- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 septembrie 2012
- Stat pârât
- HRV
- Concluzia
- Inadmisibil
Kontić-Draščić împotriva Croației
Traducere în română Auto
Reclamanții, dna Marina Kontić-Draščić și dna Brankica Kontić-Draščić, sunt resortisanți croați, care s-au născut în 1987 și, respectiv, în 1949 și trăiesc în Rijeka. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl M. Žugić, un avocat care practică în Zagreb. Guvernul croat (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna Š Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată J.K.D., tatăl primului reclamant și soțul celui de-al doilea reclamant, au încheiat un contract de ocupare a forței de muncă cu Hanseatic Shipping Company Ltd, înregistrat la Cipru, în conformitate cu care a fost angajat ca marinar pe o navă timp de șase luni începând cu 19 septembrie 1998. Contractul a specificat că asigurarea angajatorului a acoperit decesul în serviciu și că contractul a fost reglementat de legile Republicii Cipru și a desemnat Limassol, Cipru ca forum de soluționare a litigiilor.
Nava a fost asigurată în Regatul Unit. La 7 octombrie 1998 J.K.D. a murit în timp ce nava se afla în Oceanul Pacific. Reclamanții au introdus o acțiune civilă la Curtea Comercială Rijeka (Trgovački sud u Rijeci) la 27 mai 1999 împotriva proprietarului navei și a companiei de asigurare. Ei au solicitat daune în legătură cu moartea soțului și tatălui lor, susținând că moartea lui a avut loc ca urmare a lipsei unui tratament medical adecvat. În ceea ce privește jurisdicția instanțelor croate în această chestiune, ei au considerat că atunci când a avut loc o moarte în afara teritoriului Croației, instanțele croate au avut jurisdicția deoarece daunele reale – suferința rudelor apropiate ale decedaților care locuiesc în Croația cauzată de moartea și pierderea de sprijin – totuși a avut loc în Croația.
La 19 august 2004, Curtea Comercială Rijeka a acordat reclamanților 151.114 USD și a respins restul cererii de 119.997. USD, această hotărâre a fost susținută de Curtea Supremă (Visoki trgovački sud Republike Hrvatske) la 3 februarie 2006. La 6 martie 2006, acuzații au depus un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovni sud Republike Hrvatske). Într-o sesiune plenară a Diviziei Civile a Curții Supreme la 26 februarie 2007, Curtea Supremă a aprobat practicile sale anterioare privind cererile de daune în legătură cu moartea unei rude apropiate care au avut loc în afara Croației. Potrivit acestei abordări, instanța croată nu a avut competență în aceste chestiuni. Explicația pentru acest lucru a fost că, în cazul în care o moarte a avut loc în afara Croației, daunele asociate au avut loc și în afara Croației.
Având în vedere că jurisdicția instanțelor croate depindea de întrebarea în cazul în care a avut loc daune, în cazurile în care o moarte (și, prin urmare, daunele rezultate) a avut loc în afara Croației, instanțele croate nu aveau competență, chiar și atunci când reclamantul era un național croat. În conformitate cu această abordare, la 18 iulie 2007, Curtea Supremă a declarat acțiunea civilă a reclamanților inadmisibilă pentru lipsa de competență. Partea relevantă a deciziei spune: „Dispută se referă la răspunderea necontractuală pentru daune cu un element străin. Prin urmare, art. 53 alineatul (1) din Legea Conflicturilor de Lege („Actul”) ... este relevantă pentru întrebarea dacă instanțele croate au competență în această chestiune.
În temeiul articolului 53 alineatul (1) din Act, în litigiile privind răspunderea necontractuală pentru daune, instanțele croate au competență dacă este prescrisă în temeiul articolelor 46 și 50-52 din respectiva lege sau în cazul în care daunele au fost cauzate pe teritoriul croat. Competența pentru acest litigiu nu este prescrisă în temeiul articolelor 46 și 50-52 din lege și, prin urmare, trebuie evaluată dacă daunele au fost cauzate pe teritoriul croat. În ceea ce privește cazul în care daunele au avut loc în sensul articolului 53 din Lege, sesiunea plenară din 26 februarie 2007 a Diviziei Civile a acestei instanțe a considerat că apariția de daune cuprinde … moartea ..., și în cazul în care daunele afectează … moartea unei persoane în străinătate, atunci trebuie înțeles că daunele pe care le caută reclamantul în acest sens au avut loc în străinătate, indiferent de faptul că anumite categorii de daune au avut loc în Croația.
Prin urmare, [în conformitate cu] art. 53 alineatul (1) din Act, instanța croată nu are competența în această litigiu… ” 10. La 12 decembrie 2007, reclamanții au depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske) împotriva hotărârii de mai sus a Curții Supreme, care a fost respinsă la 10 septembrie 2008. 11. Dispoziția relevantă a Legii Conflicturilor de Drept (Zakon o rješavanju sukoba zakona s propisima drogih zemalja u odre 53/1991, 88/2001 – „Legea” se citește după cum urmează: „(1) Instanțele croate au competența în cazurile referitoare la cererile de daune în cazul în care ... daunele au fost cauzate pe teritoriul croat…
” 12. Partea relevantă a hotărârii nr. Rev-2390/1994-2 din Curtea Supremă din 3 septembrie 1997 citește: „... Potrivit raționării instanțelor de jos, pe care aceasta instanță le susține de asemenea, daunele sunt cauzate, în sensul [art. 53 alineatul (1) din Lege], atunci când [o persoană] a fost rănită, moartea a avut loc sau un obiect a fost deteriorat ... Evenimentul în cauză (un accident rutier), cu privire la persoana cu privire la moartea pe care reclamanții le-au adus acțiune, a avut loc în Austria și, prin urmare, daunele au fost cauzate în Austria și nu în Croația.
Rezultă că instanțele au interpretat corect art. 53 § 1 din Act și că, prin urmare, acestea ... au declarat acțiunea civilă inadmisibilă pentru lipsa de competență.” 13. Partea relevantă a Instrucțiunii Practice nr. Su-IV-46/7 din Divizia Civilă a Curții Supreme din 26 februarie 2007 se citește după cum urmează: „... Curtea Supremă își confirmă practicile [declarate în] hotărârea 139 Rev-2390/94 din 3 septembrie 1997, publicată în Colecția de Hotărâri 1/98 [la 30 iunie 1998], care spune: Daunele au fost cauzate atunci când [persoanele] au fost rănite, moartea a avut loc sau un obiect a fost deteriorat. Prin urmare, dacă evenimentul în cauză, cu privire la persoana cu privire la moartea pe care reclamanții le-au adus acțiune, a avut loc în străinătate, daunele au avut loc și acolo, ignorând faptul că cheltuielile înmormântării au avut loc în Croația.”
1. The applicants, Ms Marina Kontić-Draščić and Ms Brankica Kontić-Draščić, are Croatian nationals, who were born in 1987 and 1949 respectively and live in Rijeka. They were represented before the Court by Mr M. Žugić, a lawyer practising in Zagreb. The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On an unspecified date J.K.D., the first applicant’s father and the second applicant’s husband, entered into an employment contract with the Hanseatic Shipping Company Ltd, registered in Cyprus, pursuant to which he was employed as a sailor on a vessel for six months starting from 19 September 1998. The contract specified that the employer’s insurance covered death in service and that the contract was governed by the laws of the Republic of Cyprus, and designated Limassol, Cyprus as the forum for dispute resolution. The vessel was insured in the United Kingdom.
On 7 October 1998 J.K.D. died while the vessel was in the Pacific Ocean.
The applicants brought a civil action in the Rijeka Commercial Court (Trgovački sud u Rijeci) on 27 May 1999 against the owner of the ship and the insurance company. They sought damages in connection with the death of their husband and father, claiming that his death had occurred as a result of a lack of adequate medical treatment. As regards the jurisdiction of the Croatian courts in the matter, they considered that where a death had occurred outside the territory of Croatia, the Croatian courts had jurisdiction because the actual damage – the suffering of the deceased’s close relatives residing in Croatia caused by the death and the resulting loss of support – nonetheless occurred in Croatia.
On 19 August 2004 the Rijeka Commercial Court awarded the applicants USD 151,114 and rejected the rest of their claim of USD 119,997. That judgment was upheld by the High Commercial Court (Visoki trgovački sud Republike Hrvatske) on 3 February 2006.
On 6 March 2006 the defendants lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (Vrhovni sud Republike Hrvatske).
At a plenary session of the Civil Division of the Supreme Court on 26 February 2007, the Supreme Court endorsed its previous practice concerning claims for damages in connection with the death of a close relative which occurred outside Croatia. According to that approach, the Croatian courts had no jurisdiction in such matters. The explanation for this was that where a death had occurred outside Croatia the associated damage had also occurred outside Croatia. As the jurisdiction of the Croatian courts depended on the question of where damage had occurred, in cases where a death (and therefore the resulting damage) had occurred outside Croatia, the Croatian courts did not have jurisdiction, even when the claimant was a Croatian national.
Pursuant to that approach, on 18 July 2007 the Supreme Court declared the applicants’ civil action inadmissible for lack of jurisdiction. The relevant part of the decision reads: “The dispute concerns non-contractual liability for damage with a foreign element. Therefore, section 53(1) of the Conflicts of Law Act (the “Act”) ... is relevant to the question of whether the Croatian courts have jurisdiction in the matter. Under section 53(1) of the Act, in disputes concerning non-contractual liability for damage the Croatian courts have jurisdiction if it is prescribed under sections 46 and 50-52 of that Act or if the damage was caused on Croatian territory. Jurisdiction for this dispute is not prescribed under sections 46 and 50-52 of the Act, and therefore it must be assessed whether the damage was caused on Croatian territory. As to the question of where the damage occurred within the meaning of section 53 of the Act, the plenary session of 26 February 2007 of the Civil Division of this court took the view that the occurrence of damage comprises … death ..., and that where the damage concerns … the death of a person abroad, then it is to be understood that the damage the claimant is seeking in that connection occurred abroad, irrespective of the fact that certain categories of damage occurred in Croatia. Therefore, [in accordance with] section 53(1) of the Act the Croatian courts do not have jurisdiction in this dispute… ”
On 12 December 2007 the applicants lodged a constitutional complaint with the Constitutional Court (Ustavni sud Republike Hrvatske) against the above judgment of the Supreme Court which was dismissed on 10 September 2008.
The relevant provision of the Conflicts of Law Act (Zakon o rješavanju sukoba zakona s propisima drugih zemalja u određenim odnosima, Official Gazette nos. 53/1991, 88/2001 – “the Act”) reads as follows: “(1) The Croatian courts have jurisdiction in cases concerning claims for damages if ... the damage was caused on Croatian territory… ”
The relevant part of judgment no. Rev-2390/1994-2 of the Supreme Court of 3 September 1997 reads: “ ... According to the reasoning of the lower courts, which this court also endorses, damage is caused, within the meaning of [section 53(1) of the Act], when [a person] has been injured, death has occurred or an object has been damaged ... The event at issue (a road accident), concerning the person in respect of whose death the claimants brought their action, occurred in Austria, and therefore the damage was caused in Austria and not in Croatia. It follows that the courts correctly interpreted section 53 § 1 of the Act and that they therefore ... rightly declared the civil action inadmissible for lack of jurisdiction.”
The relevant part of Practice Direction no. Su-IV-46/7 of the Civil Division of the Supreme Court of 26 February 2007 reads as follows: “... the Supreme Court confirms its practice [stated in] judgment 139 Rev-2390/94 of 3 September 1997, published in the Collection of Decisions 1/98 [on 30 June 1998], which reads: The damage was caused when the [person] was injured, death occurred or an object was damaged. Therefore, if the event at issue, concerning the person in respect of whose death the claimants brought their action, occurred abroad, the damage also occurred there, disregarding the fact that the expenses of the burial occurred in Croatia.”