TOMA c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 34403/05 Toader și Mihaela TOMA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 septembrie 2012 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 12 septembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie: Mihaela Toma, sunt cetățeni români, născuți în 1961 și, respectiv, 1975 și locuiți în Valea Teilor, departamentul Tulcea. Ei sunt soți. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. În urma deportării dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele camerei l-a numit pe Kristina Pardalos ca judecător ad hoc (art. 26 alineatul (4) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). La incidentul din 22 mai 2003, primul reclamant, dl Toader Toma (denumit în continuare "reclamantul") a fost dat în judecată de către Parchetul din Tulcea pentru braconaj, fapt pe care l-ar fi comis în drumul său spre pescuit, la 4 mai 2001. ) printr-o decizie din 11 martie 2005 a Parchetului în apropierea tribunalului departamental din Tulcea. În cadrul acestei anchete penale, s-a emis un mandat de înfățișare ( mandat de aducere) în fața Parchetului împotriva reclamantului la 16 mai 2003. La 22 mai 2003, polițiștii însoțiți de alți agenți ai forței publice au intrat la domiciliul reclamanților pentru a executa mandatul de încuviințarea emis la 16 mai 2003. Această plângere a făcut obiectul unui refuz pronunțat la data de 2 februarie 2004 de către Parchetul din apropierea instanței de apel din Constanța și confirmat la data de 1 aprilie 2004 de către Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reclamanții s-au opus acestei hotărâri în fața instanței de apel din Constanța, care, la 8 iunie, 2004, a infirmat respingerea și a trimis cauza la Parchet pentru a completa investigația privind polițiștii acuzați de reclamanți. Recursul în casare împotriva deciziei din 8 iunie 2004 a instanței judecătorești din Constanța a fost primit printr-o hotărâre din 19 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte a trimis cauza în fața instanței de judecată pe motivul că nu a examinat toate documentele din dosar și că nu a indicat Parchetului actele de urmărire penală care trebuie realizate pentru a completa ancheta. 10. După retrimiterea cauzei printr-o decizie din 5 aprilie 2005, instanța de apel din Constanța a respins contestația reclamanților împotriva refuzului de a fi soluționat la data de 2 februarie 2004. Tribunalul de apel a constatat că polițiștii acționaseră în limitele competențelor lor, deoarece erau prezentați la domiciliul inculpaților pentru a executa mandatul de probă emis de procuror față de reclamant. 11. Această decizie a fost menținută printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 3 iunie 2005. La 22 februarie 2005, la ieșirea din instanță a instanței de apel din Constanța, în care au fost înfățișați reclamanții și polițiștii pe care îi acuzau de violare de domiciliu, a avut loc un incident între reclamanți și polițiștii A., D., L. și M. 13. Recurenta, domnul Mihaela Toma (denumită în continuare reclamanta mai jos), a declarat că a fost atacată de cei patru polițiști. 14. A doua zi, 23 februarie 2005, a fost prezentă la departamentul de medicină legală din Tulcea și a fost examinată de un medic legist, iar raportul din aceeași zi a indicat faptul că recurenta prezenta leziuni traumatice probabil cauzate de lovituri cu un obiect dur, care necesitau trei până la patru zile de îngrijire medicală. Opt vânătăi vizibile pe antebrațul stâng, coapsa dreaptă și toracel din partea stângă au fost descrise în raportul menționat, dintre care cele mai mari aveau șase și șapte centimetri lungime, precum și o excorionare la mâna dreaptă. 15. La 24 februarie 2005, recurenta a depus la curtea de apel Constanța o memorare numită ) prin care a expus incidentul din 22 februarie 2005, în cadrul procedurii privind încălcarea domiciliului; ea a solicitat măsuri de protecție împotriva adversarilor săi, cei patru ofițeri de poliție care se ocupau de agresori. 16. Plângerea în cauză a fost clasificată la pagina 48 a dosarului privind procedura de încălcare a dreptului de proprietate, precum și a reieșit dintr-o declarație emisă de instanța de apel la 25 ianuarie 2006. Copia certificatului medical și mărturia prezentată de reclamant au fost clasificate ca paginile 49 și 50 din dosarul menționat, precum și din o scrisoare a instanței de apel din 26 aprilie 2006. În decizia sa din 5 aprilie 2005, Tribunalul de apel din Constanța nu a făcut nicio mențiune cu privire la plângerea depusă de recurentă pentru agresiunea din 22 februarie 2005. În recursul lor în Casație formulat la 11 aprilie 2005 împotriva deciziei din 5 aprilie, reclamanții au susținut că au fost persecutați în mod constant de către polițiștii care erau adversarii lor în procedură, așa cum au arătat și actele de violență pe care aceștia le prezentaseră împotriva recurentei la 22 februarie 2005, imediat după ce au fost persecutați în instanță în fața instanței de apel. În hotărârea sa din 3 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut nicio mențiune cu privire la afirmațiile reclamanților cu privire la agresiunea suferită de reclamantă după înjunghierea din 22 februarie 2005. Răspunsul instanței de apel din Constanța la reclamația reclamantei 20. La 30 martie 2006, recurenta a solicitat instanței de apel din Constanța să-i comunice motivele pentru care plângerea sa din 23 februarie 2005, însoțită de două documente, inclusiv certificatul medical care atestă violența pe care o avusese, nu fusese examinată. Printr-o scrisoare din 26 aprilie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Constanța a răspuns recurentei că plângerea în cauză și atașamentele fuseseră primite prin poștă și clasificate la dosarul privind încălcarea dreptului comunitar, formulat prin decizia din 5 aprilie 2005, confirmată la 3 iunie 2005 (a se vedea procedura descrisă în secțiunea 1 de mai sus 22. Scrisoarea menționa apoi că reclamanta a solicitat în fața instanței de apel mai întâi aplicarea legii și pentru încălcarea legii din 22 februarie 2005 23. Scrisoarea menționată menționa apoi că reclamanta nu a criticat în motivele sale de recurs în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la plângerea din 24 februarie 2005. februarie 2005 (nu a criticat soluția primei instanțe (...) sub aspect nepronunțarii asupra plangerii din 24.02.2005 Convocarea din 10 noiembrie 2009 24. Printr-o scrisoare din 17 noiembrie 2009, reclamantul a informat Curtea că, la 10 noiembrie 2009, a fost convocat la Parchet în apropierea tribunalului de recurs din Constanța până la 16 noiembrie 2009, fără ca Parchetul să-i precizeze motivele convocarii și să-l amenințe cu urmărirea penală în caz de neprezentare. a solicitat o declarație și informații privind polițiștii implicați în dosarul prezentat în fața CEDO și informații cu privire la dosarul menționat. 25. El prezintă Curții o copie a convocării la Parchetul din 10 noiembrie 2009 privind dosarul nr. 846/P/2009, cu privire la care este convocat în calitate de reclamant (petent) ). Acest dosar fusese deschis în urma unei plângeri de furt solicitate de reclamanți în 2004. Ca urmare a unei decizii de declin de competență din 29 octombrie 2009, cauza fusese transferată la Parchet în apropierea tribunalului de apel Constanța. GRIFS 26. Invocând articolele 3 și 13 din Convenție, recurenta se plânge de relele tratamente pe care le-au suferit polițiștii, după ce a fost ținută în cușcă în fața instanței de apel din Constanța la 22 februarie 2005, precum și de absența oricărei anchete penale în această privință, în ciuda plângerii pe care a formulat-o la 23 februarie 2005. Invocând art. 8 din Convenție, cei doi reclamanți se plâng de încălcarea locuinței de către agenți ai forței publice, care ar fi fost supuși la 22 mai 2003. 28. Invocând în esență art. 34 din Convenție și referindu-se la convocarea din 10 noiembrie 2009 la Parchet, adresată reclamantului, acesta din urmă susținea că a fost interogat de un procuror cu privire la cererea sa în fața Curții și amenințat cu urmărirea penală în vederea renunțării la aceasta. Primul motiv prezentat de reclamantă se referă numai la presupusele rele tratamente pe care le-ar fi suferit la 22 februarie 2005. cm lungime, pe corpul ei, după o altercație pe care ar fi avut-o cu patru polițiști, adversarii săi într-o altă procedură, la ieșirea dintr-o instanță în fața instanței de apel Constanța. În acest sens, aceasta se referă la art. 3 din Convenție, care este astfel formulat Nimeni nu poate fi supus la tortură sau la pedepse sau tratamente inumane sau degradante. 30. Guvernele scot la iveală neobosirea căilor de atac interne pe motiv că reclamanta nu a formulat în mod regulat o plângere penală pentru a solicita efectuarea de anchete cu privire la presupusele acte de violență comise de aceasta la 22 februarie 2005. În plus, în recursul său în recurs împotriva deciziei din 5 aprilie 2005 a Tribunalului de apel, recurenta nu a invocat niciun motiv cu privire la lipsa de răspuns la plângerea depusă în cadrul acestui dosar la 24 februarie 2005. Subsidiar, guvernul consideră că tratamentele pretinse suferite de reclamantă nu depășesc pragul de gravitate impus în scopul aplicării art. 3 din Convenție. 31. În pofida faptului că a depus o plângere penală și a furnizat un certificat medical pentru relele tratamente, nu s-a dat niciun răspuns plângerii sale. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii (a se vedea, printre altele, Barbu Angelescu c. România (n (dec.), n 2871/02, 26 februarie 2008). 33. Curtea constată că o memoriul prin care recurenta a expus incidentul din 22 februarie 2005 a fost trimis Tribunalului de apel Constanța în cadrul unei alte cauze care implică aceleași părți. În această privință, Curtea consideră că faptul că a solicitat măsuri de protecție împotriva adversarilor săi, polițiștii pe care i-a tratat ca agresori, nu a făcut obiectul epuizării căilor de atac interne adecvate, și anume o plângere penală. 34. În ipoteza în care recurenta ar putea pretinde o clasificare greșită a plângerii sale în dosarul său referitor la cealaltă dispută cu aceiași adversari, Curtea ia notă că nu a invocat în niciun fel acest motiv în fața instanțelor naționale. 35. Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din Convenție. Cu privire la presupusele obstacole în calea exercitării eficiente a dreptului individual de recurs 36. Referindu-se la convocarea din 10 noiembrie 2009, adresată reclamantului de către Parchet, precum și la presupusa întrebare cu privire la cererea sa în fața Curții, în cursul interviului său cu procurorul în urma acestei convocări, reclamanții susțin că au fost supuși unor obstacole în calea exercitării eficiente a dreptului lor la acțiune individuală în fața Curții. Prin urmare, art. 34 din Convenție este formulat Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică, de orice organizație guvernamentală sau de orice grup de particulari care pretind că sunt victime ale unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale. Înalții părți contractante se angajează să își exercite efectiv acest drept. 37. Guvernul indică faptul că convocarea din 10 noiembrie 2009 se referea la cazul nr. 846/P/2009, deschis ca urmare a unei plângeri de furt depuse de reclamanți în 2004 și cu privire la care o decizie de declin al competenței din 29 octombrie 2009 fusese pronunțată pentru a transfera competența anchetei la Parchet în apropierea instanței de apel din Constanța. Guvernul susține că reclamantul a fost convocat în calitate de solicitant, dar a refuzat să vorbească cu procurorul. 38. În ceea ce privește această teză. 39. Curtea constată că convocarea din 10 noiembrie 2009 conținea suficiente detalii pentru a permite reclamantului să identifice dosarul în cauză și în ce calitate a fost convocat. 40. În ceea ce privește interogatoriul său de către procuror, în urma acestei convocări, Curtea constată că reclamantul nu a contestat această măsură, în timp ce art. 278 din Codul de procedură penală îi deschidea o acțiune împotriva oricărei acțiuni a procurorului în cursul anchetei (a se vedea Barbu Anghelescu (n 2), citată anterior, și, mutatis mutandis, V.D.c. România, n 7078/02, § 129, 16 februarie 2010). În consecință, această parte a plângerii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. 41. În concluzie, Curtea nu identifică niciun element care să constituie un obstacol în calea exercitării dreptului lor individual de a acționa. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 § 3 (a) și a articolului 4 din Convenție. Reclamanții se plâng de o presupusă încălcare de domiciliu de către poliție, la 22 mai 2003, și de lipsa unei anchete în această privință. 43. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamanților, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 44. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

34403/05

Toader et Mihaela TOMA

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 18 septembre 2012 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Egbert Myjer,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 12 septembre 2005,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Les requérants, M. Toader Toma et M

me

Mihaela Toma, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1961 et 1975 et résidant à Valea Teilor, du département de Tulcea. Ils sont époux.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

A la suite du déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du règlement), le président de la chambre a désigné M

me

Kristina Pardalos pour siéger en qualité de juge

ad hoc

(articles 26 § 4 de la Convention et 29 § 1 du règlement).

Les circonstances de l’espèce

4.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

L’incident du 22 mai 2003

5.

Le premier requérant, M. Toader Toma (ci-après «

le requérant

»), était poursuivi par le parquet près le tribunal départemental de Tulcea pour braconnage, faits qu’il aurait commis en allant pêcher, le 4 mai 2001. Il fut finalement relaxé de ce chef (

scoatere de sub urmărire penală

) par une décision du 11 mars 2005 du parquet près le tribunal départemental de Tulcea. Dans le cadre de cette enquête pénale, un mandat de comparution (

mandat de aducere

) devant le parquet avait été délivré contre le requérant le 16 mai 2003.

6.

Le 22 mai 2003, des policiers accompagnés par d’autres agents de la force publique pénétrèrent au domicile des requérants afin d’exécuter le mandat de comparution délivré le 16 mai 2003. Ces derniers n’étaient pas à leur domicile.

7.

Par la suite, ils portèrent plainte contre les policiers et les autres personnes les accompagnant pour violation de domicile.

8.

Cette plainte fit l’objet d’un non-lieu rendu le 2 février 2004 par le parquet près la cour d’appel de Constanța et confirmé le 1

er

avril 2004 par le parquet près la Haute Cour de Cassation et de Justice. Les requérants se pourvurent contre cette décision devant la cour d’appel de Constanța qui, le 8

juin

2004, infirma le non-lieu et renvoya l’affaire au parquet afin de compléter l’enquête concernant les policiers accusés par les requérants.

9.

Le pourvoi en cassation contre la décision du 8 juin 2004 de la cour d’appel de Constanța fut accueilli par un arrêt du 19 octobre 2004 de la Haute Cour de Cassation et de Justice. La Haute Cour renvoya l’affaire devant la cour d’appel au motif qu’elle n’avait pas examiné toutes les pièces du dossier et qu’elle n’avait pas indiqué au parquet les actes de poursuite pénale à réaliser afin de compléter l’enquête.

10.

Après renvoi de l’affaire par une décision du 5 avril 2005, la cour d’appel de Constanța rejeta la contestation des requérants contre le non-lieu du 2 février 2004. La cour d’appel constata que les policiers avaient agi dans les limites de leur pouvoirs, car ils s’étaient présentés au domicile des requérants afin d’exécuter le mandat de comparution délivré par le procureur à l’égard du requérant.

11.

Cette décision fut maintenue par un arrêt de la Haute Cour de Cassation et de justice rendu le 3 juin 2005.

2.

L’incident du 22 février 2005

12.

Le 22 février 2005, à la sortie d’une audience devant la cour d’appel de Constanța, lors de laquelle comparurent les requérants et les policiers qu’ils accusaient de violation de domicile, un incident eut lieu entre les requérants et les policiers A., D., L. et M.

13.

La requérante, M

me

Mihaela Toma (ci-après «

la requérante

»), dit avoir été agressée par les quatre policiers.

14.

Le lendemain, 23 février 2005, elle se présenta au service de médecine légale de Tulcea et fut examinée par un médecin légiste. Le rapport établi le même jour indiquait que la requérante présentait des lésions traumatiques probablement dues à des coups portés avec un objet dur, qui nécessitaient de trois à quatre jours de soins médicaux. Huit ecchymoses visibles sur l’avant-bras gauche, la cuisse droite et le thorax du côté gauche furent décrites dans ledit rapport, dont les plus grandes mesuraient six et sept centimètres de longueur, ainsi qu’une excoriation à la main droite.

15.

Le 24 février 2005, la requérante déposa auprès de la cour d’appel de Constanța un mémoire intitulé «

plainte

» (

plângere prealabilă

) par lequel elle exposait l’incident du 22

février 2005, dans le cadre de l’affaire concernant la violation de domicile. Elle demandait des mesures de protection contre ses adversaires, les quatre policiers qu’elle traitait d’agresseurs.

16.

La plainte en question fut classée à la page 48 du dossier concernant la procédure pour violation de domicile, ainsi qu’il ressort d’une attestation délivrée par la cour d’appel le 25 janvier 2006. La copie du certificat médical et le témoignage fourni par le requérant furent classés comme pages 49 et 50 dudit dossier, ainsi qu’il ressort d’une lettre de la cour d’appel du 26

avril 2006.

17.

Dans sa décision du 5 avril 2005, la cour d’appel de Constanța ne fit aucune mention de la plainte déposée par la requérante pour l’agression du 22 février 2005.

18.

Dans leur pourvoi en cassation formé le 11 avril 2005 contre la décision du 5 avril, les requérants firent valoir qu’ils avaient été constamment persécutés par les policiers qui étaient leurs adversaires dans la procédure, comme le montraient également les actes de violence que ces derniers avaient perpétré à l’encontre de la requérante le 22 février 2005, juste après l’audience devant la cour d’appel. Les requérants invoquèrent le certificat médical délivré à la requérante.

19.

Dans son arrêt du 3 juin 2005, la Haute Cour de Cassation et de Justice ne fit aucune mention des allégations des requérants concernant l’agression subie par la requérante après l’audience du 22 février 2005.

3.

La réponse de la cour d’appel de Constanța à la réclamation de la requérante

20.

Le 30 mars 2006, la requérante demanda à la cour d’appel de Constanța de lui communiquer les motifs pour lesquelles sa plainte du 23

février 2005, accompagnée de deux pièces, dont le certificat médical attestant des violences qu’elle avait subies, n’avait pas été examinée.

21.

Par une lettre du 26 avril 2006 la cour d’appel de Constanța répondit à la requérante que la plainte en question et les pièces jointes avaient été reçues par courrier et classées au dossier relatif à la violation de domicile, tranchée par décision du 5 avril 2005, confirmée le 3 juin 2005 (voir la procédure décrite à la section 1

ère

ci-dessus).

22.

La lettre faisait état du fait que la requérante avait sollicité devant la cour d’appel «

l’application de la loi également pour l’infraction commise le 22

février 2005

».

23.

Ladite lettre mentionnait ensuite que la requérante n’avait pas critiqué dans ses motifs de recours devant la Haute Cour de Cassation et de Justice le fait que la cour d’appel avait omis de statuer sur la plainte du 24

février 2005 (

nu a criticat soluția primei instanțe (...) sub aspectul nepronunțării asupra plângerii din 24.02.2005

).

4.

La convocation du 10 novembre 2009

24.

Par une lettre du 17 novembre 2009, le requérant informa la Cour que le 10 novembre 2009 il avait été convoqué au parquet près la cour d’appel de Constanța pour le 16 novembre 2009, sans que le parquet lui précise les motifs de la convocation et le menaçant de poursuites judiciaires en cas de non-présentation. D’après le requérant, à cette dernière date, le procureur D. lui demanda une déclaration et des informations sur les policiers mis en cause dans le dossier porté devant la CEDH et des informations sur ledit dossier.

25.

Il soumet à la Cour une copie de la convocation au parquet du 10

novembre 2009 concernant le dossier n

o

846/P/2009, au sujet duquel il est convoqué en qualité de demandeur (

petent

). Ce dossier avait été ouvert à la suite d’une plainte pour vol réclamé par les requérants en 2004. A la suite d’une décision déclinatoire de compétence du 29 octobre 2009 l’affaire avait été transférée au parquet près la cour d’appel de Constanța.

GRIEFS

26.

Invoquant les articles 3 et 13 de la Convention, la requérante se plaint des mauvais traitements subis de la part des policiers, après l’audience qui s’est déroulée devant la cour d’appel de Constanța le 22

février 2005, ainsi que de l’absence de toute enquête pénale à cet égard, malgré la plainte qu’elle a formulée le 23 février 2005.

27.

Invoquant l’article 8 de la Convention, les deux requérants se plaignent de la violation de domicile par des agents de la force publique, qu’ils auraient subi le 22 mai 2003.

EN DROIT

A.

Sur les prétendus mauvais traitements

29.

Le premier grief présenté par la requérante seule porte sur les prétendus mauvais traitements qu’elle aurait subis le 22

février 2005. Elle produit un certificat médical mentionnant huit ecchymoses, allant jusqu’à 7

cm de longueur, sur son corps, après une altercation qu’elle aurait eue avec quatre policiers, ses adversaires dans une autre procédure, à la sortie d’une audience devant la cour d’appel de Constanța.

Elle invoque à cet égard l’article 3 de la Convention qui est ainsi libellé

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

30.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes au motif que la requérante n’a pas régulièrement formé une plainte pénale afin de demander que des investigations soient entamées au sujet des prétendues violences subies par elle le 22 février 2005. En outre, dans son pourvoi en cassation contre la décision du 5 avril 2005 de la cour d’appel, la requérante n’a pas soulevé de moyen au sujet de l’absence de réponse à sa plainte déposée dans le cadre de ce dossier le 24 février 2005.

Subsidiairement, le Gouvernement estime que les traitements prétendument subis par la requérante n’atteignent pas le seuil de gravité requis aux fins de l’application de l’article 3 de la Convention.

31.

La requérante relève qu’en dépit du fait qu’elle a formé une plainte pénale et a fourni un certificat médical pour les mauvais traitements subis, aucune suite n’a été donnée à sa plainte. Elle indique avoir déposé cette plainte, de manière erronée, auprès de la cour d’appel parce qu’on le lui avait ainsi conseillé.

32.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie que dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive rendue dans le cadre normal de l’épuisement des voies de recours internes susceptibles de fournir un moyen efficace et suffisant pour redresser les griefs faisant l’objet de la requête (voir, entre autres,

Barbu

Anghelescu c. Roumanie (n

o

2)

(déc.), n

o

2871/02, 26

février

2008).

33.

La Cour relève qu’un mémoire par lequel la requérante exposait l’incident du 22 février 2005 a été envoyé à la cour d’appel de Constanța dans le cadre d’une autre affaire impliquant les mêmes parties.

A cet égard, la Cour estime que le fait qu’elle ait demandé des mesures de protection contre ses adversaires, les policiers qu’elle traitait d’agresseurs, n’équivaut pas à l’épuisement des voies de recours internes adéquates, à savoir une plainte pénale.

34.

Dans l’hypothèse où la requérante pourrait prétendre un mauvais classement de sa plainte dans le dossier concernant son autre dispute avec les mêmes adversaires, la Cour note qu’elle n’a aucunement soulevé ce moyen devant les tribunaux nationaux.

35.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

B.

Sur les prétendues entraves à l’exercice efficace du droit de recours individuel

36.

Se référant à la convocation du 10 novembre 2009, adressée au requérant par le parquet, ainsi qu’au prétendu questionnement au sujet de sa requête devant la Cour, lors de son entretien avec le procureur à la suite de cette convocation, les requérants allèguent avoir subi des entraves à l’exercice efficace de leur droit de recours individuel devant la Cour.

L’article 34 de la Convention est ainsi libellé

:

«

La Cour peut être saisie d’une requête par toute personne physique, toute organisation non gouvernementale ou tout groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses Protocoles. Les Hautes Parties contractantes s’engagent à n’entraver par aucune mesure l’exercice efficace de ce droit.

»

37.

Le Gouvernement indique que la convocation du 10

novembre 2009 concernait le dossier n

o

846/P/2009, ouvert à la suite d’une plainte pour vol déposée par les requérants en 2004 et au sujet de laquelle une décision déclinatoire de compétence du 29 octobre 2009 venait d’être rendue afin de transférer la compétence de l’enquête au parquet près la cour d’appel de Constanța. Le Gouvernement fait valoir que le requérant était convoqué en qualité de demandeur, mais qu’il a refusé de parler au procureur.

38.

Les requérants s’opposent à cette thèse.

39.

La Cour observe que la convocation du 10 novembre 2009 contenait suffisamment de détails pour que le requérant puisse identifier le dossier en question et en quelle qualité il était convoqué.

40.

Quant à son questionnement par le procureur, suite à cette convocation, la Cour note que le requérant n’a pas contesté cette mesure, alors que l’article 278 du code de procédure pénale lui ouvrait un recours contre toute mesure du procureur prise au cours de l’enquête (voir

Barbu Anghelescu (n

o

2),

précité, et,

mutatis mutandis, V.D. c. Roumanie

, n

o

7078/02, §

129, 16 février 2010). Il s’ensuit que cette partie du grief doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

41.

En conclusion, la Cour ne décèle aucun élément constituant une entrave à l’exercice de leur droit de recours individuel. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.

C.

Sur les autres violations alléguées

42.

Les requérants se plaignent d’une prétendue violation de domicile par des policiers, le 22 mai 2003, et de l’absence d’enquête à cet égard.

43.

S’agissant des autres griefs des requérants, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la

Convention ou ses Protocoles.

44.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président