CtEDO 18.09.2012 Auto

S.R. v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
18.09.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
S.R. v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dna S.R., este o națională Țările de Jos care s-a născut în 1952 și trăiește în Rotterdam. A fost reprezentată în fața Curții de către dl J. van Broekhuijze, un avocat practicant în Ridderkerk. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul adjunct al acestora, dna L. Egmond, a Ministerului Afacerilor Externe. La 31 iulie 2006, procurorul public (oficial van justitie) a depus o cerere Curtei Regionale (rechtbank) din Rotterdam pentru autorizarea instanței provizorii (voorlopige matchtiging: in continuare „Ordine provizorie”) de a-i angaja pe solicitant într-un spital psihiatric în conformitate cu Legea Spitalelor Psichiatrice (Admisiuni Compulsoare) (Wet bijzondere opnemingen in psihiatrische ziekenhuizen; „Legea”). Cererea procurorului a fost bazată pe un raport medical emis de un psihiatru care nu a fost implicat în tratamentul reclamantului. La 17 august 2006, Curtea Regională a organizat o audiere în prezența reclamantului, avocatul ei, două asistente psihiatrice, preot și sora reclamantului. Curtea Regională a auzit practicantul general al reclamantului și psihiatru propriu al reclamantului. A suspendat procedura pentru a permite procurorului să solicite autorizația de a se angaja într-un spital psihiatric pentru observare (observatiemachtig; în continuare „Ordine de observare”) (punctul 14h din Act, a se vedea mai jos). La 25 august 2006, procurorul a depus o cerere de ordin de observare la Curtea Regională. Cererea a fost însoțită de un nou raport medical din 24 august 2006. La 28 august 2006, Curtea Regională a respins cererea de ordin provizoriu și a emis în schimb un ordin de observare valabil până la 18 septembrie 2006. În ceea ce privește cele din urmă, acesta a ținut după cum urmează: „Din raportul medical și clarificarea furnizată în cursul audierii de către medicul care tratează persoana în cauză, se pare că situația este după cum urmează: persoana în cauză suferă de o tulburare paranoică de iluzie în cadrul schizofreniei. Există motive serioase pentru a crede că o tulburare a facultăților mentale ale persoanei vizate o va duce la poserea următoarei pericole pentru ea: persoana vizată este, probabil, ca urmare a iluziilor sale paranoice, foarte suspicioasă față de vecinii ei. Există un pericol că, prin comportamentul ei deranjant, persoana în cauză va provoca agresiune de alții împotriva ei însuși. Compromisul la și să rămână într-un spital psihiatric al persoanei în cauză este destinat să examineze dacă suferă de o tulburare a facultăților mentale și dacă această tulburare o va duce la o situație de pericol pentru ea. Pericolul nu poate fi evitat prin intervenția persoanelor sau instituțiilor în afara spitalului psihiatric. Persoana în cauză nu a demonstrat dorința necesară de a rămâne în spitalul psihiatric în mod voluntar.” 7. La 30 august 2006, reclamantul a fost admis într-un spital psihiatric. În aceeași zi, ea a depus un recurs asupra punctelor de drept (casatie) la Curtea Supremă împotriva emiterii ordinului de observare. Ea a susținut motive de recurs, inclusiv, în ceea ce privește cazul dinaintea Curții, că în încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Legea nu a fost auzită de Curtea Regională înainte de eliberarea ordinului de observare și că, prin prevederea că persoanele pot fi comise pentru a determina dacă acestea au fost de părere nesănătoase, art. 14 litera (h) din Lege a încălcat art. 5 § 1 litera (e) din Convenția, care a permis deținerea persoanelor cu o mințiune nesănătoșită numai după ce au fost determinate de fapt să fie de părere nesupune. În paralel, reclamantul a început procedura de injuncție sumară (kort geding) în fața judecătorului măsurilor provizorii (voorzieningenrechter) al Curții Regionale de Rotterdam, cerând suspendarea imediată a comitetului ei. La 12 septembrie 2006, judecătorul măsurilor provizorii a rendu hotărârea respingerea cererilor reclamantului. Raportul a inclus concluzia că audierea din 17 august 2006 s-a concentrat pe privarea libertății și că reclamantul a fost informat cu privire la probabilitatea ca un ordin de observare să fie dat; o declarație făcută de reprezentantul reclamantului în sensul că judecătorul l-a informat prin telefon că o altă audiere va avea loc a fost respinsă ca fiind neprobată. 10. Reclamantul a rămas la spital până la 21 septembrie 2006. 11. La 15 decembrie 2006, Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de interes, deoarece ordinul în cauză s-a scurs deja între timp. Cu toate acestea, având în vedere relevanța întrebărilor juridice susținute de motivele de recurs, Curtea Supremă a abordat totuși fondurile unui număr de motive de recurs. 12. Razul său, obiter dictum, a fost următorul: „4.1. Cu toate acestea, Curtea Supremă consideră utilă, având în vedere importanța întrebărilor juridice care rezultă din punctele de recurs, să ia în considerare următoarele aspecte: 4.2. Ordinul de observare dat de Curtea Regională în conformitate cu art. 14 din Spitalele Psichiatrice (Legea privind admiterea obligatorie) se bazează pe evaluarea Curții Regionale a statului persoanei în cauză, care este în următoarele termeni: [etc., a se vedea punctul 6 de mai sus] 4.3. Punctul de recurs nr. 9 susține că art. 14h alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie este incompatibilă cu art. 5 § 1 litera (e) din Convenție, deoarece această dispoziție permite doar detenția persoanelor cu o minte nesensibilă, în timp ce art. 14 alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihice prevede admiterea obligatorie pentru a determina dacă există o deficiență a facultăților mentale. 4.4. Cu privire la acest punct, Curtea Supremă ia următoarea opinie: aceasta rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citată în ... avizul consilier al avocatului general, potrivit căreia, în principiu, este permisă să privească persoanelor de mintea nesănătoasa a libertății lor dacă a fost demonstrat în mod fiabil (op deuggelijke wijze este aangetooned) că persoana în cauză este de minte nesensibilă. Cu toate acestea, Curtea a considerat acceptabil ca o persoană să poată fi deținută într-un spital psihiatric involuntar, astfel încât să poată fi determinată dacă suferă de o boală mentală, dar numai în cazuri urgente sau atunci când persoana în cauză este reținută în legătură cu comportamentul său violent, examinarea trebuie apoi să aibă loc imediat după privarea libertății. În toate celelalte cazuri, o examinare în stare mentală trebuie să precede orice privare de libertate. Cu toate acestea, dacă o astfel de examinare se dovedește imposibilă deoarece persoana în cauză refuză să se prezinte la examinare, o reexaminare de către un expert medical pe baza dosarului poate fi suficientă, în absența căruia nu se poate presupune că persoana în cauză este bolnavă mentală. 4.5. Un ordin de observare în sensul articolului 14h din Spitalele Psihiatrice (Legea de admitere obligatorie) este destinat, conform al doilea paragraf din această dispoziție, să determine dacă există o tulburare a facturii mentale și dacă tulburarea provoacă persoana în cauză să poseze un pericol pentru el însuși. Ordinul poate fi dat dacă, după cum prevede art. 14h alineatul (1), există motive serioase de a crede (het ernstig vermoeden bestaat) că el sau ea suferă de o tulburare a facultăților sale psihice (stoornis van de geestvermogens) care ar putea duce el sau ei să poseze un pericol pentru el-și. Secțiunea 14h alineatul (4) prevede că cererea de ordin de observare trebuie însoțită de un raport medical menționat în această dispoziție, din care se pare că există un caz menționat la art. 14h alineatul (1). Având în vedere acest lucru, Curtea Supremă consideră că este acceptabil, în temeiul articolului 5 din Convenție, să se pronunțe un ordin de observare numai dacă, pe baza raportului medical prezentat, se poate presupune, cu suficientă certitudine, că persoana în cauză suferă de o tulburare a facultăților mentale care necesită o examinare suplimentară în cadrul observației și există motive serioase să creadă că această tulburare îi provoacă un pericol pentru el însuși. În această măsură, se susține corect că art. 14h, în stabilirea condițiii că există motive serioase să creadă că perturbația mentală ar trebui să conducă persoana în cauză să poseze un pericol pentru el înșiși, oferă o descriere mai largă a cazurilor în care se poate acorda un ordin de observare decât este compatibil cu art. 5 din convenție. 4.6. Cu toate acestea, și chiar presupunând că recursul asupra punctelor de drept era admisiv, punctul de recurs nu ar fi condus Curții Supreme să anuleze hotărârea Curții regionale. Curtea Regională a constatat de fapt, pe baza raportului medical prezentat, că persoana în cauză suferă de o tulburare paranoică a iluziilor în cadrul schizofreniei și că există motive serioase să creadă că persoana în cauză, ca urmare a acestei tulburări a facultăților sale mentale, prezintă comportamente nocive și provoacă astfel agresiune a altora împotriva ei înșișiși. În acest sens, Curtea Regională nu a aplicat art. 14h din Spitalele Psichiatrice (Legea de admitere obligatorie) într-un mod care este incompatibil cu art. 5 din Convenție. 4.7. Puncte de apel 8 și 12 ... se plânge că Curtea Regională a acționat împotriva articolului 8 alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihiatrice, hotărând fără să audă persoana în cauză și pe baza unui nou raport medical pe care persoana în cauză nu l-a putut contesta. Curtea Regională a auzit persoana în cauză la 17 august 2006, este adevărată, însă este vorba despre cererea procurorului public ... din 31 iulie 2006 de o ordonanță pozițională în sensul articolului 2 din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihiatrice. Se pare că Curtea Regională a aplicat apoi secțiunea 8a a Spitalelor Psihiatrice (Legea de admitere obligatorie), după care procurorul public a depus cererea de o decizie de observare pe care Curtea regională a acceptat-o în decizia sa din 28 august 2006, care, în conformitate cu documentele conținute în dosar, a fost însoțită de un nou raport medical din 24 august 2006. Spitalele psihiatrice (Legea de admitere obligatorie) nu permite ca o persoană interesată să fie auzită în avans, nici că o persoană interesată ar trebui să renunțe în avans la dreptul său de a fi auzită la o cerere de ordine bazată pe Legea de admitere obligatorie (Spitalele psihiatrice) care încă nu a fost depusă.” 13. Reclamantul a depus o scrisoare de la directorul medical pentru admiteri obligatorii (geneesheer-director BOPZ), data de 31 august 2006, care este în următoarele termeni: „Până la scrisoarea dvs. ... primită la 31 august 2006, vom confirma aici în scris conversația noastră telefonică din această după-amiază cu privire la ordinea de observare pentru dna S.R. Noi nu ne abonăm la motivul pe care se bazează pentru a susține că efectul deciziei de a da un ordin de observare este suspendat. Prin urmare, nu vom respecta cererea dvs de a elibera dna S.R. din spitalul nostru. ... Avem o decizie judiciară valabil pentru un ordin de observare pentru dna S.R. Secțiunea 14h(4) luată împreună cu art. 10 alineatul (1) din Spitalele Psihiatrice (Legea privind admiterile obligatorii) prevede că hotărârea instanței este imediat executabilă (bij voorraaduitvoerbaar). Secțiunea 14h(4) luată împreună cu art. 9 alineatul (5) din Legea privind admiterile obligatorii prevede că nu există niciun recurs asupra fondurilor (hoger beroep) împotriva deciziei. Cu toate acestea, este posibil să se depună un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă. ...” 14. Reclamantul declară că ea solicită procurorului public să solicite o decizie a Curții în această chestiune, dar că procurorul public a refuzat. 15. Reclamantul a depus o scrisoare de la un psihiatru, datată 23 martie 2007, cu privire la spitalul psihiatru. Se citește după cum urmează: „Pacientul a fost în îngrijirea noastră de la 30 august 2006 până la 21 septembrie 2006. Istoria psihiatrică: 2004-05: Institutul Regional pentru Tratamentul Sănătății Mentale Out-Patient (Regionaal Instituut voor Ambulante Geestelijke Gezondheidszorg; „RIAGG”) a încercat să dezvolte o relație terapeutică cu pacientul din cauza plângerilor persistente de la mai mulți vecini cu privire la zgomotul. 2006: EMC Out-Patient Clinic. Concluzie: O femeie de 54 de ani care are probleme serioase cu vecinii ei, există două povești contradictorii. Nu este posibil să ajungă la un diagnostic despre informațiile disponibile. Anamneza și progresul: Pacientul este foarte loquacious și spre sfârșitul discuțiilor se încurcă într-o linie de poveste care nu mai poate fi urmat. Conținutul discuțiilor se referă la toate nedreptățile care i-au fost făcute în ultimii ani de îngrijitorul RIAGG și de vecini. Ea susține, de asemenea, că nedreptățile îi sunt făcute de un proprietar instituțional de la care își închirie a doua casă. Nimic din toate acestea nu pot fi verificate. Cu alte cuvinte, este dificil să se evalueze dacă acuzațiile sau „remarcile inocente” ei se află în limitele iluziilor normale sau paranoice (paranoide wanen). Examinarea psihiatrică: bine-cuplată, este ocupată la masa în hol făcând unele notițe liniștite. Ea este lucidă, recunoașterea ei a persoanelor și orientarea în timp și locul sunt intact. Facultățile ei perceptive par neimpune, dar pacientul nu va discuta percepția la orice lungime. Gândirea ei este foarte difuzată și pentru o perioadă scurtă incoerență. spiritul ei este normal cu un fel de pronunțat, nu întotdeauna destul de adecvat, modulare efect. Concluzie provizorie: În măsura în care se poate stabili pe baza observației [întâlnirea Curții], nici observarea comportamentului pacientului, nici examinarea psihiatrică repetată au furnizat indicații clare de psihoză. Cu toate acestea, simptome psihotice limpede pot fi disemblate. Clasificare conform DSM-IV: Axa I: Diagnostic amânat Axa II: Diagnostic amânat.” 16. La momentul evenimentelor plâns, Spitalul Psihiatric Act (Admisiuni Compulsoare), în partea sa relevantă, cu condiția următoare: „1. Curtea poate, la cererea procurorului public, elibera autorizația provizorie de angajare a unei persoane ale căror facultăți psihice sunt tulburate să fie admise și păstrate într-un spital psihiatric. ...” „1. Înainte de a lua o decizie cu privire la cererea de autorizare provizorie, instanța trebuie să audă persoana la care se solicită autorizația, cu excepția cazului în care constată că persoana în cauză nu este dispusă să fie auzită. ...” „Dacă, pe baza examinării sale, Curtea Regională are îndoieli privind dacă, în anumite circumstanțe, o altă măsură decât cea solicitată nu ar putea fi mai potrivită, aceasta poate comunica aceste îndoieli procurorului public; dacă este necesar, Curtea Regională indică în același timp că examinarea acestui caz va fi continuată ulterior.” „... Nici un recurs privind fondul nu conține decizia de acordare a autorizării provizorii. ...” „1. Decizia instanței se aplică imediat. ...” „1. Curtea poate, la cererea procurorului public, emite o autorizație de comision pentru observarea că persoana în cauză a fost admisă și păstrată într-un spital psihiatric dacă există motive serioase de a crede (het erntig vermoeden bestiaat) că suferă de o tulburare a facultăților sale psihice (stoornis van de geestvermogens) care ar putea să-l ducă să poseze un pericol pentru el-șia. Autorizația de comitet pentru observare trebuie să permită să examineze dacă: a. există o tulburare a facultăților mentale; și b. această tulburare conduce persoana în cauză la un pericol pentru el sau pentru el însuși. Autorizația de comision pentru observare este valabilă nu mai mult de trei săptămâni de la data în care persoana în cauză este admisă într-un spital psihiatric, fără a aduce atingere [secțiunea ... 49]. Secțiunea 9 alineatul (1), prima teză, 9 alineatul (2)-(5), [și] 10 alineatul (1)-(3) ... se aplică prin analogie, având în vedere că aceasta trebuie să apară din raportul medical ... că situația este una astfel cum se menționează în primul paragraf.” „1. În cazul în care persoana în legătură cu care procurorul a depus o cerere de ordin menționată în prezentul capitol [inclusiv, la momentul respectiv, secțiunea 14h], sau pentru o decizie de eliberare ..., a suferit daune ca urmare a eșecului instanței sau procurorului public de a respecta una dintre dispozițiile din prezentul capitol [care include dispozițiile de mai sus] ..., instanța, la cererea persoanei în cauză, îi acordă daunele care trebuie determinate în echitate la cheltuielile statului.” „1. Un pacient ținut într-un spital psihiatric în aplicarea capitolului II, §§ 1 până la 4 [incluzând secțiunile 8, 9, 10 și 14h din prezenta Lege] ... poate cere directorului medical al spitalului psihiatric eliberarea condițională sau eliberarea pacientului din spital. ... În caz de refuz, persoana care a primit decizia ... poate solicita procurorului să solicite hotărârea instanței. Cererea este scrisă; se adaugă o copie a cererii inițiale și decizia directorului medical. ...” 17. O clauză de apus a fost legată de punctul 14h, care prevede o evaluare a măsurii începând cu data de 1 ianuarie 2008, după care aceasta va expira automat la 31 decembrie 2008, cu excepția cazului în care este prelungită prin ordine în consiliu (algemene maatregel van bestuur). Guvernul care a ales să nu o prelungească, a expirat automat la 31 decembrie 2008. 18. Recomandarea Rec(2004)10 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția drepturilor omului și demnității persoanelor cu tulburări mentale, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează: „1. O persoană poate fi supusă unui loc involuntar numai dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiții: i. persoana are o tulburare mentală; ii. Condiția persoanei reprezintă un risc semnificativ de prejudiciu grav asupra sănătății sau a altor persoane; iii. plasarea include un scop terapeutic; iv. nu sunt disponibile mijloace mai puțin restrictive de asigurare a îngrijirii adecvate; v. avizul persoanei în cauză a fost luat în considerare. Legea poate prevedea că, în mod excepțional, o persoană poate fi supusă unui plasament involuntar, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, pentru perioada minimă necesară pentru a stabili dacă are o tulburare mentală care reprezintă un risc semnificativ de prejudiciu grav la sănătatea sa sau la altele dacă: i. comportamentul său este puternic sugestiv de o astfel de tulburare; ii. condiția sa pare să reprezinte un astfel de risc; iii. nu există mijloace adecvate, mai puțin restrictive de a face această decizie; și iv. a fost luată în considerare avizul persoanei în cauză.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă