S.R. v. THE NETHERLANDS

Cu toate acestea, Curtea Supremă consideră utilă, având în vedere importanța întrebărilor juridice care rezultă din punctele de recurs, să ia în considerare următoarele aspecte: 4.

Ordinul de observare dat de Curtea Regională în conformitate cu art. 14 din Spitalele Psichiatrice (Legea privind admiterea obligatorie) se bazează pe evaluarea Curții Regionale a statului persoanei în cauză, care este în următoarele termeni: [etc., a se vedea punctul 6 de mai sus] 4.

Punctul de recurs nr. 9 susține că art. 14h alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie este incompatibilă cu art. 5 § 1 litera (e) din Convenție, deoarece această dispoziție permite doar detenția persoanelor cu o minte nesensibilă, în timp ce art. 14 alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihice prevede admiterea obligatorie pentru a determina dacă există o deficiență a facultăților mentale. 4.

Cu privire la acest punct, Curtea Supremă ia următoarea opinie: aceasta rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citată în ... avizul consilier al avocatului general, potrivit căreia, în principiu, este permisă să privească persoanelor de mintea nesănătoasa a libertății lor dacă a fost demonstrat în mod fiabil (op deuggelijke wijze este aangetooned) că persoana în cauză este de minte nesensibilă. Cu toate acestea, Curtea a considerat acceptabil ca o persoană să poată fi deținută într-un spital psihiatric involuntar, astfel încât să poată fi determinată dacă suferă de o boală mentală, dar numai în cazuri urgente sau atunci când persoana în cauză este reținută în legătură cu comportamentul său violent, examinarea trebuie apoi să aibă loc imediat după privarea libertății. În toate celelalte cazuri, o examinare în stare mentală trebuie să precede orice privare de libertate. Cu toate acestea, dacă o astfel de examinare se dovedește imposibilă deoarece persoana în cauză refuză să se prezinte la examinare, o reexaminare de către un expert medical pe baza dosarului poate fi suficientă, în absența căruia nu se poate presupune că persoana în cauză este bolnavă mentală. 4.

Un ordin de observare în sensul articolului 14h din Spitalele Psihiatrice (Legea de admitere obligatorie) este destinat, conform al doilea paragraf din această dispoziție, să determine dacă există o tulburare a facturii mentale și dacă tulburarea provoacă persoana în cauză să poseze un pericol pentru el însuși. Ordinul poate fi dat dacă, după cum prevede art. 14h alineatul (1), există motive serioase de a crede (het ernstig vermoeden bestaat) că el sau ea suferă de o tulburare a facultăților sale psihice (stoornis van de geestvermogens) care ar putea duce el sau ei să poseze un pericol pentru el-și. Secțiunea 14h alineatul (4) prevede că cererea de ordin de observare trebuie însoțită de un raport medical menționat în această dispoziție, din care se pare că există un caz menționat la art. 14h alineatul (1). Având în vedere acest lucru, Curtea Supremă consideră că este acceptabil, în temeiul articolului 5 din Convenție, să se pronunțe un ordin de observare numai dacă, pe baza raportului medical prezentat, se poate presupune, cu suficientă certitudine, că persoana în cauză suferă de o tulburare a facultăților mentale care necesită o examinare suplimentară în cadrul observației și există motive serioase să creadă că această tulburare îi provoacă un pericol pentru el însuși. În această măsură, se susține corect că art. 14h, în stabilirea condițiii că există motive serioase să creadă că perturbația mentală ar trebui să conducă persoana în cauză să poseze un pericol pentru el înșiși, oferă o descriere mai largă a cazurilor în care se poate acorda un ordin de observare decât este compatibil cu art. 5 din convenție. 4.

Cu toate acestea, și chiar presupunând că recursul asupra punctelor de drept era admisiv, punctul de recurs nu ar fi condus Curții Supreme să anuleze hotărârea Curții regionale. Curtea Regională a constatat de fapt, pe baza raportului medical prezentat, că persoana în cauză suferă de o tulburare paranoică a iluziilor în cadrul schizofreniei și că există motive serioase să creadă că persoana în cauză, ca urmare a acestei tulburări a facultăților sale mentale, prezintă comportamente nocive și provoacă astfel agresiune a altora împotriva ei înșișiși. În acest sens, Curtea Regională nu a aplicat art. 14h din Spitalele Psichiatrice (Legea de admitere obligatorie) într-un mod care este incompatibil cu art. 5 din Convenție. 4.

Puncte de apel 8 și 12 ... se plânge că Curtea Regională a acționat împotriva articolului 8 alineatul (1) din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihiatrice, hotărând fără să audă persoana în cauză și pe baza unui nou raport medical pe care persoana în cauză nu l-a putut contesta. Curtea Regională a auzit persoana în cauză la 17 august 2006, este adevărată, însă este vorba despre cererea procurorului public ... din 31 iulie 2006 de o ordonanță pozițională în sensul articolului 2 din Legea privind admiterea obligatorie a spitalelor psihiatrice. Se pare că Curtea Regională a aplicat apoi secțiunea 8a a Spitalelor Psihiatrice (Legea de admitere obligatorie), după care procurorul public a depus cererea de o decizie de observare pe care Curtea regională a acceptat-o în decizia sa din 28 august 2006, care, în conformitate cu documentele conținute în dosar, a fost însoțită de un nou raport medical din 24 august 2006. Spitalele psihiatrice (Legea de admitere obligatorie) nu permite ca o persoană interesată să fie auzită în avans, nici că o persoană interesată ar trebui să renunțe în avans la dreptul său de a fi auzită la o cerere de ordine bazată pe Legea de admitere obligatorie (Spitalele psihiatrice) care încă nu a fost depusă.”

Reclamantul a depus o scrisoare de la directorul medical pentru admiteri obligatorii (geneesheer-director BOPZ), data de 31 august 2006, care este în următoarele termeni: „Până la scrisoarea dvs… primită la 31 august 2006, vom confirma aici în scris conversația noastră telefonică din această după-amiază cu privire la ordinea de observare pentru dna S.R. Noi nu ne abonăm la motivul pe care se bazează pentru a susține că efectul deciziei de a da un ordin de observare este suspendat. Prin urmare, nu vom respecta cererea dvs de a elibera dna S.R. din spitalul nostru… Avem o decizie judiciară valabil pentru un ordin de observare pentru dna S.R. Secțiunea 14h(4) luată împreună cu art. 10 alineatul (1) din Spitalele Psihiatrice (Legea privind admiterile obligatorii) prevede că hotărârea instanței este imediat executabilă (bij voorraaduitvoerbaar). Secțiunea 14h(4) luată împreună cu art. 9 alineatul (5) din Legea privind admiterile obligatorii prevede că nu există niciun recurs asupra fondurilor (hoger beroep) împotriva deciziei. Cu toate acestea, este posibil să se depună un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă… ”

Reclamantul declară că ea solicită procurorului public să solicite o decizie a Curții în această chestiune, dar că procurorul public a refuzat.

Reclamantul a depus o scrisoare de la un psihiatru, datată 23 martie 2007, cu privire la spitalul psihiatru. Se citește după cum urmează: „Pacientul a fost în îngrijirea noastră de la 30 august 2006 până la 21 septembrie 2006. Istoria psihiatrică: 2004-05: Institutul Regional pentru Tratamentul Sănătății Mentale Out-Patient (Regionaal Instituut voor Ambulante Geestelijke Gezondheidszorg; „RIAGG”) a încercat să dezvolte o relație terapeutică cu pacientul din cauza plângerilor persistente de la mai mulți vecini cu privire la zgomotul. 2006: EMC Out-Patient Clinic. Concluzie: O femeie de 54 de ani care are probleme serioase cu vecinii ei, există două povești contradictorii. Nu este posibil să ajungă la un diagnostic despre informațiile disponibile. Anamneza și progresul: Pacientul este foarte loquacious și spre sfârșitul discuțiilor se încurcă într-o linie de poveste care nu mai poate fi urmat. Conținutul discuțiilor se referă la toate nedreptățile care i-au fost făcute în ultimii ani de îngrijitorul RIAGG și de vecini. Ea susține, de asemenea, că nedreptățile îi sunt făcute de un proprietar instituțional de la care își închirie a doua casă. Nimic din toate acestea nu pot fi verificate. Cu alte cuvinte, este dificil să se evalueze dacă acuzațiile sau „remarcile inocente” ei se află în limitele iluziilor normale sau paranoice (paranoide wanen). Examinarea psihiatrică: bine-cuplată, este ocupată la masa în hol făcând unele notițe liniștite. Ea este lucidă, recunoașterea ei a persoanelor și orientarea în timp și locul sunt intact. Facultățile ei perceptive par neimpune, dar pacientul nu va discuta percepția la orice lungime. Gândirea ei este foarte difuzată și pentru o perioadă scurtă incoerență. spiritul ei este normal cu un fel de pronunțat, nu întotdeauna destul de adecvat, modulare efect. Concluzie provizorie: În măsura în care se poate stabili pe baza observației [întâlnirea Curții], nici observarea comportamentului pacientului, nici examinarea psihiatrică repetată au furnizat indicații clare de psihoză. Cu toate acestea, simptome psihotice limpede pot fi disemblate. Clasificare conform DSM-IV: Axa I: Diagnostic amânat Axa II: Diagnostic amânat.”

La momentul evenimentelor plâns, Spitalul Psihiatric Act (Admisiuni Compulsoare), în partea sa relevantă, cu condiția următoare: „1. Curtea poate, la cererea procurorului public, elibera autorizația provizorie de angajare a unei persoane ale căror facultăți psihice sunt tulburate să fie admise și păstrate într-un spital psihiatric… ” „1. Înainte de a lua o decizie cu privire la cererea de autorizare provizorie, instanța trebuie să audă persoana la care se solicită autorizația, cu excepția cazului în care constată că persoana în cauză nu este dispusă să fie auzită… ” „Dacă, pe baza examinării sale, Curtea Regională are îndoieli privind dacă, în anumite circumstanțe, o altă măsură decât cea solicitată nu ar putea fi mai potrivită, aceasta poate comunica aceste îndoieli procurorului public; dacă este necesar, Curtea Regională indică în același timp că examinarea acestui caz va fi continuată ulterior.” „... Nici un recurs privind fondul nu conține decizia de acordare a autorizării provizorii… ” „1. Decizia instanței se aplică imediat… ” „1. Curtea poate, la cererea procurorului public, emite o autorizație de comision pentru observarea că persoana în cauză a fost admisă și păstrată într-un spital psihiatric dacă există motive serioase de a crede (het erntig vermoeden bestiaat) că suferă de o tulburare a facultăților sale psihice (stoornis van de geestvermogens) care ar putea să-l ducă să poseze un pericol pentru el-șia. Autorizația de comitet pentru observare trebuie să permită să examineze dacă: a. există o tulburare a facultăților mentale; și b. această tulburare conduce persoana în cauză la un pericol pentru el sau pentru el însuși. Autorizația de comision pentru observare este valabilă nu mai mult de trei săptămâni de la data în care persoana în cauză este admisă într-un spital psihiatric, fără a aduce atingere [secțiunea ... 49]. Secțiunea 9 alineatul (1), prima teză, 9 alineatul (2)-(5), [și] 10 alineatul (1)-(3) ... se aplică prin analogie, având în vedere că aceasta trebuie să apară din raportul medical ... că situația este una astfel cum se menționează în primul paragraf.” „1. În cazul în care persoana în legătură cu care procurorul a depus o cerere de ordin menționată în prezentul capitol [inclusiv, la momentul respectiv, secțiunea 14h], sau pentru o decizie de eliberare ..., a suferit daune ca urmare a eșecului instanței sau procurorului public de a respecta una dintre dispozițiile din prezentul capitol [care include dispozițiile de mai sus] ..., instanța, la cererea persoanei în cauză, îi acordă daunele care trebuie determinate în echitate la cheltuielile statului.” „1. Un pacient ținut într-un spital psihiatric în aplicarea capitolului II, §§ 1 până la 4 [incluzând secțiunile 8, 9, 10 și 14h din prezenta Lege] ... poate cere directorului medical al spitalului psihiatric eliberarea condițională sau eliberarea pacientului din spital… În caz de refuz, persoana care a primit decizia ... poate solicita procurorului să solicite hotărârea instanței. Cererea este scrisă; se adaugă o copie a cererii inițiale și decizia directorului medical… ”

O clauză de apus a fost legată de punctul 14h, care prevede o evaluare a măsurii începând cu data de 1 ianuarie 2008, după care aceasta va expira automat la 31 decembrie 2008, cu excepția cazului în care este prelungită prin ordine în consiliu (algemene maatregel van bestuur). Guvernul care a ales să nu o prelungească, a expirat automat la 31 decembrie 2008.

Recomandarea Rec(2004)10 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția drepturilor omului și demnității persoanelor cu tulburări mentale, în partea sa relevantă, se citește după cum urmează: „1. O persoană poate fi supusă unui loc involuntar numai dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiții: i. persoana are o tulburare mentală; ii. Condiția persoanei reprezintă un risc semnificativ de prejudiciu grav asupra sănătății sau a altor persoane; iii. plasarea include un scop terapeutic; iv. nu sunt disponibile mijloace mai puțin restrictive de asigurare a îngrijirii adecvate; v. avizul persoanei în cauză a fost luat în considerare. Legea poate prevedea că, în mod excepțional, o persoană poate fi supusă unui plasament involuntar, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, pentru perioada minimă necesară pentru a stabili dacă are o tulburare mentală care reprezintă un risc semnificativ de prejudiciu grav la sănătatea sa sau la altele dacă: i. comportamentul său este puternic sugestiv de o astfel de tulburare; ii. condiția sa pare să reprezinte un astfel de risc; iii. nu există mijloace adecvate, mai puțin restrictive de a face această decizie; și iv. a fost luată în considerare avizul persoanei în cauză.”

On 31 July 2006 the public prosecutor (officier van justitie) submitted a request to the Regional Court (rechtbank) of Rotterdam for a provisional court authorisation (voorlopige machtiging: hereafter “provisional order”) to have the applicant committed to a psychiatric hospital pursuant to the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admissions) Act (Wet bijzondere opnemingen in psychiatrische ziekenhuizen; “the Act”). The prosecutor’s request was based on a medical report issued by a psychiatrist who was not involved in the treatment of the applicant.

On 17 August 2006 the Regional Court held a hearing in the presence of the applicant, her counsel, two social-psychiatric nurses, a priest and a sister of the applicant. The Regional Court heard the applicant’s general practitioner and the applicant’s own psychiatrist.

It adjourned the proceedings in order to enable the prosecutor to request authorisation for the applicant to be committed to a psychiatric hospital for observation (observatiemachtiging; hereafter “observation order”) instead (section 14h of the Act, see below).

On 25 August 2006 the public prosecutor lodged a request for an observation order with the Regional Court. The request was accompanied by a new medical report dated 24 August 2006.

On 28 August 2006 the Regional Court rejected the request for the provisional order and instead issued an observation order valid until 18 September 2006. In respect of the latter, it held as follows: “From the medical report and the clarification provided during the hearing by the physician treating the person concerned it appears that the situation is as follows: The person concerned is suffering from a paranoid delusional disorder within the framework of schizophrenia. There are serious reasons for believing that a disturbance of the mental faculties of the person concerned will lead her to pose the following danger to herself: The person concerned is, probably as a result of her paranoid delusion, very suspicious of her neighbours. The person concerned is said to cause noise disturbance at night. There is a danger that, through her bothersome behaviour, the person concerned will provoke aggression of others against herself. The committal to and stay in a psychiatric hospital of the person concerned is intended for examination whether she is suffering from a disturbance of the mental faculties and whether that disturbance will lead her to pose a danger to herself. The danger cannot be averted through the intervention of persons or institutions outside a psychiatric hospital. The person concerned has not shown the necessary willingness to stay in a psychiatric hospital voluntarily.”

On 30 August 2006 the applicant was admitted to a psychiatric hospital.

On the same day she lodged an appeal on points of law (cassatie) with the Supreme Court against the issuing of the observation order. She submitted grounds of appeal including, as relevant to the case before the Court, that in breach of section 8(1) of the Act she had not been heard by the Regional Court before the observation order was issued and that, by providing that persons could be committed in order to determine whether they were of unsound mind, section 14 sub h of the Act violated Article 5 § 1 (e) of the Convention, which allowed the detention of persons of unsound mind only after they had been determined actually to be of unsound mind.

In parallel, the applicant started summary injunction proceedings (kort geding) before the Provisional Measures Judge (voorzieningenrechter) of the Regional Court of Rotterdam, seeking the immediate suspension of her committal. On 12 September 2006 the Provisional Measures Judge gave judgment dismissing the applicant’s claims. The reasoning included the finding that the hearing of 17 August 2006 had been focused on the deprivation of liberty and that the applicant had been informed of the likelihood that an observation order would be given; a statement made by the applicant’s representative to the effect that the judge had informed him by telephone that another hearing would take place was dismissed as unproven.

The applicant remained in hospital until 21 September 2006.

On 15 December 2006 the Supreme Court declared the applicant’s appeal inadmissible for lack of interest as the order in issue had already lapsed in the meantime. However, in view of the relevance of the legal questions raised by the grounds for the appeal, the Supreme Court nonetheless addressed the merits of a number of her grounds of appeal.

Its reasoning, obiter dictum, was as follows: “4.1. The Supreme Court nonetheless considers it useful, in view of the importance of the legal questions arising from the points of appeal, to consider the following. 4.2. The observation order given by the Regional Court in pursuance of section 14 of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act is grounded on the Regional Court’s assessment of the state of the person concerned, which is in the following terms: [etc., see paragraph 6 above] 4.3. Point of appeal no. 9 argues that section 14h(1) of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act is incompatible with Article 5 § 1 (e) of the Convention, because that provision only allows the detention of persons actually of unsound mind, whereas section 14(1) of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act provides for compulsory admission to determine whether there is an impairment of the mental faculties. 4.4. On this point, the Supreme Court takes the following view. It follows from the case-law of the European Court of Human Rights cited in ... the advisory opinion of the Advocate General that it is, in principle, permissible to deprive persons of unsound mind of their liberty if it has been reliably shown (op deugdelijke wijze is aangetoond) that the person concerned is of unsound mind. Nevertheless, the Court has considered it acceptable that a person may briefly be detained in a psychiatric hospital involuntarily so that it can be determined whether he or she is suffering from a mental illness, but only in urgent cases or when the person concerned is detained in connection with his or her violent behaviour, the examination then having to take place immediately after the deprivation of liberty. In all other cases, an examination into the mental state must precede any deprivation of liberty. If however such an examination proves impossible because the person concerned refuses to submit to examination, review by a medical expert on the basis of the file may suffice, in the absence of which it cannot be assumed that the person concerned is mentally ill. 4.5. An observation order within the meaning of section 14h of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act is intended, according to the second paragraph of that provision, to determine whether there is a disturbance of the mental factulties and whether the disturbance causes the person concerned to pose a danger to him or herself. The order can be given if, as section 14h(1) provides, there is serious reason to believe (het ernstig vermoeden bestaat) that he or she is suffering from a disturbance of his or her mental faculties (stoornis van de geestvermogens) which could lead him or her to pose a danger to him- or herself. Section 14h(4) provides that the application for an observation order must be accompanied by a medical report as referred to in that provision, from which it appears that there is a case as referred to in section 14h(1). Taking this into account, the Supreme Court considers it acceptable under Article 5 of the Convention to give an observation order only if on the basis of the medical report submitted it can be assumed, with sufficient certainty, that the person concerned is suffering from a disturbance of the mental faculties requiring further examination within the framework of the observation and there is serious reason to believe that that disturbance causes him or her to pose a danger to him or herself. To that extent, it is correctly argued that section 14h, in setting the condition that there is serious reason to believe that the mental disturbance should lead the person concerned to pose a danger to him- or herself, gives a wider description of the cases in which an observation order can be granted than is compatible with Article 5 of the Convention. 4.6. Nonetheless, and even assuming that the appeal on points of law were admissible, the point of appeal would not have led the Supreme Court to quash the Regional Court’s judgment. The Regional Court has in fact found, on the basis of the medical report submitted, that the person concerned is suffering from a paranoid delusional disorder within the framework of schizophrenia and that there is serious reason to believe that the person concerned, as a result of this disturbance of her mental faculties, displays noisome behaviour and thereby provokes the aggression of others against herself. In so finding, the Regional Court has not applied section 14h of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act in a way that is incompatible with Article 5 of the Convention. 4.7. Points of appeal 8 and 12 ... complain that the Regional Court acted contrary to section 8(1) of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act by deciding without hearing the person concerned and on the basis, additionally, of a new medical report which the person concerned has not been able to challenge. The Regional Court has heard the person concerned on 17 August 2006, it is true, but that concerned the public prosecutor’s application ... of 31 July 2006 for a povisional order within the meaning of section 2 of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act. It appears that the Regional Court then applied section 8a of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act, after which the public prosecutor lodged the application for an observation order which the Regional Court accepted in its decision of 28 August 2006, which later application, according to the documents contained in the case file, was accompanied by a new medical report dated 24 August 2006. The Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act does not allow a person concerned to be heard in advance, nor that a person concerned should waive in advance his or her right to be heard on an application for an order based on the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admission) Act that has yet to be submitted.”

The applicant has submitted a letter from the medical director for compulsory admissions (geneesheer-directeur BOPZ), dated 31 August 2006, which is in the following terms: “Further to your letter ... received on 31 August 2006, we herewith confirm in writing our telephone conversation of this afternoon concerning the observation order for Ms S.R. We do not subscribe to the ground you rely on to argue that the effect of the decision to give an observation order is suspended. We will therefore not comply with your request to release Ms S.R. from our hospital… We have a valid judicial decision for an observation order for Ms S.R. Section 14h(4) taken together with section 10(1) of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admissions) Act provides that the court’s decision is immediately enforceable (bij voorraad uitvoerbaar). Section 14h(4) taken together with section 9(5) of the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admissions) Act provides that no appeal on the merits (hoger beroep) lies against the decision. It is however possible to lodge an appeal on points of law with the Supreme Court… ”

The applicant states that she requested the public prosecutor to seek a decision of the court in the matter, but that the public prosecutor refused.

The applicant has submitted a letter from a psychiatrist, dated 23 March 2007, on the letterhead stationery of the psychiatric hospital. It reads as follows: “The patient was in our care from 30 August 2006 until 21 September 2006. Psychiatric history: 2004-05: The Regional Institute for Out-Patient Mental Health Treatment (Regionaal Instituut voor Ambulante Geestelijke Gezondheidszorg; “RIAGG”) tried to develop a therapeutic relationship with the patient because of persistent complaints from several neighbours about noise. 2006: EMC Out-Patient Clinic. Conclusion: A 54-year-old woman who has serious problems with her neighbours, two conflicting stories exist. It is not possible to reach a diagnosis on the information available. Anamnesis and progress: The patient is very loquacious and towards the end of discussions gets bogged down in a story line that cannot any longer be followed. The content of the discussions concerns all the injustice that has been done to her over the last few years by her RIAGG carer and the neighbours. She also alleges that injustice is done to her by an institutional landlord from whom she rents her second home. None of this can be verified. In other words, it is difficult to assess whether her allegations or ‘innocent remarks’ are within the bounds of what is normal or paranoid delusions (paranoïde wanen). Psychiatric examination: Well-groomed, is busy at the table in the lounge making some loose notes. She is lucid, her recognition of persons and orientation in time and place are intact. Her perceptive faculties appear unimpaired but the patient will not discuss perception at any length. Her thinking is very diffuse and for a short period incoherent. Her mood is normal with a somewhat pronounced, not always quite adequate, modulating effect. Provisional conclusion: As far as can be established on the basis of the observation [emendation by the Court], neither the observation of the patient’s behaviour nor repeated psychiatric examination have provided clear indications of psychosis. Mild psychotic symptoms can however be dissembled. Classification according to DSM-IV: Axis I: Diagnosis deferred Axis II: Diagnosis deferred.”

At the time of the events complained of, the Psychiatric Hospitals (Compulsory Admissions) Act, in its relevant parts, provided as follows: “1. The court may, on the application of the public prosecutor, issue provisional authorisation for committal of a person whose mental faculties are disturbed to be admitted and kept in a psychiatric hospital… ” “1. Before taking a decision on the application for provisional authorisation the court shall hear the person in respect of whom the authorisation is sought, unless it finds that the person concerned is not willing to be heard… ” “If on the basis of its examination the Regional Court has doubts as to whether in the given circumstances a measure other than that requested might not be more suitable, it may communicate these doubts to the public prosecutor; if necessary the Regional Court shall indicate at the same time that its consideration of the case will be continued at a later time.” “... 5. No appeal on the merits shall lie against the decision to grant provisional authorisation… ” “1. The decision of the court shall be immediately enforceable… ” “1. The court may, on the application of the public prosecutor, issue an authorisation for committal for observation to have the person concerned admitted and kept in a psychiatric hospital if there is serious reason to believe (het ernstig vermoeden bestaat) that he or she is suffering from a disturbance of his or her mental faculties (stoornis van de geestvermogens) which could lead him or her to pose a danger to him- or herself. 2. An authorisation for committal for observation shall serve to examine whether: a. a disturbance of the mental faculties exists; and b. such disturbance leads the person concerned to pose a danger to him- or herself. 3. The authorisation for committal for observation shall be valid for no more than three weeks after the day on which the person concerned is admitted to a psychiatric hospital, without prejudice to [section ... 49]. 4. Sections ... 9(1), first sentence, 9(2)-(5), [and] 10(1)-(3) ... shall apply by analogy, it being understood that it must appear from the medical report ... that the situation is one as referred to in the first paragraph.” “1. If the person in relation to whom the public prosecutor had submitted a request for an order as referred to in this chapter [including, at the time, section 14h], or for a decision ordering release ..., has suffered damage as a result of the failure of the court or the public prosecutor to observe one of the provisions in this chapter [which includes the above provisions] ..., the court shall, at the request of the person concerned, award him or her damages to be determined in equity at the State’s expense.” “1. A patient held in a psychiatric hospital in the application of chapter II, §§ 1 through 4 [i.e. including sections 8, 9, 10 and 14h of this Act] ... can ask the medical director of the psychiatric hospital for the conditional release or release of the patient from the hospital… 3. In case of a refusal, the person who has received the decision ... may request the public prosecutor to seek the decision of the court. The request shall be in writing; a copy of the original request and the decision of the medical director shall be appended… ”

A sunset clause was linked to section 14h, providing for an evaluation of the measure as of 1 January 2008, after which it would lapse automatically on 31 December 2008 unless extended by order in council (algemene maatregel van bestuur). The Government having elected not to extend it, it lapsed automatically on 31 December 2008.

Recommendation Rec(2004)10 of the Committee of Ministers to member states concerning the protection of the human rights and dignity of persons with mental disorder, in its relevant part, reads as follows: “1. A person may be subject to involuntary placement only if all the following conditions are met: i. the person has a mental disorder; ii. the person’s condition represents a significant risk of serious harm to his or her health or to other persons; iii. the placement includes a therapeutic purpose; iv. no less restrictive means of providing appropriate care are available; v. the opinion of the person concerned has been taken into consideration. 2. The law may provide that exceptionally a person may be subject to involuntary placement, in accordance with the provisions of this chapter, for the minimum period necessary in order to determine whether he or she has a mental disorder that represents a significant risk of serious harm to his or her health or to others if: i. his or her behaviour is strongly suggestive of such a disorder; ii. his or her condition appears to represent such a risk; iii. there is no appropriate, less restrictive means of making this determination; and iv. the opinion of the person concerned has been taken into consideration.”