BOUKNETER c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 43438/07 Nabil BOUKNETER și Jalal BOUKNETER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2012 într-un comitet compus din Mark Villiger, președinte, Andre Potoki, Paul Lémmens, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 19 septembrie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 2 decembrie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamanții, domnii Nabil și Jalal Boukneter, sunt resortisanți francezi născuți în 1983 și, respectiv, 1981 și care își au reședința în Toulouse și Villeneuve-Sur-Lot. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către domnul Morisset, avocată la Villeneuve-Sur-Lot. E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție, reclamanții se plângeau de intervenția tardivă a unui avocat pentru a-i asista în timpul arestului la domiciliu. Cererea fusese comunicată guvernului ÎN JUSTIȚIE Partea reclamantă susținea că o persoană aflată în detenție pentru a se întâlni cu un avocat încă de la arestarea sa, timp de trei zile, dreptul intern care prevede intervenția avocatului după a șaizeci și douăsprezecea oră de detenție în materie de trafic de droguri, dezavantajează apărarea și încalcă principiul egalității de arme. Aceasta invoca art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 2 decembrie 2011, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Declarația a fost astfel formulată Eu, Anne-Françoise Tisier, agent al guvernului francez, declar că guvernul francez oferă domnului Jalal Boukneter și domnului Nabil Boukneter, cu titlu gratuit, suma globală de 4 500 (patru mii cinci cenți) EUR fiecare în cadrul cererii înregistrate la nr. 4338/07. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face ca cauza să fie soluționată definitiv. Guvernul recunoaște, în acest caz, condițiile în care reclamanții au beneficiat de asistență juridică în timpul custodiei lor au încălcat drepturile garantate prin art. 6 alineatele (1) și (3) din convenție. Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2012, recurenta a indicat că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale, motivele pentru care suma indicată în declarația guvernului ar fi insuficientă și pentru care recunoașterea unei încălcări a articolului 6 nu ar fi redactată în mod satisfăcător. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003-VI și WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Franței, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi asistat de un avocat aflat în arest la prima interogare (salduz c. Turcia [GC], n 36391/02, § 50-63, CEDH 2008, Dayan c. Turcia, n 7377/03, §§ 30-34, CEDH 2009 ..., Boz c. Turcia, 2039/04, § 33-36, 9 februarie 2010, Adamkiewicz c. Polonia, n 57729/00 § 82-92, 2 martie 2010, Brusco c. Franța, n 1466/07, § 54, 14 octombrie 2010 și Stojkovic c. Franța, n 2533/08, § 56, 27 octombrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul ; a se vedea, de asemenea, Simoes c. Franța (dec.), nr. 51563/07, 22 mai 2012). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu prevede că: aceasta din urmă trebuie să examineze cererea [art. 37 alineatul (1) în fine] [art. 37 alineatul (1) ] Prin urmare, este necesar să se elimine această parte a cererii de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rol în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovićc. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție, precum și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, hotărăște să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stephen Phillips Mark Villiger Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

43438/07

Nabil BOUKNETER et Jalal BOUKNETER

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2012 en un comité composé de

:

Mark Villiger,

président,

André Potocki,

Paul Lemmens,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 19 septembre 2007,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 2

décembre

2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante

à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Les requérants, MM. Nabil et Jalal Boukneter, sont des ressortissants français nés respectivement en 1983 et en 1981 et résidant à Toulouse et Villeneuve-Sur-Lot. Ils ont été représentés devant la Cour par M

e

L.

Morisset, avocate à Villeneuve-Sur-Lot.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants se plaignaient de l’intervention tardive d’un avocat pour les assister durant leur garde à vue.

La requête avait été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

La partie requérante alléguait que l’impossibilité pour une personne placée en garde à vue de rencontrer un avocat dès son interpellation, et ce pendant trois jours, le droit interne prévoyant l’intervention de l’avocat après la soixante-douzième heure de garde à vue en matière de trafic de stupéfiants, désavantage la défense et viole le principe de l’égalité des armes. Elle invoquait l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 2

décembre 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée

:

«

Je soussignée, Anne-Françoise Tissier, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Jalal Boukneter et M. Nabil Boukneter, à titre gracieux, la somme globale de 4 500 (quatre mille cinq cents) euros chacun au titre de la requête enregistrée sous le n

o

43438/07.

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

Le Gouvernement reconnaît, qu’en l’espèce, les conditions dans lesquelles les requérants ont bénéficié de l’assistance d’un avocat au cours de leur garde à vue ont porté atteinte à [leurs] droits garantis par l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.

»

Par une lettre du 9 janvier 2012, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale,

aux motifs que la somme indiquée dans la déclaration du Gouvernement serait d’un montant insuffisant et que la reconnaissance d’une atteinte à l’article 6 ne serait pas rédigée de manière satisfaisante.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH 2003-VI, et

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la France, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être assisté par un avocat en garde à vue dès le premier interrogatoire (

Salduz c. Turquie

[GC], n

o

36391/02, §§ 50-63, CEDH 2008,

Dayanan c. Turquie

, n

o

7377/03, §§ 30-34, CEDH 2009

‑

...,

Boz c. Turquie

, n

o

2039/04, §§ 33-36, 9 février 2010,

Adamkiewicz c. Pologne

, n

o

54729/00

§§ 82-92, 2 mars 2010,

Brusco c. France

, n

o

1466/07, § 54, 14

octobre 2010, et

Stojkovic c. France

, n

o

25303/08, § 56, 27 octobre 2011).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article

37

§

1

c)

; voir également

Simoes c. France

(déc.), n

o

51563/07, 22

mai 2012).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Partant, il y a lieu de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Greffier adjoint

Président