Abdullakhodzhayev împotriva Rusiei

Prima secțiune decizia nr. 60759/10 Mukhammadnur ABDULLAKHODZHAYEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așeză la 18 septembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Linos-Alexandre Sicilianos, președinte, Anatoly Kovler, Erik Møse, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 octombrie 2010, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Mukhammadnur Sayliboyevich Abdullakhodzhayev, este un național uzbek care s-a născut în 1982. Reclamantul locuiește la Moscova.

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl. Gaytayev, avocat practicant la Moscova. Guvernul rus (“Guvernul”) este reprezentat de dl Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Între octombrie 2009 și octombrie 2010, reclamantul a fost păstrat într-un centru de detenție rusesc în vederea extrădirii în Uzbekistan pentru acuzații penale de furt și fraudă. După eliberarea sa, reclamantul a fost ordonat să nu părăsească orașul de reședință fără permisiunea autorităților ruse. La 14 mai 2010, procurorul general rus a acordat parțial solicitarea de extrădare uzbek și a ordonat extradarea reclamantului în Uzbekistan în legătură cu acuzațiile de furt.

Reclamantul a instituit procedură judiciară fără succes pentru a reexamina ordinul de extrădare. Decizia finală a fost luată de Curtea Supremă a Federației Ruse la 11 noiembrie 2010. Între timp, autoritățile ruse au respins cererile de statut de refugiat și azil temporar ale reclamantului. Ordinea de extrădare nu a fost pusă în aplicare, din cauza indicației formulate de Curte în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții. Reclamantul s-a plâns că, în cazul în care este extraditat în Uzbekistan, ar avea riscul de a fi supus maltratului în încălcarea articolului 3 din Convenție. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Convenție, că instanțele ruse și Procuratura Generală au încălcat presunția de nevinovăție prin evaluarea acuzațiilor aduse împotriva lui în Uzbekistan în temeiul Codului penal rus.

La 20 octombrie 2010, Curtea a hotărât să informeze guvernul contestat, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, că reclamantul nu ar trebui extradat în Uzbekistan până la notificarea suplimentară. Prin scrisoarea din 20 mai 2011, observațiile Guvernului cu privire la această cerere au fost trimise reprezentantului reclamanților, care a fost solicitat să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 22 iulie 2011. Prin scrisoarea din 15 septembrie 2011, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat și că nu s-a solicitat prelungirea termenului.

Reprezentantul a atras atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate examina un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. La 18 octombrie 2011, reprezentantul reclamantului a primit acest lucru. prin fax din 9 decembrie 2011 avocatul reclamantului a declarat că nu știa unde este reclamantul. Prin scrisoarea din 3 ianuarie 2012, Curtea a recunoscut primirea acestui fax și a informat avocatul că Curtea va decide dacă cazul ar trebui eliminat din lista cazurilor. Ulterior, în răspuns la cererea Curții, la 23 martie 2012, Guvernul a furnizat adresa actuală a reclamantului și a declarat că se afla sub o angajament juridic de a nu părăsi orașul reședinței sale.

Prin scrisoarea din 29 martie 2012, aceste informații au fost trimise reprezentantului reclamantului care a fost invitat să prezinte observații în numele reclamantului până la 25 aprilie 2012. Nu s-a primit niciun răspuns. Curtea consideră că, din motivele menționate mai sus, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea, în sensul art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, este oportun să se ridice măsura interimar indicată în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și să se scoată din lista.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a ridica măsura intermediară indicată guvernului rus în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură; hotărăște să scoată cererea din lista sa de cauze. André Wampach Linos-Alexandre Sicilianos Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 60759/10 Mukhammadnur ABDULLAKHODZHAYEV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 18 September 2012 as a Committee composed of: Linos-Alexandre Sicilianos, President, Anatoly Kovler, Erik Møse, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 20 October 2010, Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Mukhammadnur Sayliboyevich Abdullakhodzhayev, is an Uzbek national who was born in 1982. The applicant lives in Moscow. The applicant is represented before the Court by Mr A. Gaytayev, a lawyer practising in Moscow.

The Russian Government (“the Government”) are represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Between October 2009 and October 2010 the applicant was kept in a Russian detention centre with a view to extradition to Uzbekistan on criminal charges of theft and fraud. After his release the applicant was ordered not to leave the town of residence without permission of the Russian authorities. On 14 May 2010 the Russian Prosecutor General’s Office partly granted the Uzbek extradition request and ordered the applicant’s extradition to Uzbekistan in connection with the charges of theft.

The applicant unsuccessfully instituted court proceedings to review the extradition order. The final decision was taken by the Supreme Court of the Russian Federation on 11 November 2010. In the meantime, the Russian authorities dismissed the applicant’s applications for refugee status and temporary asylum. The extradition order has not been enforced, on account of the indication made by the Court under Rule 39 of the Rules of Court. COMPLAINTS The applicant complained that, if extradited to Uzbekistan, he would run a risk of being subjected to ill-treatment in breach of Article 3 of the Convention. The applicant argued under Article 6 § 2 of the Convention that the Russian courts and Prosecutor General’s Office had breached the presumption of innocence by assessing the charges brought against him in Uzbekistan under the Russian Criminal Code.

THE LAW On 20 October 2010 the Court decided to indicate to the respondent Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that the applicant should not be extradited to Uzbekistan until further notice. By letter dated 20 May 2011 the Government’s observations on this application were sent to the applicants’ representative, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 22 July 2011. By letter dated 15 September 2011, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of the applicant’s observations had expired and that no extension of time had been requested. The representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

On 18 October 2011 the applicant’s representative received the above ‑ mentioned letter. By fax of 9 December 2011 the applicant’s lawyer stated he was unaware of the applicant’s whereabouts. By a letter of 3 January 2012, the Court acknowledged receipt of this fax and informed the lawyer that the Court would decide whether the case should be struck out of the list of cases. Subsequently, in reply to the Court’s request, on 23 March 2012 the Government provided the applicant’s current address and stated that he was under a legal undertaking not to leave the town of his residence. By a letter of 29 March 2012, this information was sent to the applicant’s representative who was invited to submit observations on behalf of the applicant by 25 April 2012. No reply has been received.

The Court considers that, for the reasons mentioned above, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. Accordingly, it is appropriate to lift the interim measure indicated under Rule 39 of the Rules of Court and strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to lift the interim measure indicated to the Russian Government under Rule 39 of the Rules of Court; Decides to strike the application out of its list of cases.

André Wampach Linos-Alexandre Sicilianos Deputy Registrar President