MEMLIKA c. GRÈCE

SECȚIUNEA I Cererea nr. 37991/12 Novrus MEMLIKA și alții împotriva Greciei introdusă la 7 iunie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, Novrus Memlika, Leonora Memlika, Sebastian Memlika și Katerina Memlika sunt patru resortisanți albanezi născuți în 1968, 1978, 2000 și 2004, rezidenți în Panaitolio Aitolayarnanias. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. K. Farmakidis-Markou, avocat în Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Cea de-a doua reclamantă este la fel ca prima. Al treilea și al patrulea reclamant sunt copiii primilor doi. Ele sunt stabilite în Grecia cel puțin de un deceniu. Primul reclamant a prezentat de mult probleme dermatologice pentru care a fost examinat de mai multe ori de către medicii de la spitalul din orașul Ioannina și a urmat un tratament. În martie 2011, un medic din spitalul din Rio, unde fusese trimis primul reclamant, i-a recomandat să fie examinat de un dermatolog din spital. La 5 mai 2011, primul reclamant s-a dus la acest spital, iar directorul clinicii dermatologice a efectuat o examinare care consta în extragerea secrețiilor din nas și urechi (test Ziehl-Nelssen). La 6 mai 2011, s-a supus unei biopsii. În aceeași zi, directorul i-a spus că avea lepră (sau boala Hansen) și i-a administrat imediat un tratament farmaceutic și i-a spus că, întrucât această boală era contagioasă, trebuia să fie internat la spital și să-și aducă familia la examene. La 16 mai 2011, ceilalți trei solicitanți au fost admiși la spital, iar la 20 mai 2011, directorul le-a comunicat că suferă și de lepră. La 20 mai 2011, mai multe articole au apărut în presă în care se menționau patru cazuri de lepră în regiunea Agrinio, dintre care doi copii au fost educați la școala primară din regiune. Unele articole reproduceau declarațiile șefului Direcției de Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest și altele susțineau că bolnavii erau imigranți ilegali. În aceeași zi, rețeaua de televiziune MEGA a raportat principalului buletin informativ cazul reclamanților, interogat de aceștia din urmă cu privire la sursa acestor informații, directorul clinicii dermatologice le-a răspuns că acesta era Ministerul Sănătății. Începând cu 21 mai 2011, al doilea, al treilea și al patrulea reclamant au început să primească tratament pentru boala Hansen. Acest tratament a condus imediat la efecte secundare asupra celei de a patra reclamante. La 25 mai 2011, autoritățile sanitare din regiunea Aitolayakanania au efectuat o examinare vizuală a colegilor de clasă ai celui de-al treilea și al patrulea reclamant, precum și a membrilor de familie în care a doua recurentă lucra ca menajeră, în timp ce i-au informat că această examinare avea loc deoarece reclamanții sufereau de lepră. Reclamanților li s-a permis să părăsească spitalul Rio la 2 iunie 2011. Șeful Direcției de Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest le-a comunicat că copiii trebuiau să nu mai meargă la școală și că toți trebuiau să meargă la spitalul Agrinio o dată pe săptămână pentru a se supune examinărilor și a lua tratamentul lor. Printr-o scrisoare din 2 iunie 2011 adresată directorului școlii în care erau școlarizați cei doi copii, șeful acestei direcții a subliniat că, după ce comisia prevăzută la art. 8 din Legea nr. 1137/1981 și-a dat avizul, cei doi elevi vor continua școlarizarea. La 9 iunie 2011, în timp ce tribunalele erau duse la spitalul Agrinio, șeful Direcției de Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest, le-a informat că un nou medicament împotriva leii era disponibil la spitalul Rio și că trebuiau să-l returneze pentru a-l procura. Reclamanții au refuzat să meargă la acest spital. Ei s-au întors acasă și au fost vizitați la ora 14:00 de șeful acestei direcții, care, însoțit de polițiști, i-a îndemnat să meargă la spital și i-a informat că dacă refuzau, îi va aduce el însuși cu ajutorul forței publice. Cu toate acestea, el nu și-a pus în aplicare amenințarea. La 15 iunie 2011, primii doi reclamanți s-au dus singuri la spitalul Rio, deoarece a doua recurentă avea semne pe corp și deoarece examinările efectuate la spitalul din Agrinio au arătat că avea leziuni renale și hepatice. Noile examinări efectuate la spitalul Rio au arătat că aceste probleme aveau originea tratamentului farmaceutic administrat pentru lepră. Autoritățile spitalului au încercat din nou să-i reinterneze pe reclamanți, dar aceștia din urmă s-au opus și au semnat o descărcare de răspundere în favoarea spitalului. La 30 iunie 2011, primul reclamant s-a dus la spitalul din lattique de la laveste, Aghia Varvara, specializat în boli infecțioase și având un centru de tratament pentru persoanele cu boala Hansen. Primele examinări clinice efectuate de șeful clinicii dermatologice a acestui spital păreau să excludă faptul că primul reclamant a fost într-adevăr afectat de această boală. Cu toate acestea, deoarece spitalul Rio a făcut un diagnostic în acest sens, directorul anterior a ordonat o biopsie, care savera favorabil reclamantului. Directorul i-a recomandat apoi să întrerupă el și familia sa tratamentul pe care îl urma, deoarece rezultatul biopsiei nu putea fi pus la îndoială în special ținând cont de: caracterul rar al bolii și de faptul că nu a existat nici un caz în regiunea Aitolakarnia ; din cauza faptului că nici un medic din spitalul Ioannina, unde reclamantul a fost în trecut, a făcut un astfel de diagnostic; din cauza problemelor dermatologice pe care le prezenta timp de douăzeci de ani nu a distrus țesutul de la ui epiderm, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul unei manifestări a bolii ; faptul că tratamentul farmaceutic, administrat timp de numai o lună și jumătate, nu ar fi putut ascunde simptomele bolii; faptul că testul Ziehl-Nelssen, pe care se baza diagnosticul spitalului Rio, nu a constituit instrumentul principal pentru diagnosticarea bolii Hansen. La 15 iulie 2011, reclamantul notifia concluziile de la spitalul din Agia Varvara la șeful Direcției de Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest și a solicitat ridicarea măsurilor impuse acestuia și familiei sale, fie tratamentul farmaceutic, care a cauzat efecte secundare asupra soției și fiicei sale, excluderea de la școala copiilor săi și repararea reputației și a onoarei lor, reținându-se ca urmare a publicațiilor de articole în presă. Șeful Direcției menționate mai sus a refuzat să pună capăt tratamentului și a afirmat că copiii nu se puteau întoarce la școală atâta timp cât comisia Ministerului Sănătății, prevăzută la art. 8 din Legea nr 1137/2011, nu a examinat problema. Trei luni mai târziu, această comisie nu a fost încă constituită. La 31 octombrie 2011, avocatul reclamanților notifia la Ministerul Sănătății, la Hotărârea de Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest, la administrația peloponezei-Grecia din partea de vest-Insulele Ionice și la Hotărârea de învățământ primar a Aitoloakarnia, o acțiune menită să ridice măsurile restrictive și să accelereze instituirea comisiei. La 18 noiembrie 2011, șeful Direcției pentru Sănătate Publică a Regiunii Greciei de Vest a informat reclamanții că, la 21 noiembrie 2011, Comisia prevăzută la art. 8 din Legea nr. 1137/1981 a fost instituită. La 8 decembrie 2011, reclamanții au fost examinați de această comisie la spitalul Andréas Syngros, care a concluzionat că nici un membru al familiei nu a fost afectat de boala Hansen și nu a reprezentat un pericol pentru sănătatea publică. La 9 decembrie 2011, a doua reclamantă a adus al treilea și al patrulea reclamant la școală, dar directorul a declarat că nu putea să-i primească până când nu primise decizia comisiei pe cale administrativă. În aceeași zi, avocatul reclamanților i-a scris directorului pentru a-i comunica elementele referitoare la decizia comisiei și la a solicita cât mai curând posibil transmiterea unei copii a deciziei. La 12 decembrie 2011, al treilea și al patrulea reclamant și-au reluat școala. Primul și al doilea reclamant, care lucrau ca zidar și, respectiv, menajeră, și-au pierdut locul de muncă și nu și-au putut găsi altul, susținând că chiar și după decizia comisiei, societatea Panaitolio punea la îndoială sănătatea lor și solicita să vadă această decizie. Dispozițiile relevante ale articolului 20 din Legea nr. 3172/2003 privind organizarea/modernizarea serviciilor de sănătate publică se citesc astfel: A. 1. În cazul unui risc de transmitere a unei boli contagioase care ar putea avea efecte grave asupra sănătății publice, se pot adopta măsuri în cadrul intrării și circulației persoanelor în țară, pentru a diagnostica și preveni răspândirea bolii. 2. Aceste măsuri constau în: (a) supunerea la un control clinic și biologic, vaccinarea, tratamentul farmaceutic și spitalizarea persoanelor pentru care există suspiciuni rezonabile că ar putea transmite boala în mod direct sau indirect (b) internarea temporară a acestor persoane în condiții care împiedică contactul cu terțe părți care ar putea transmite boala; această internare ar putea avea loc într-un spațiu adecvat al unei instituții terapeutice sau la domiciliu (...) Prin decizia comună a miniștrilor de la .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Această decizie stabilește, de asemenea, modul în care sunt notificate deciziile de aplicare a acestor măsuri și soluționează orice problemă legată de acestea. (6) Aplicarea tuturor sau a unora dintre măsurile din prezentul articol, după caz, este ordonată de ministrul sănătății de fiecare dată când aplicarea lor este considerată necesară pentru a exclude riscurile legate de sănătatea publică. Durata de aplicare a măsurilor este stabilită prin decizia ministrului sănătății care le ordonă aplicarea lor și poate fi reînnoită în același mod. (...) La art. 8 din Legea nr. 1137/1981 privind spitalizarea și protecția socială a persoanelor cu boala Hansen prevede (...) 2. Persoanele cu boala Hansen care sunt sigure pentru sănătatea publică pot : (a) dacă sunt elevi sau studenți în instituții de învățământ superior, își continuă cursurile și studiile cu ceilalți elevi și studenți ; (b) dacă lucrează, încheie orice tip de contract și exercită orice profesie în urma unui aviz al comisiei, compus din profesorii de dermatologie, microbiologie și igienă din cadrul Universității din Ecuador (...). Numirea profesorilor menționați anterior va avea loc printr-o decizie a ministrului Serviciilor Sociale, la propunerea Facultății de Medicină a Universității Dape pentru un mandat de trei ani. Comisia va avea loc numai în cazul în care aceasta va lua în considerare o persoană care suferă de boala Hansen, care a vindecat, sub responsabilitatea Direcției de Sănătate Publică a Ministerului Serviciilor Sociale confiscate de la . (...) GRIFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng că au fost internați într-un spital, primul timp de o lună și celelalte trei timp de 15 zile, fără ca diagnosticul pe care l-au efectuat să fie confirmat și fără o hotărâre administrativă executorie, motivată și care să poată face obiectul unei căi de atac. Invocând art. 8 din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a vieții lor private din cauza faptului că au fost stigmatizați în cadrul societății Panaitolio, ca urmare a divulgării în presă de către autoritățile din spital și de către Hotărârea de Sănătate Publică a Regiunii a stării lor pretinse de 1, reclamanții se plâng că copiii lor au fost excluși de la școală timp de mai mult de șase luni. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că au în ordinea juridică greacă nici o cale de atac eficientă pentru a solicita ridicarea măsurilor menționate anterior sau înlocuirea lor cu alte părți mai puțin severe. Recurenții au fost privați de libertatea lor prin încălcarea articolului 5 alineatul (1) din convenție, ținând cont în special de natura măsurilor și a calității organelor care le-au luat Dezvăluirea în presa stării de sănătate a reclamanților a încălcat dreptul reclamanților la respectarea vieții private, astfel cum a fost garantat prin art. 8 din convenție A fost exclus al treilea și al patrulea reclamant al lacului, în circumstanțele cauzei, de dreptul protejat de art. 2 din Protocolul nr Reclamanții au avut la dispoziție, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o cale de atac internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecțiunile de necunoștință ale articolelor menționate anterior?

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

37991/12

Novrus MEMLIKA et autres

contre la Grèce

introduite le 7 juin 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, Novrus Memlika, Leonora Memlika, Sebastian Memlika et Katerina Memlika, sont quatre ressortissants albanais nés respectivement en 1968, 1978, 2000 et 2004, et résidant à Panaitolio Aitoloakarnanias. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

K. Farmakidis-Markou, avocat à Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

La seconde requérante est l’épouse du premier. Les troisième et quatrième requérants sont les enfants des deux premiers. Ils sont installés en Grèce depuis une décennie au moins. Le premier requérant présentait depuis longtemps des problèmes dermatologiques pour lesquels il avait été examiné à plusieurs reprises par les médecins de l’hôpital de la ville d’Ioannina et suivait un traitement.

En mars 2011, un médecin de l’hôpital de la ville de Rio où s’était rendu le premier requérant lui recommanda de se faire examiner par un dermatologue de l’hôpital. Le 5 mai 2011, le premier requérant se rendit à cet hôpital et le directeur de la clinique dermatologique procéda à un examen consistant à extraire des secrétions du nez et des oreilles (test Ziehl-Nelssen). Le 6 mai 2011, il se soumit à une biopsie. Le même jour, le directeur lui annonça qu’il était atteint de la lèpre (ou maladie de Hansen) et lui administra immédiatement un traitement pharmaceutique. Il lui annonça aussi que comme cette maladie était contagieuse, il devait être interné à l’hôpital et faire venir sa famille pour des examens. Le 16 mai 2011, les trois autres requérants furent admis à l’hôpital et le 20 mai 2011, le directeur leur fit savoir qu’ils étaient également atteints de la lèpre.

Le 20 mai 2011, plusieurs articles parurent dans la presse faisant état de quatre cas de lèpre dans la région d’Agrinio, dont deux enfants scolarisés à l’école primaire de la région. Certains articles reproduisaient des déclarations du chef de la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest et d’autres affirmaient que les malades étaient des «

migrants clandestins

», population constituant un risque sanitaire. Le même jour, la chaîne de télévision MEGA rapporta au bulletin d’information principal le cas des requérants. Interrogé par ces derniers sur la source de ces informations, le directeur de la clinique dermatologique leur répondit que c’était le ministère de la Santé.

A compter du 21 mai 2011, les deuxième, troisième et quatrième requérants commencèrent à recevoir le traitement pour la maladie de Hansen. Ce traitement entraîna immédiatement des effets secondaires sur la quatrième requérante.

Le 25 mai 2011, les autorités sanitaires de la Région d’Aitoloakarnanias procédèrent à un examen visuel des camarades de classe des troisième et quatrième requérants, ainsi que des membres de la famille où la seconde requérante travaillait en tant que femme de ménage, tout en les informant que cet examen avait lieu parce que les requérants étaient atteints de la lèpre.

Les requérants furent autorisés à quitter l’hôpital de Rio le 2 juin 2011. Le chef de la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest les avertit que les enfants devaient ne plus se rendre à l’école et qu’ils devaient tous se rendre à l’hôpital d’Agrinio une fois par semaine pour se soumettre à des examens et prendre leur traitement. Par une lettre datée du 2 juin 2011 adressée au directeur de l’école où étaient scolarisés les deux enfants, le chef de cette Direction soulignait que «

la scolarité des deux élèves se poursuivrait après que la commission prévue par l’article 8 de la loi n

o

1137/1981 ait donné son avis

».

Le 9 juin 2011, alors que les requérants s’étaient rendus à l’hôpital d’Agrinio, le chef de la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest les informa qu’un nouveau médicament contre la lèpre était disponible à l’hôpital de Rio et qu’ils devaient s’y rendre pour se le procurer. Les requérants refusèrent de se rendre à cet hôpital. Rentrés chez eux, ils reçurent à 14 h la visite du chef de cette Direction qui, accompagné de policiers, les incita à se rendre à cet hôpital et les avertit que s’ils refusaient, il les amènerait lui-même avec l’aide de la force publique. Toutefois, il ne mit pas sa menace à exécution.

Le 15 juin 2011, les deux premiers requérants se rendirent de leur propre chef à l’hôpital de Rio, car la deuxième requérante avait des marques sur son corps et parce que les examens faits à l’hôpital d’Agrinio avaient montré qu’elle avait des lésions aux reins et au foie. Les nouveaux examens réalisés à l’hôpital de Rio démontrèrent que ces problèmes avaient pour origine le traitement pharmaceutique administré pour la lèpre. Les autorités de l’hôpital tentèrent à nouveau d’interner les requérants mais ces derniers s’y opposèrent et signèrent une décharge de responsabilité au profit de l’hôpital.

Le 30 juin 2011, le premier requérant se rendit à l’hôpital de l’Attique de l’ouest «

Aghia Varvara

», spécialisé dans les maladies infectieuses et ayant un centre de traitement des personnes atteints de la maladie de Hansen. Les premiers examens cliniques effectués par le chef de la clinique dermatologique de cet hôpital semblaient exclure que le premier requérant était vraiment atteint de cette maladie. Toutefois, comme l’hôpital de Rio avait fait un diagnostic dans ce sens, le directeur susmentionné ordonna une biopsie, qui s’avéra favorable au requérant. Le directeur lui recommanda alors d’interrompre, lui et sa famille, le traitement qu’il suivait, car le résultat de la biopsie ne pouvait pas être mis en doute compte tenu notamment

: du caractère rare de la maladie et du fait qu’il n’existait aucun cas dans la région d’Aitoloakarnania

; du fait qu’aucun médecin de l’hôpital d’Ioannina où le requérant se rendait dans le passé n’avait fait un tel diagnostic

; du fait que les problèmes dermatologiques qu’il présentait depuis vingt ans n’avait pas détruit des tissus de l’épiderme, comme cela se serait produit en cas de manifestation de la maladie

; du fait que le traitement pharmaceutique, administré depuis seulement un mois et demi, n’aurait pas pu dissimuler les symptômes de la maladie

; du fait que le test de Ziehl-Nelssen, sur lequel était fondé le diagnostic de l’hôpital de Rio, ne constituait pas l’outil principal pour diagnostiquer la maladie de Hansen.

Le 15 juillet 2011, le requérant notifia les conclusions de l’hôpital d’Aghia Varvara au chef de la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest et sollicita la levée des mesures qui étaient imposées à lui et à sa famille, soit le traitement pharmaceutique, qui avait provoqué des effets secondaires sur sa femme et sa fille, l’exclusion de l’école de ses enfants et la réparation de leur réputation et honneur, bafoués suite aux publications d’articles dans la presse. Le chef de la Direction susmentionnée refusa de faire arrêter le traitement et affirma que les enfants ne pouvaient pas retourner à l’école tant que commission du ministère de la Santé, prévue par l’article 8 de la loi n

o

1137/2011, n’avait pas examiné la question. Trois mois plus tard, cette commission n’était toujours pas constituée.

Le 31 octobre 2011, l’avocat des requérants notifia au ministère de la Santé, à la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest, à l’administration du Péloponnèse-Grèce de l’ouest-îles ioniennes, et à la Direction de l’enseignement primaire d’Aitoloakarnania, un recours tendant à faire lever les mesures restrictives et faire accélérer l’institution de la commission susmentionnée.

Le 18 novembre 2011, le chef de la Direction de la santé publique de la Région de la Grèce de l’ouest informa les requérants qu’il avait pris une décision formelle prohibant aux troisième et quatrième requérants de poursuivre leur scolarité.

Le 21 novembre 2011, le ministère de la Santé informa les requérants que la commission prévue à l’article 8 de la loi n

o

1137/1981 avait été instituée.

Le 8 décembre 2011, les requérants furent examinés par cette commission à l’hôpital «

Andreas Syngros

». Elle conclut qu’aucun membre de la famille n’était atteint de la maladie de Hansen et ne constituait un danger pour la santé publique.

Le 9 décembre 2011, la deuxième requérante amena les troisième et quatrième requérants à leur école mais le directeur déclara qu’il ne pouvait pas les accueillir tant qu’il n’avait pas reçu par voie administrative la décision de la commission. Il déclara que cette décision serait «

réclamée par les parents d’élèves

». Le même jour, l’avocat des requérants écrivit au directeur pour lui communiquer les éléments relatifs à la décision de la commission et l’inciter à solliciter au plus vite la transmission d’une copie de la décision. Le 12 décembre 2011, les troisième et quatrième requérants reprirent leur scolarité.

Les premier et deuxième requérants, qui travaillaient respectivement comme maçon et femme de ménage, perdirent leur travail et ne purent pas en retrouver un autre. Ils affirment que même après la décision de la commission, la société de Panaitolio mettait en doute leur bonne santé et demandait à voir cette décision.

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes de l’article 20 de la loi n

o

3172/2003 relative à l’organisation/modernisation des services de la santé publique se lisent ainsi

:

«

A. 1. En cas de risque de transmission d’une maladie contagieuse qui pourrait avoir des incidences graves sur la santé publique, des mesures peuvent être adoptées à l’occasion de l’entrée et de la circulation des personnes dans le pays, afin de diagnostiquer et empêcher la propagation de la maladie.

:

a) la soumission à un contrôle et un suivi cliniques et biologiques, la vaccination, un traitement pharmaceutique et l’hospitalisation des personnes pour lesquelles il existe des soupçons raisonnables de croire qu’elles peuvent transmettre directement ou indirectement la maladie

;

b) l’internement provisoire de ces personnes dans des conditions qui empêchent le contact avec des tiers qui pourraient transmettre la maladie. Cet internement pourrait se faire dans un espace approprié d’un établissement thérapeutique ou à domicile

;

(...)

»

L’article 8 de la loi n

o

1137/1981 relative à l’hospitalisation et la protection sociale des personnes atteintes de la maladie de Hansen prévoit

:

«

(...)

: a) s’ils sont élèves ou étudiants dans des établissements de l’enseignement supérieur, continuer leurs cours et études avec les autres élèves et étudiants

; b) s’ils travaillent, conclure tout type de contrat et exercer toute profession à la suite d’un avis de la commission, composée des professeurs de la dermatologie, microbiologie et hygiène de l’Université d’Athènes (...).

La nomination des professeurs susmentionnés aura lieu par décision du ministre des Services sociaux, sur proposition de la Faculté de médecine de l’Université d’Athènes pour un mandat de trois ans.

La commission siégera seulement lorsqu’il s’agira d’examiner une personne atteinte de la maladie de Hansen qui a guéri, sous l’impulsion de la Direction de l’hygiène publique du ministère des Services sociaux saisie par l’intéressé.

(...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 5 de la Convention, les requérants se plaignent qu’ils ont été internés dans un hôpital, le premier pendant un mois et les trois autres pendant quinze jours, sans que le diagnostic qu’ils étaient porteurs de la maladie de Hansen soit confirmé et sans décision administrative exécutoire, motivée et susceptible de recours.

Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur vie privée en raison du fait qu’ils ont été stigmatisés au sein de la société de Panaitolio, suite à la divulgation dans la presse par les autorités de l’hôpital et de la Direction de la santé publique de la Région de leur état prétendu de «

lépreux

».

Invoquant l’article 2 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent que leurs enfants ont été exclus de l’école pendant plus de six mois.

Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent qu’ils n’avaient dans l’ordre juridique grec aucun recours effectif pour solliciter la levée des mesures précitées ou leur remplacement par d’autres moins sévères.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les requérants ont-ils été privés de leur liberté en violation de l’article

5 § 1 de la Convention, compte tenu notamment de la nature des mesures et de la qualité des organes les ayant prises

?

2.

La divulgation dans la presse de l’état de santé des requérants a-t-elle porté atteinte au droit des requérants au respect de leur vie privée, tel que garanti par l’article 8 de la Convention

?

3.

L’exclusion des troisième et quatrième requérants de l’école a-t-elle porté atteinte, dans les circonstances de la cause, au droit protégé par l’article 2 du Protocole n

o

1

?

4.

Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article

13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu formuler leurs griefs de méconnaissance des articles précités

?