H. v. THE UNITED KINGDOM

Cea decizia nr. 22241/08 împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 18 septembrie 2012 în calitate de cameră compusă din: Lech Garlicki, președinte, David Thór Björgvinsson, Nicolas Bratza, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Vincent A. De Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 2 mai 2008, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 20 iunie 2012, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Reclamantul, H., este un național britanic, născut în 1988. Președintele a acordat reclamantului solicitării de identitate să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 3). El a fost reprezentat în fața Curții de către dna L. Janes, un avocat care practică cu Liga Howard pentru Reforma Penală, la Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl M. Kuzmicki, Oficiul de Externe și Commonwealth. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că impunerea automată a unui ordin de notificare nedefinit a fost o încălcare disproporționată a dreptului său de a respecta viața privată și în temeiul articolului 13 că nu există modalități pentru el de a contesta impunerea ordinului sau de a solicita eliberarea acestuia. Prin scrisoarea din 20 iunie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație în vederea soluționării problemelor planteate de solicitant. Declarația prevăzută după cum urmează: Guvernul Regatului Unit recunoaște că reclamantul face obiectul cerințelor de notificare în temeiul părții 2 din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003 și, prin urmare, este supus unei cerințe de notificare obligatorii pentru o perioadă nedefinită. Reclamantul este supus acestei cerințe ca urmare a condamnării în septembrie 2003 de agresiune sexuală în temeiul articolului 3 din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, pentru care a fost condamnat la 30 de luni de detenție în temeiul articolului 91 din Legea 2000 privind competențele instanțelor penale și a făcut, de asemenea, obiectul unei perioade de licență prelungite de 30 de luni în temeiul articolului 85 din această lege. Reclamantul a fost eliberat de la detenție în decembrie 2006. La 21 aprilie 2010, Curtea Supremă a Regatului Unit a pronunțat hotărârea în cazul R (de către prietenul său de litigiu F) și Thompson (FC)/Secretar de Stat pentru Departamentul de Acasă [2010] UKSC17. Curtea Supremă a constatat că cerințele de notificare nedefinite de la art. 82 alineatul (1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003 sunt incompatibile cu art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDH), în special deoarece acestea nu conțin niciun mecanism de revizuire a justificării continuării cerințelor în cazurile individuale. Având în vedere hotărârea Curții Supreme, Guvernul Regatului Unit recunoaște că impunerea cerinței de notificare nedefinită asupra reclamantului a constituit o încălcare a drepturilor sale procedurale prevăzute la art. 8 alineatul (1) din convenție. Guvernul ar atrage atenția Curții asupra faptului că, după hotărârea Curții Supreme, guvernul a acționat să remedieze poziția în temeiul dreptului intern. La 5 martie 2012, Guvernul a pus în fața Parlamentului proiectul de lege privind infracțiunile sexuale din 2003 (Remedial) Ordine 2012. Notă explicativă la Ordinea arată clar că furnizează un mecanism prin care un „delincător relevant calificat” sub rezerva cerințelor de notificare nedefinite poate solicita o revizuire a continuității acestor cerințe de către un „delincător principal relevant al poliției”. Notă explicativă explică, de asemenea, că Ordinea oferă o bază clară pe care trebuie să fie stabilită o astfel de cerere și prevede un drept de recurs împotriva unei hotărâri în fața instanței magistrate. Guvernul consideră că Ordinea va remedia incompatibilitatea în dispoziția actuală de la art. 8 alineatul (1). Comitetul Mixt pentru Drepturile Omului, în raportul său publicat la 23 mai 2012, confirmă faptul că Ordinea va avea acest efect. Guvernul se așteaptă ca Ordinea să intre în vigoare în vara 2012. Camera Comunelor a aprobat Ordinea la 19 iunie și se preconizează că aceasta va fi dezbătută de Camera Lordilor în curând. Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere faptele specifice ale cazului reclamantului, Guvernul oferă reclamantului să plătească valoarea de 2000 EUR (2 mii de euro) numai pentru costurile juridice care urmează să fie convertite și plătite în kilograme sterline la un cont bancar numit de reclamant în termen de trei luni de la data hotărârii de anulare a Curții în temeiul articolului 37 din CEDO. Această plată va constitui o soluționare finală a cazului reclamantului. Guvernul consideră că nu este adecvat să ofere reclamantului nici o ofertă de plată prin pierdere pecuniară sau morală, deoarece consideră că admiterea unei încălcări a drepturilor reclamantului la art. 8 alineatul (1) constituie în sine o satisfacție echitabilă. În special, Guvernul constată că încălcarea drepturilor articolului 8 alineatul (1) al Reclamantului este prin intermediul unei încălcări procedurale numai legate de lipsa unui mecanism de reexaminare și, în continuare, nu consideră că este adecvat să se speculeze asupra posibilității de a se supune sau nu la cerințele de notificare, dacă ar fi existat posibilitatea de a încerca să se revizuiască, acestea înainte de intrarea în vigoare a Ordinei de remediere. Reclamantul va putea face o cerere de revizuire a continuității cerințelor sale de notificare în timp util. La 9 iulie 2012, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului informand Curtea că a fost de acord cu termenii declarației guvernului. Curtea constată că, în urma acordului expres al reclamantului cu termenii declarației formulate de Guvern, cazul ar trebui tratat ca o soluție prietenoasă între părți. Prin urmare, aceasta ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în temeiul articolului 39 § 3 din Convenție. Președintele grefierului Lech Garlicki Early Lech

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 22241/08

H.

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 18

September 2012 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki, President,

David Thór Björgvinsson,

Nicolas Bratza,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Zdravka Kalaydjieva,

Vincent A. De Gaetano, judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 2 May 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 June 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

PROCEDURE

The applicant, H., is a British national, who was born in 1988.

The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 3). He was represented before the Court by Ms L. Janes, a lawyer practising with the Howard League for Penal Reform, in London.

The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr M. Kuzmicki, Foreign and Commonwealth Office.

The applicant complained under Article 8 of the Convention that the automatic imposition of an indefinite notification order was a disproportionate violation of his right to respect for private life and under Article 13 that there was no means for him to challenge the imposition of the order or apply for it to be discharged.

THE LAW

After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by letter dated 20

June 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant.

The declaration provided as follows:

The Government of the United Kingdom acknowledges that the applicant is subject to the notification requirements under Part 2 of the Sexual Offences Act 2003 and therefore is subject to a mandatory notification requirement for an indefinite period. The Applicant is subject to this requirement as a consequence of having been convicted in September 2003 of sexual assault under section 3 of the Sexual Offences Act 2003, for which he was sentenced to 30 months’ detention under section 91 of the Powers of Criminal Courts (Sentencing) Act 2000 and also made subject to an extended licence period of 30 months under section 85 of that Act. The Applicant was released from detention on licence in December 2006.

On 21 April 2010, the UK Supreme Court gave judgment in the case of R(on the application of F (by his litigation friend F)) and Thompson (FC) (Respondents)

v Secretary of State for the Home Department [2010] UKSC17. The Supreme Court found that the indefinite notification requirements in section 82(1) of the Sexual Offences Act 2003 were incompatible with Article 8 of the European Convention on Human Rights (ECHR), in particular because they do not contain any mechanism for review of the justification for continuing the requirements in individual cases.

In light of the Supreme Court judgment, the Government of the United Kingdom acknowledge that the imposition of the indefinite notification requirement on the applicant amounted to a breach of his Article 8 procedural rights as set out in Article 8(1) of the Convention.

The Government would draw the Court’s attention to the fact that, following the Supreme Court’s judgment, the Government has acted to remedy the position under domestic law. On 5 March 2012, the Government laid before Parliament the draft Sexual Offences Act 2003 (Remedial) Order 2012. The Explanatory Note to the Order makes clear that it provides a mechanism by which a ‘qualifying relevant offender’ subject to indefinite notification requirements can apply for a review of the continuance of such requirements by a ‘relevant chief officer of police’. The Explanatory Note also explains that the Order provides a clear basis upon which any such application is to be determined and provides for a right of appeal against a determination to the magistrates’ court. The Government believes that the Order will remedy the incompatibility in the current provision with Article 8(1). The Joint Committee on Human Rights, in its report published on 23 May 2012, confirms that the Order will have this effect. The Government expects that the Order will come into force in summer 2012. The House of Commons approved the Order on 19 June and it is expected to be debated by the House of Lords shortly.

In light of the above, and having regard to the particular facts of the Applicant’s case, the Government offers to pay to the Applicant the amount of EUR 2,000 (two thousand euros) solely for legal costs to be converted to and paid in pounds sterling to a bank account named by the Applicant within three months of the date of the striking-out decision of the Court pursuant to Article 37 of the ECHR. This payment will constitute final settlement of the Applicant’s case.

The Government does not consider it appropriate to make any offer of payment to the Applicant by way of pecuniary or non-pecuniary loss as it considers that its admission of a violation of the Applicant’s Article 8(1) rights itself constitutes equitable just satisfaction. In particular, the Government notes that the breach of the Applicant’s Article 8(1) rights is by way of a procedural breach solely related to a lack of a review mechanism and further it does not consider that it is appropriate to speculate on the possibility of whether or not the Applicant would still be subject to the notification requirements had there been a possibility of seeking to review, them prior to the coming into force of the remedial Order. The Applicant will be able to make an application for review of the continuance of his notification requirements in due course.

On 9 July 2012, the Court received a letter from the applicant informing the Court that he had agreed to the terms of the Government’s declaration.

The Court finds that following the applicant’s express agreement to the terms of the declaration made by the Government the case should be treated as a friendly settlement between the parties.

It therefore takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases pursuant to Article

39 § 3 of the Convention.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President