CtEDO 11.09.2012 Auto

VAN GALEN AND OTHERS v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
11.09.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VAN GALEN AND OTHERS v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 13143/08 Robert Jan VAN GALEN și alții împotriva Țărilor de Jos depusă la 14 martie 2008 DECLARAREA FACTELOR FACTILOR Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant, dl R.J. van Galen, este avocat de profesie; el practică în Amsterdam. Restul reclamanților, Interforce Holding B.V., Interforce Proprietăți B.V. și Interforce Property Development B.V. („Societățile solicitante”), sunt societăți de răspundere limitată (besloten vennootschappen s-au întâlnit cu beperkte aansprakelijkeid, “B.V.”) cu personalitate juridică în temeiul legislației Țărilor de Jos. Interforce Holding B.V. și Interforce Properties B.V. au fost declarate falimente la 17 noiembrie 1992, așa cum a fost Interforce Property Development B.V. la 15 iunie 1993. Un receptor ( curator ) a fost numit, dl N.; primul reclamant a succedat domnul N. în această capacitate la 18 decembrie 1996. Cele trei societăți solicitante au făcut parte dintr-un conglomerat, inclusiv, printre altele, alte patru societăți de răspundere limitată, și anume S. V., I. B.V., M. B.V. și W. B.V. Acțiunile și drepturile de vot din aceste ultime societăți au fost deținute, în mod divers, de una sau mai multe dintre societățile solicitante. În diferite date din 1989 și 1990, o bancă, S. (denumită în continuare „bancă”), a acordat împrumuturi societăților conglomerate pentru finanțarea tranzacțiilor imobiliare. Dificultățile financiare au condus Banca și diversele societăți ale conglomeratului să încheie un acord, numit Hotărârea de restructurare, în temeiul căruia diferitele datorii au fost renegoțiate în timp ce acțiunile din I. B.V. și drepturile de vot din I. B.V., M. B.V. și W. B.V. au fost transferate diverse către Banca și către o entitate sub controlul sau. La 16 iulie 1993, după ce au fost declarate falimente cele trei societăți solicitante, receptorul, dl N., într-o mișcare cunoscută în dreptul intern de către denumirea sa romană actio Pauliana (art. 42 din Actul de faliment ( Faillisementswet ), în vigoare la momentul respectiv, a se vedea punctul 40 de mai jos), a făcut o declarație care remite acordul de restructurare cu intenția de a preveni îndepărtarea activelor din proprietate ( Boedel ) în controlul Băncii. La 7 octombrie 1993, el a făcut același lucru în numele I. B.V., M. B.V. și W. B.V., având în vedere că, ca urmare a revizuirii Hotărâreaui de restructurare, acțiunile și drepturile de vot în aceste societăți au revenit la proprietățile celor trei societăți falimentate. Inițiarea procedurii principale La 22 martie 1994, dl N., în calitate de receptor al celor trei reclamante corporative și, de asemenea, în numele I. B.V., M. B.V. și W. B.V., a convocat Banca (inclusiv entitatea sub controlul său, care, în prezent, poate fi identificată cu Banca) în fața Curții Regionale (arrondissementsrechtbank) ) din Rotterdam care a solicitat confirmarea nulității Hotărâreaui de restructurare și a daunelor pentru administrarea greșită. 10. Banca a contestat aceste afirmații. 11. Receptorul, un avocat practicant la Amsterdam, a numit avocatul Rotterdam Dl P. drept procurator litis procureur 12. Banca, care a luat poziția că a numit în mod valabil conducerea I. B.V., M. B.V. și W. B.V., a numit domnul D. ca procurator litis pentru a acționa în numele său și al celor trei companii. incidentul de procedură 13. Convocarea solicită întrebarea care a avut controlul acțiunilor și drepturilor de vot în I. B.V., M. B.V. și W. B.V. Receptorul și-a bazat poziția pe nulitatea Hotărâreaui de restructurare și, în consecință, a solicitat controlul acestor societăți prin reversirea acțiunilor lor în proprietățile celor trei societăți falimentate. În schimb, Banca și-a bazat poziția pe continuarea validității Hotărâreaui de restructurare și, prin urmare, pe interesul său direct de control. 14. La 3 februarie 1995 conducerea B.V., M. B.V. și W. B.V., într-o mișcare cunoscută în dreptul intern ca „desavou” („disavowal” – art. 263 din Codul de Procedură Civilă ( Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering ), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, a se vedea punctul 39 de mai jos), a emis o declarație care dezgustează acțiunile dlui P. 15. La 16 noiembrie 1995, Receptorul, de asemenea în numele I. B.V., M. V. și W. B.V., într-o mișcare dezactivată a propriului său a emis o declarație de negare a acțiunilor dlui D. 16. Curtea Regională a luat în considerare procedurile de dezaprobare împreună la cererea părților, deși fără a le alătura oficial. 17. La 13 iunie 1996, Curtea Regională a pronunțat o hotărâre interlocutivă care a concluzionat că receptorul nu a anulat în mod valabil Hotărârea de restructurare deoarece a fost notificat numai Băncii (și entitatea controlată de aceasta), dar nu I. B.V., M. B.V. și W.V. Apoi a suspendat cazul până la 11 iulie 1996 pentru a permite dlui P. să răspundă în scris la anumite argumente formulate de dl D. 18. Receptorul – până în acest moment prima reclamantă, care a înlocuit dl N. – a depus un recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel ( Gerechtshof ) din Haga, care a emis o convocare la 10 septembrie 1996. Deși recursul a avut ca obiect ambele seturi de proceduri de dezaprobare, de la acest punct, a fost urmărit în mod activ procedurile de dezactivare împotriva procurorului său, dl P.. 19. La 12 noiembrie 1998, Banca a solicitat o ședință orală. Curtea de Apel a programat-o pentru 8 iulie 1999. A fost ulterior amânată, în primul rând pe inițiativa Curții de Apel însuși (până în septembrie 1999), apoi – cu acquiescența reclamanților – la cererea Băncii și a dlui D. La 5 aprilie 2000, Curtea de Apel a anunțat că ședința va avea loc la 13 iulie 2000. 20. Reclamanții afirmă că Curtea de Apel a amânat începerea hotărârii sale de 14 ori între septembrie 2000 și 27 decembrie 2001. 21. La 10 ianuarie 2002, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre interlocutivă care susține că anularea Hotărâreaui de restructurare ar putea fi valabil numai în cazul în care declarația în acest sens ar fi ajuns la toate părțile la acest acord în timp util, iar apoi a suspendat cazul pentru a permite dlui P. să demonstreze că o astfel de declarație a fost făcută în mod valabil I. B.V., M. B.V. și W. B.V. 22. La 20 februarie 2003, dl P. a depus o declarație în acest sens. 23. La 14 august 2003, Banca și dl D. au solicitat din nou o audiere orală. La 19 septembrie 2003, Curtea de Apel a stabilit cazul de audiere la 24 iunie 2004. În cele din urmă, la cererea părților, pledamentele au fost depuse în schimb în scris; două runde scrise au avut loc la 5 și 19 august 2004. 24. La 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel a anunțat că hotărârea va fi pronunțată la 29 septembrie 2005. Banca și dl D. au solicitat Curții de Apel să facă acest lucru mai devreme; au fost întâlnite cu un refuz, motivul dat fiind retragerea actuală a Curții de Apel și lipsa de prioritate a cauzei. 25. La 7 ianuarie 2005, primul reclamant a scris Președintele Curții de Apel invocând art. 6 din Convenție. 26. Președintele Curții de Apel a răspuns prin scrisoarea din 20 ianuarie 2005, care a arătat din nou retardul instanței sale și a afirmat că decizia de politică a fost luată pentru a favoriza calitatea peste viteză. 27. Reclamanții declară că pronunțarea hotărârii a fost amânată de zece ori între septembrie 2005 și august 2007. 28. Curtea de Apel a pronunțat o a doua hotărâre interlocutivă la 20 septembrie 2007. Acesta a identificat o societate care a fost parte la Hotărârea de restructurare, dar la care nu s-a adresat nici o declarație de anulare a acordului respectiv, și anume o societate belgiană; aceasta a privat anularea acordului de restructurare a acordului de valabilitate a acestuia, menționând că, în orice caz, dl P. Nu s-a dovedit că acordul de restructurare ar putea aduce atingere intereselor creditorilor. Cu toate acestea, dl P. a fost oferit ocazie de a dovedi că transferul de acțiuni către Banca a fost nul și nul, din motive diferite, neafiliate. 29. Dl P. a solicitat și a fost acordată permisiunea de a depune un recurs la punctele de drept ( cassatie ) cu Curtea Supremă ( Hoge Raad) ) împotriva acestei hotărâri interlocutive, chiar dacă încă nu a fost pronunțată în cadrul procedurii principale. El nu a făcut usor de aceasta. 30. Dl P. a murit într-o dată necunoscută și a fost înlocuit de dl G. 31. D., procuratorul litis al Băncii , a demisionat de la Bar și a fost înlocuit de dl B. 32. La 10 iulie 2008, Curtea de Apel a pronunțat o altă hotărâre interlocutivă oferind dlui G. o oportunitate de a respinge validitatea transferului de acțiuni către Banca. 33. Martorii au fost auziți la 12 ianuarie 2009 și 8 aprilie 2009. 34. La 15 septembrie 2009, Curtea de Apel a anunțat că hotărârea va fi pronunțată la 16 martie 2010. 35. La 16 octombrie 2009, un avocat care a acționat în numele reclamanților a scris președintelui Curții de Apel cerând să se prezinte o hotărâre, deoarece incidentul de procedură a fost în așteptare în Curtea de Apel timp de treisprezece ani și procedura principală a rămas în abținere timp de cincisprezece ani și jumătate. 36. Președintele Curții de Apel a răspuns la 3 noiembrie 2009, declarând că se așteaptă să fie pronunțată hotărârea înainte de sfârșitul anului. 37. Curtea de Apel și-a pronunțat hotărârea la 29 decembrie 2009. Repornirea procedurii principale 38. Se pare că procedura principală este încă în așteptare în primă instanță. Legea internă relevantă Codul de procedură civilă 39. În momentul respectiv, dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă prevăzute după cum urmează: art. 263 În cazul în care în cadrul procedurii civile au fost făcute și acceptate vreo ofertă în numele unei părți, s-au făcut admiteri, s-a acordat și acceptat orice permisiune, iar această parte nu a dat autorității specifice și definite în scris, atunci partea respectivă are dreptul să dezvoce astfel de acțiuni în instanță, precum și printr-un document simplu, notificat atât procurorului litis a partidului opozitiv și a procurorului litis ale căror acțiuni sunt dezaprobate, solicită instanței să ia în considerare acțiunile care nu au fost făcute și toate actele procedurale și hotărârea consecunte dată pentru pregătirea cazului de hotărâre finală nu sunt declarate. Notificarea către procurator litis contează ca o convocare pentru a contesta negarea. [Notificarea] precizează ziua de înscriere în instanță. art. 266 Procedura principală rămâne suspendată până la hotărârea în privința deșavortului, în ceea ce privește durerea de nulitate. Cu toate acestea, instanța poate ordona ca partea deșavorătoare să continue procedura de dezavort într-un anumit termen, în lipsa hotărârii ( din data Anders zal worden regt gedaan .” "Legea Bankruptcy 40. În momentul respectiv, art. 42 din Legea Bankruptcy prevede următoarele: "1. Receptorul poate, în interesul proprietății, anula orice tranzacție ( rechtshandeling ) pe care debitorul a efectuat-o în mod voluntar (onverplichtt ) înainte de a fi declarat faliment și care, după cum știa debitorul sau ar fi trebuit să fi cunoscut, ar duce la prejudiciu creditorilor. ... O tranzacție pentru a lua în considerare (een rechtshandeling anders dan om niet ) care este fie multilateral sau unilateral și direcționat către una sau mai multe persoane particulare poate fi anulat numai pentru a provoca prejudecăți dacă cei cu care sau pentru care debitorul a efectuat tranzacția au știut sau ar fi trebuit să fi știut că ar fi condus la prejudiciu creditorilor. ...” , care are originea sa în legislația romană [1] , este cunoscută în dreptul intern ca actiu Pauliana . În 22 aprilie 2009, Ministrul Adjunct al Justiției ( Staatssecretaris van Justitie ) a adoptat „Regulile ministrului Adjunct al Justiției, nr. 5599506/09, care acordă mandatului și autorității Înaltului Consiliu pentru justiție în ceea ce privește cererile de compensare pentru incapacitatea de a decide într-un timp rezonabil” ( Regeling van de Staatssecretaris van Justitie van 22 abril 2009, nr. 5599506/09, houdende verlening van mandaat en machtigating aan de Raad voor de rechtspraak inzake verzoeken tot schadevergeding wegens overschrijding van de redelijke terminijn ), Gazette Oficial ( Staatscourant ) 2009, nr. 81. În partea lor relevantă, acestea au furnizat după cum urmează: Secțiunea 1 Înaltul Consiliu pentru justiție ( Raad voor de rechtspraak ) are mandat și autoritatea de a decide în numele Ministrului Justiției și de a acționa în cazurile în care ministrul Justiției este solicitat de un tribunal să prezinte o apărare împotriva unei cereri de compensare pentru incapacitate de către unul sau mai mulți tribunali în cadrul procedurii judiciare pentru a decide într-un timp rezonabil.” 43. La 26 ianuarie 2012, Regulile ministrului Adjunct au fost retrase și înlocuite cu „Regulile Ministrului de Securitate și Justiție, nr. 5723477/12, acordând Înaltului Consiliu pentru mandatul judiciar și autoritatea în ceea ce privește cererile de compensare pentru nerespectarea hotărârii într-un timp rezonabil” (Regeling van de Staatssecretaris van Justitie, nr. 5723477/12, houdende verlening van mandaat en machiging aan de Raad voor de rechtspraak inzake verzoeken tot schadevergeding wegens overschrijding van de redelijke terminijn ), Gazette Oficial 2012, nr. 1933 (data intrării în vigoare 2 februarie 2012). În partea lor relevantă, acestea prevăd următoarele: Secțiunea 2 Înaltul Consiliu pentru Judiciare are mandat și autoritatea de a: hotărăște cererile de compensare pentru nerespectare de către unul sau mai multe tribunale în cadrul procedurii judiciare pentru a hotărî într-un termen rezonabil; hotărăște obiecțiile ( bezwaarschriften ) împotriva deciziilor menționate în a; acțiune în cazurile în care ministrul este solicitat de un tribunal să prezinte o apărare cu privire la deciziile menționate în a sau b. Înaltul Consiliu pentru justiție dispune de mandat și de autoritate și este în stare să decidă și să acționeze în numele ministrului justiției în cazurile în care ministrul justiției este solicitat de un tribunal să prezinte o apărare împotriva unei cereri de compensare pentru incapacitate de către unul sau mai mulți tribunali în cadrul procedurii judiciare pentru a hotărî într-un termen rezonabil. ...” Procedura de plângere a Curții de Apel a Haga 44. A fost introdusă la 1 ianuarie 2002 o procedură uniformă de plângeri a instanțelor. 45. Versiunea actuală a „Procedura de plângeri a Curții de Apel a Haga” (Klachtendregeling gerechtshof „s-Gravenhage ) a fost adoptată la 23 octombrie 2009. 5 noiembrie 2009, nr. 16764. 46. În partea sa relevantă, acesta prevede următoarele elemente: Secțiunea 2. Dreptul de plângere Toată lumea are dreptul de a se plânge la Președinția Curții de Apel ( Bestuur ) despre modul în care Curtea de Apel s-a purtat față de el. Nu se poate face plângeri cu privire la conținutul și raționamentul unei decizii ale unui ofițer investit cu competență judiciară ( s-a întâlnit rechtspraak belaste recterlijke ambtenaar ), nici cu privire la adoptarea unei decizii judiciare, inclusiv decizii de caracter procedural luate în acest sens. ... Secțiunea 10. Președinția informează reclamantul și persoana a căror comportament este eliberat în scris, dând motive, cu privire la rezultatul examinării plângerii și la orice concluzii pe care le trage de la aceasta. În cazul în care ulterior se poate depune o nouă plângere la o persoană sau un organism desemnat pentru a examina plângerile cu privire la persoana a cărei comportament este îngrijorat de plângere, scrisoarea de informare menționează acest lucru.” 47. Raportul anual 2011 al Curții de Apel a Haga privind subiectul procedurii de plângeri (Jaarverslag klachtenbehandeling gerechtshof Den Haag 2011 ) arată că o plângere cu privire la durata procedurii a fost primită în acel an. COMPLAINTE 48. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. De asemenea, se plâng în temeiul articolului 13 din Convenție că nu există remediu preventiv sau compensatoriu care oferă perspective rezonabile de succes. Reclamanții au la dispoziție în orice moment un remediu intern eficace pentru plângerea lor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, conform articolului 13 din Convenție? Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, conform articolului 35 § 1 din Convenție? Durata procedurii civile în acest caz a fost încălcarea cerinței de „tempă rezonabilă” de la art. 6 § 1 din Convenție? [1] Din Digestul Justinian: D. 22.1.38.4: Paulus libro sexto ad Plautium. În fabiana quoque actione et pauliana, per quam quae in fraudem creditorum alienata sunt revocant, fructus quoque restitutunt: nam praetor id agit, ut perinde sint omnia, atque si nihil alienatum esset: quod non est iniquum (nom et verbum «restitutuas», quod in hac re praetor dixit, plenam habet significationem), ut fructus quoque restitutuur. Paulus în a șasea sa carte despre Plautius. De asemenea, în conformitate cu acțiunile Fabian și Paulian, în care ceea ce a fost alienat pentru a provoca prejudicii la creditori este revendicat înapoi, fructele trebuie să fie predat, deoarece este intenția praetorului de a asigura că totul va fi ca și cum nimic nu ar fi fost alienat. În consecință, nu este irazonabil (deoarece expresia „trebuie să vă predați” pe care praitorul a folosit-o în această privință are un semnificație largă) că și fructele ar trebui predate.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-09-17
0,97
VAN GALEN AND OTHERS v. THE NETHERLANDS
THIRD SECTION DECISION Application no. 13143/08 Robert Jan VAN GALEN and others against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17 September 2013 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President,
CtEDO 2015-03-17
0,91
ADORISIO AND OTHERS v. THE NETHERLANDS
1. A list of the applicants is set out in the appendix. The Netherlands Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. 2. The facts of the case, as submitted by the parti
CtEDO 2013-08-30
0,90
ONROEREND GOED MAATSCHAPPIJ DE LINDE GROESBEEK B.V. AND OTHERS v. THE NETHERLANDS
unjustly enriched itself since the applicants had become the owners of the parcels in the 1990s through acquisitive prescription ( verkrijgende verjaring). The municipality objected to the unjust enrichment claim. On 18 May 2004 the Court o
CtEDO 2012-12-18
0,90
STOLK v. THE NETHERLANDS
THIRD SECTION Application no. 63072/10 Jan STOLK against the Netherlands lodged on 8 October 2010 STATEMENT OF FACTS 1. The applicant, Mr Jan Stolk, is a Netherlands national, who was born in 1957 and lives in Utrecht. He is represented bef
CtEDO 2000-09-26
0,90
CASE OF VAN VLIMMEREN AND VAN ILVERENBEEK v. THE NETHERLANDS
the immovable property itself by the execution of works and losses directly caused by the works or by the way in which they had been executed. Therefore, in proceedings pursuant to this provision only disputes in respect of the amount of da
Sursă