensiilor reclamanților conform Legii nr.
19/2000 care reglementează sistemul public de pensii, și anume dacă veniturile prin „acord global” ar trebui să fie luat în considerare pentru calcularea pensiilor acestora.
Pe baza documentelor eliberate de foștii angajatori, care atestă structura și componența veniturilor realizate, reclamanții au solicitat autorităților competente să le recalculeze pensiile pentru a lua în considerare o parte din venitul obținut prin „acord global”. Aceștia au susținut că venitul obținut prin „acord global” ar trebui luat în considerare la calcularea pensiilor întrucât a avut un caracter permanent, în sensul pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, angajatorii plătindu-le contribuțiile obligatorii de asigurări sociale în conformitate cu Decretul nr. 389/1972, în vigoare la momentul în care reclamanții erau angajați; în plus, excluderea unor astfel de venituri de la calcularea pensiilor acestora încalcă principiul contributivității, astfel cum este consacrat în special prin art. 2 din Legea nr. 19/2000. Au susținut că această a doua abordare a fost urmată de alte instanțe, care au admis cereri identice ale foștilor lor colegi
Autoritățile competente au respins cererile reclamanților, decizii menținute de instanțele de apel prin hotărâri definitive, reținând că veniturile respective sunt excluse în mod expres din calculul pensiei în temeiul pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 (a se vedea
infra
).
B. Dreptul și practica interne relevante
Dispozițiile relevante ale Legii nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, abrogată la 12 iulie 2000, se citesc după cum urmează:
Art. 8
„În scopul asigurării unei cât mai strânse legături între munca depusă și retribuirea ei, se pot aplica [...] formele de retribuire în acord sau cu bucata [...].”
Art. 9
„Elementele sistemului de retribuire a muncii sunt următoarele:
(a) retribuția tarifară, care constituie partea principală a retribuției totale [...].”
Art. 12
„(1) Formele de retribuire sunt următoarele:
(A) în acord sau cu bucata, când retribuția cuvenită rezultă din înmulțirea tarifului pe unitatea de produs [...] cu numărul produselor [...]. În funcție de condițiile concrete [...] se pot aplica următoarele variante ale acordului:
- acord direct, când retribuția, stabilită pe baza de tarife pe unitatea de produs sau pe lucrare, este direct proporțională cu cantitatea de produse, lucrări sau alte unități fizice executate; [...]
- acord global, când o formație de lucru [...] își asumă pe baza unui contract încheiat cu unitatea [...] obligația executării într-un anumit termen a unui produs complet [...] Sumele corespunzătoare valorii lucrărilor executate lunar se plătesc [... ]”.
Art. 117
„În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global [...]”.
Dispozițiile relevante ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, abrogată la 1 aprilie 2001, se citesc după cum urmează:
Art. 10
„(1) Retribuția tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media [...] din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate [...].”
Dispozițiile relevante ale Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se citesc după cum urmează:
Art. 1
„Unitățile socialist de stat [...] sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat [...]”.
Dispozițiile relevante ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, abrogată la 1
ianuarie 2011, se citesc după cum urmează:
Art. 2
{0>
“The public pension system is organized on the following principles:
<}97{>
„Sistemul public de pensii se organizează având ca principii de bază:
[...]
<0}
(e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor plătite.”
Art. 18
„(1) În sistemul public sunt contribuabili, după caz:
a) asigurații care datorează contribuții individuale de asigurări sociale;
b) angajatorii; [...]”.
Art. 164
„(1) La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile [...]
(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul conform legislației anterioare [...]”
Dispozițiile relevante ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, abrogată la 1 ianuarie 2011, se citesc după cum urmează:
Art. 4
„(2) Sporurile, indemnizații și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare [...] au făcut parte din baza de calcul a pensiilor [...] sunt cele prezentate în anexa [...]”
Anexa privind sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare [...] care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual
„V. Sporuri cu caracter permanent [...]
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă [...]”
„VI. Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: [...]
- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;
- perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat [...]
Mențiune: Nu sunt luat în calcul la stabilirea punctajului anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor [...]:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata [...]”
Dispozițiile legale relevante care reglementează recursul în interesul legii, ca mecanism de unificare a interpretării unui text juridic în litigiu, se regăsesc la art. 329-330 C. proc. civ.; interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor legale în cauză este obligatorie pentru toate instanțele interne odată ce decizia extinsă a Înaltei Curți se publică în Monitorul Oficial.
Decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii nu poate modifica rezultatul cauzelor deja pronunțate.
La 18 august 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii, apreciind că nu există un punct de vedere unitar cu privire stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obținute în „acord global”, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii. În același timp, Înalta Curte a fost sesizată cu o cerere identică de către Curtea de Apel Craiova.
La 16 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, reținând următoarele:
Ansamblul dispozițiilor cuprinse în art. 164 din Legea nr. 19/2000 și în O.U.G. nr. 4/2005 stabilește care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.
Astfel, în privința perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000) sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obținute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Pe de altă parte, în privința recalculării drepturilor la pensie, O.U.G nr. 4/2005 prevede la pct. VI al anexei că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Prin urmare, este evident că textele de lege enunțate, fiind clare și lipsite de echivoc, nu suntem în prezența unei ambiguități de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele judecătorești, iar dispozițiile art. 329 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.”
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
La 6 iulie 2011, Procurorul General a formulat un nou recurs în interesul legii, solicitând o interpretare unitară a acelorași prevederi legale referitoare la plățile „în acord global” efectuate în temeiul Legii nr. 57/1974. S-a afirmat că, în ciuda faptului că recursul precedent în interesul legii, formulat în 2009, a fost respins în măsura în care dispozițiile legale au fost considerate lipsite de ambiguitate (a se vedea
supra
), instanțele interne au continuat să interpreteze și să aplice în mod diferit textele de lege contestate.
De această dată, recursul a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 17 octombrie 2011. Înalta Curte a considerat că plata în „acord global”, ca formă de salarizare în acea perioadă, ar trebui să fie inclusă în calculul pensiilor, cu condiția ca astfel de drepturi salariale suplimentare să fi fost incluse în salariul de bază brut, iar contribuțiile sociale aferente să fi fost plătite la bugetul de stat. Înalta Curte a reținut că prevederile incluse în anexa VI la O.U.G. nr. 4/2005, care excludeau de la calculul pensiilor retribuirea în acord, nu erau aplicabile, în măsura în care acestea contraziceau principiile enunțate de Legea nr. 19/2000, care avea o poziție mai înaltă în ierarhia normativă.
În motivarea sa, publicată în Monitorul Oficial la 22 noiembrie 2011, Înalta Curte a considerat că
„Problema dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Astfel, interpretarea general obligatorie care ar contura [...] înțelesul [...] legii are ca obiect [...] interpretarea considerată ca necesară față de sensul îndoielnic sau obscur al legii.
Interpretarea cazuistică, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanțelor judecătorești învestite cu o anumită cauză”.
Capete de cerere
Reclamanții se plâng că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din convenție, având în vedere soluțiile divergente ale instanțelor interne în cauze identice în ceea ce privește plata în „acord global” și luarea ei în considerare la calculul pensiilor. Hotărârile prezentate de reclamanți în fundamentarea existenței unei jurisprudențe divergente în materie sunt enumerate în tabelul anexat. Reclamanții susțin că hotărârile respective, pronunțate între 2007 și 2011, confirmă existența unei profunde și persistente divergențe în jurisprudența curților de apel din întreaga țară.
Aceștia se mai plâng că soluțiile divergente, care admiteau sau, dimpotrivă, cum este în cazul reclamanților, respingeau pretenții identice cu privire la calculul pensiilor, au deschis totodată calea discriminării, încălcând art. 14 din convenție și art. 1 din Protocolul nr.
12 la convenție.
Reclamanții se plâng totodată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, considerat separat și coroborat cu art. 14 din convenție, că deciziile favorabile obținute în situații similare de alte persoane pensionate sau foști colegi le-au creat așteptări legitime la un tratament similar și, astfel, că vor beneficia de mărirea pensiilor.
În drept
Având în vedere contextul similar de fapt și de drept, Curtea decide că cererile trebuie să fie conexate.
A. Art. 6 § 1 din Convenție, considerat separat și coroborat cu art. 14
Reclamanții au pretins că dreptul lor la un proces echitabil a fost încălcat de instanțele interne, care au interpretat greșit legea aplicabilă și au respins cererile acestora, discriminându-i astfel în raport cu alți pensionari, ale căror pretenții similare fuseseră admise de alte instanțe din țară. Art.
6 și art. 14 din convenție, în măsura relevanței, se citesc după cum urmează:
Art. 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”
Art. 14
„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de [prezenta] convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”
Curtea reiterează de la bun început că nu este sarcina sa să se substituie instanțelor interne. Autoritățile naționale, în special instanțele, au rolul să soluționeze problemele de interpretare a legislației interne, Curtea urmând a verifica dacă efectele unei astfel de interpretări sunt compatibile cu convenția, cu excepția cazurilor de evident arbitrariu, când Curtea poate pune la îndoială interpretarea dreptului intern de către instanțele interne [a se vedea
Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva Turciei
(MC), nr.
13279/05, par. 49–50, 20 octombrie 2011].
Posibilitatea unui conflict între hotărârile judecătorești reprezintă o caracteristică inerentă a oricărui sistem juridic care se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs, cu autoritate asupra razei lor de competență teritorială. Astfel de divergențe pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe. Însă, în sine, faptul nu poate fi considerat drept unul contrar convenției, întrucât divergențe în abordare pot apărea la nivelul instanțelor ca parte a procesului interpretării dispozițiilor legale concomitent cu adaptarea lor la situația concretă. Aceste divergențe pot fi tolerate atunci când sistemul juridic intern este capabil să le facă față (a se vedea, printre multe alte autorități,
Albu
și alții împotriva României
, cererea nr.
34796/09 și alte 63 cereri, pct. 34-38, 10 mai 2012). Concomitent, faptul de a trata diferit două litigii nu poate fi considerat ca dând naștere unei jurisprudențe conflictuale, atunci când se justifică prin diferența dintre situațiile de fapt în discuție (a se vedea
Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva Turciei
, citată anterior, pct.
61).
Revenind la prezentele cauze, Curtea reține, în primul rând, că reclamanții sunt pensionari care, în urma modificării legislației relevante, au cerut ca o parte din veniturile lor permanente, câștigate de-a lungul carierei profesionale, să fie luate în considerare la calculul pensiilor, alături de salariul de bază.
Reclamanții au susținut că, la nivel național, în timp ce unele din curțile de apel sau complete ale curților de apel au hotărât că astfel de plăți nu ar trebui să fie incluse în procesul de recalculare a pensiei, alte curți de apel sau alte complete din cadrul acelorași curți de apel au considerat că veniturile din „acord global” ar trebui să fie luate în considerare și, astfel, pensiile au fost majorate. Această situație a început în 2007 și a continuat până în momentul pronunțării celui de-al doilea recurs în interesul legii, respectiv la 17 octombrie 2011.
Curtea observă că, la nivel național, casele de pensii au hotărât în mod constant că astfel de venituri nu ar trebui să fie luate în considerare la recalcularea pensiilor. Mai mult, Curtea reține că problema în litigiu nu a fost determinată de existența unor prevederi legale ambigue, ci mai degrabă prin aplicarea legislației relevante pentru circumstanțele individuale ale fiecărei cauze (a se vedea supra, pct.
14).
În consecință, Curtea consideră că problema juridică ridicată de prezenta cauză nu se referă la o jurisprudență conflictuală în sine, ci mai degrabă la o situație în care instanțele interne au pus în aplicare o dispoziție clară a legii, aplicând-o unor cauze în care circumstanțele de fapt erau diferite [a se vedea,
mutatis mutandis
,
Erol Uçar împotriva Turciei
(dec.), nr.
12960/05, 29 septembrie 2009].
În acest context, Curtea observă, de asemenea existența celor două recursuri în interesul legii (a se vedea
supra
, pct. 12-14), formulate pentru a unifica interpretarea textelor juridice în litigiu în prezentele cauze; în timp ce primul recurs în interesul legii a fost respins, deoarece textele juridice contestate au fost considerate de cea mai înaltă instanță ca lipsite de ambiguitate, ca urmare a persistenței unor hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești din întreaga țară, în cazuri similare, cel de-al doilea recurs a fost admis, doi ani mai târziu. Înalta Curte a considerat că diferitele interpretări ale instanțelor au rezultat nu din existența unor dispoziții legale obscure, ci din modul în care aceste instanțe aplică legislația în raport cu circumstanțele individuale ale cauzelor aflate pe rolul lor.
Curtea reține că, într-un domeniu atât de important și de complex precum securitatea socială, modificările frecvente legislative pot duce la o abordare oarecum incoerentă. Totuși, în prezentele cauze, reclamanții nu au invocat o incertitudine juridică generală rezultată dintr-o legislație incoerentă (a se vedea, pe de altă parte,
Maria Atanasiu și alții împotriva României
, nr. 30767/05 și 33800/06, pct.
221, 12 octombrie 2010). Reclamanții s-au limitat să se plângă cu privire la modul în care au fost instrumentate cauzele lor de către instanțele interne în aplicarea dispozițiilor legale relevante.
Deși este adevărat că situația invocată a persistat aproximativ patru ani, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, în acest interval de timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat două hotărâri ulterioare în materie, reliefând de fiecare dată faptul că problema determinantă nu era legea în sine, ci mai degrabă modul în care fiecare instanță a apreciat faptele în fiecare caz și a aplicat pe cale de consecință legea în vigoare la momentul respectiv. Prin urmare, Curtea constată că cea mai înaltă instanță din România a reacționat în mod adecvat, oferind orientări lipsite de echivoc instanțelor interne în soluționarea cererilor individuale aflate pe rolul lor (a se vedea, de asemenea,
Albu și alții împotriva României
, citată anterior, pct.
38).
Mai mult, Curtea reține că toți reclamanții din prezentele cauze au beneficiat de proceduri contradictorii, în cadrul cărora au avut posibilitatea de a prezenta probele pe care le considerau necesare, argumentele lor fiind examinate corespunzător de instanțele de judecată. Totodată, concluziile instanțelor și interpretarea dată legislației relevante nu pot fi considerate în mod vădit arbitrare sau nerezonabile.
Din această perspectivă și având în vedere cele menționate anterior, Curtea consideră că capătul de cerere al reclamanților cu privire la o jurisprudență divergentă este în mod vădit nefondat și trebuie respins ca inadmisibil în temeiul art.
35 §
3 și al art.
35 §
4 din convenție.
Din motivele menționate anterior, Curtea consideră că, de asemenea, capătul de cerere întemeiat pe art. 14 este, de asemenea, în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu prevederile art.
35 §
3 și art.
35 §
4 din convenție.
B. Cu privire la alte pretinse încălcări
Reclamanții au formulat, de asemenea, alte plângeri în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 și al art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție (a se vedea
supra
, pct. 11-12).
După examinarea celorlalte capete de cerere ale reclamanților, Curtea consideră că, în lumina elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în convenție sau în protocoalele sale.
Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondat și trebuie respinse în temeiul art.
35 §
3 lit. a) și al art.
35 §
4 din convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide
să conexeze cererile;
Declară
cererile inadmisibile.
MarialenaTsirli
Alvina Gyulumyan
Grefier adjunct
Președinte
Anexă
Nr.
Cererea nr.
Introdusă la
Reclamant
Data nașterii
Domiciliul
Reprezentat de
Hotărâre definitivă, număr intern al dosarului
Jurisprudență divergentă invocată de reclamanți
28699/09
27/05/2009
Stana NEGHEA
13/04/1926
Craiova
Manuela GORNOVICEANU
Curtea de Apel Craiova,
28 noiembrie 2008, dosarul nr. 9645/63/2008
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova la 22 octombrie 2008, 13 noiembrie 2008, 4 decembrie 2008, 12, 25 și 26 martie 2009
2.
43171/09
04/08/2009
Ioana DOCA
13/09/1933
Craiova
-
Curtea de Apel Craiova,
13 martie 2009,
dosarul nr. 9619/63/2008
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova la 22 octombrie 2008, 4 decembrie 2008 și 15 iunie 2009
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București la 30 mai 2007, de Curtea de Apel Cluj la 23 aprilie 2008 și de Curtea de Apel Alba Iulia la 11 septembrie 2008
3.
22179/10
12/04/2010
Petru ZMEU
11/06/1943
Focșani
-
Curtea de Apel Galați,
20 octombrie 2009, dosarul nr. 900/91/2009
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București la 27 mai, 23 și 24 iunie 2009
4.
33426/10
01/06/2010
Frantz KRIEGER FALCUSAN
06/01/1944
Arad
-
Curtea de Apel Timișoara, 28 aprilie 2010, dosarul nr. 638/108/2009
Hotărârile Curții de Apel Timișoara din 24
februarie 2009 și 27 noiembrie 2009; hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București la 8 noiembrie 2007 și de Tribunalul București la 21 ianuarie 2010
5.
38839/10
30/06/2010
Nicolae ROȘIANU
18/11/1943
Craiova
Paraschiva ROȘIANU
Curtea de Apel Craiova,
16 februarie 2010, dosarul nr. 9395/63/2009
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova la 22 octombrie 2008, 14 mai 2009 și 24 februarie 2010
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București la 30 mai 2007, de Curtea de Apel Cluj la 23 aprilie 2008 și de Curtea de Apel Alba Iulia la 11 septembrie 2008
6.
1734/11
20/12/2010
Francisca POPA
27/02/1939
Brașov
Mihai CARAPCEA
Curtea de Apel Brașov,
5 iulie 2010, dosarul nr. 149/62/2010
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Brașov la 23 februarie, 27 mai și 22 octombrie 2010
7.
23818/11
01/04/2011
Margareta POPESCU
10/03/1943
Iași
Curtea de Apel Iași,
1 octombrie 2010, dosarul nr. 8558/99/2009
Hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Iași la 18 iunie 2008, 17 martie 2009, 30 iunie 2009, 13 și 27 octombrie 2009, 22 februarie 2011, și de Curtea de Apel Brașov la 16 septembrie 2010