SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SFINX-IMPEX S.A. c. REPUBLICA MOLDOVA (solicitarea nr. 28439/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 septembrie 2012 DEFINITIVF 25/120/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Sfinx-Impex S.A. c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Egbert Myjer, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 septembrie 2012, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptată la această dată PROCEDURA DE INIȚIERE A cauzei se află o cerere (n 28439/05) îndreptată împotriva Republicii Moldova de către o societate de drept moldovean, Sfinx Impex S.A., care a sesizat Curtea la 27 iunie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În Palii, avocată la Bălți. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. La 27 august 2009, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În urma demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales în temeiul Republicii Moldova (art. 6 din Regulamentul de procedură al Curții), președintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta ca judecător ad hoc (articolele 26 4 din Convenție și 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). Recurenta este o societate anonimă de drept moldovean și are sediul la Chișinău. La 6 iunie 2002, tribunalul economic de circumscripție din Chișinău a dispus întreprinderilor publice A. să plătească 1 014 968,25 lei moldovaves (MDL) (78 998,15 EUR (EUR) la momentul respectiv) societății reclamante pentru o datorie nerambursabilă și cheltuieli de judecată. Hotărârea nu a fost contestată și a devenit definitivă. Cu toate acestea, nu a fost executată. La 27 mai 2005, în afara termenului de trei luni prevăzut de lege, societatea N. a depus o cerere de revizuire a hotărârii din 6 mai 2005, În iunie 2002, pe motiv că tribunalul se pronunțase asupra drepturilor sale în absența sa în cauză. Societatea N. a susținut în special că, în urma a două cesiuni de creanță, aceasta devenise, cu mult înainte de adoptarea hotărârii menționate, titularul creanței opozabile societății A. Din elementele dosarului că aceasta este 27 noiembrie 2002 faptul că societatea N. a avut cunoștință de hotărârea pronunțată în favoarea recurentei, atunci când societatea A. a solicitat, într-o procedură separată, nulitatea contractelor de cesiune de creanță. Instanța economică de circumscripție din Chișinău a stabilit data la care a fost încununat până la 28 iunie 2005. La 27 iunie 2005, reprezentantul societății reclamante a informat instanța că avea un obstacol și a solicitat amânarea procedurii. La 28 iunie 2005, instanța în cauză a decis să examineze cauza în absența reprezentantului societății reclamante. El a primit cererea de revizuire a societății N. și a redeschis procesul. 10. La 12 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea inițială a societății reclamante împotriva societății A. Această hotărâre a fost confirmată printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 2 martie 2006. noiembrie 2011, societatea reclamantă a informat Curtea că intenționa să utilizeze noua acțiune internă pusă la dispoziția sa prin Legea nr. 87 în vederea obținerii de despăgubiri pentru neexecutarea hotărârii din 6 iunie 2002. 19960/04, § 27-29, 6 decembrie 2005). 13. În ceea ce privește noua acțiune internă introdusă prin Legea nr. 87, dispozițiile relevante sunt rezumate în cauza Manascurta c. Republica Moldova ((dec.), nr 31856/07, § 11 și 12, 14 februarie 2012). Societatea reclamantă susține că contestarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa a adus atingere principiului securității rapoartelor juridice și, prin urmare, a invocat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 15. Guvernul excită de la neobservarea termenului de șase luni și subliniază că recurenta a invocat pentru prima dată acest motiv în fața Curții în formularul său suplimentar din 24 iulie 2006. Guvernul observă că dies a quo este data de 28 iunie 2005 când Tribunalul Economic de Circulara din Chișinău a redeschis procesul. Curtea constată că redeschiderea procesului a fost într-adevăr decisă prin hotărârea din 28 iunie 2005. Cu toate acestea, această hotărâre nu a fost definitivă și că aceasta nu este decât cu decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 2 martie 2006 că a fost confirmată. Astfel, Curtea rețin această ultimă dată ca o dată ca quo Prin urmare, recurenta a înaintat cauza Curții în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 17. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 18. recurenta se plânge de admiterea de către instanele interne a cererii în revizuire a societăii N. Comisia susține că cererea în cauză a fost depusă după expirarea termenului legal de prescripție de trei luni. Societatea reclamantă subliniază faptul că societatea N. a luat cunoștință de hotărârea din 6 iunie 2002 începând cu 27 noiembrie 2002, în timp ce cererea de revizuire nu a fost depusă decât la 27 mai 2005. Guvernul contestă această teză. 20. Curtea reamintește că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității rapoartelor juridice impune ca o parte să nu fie abilitată să solicite supravegherea unei hotărâri definitive și executorii în singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie cu privire la aceasta. În special, supravegherea nu ar trebui să devină un apel deghizat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Acest principiu nu poate fi deturnat decât atunci când există motive întemeiate și impediment la: (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52, CEDH 2003-IX Roșca c. Republica Moldova , 6267/02, § 25, 22 martie 2005). 21. Curtea amintește, de asemenea, că deciziile de redeschidere a unui proces trebuie să fie conforme cu dispozițiile interne relevante și că utilizarea abuzivă a unei astfel de proceduri poate fi contrară convenției. Principiul securității rapoartelor juridice și preeminența dreptului impune Curții să fie vigilentă în acest domeniu (Eugenia și Doina Duca c. Republica Moldova, nr. 75/07, § 33, 3 martie 2009). Sarcina Curții este de a stabili dacă procedura de revizuire a fost aplicată într-un mod compatibil cu art. 6 din Convenție, permițând astfel să se asigure respectarea principiului securității rapoartelor juridice. Cu toate acestea, Curtea trebuie să țină seama în primul rând de faptul că aceasta este în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor și instanțelor, că este de competența de a interpreta legislația internă (Waite și Kennedy c. Germania [GC], nr 26083/94, § 54 CEDH 1999 I 22. În prezenta cauză, Curtea observă că societatea reclamantă dispune de o hotărâre definitivă pronunțată în favoarea sa la 6 iunie 2002, care a fost anulată ca urmare a admiterii cererii în curs de revizuire a societății N. În cererea sa formulată la 27 Mai 2005, Curtea a susținut că drepturile sale au fost afectate de adoptarea hotărârii în cauză și că nu a fost convocată la proces. Curtea a remarcat că nu este contestat de către guvern faptul că societatea N. a luat cunoștință de hotărârea din 6 iunie 2002 începând cu data de 27 noiembrie 2002. În aceste condiții, Curtea este obligată să constate că societatea N. și-a prezentat cererea în revizuire la doi ani și jumătate după ce a luat cunoștință de existența hotărârii vizate. Curtea constată că instanțele interne nu au dat niciun răspuns la întrebarea de ordine publică care era dacă societatea N. observase termenul de trei luni pentru depunerea cererii sale în revizie. 23. Curtea arată că a tratat în repetate rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Popov c. Republica Moldova (n, n 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005 Oferta Plus SRL c. Republica Moldova, 14385/04, §§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006 Eugenia și Doina Duca c. Republica Moldova, citată anterior, §§ 35-45 Melnic c. Republica Moldova, n 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006 Istrate c. Republica Moldova, n 53773/00, §§ 61, 13 iunie 2006). 24. Având în vedere circumstanțele din speță și argumentele prezentate de părți, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că: în speță, procedura de revizuire a fost utilizată de Curtea Supremă de Justiție într-un mod incompatibil cu principiul securității rapoartelor juridice. La cererea reclamantului, tribunalele interne trebuie să se pronunțe cu privire la data la care partea pârâtă a luat o decizie cu privire la termenele procedurale pentru depunerea cererii în curs de revizuire (a se vedea mutatis mutandis Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 30, seria A n 303 A). 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza anulării hotărârii definitive din 6 iunie 2002. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 ȘI 13 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 ÎN FAVOAREA NEEXECUȚIEI JUDECĂRULUI 2002 26. Recurenta denuna neexecutarea hotărârii din 6 iunie 2002 în perioada care a precedat anularea acesteia. Aceasta invocă articolele 1 și 13 din Convenie și art. 1 din Protocolul nr. 27. Curtea constată că hotărârea din 6 iunie 2002 a rămas neexecutată cu trei ani înainte de a fi anulată. În opinia Curii, acest lucru poate ridica întrebări din perspectiva articolelor invocate (a se vedea Oferta plus SRL , citată anterior, §§ 82-85 și 113-115). 28. Curtea ia notă totuși de la adresa societății reclamante de a face uz de noua acțiune introdusă prin Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 privind repararea de către Tribunal a prejudiciului cauzat de nu executarea unei hotărâri judecătorești sau prin durata excesivă a procesului. Curtea arată că aceasta este deja pronunțată cu privire la acest nou remediu și a statuat că acesta era efectiv (a se vedea Balan c. Republica Moldova (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012 Manascurta c. Republica Moldova (dec.), nr. 31856/07, 14 februarie 2012 29. Prin urmare, obiecțiunile recurentei întemeiate pe neexecutarea hotărârii din 6 iunie 2002 sunt premature și trebuie respinse în conformitate cu art. 4 din Convenție. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, societatea reclamantă solicită 1 014 968, 25 MDL (78 998,15 EUR la momentul respectiv), reprezentând suma care i-a fost acordată prin hotărârea din 6 iunie 2002. De asemenea, aceasta solicită plata dobânzilor moratorii în valoare de 1 207 812,20 MDL (79 695,17 EUR la cursul de schimb actual), calculate pentru șapte ani (din iunie 2002 până în iunie 2009) din momentul executării hotărârii în cauză, din cauza a 172 544,60 MDL (11 382,02 EUR) pe an. 32. Curtea reamintește că o hotărâre în care se soluționează o încălcare atrage după sine obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (fostul rege al Greciei și alte c. Grecia) [GC] (satisfacere echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002. În prezenta cauză, despăgubirea ar trebui să aibă ca scop punerea recurentei în poziția în care s-ar fi aflat dacă încălcarea n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește dobânda moratorie solicitată pentru a se putea utiliza suma de bani alocată prin hotărârea din 6 iunie 2002, Curtea consideră că este necesar să se facă distincție între perioada de trei ani anterioară anulării, la 28 iunie 2005, a hotărârii menționate și cea ulterioară acesteia. În ceea ce privește prima perioadă de timp, Curtea constată că obligația de a utiliza creanța a rezultat din neexecutarea hotărârii din 6 iunie 2002. Având în vedere faptul că obiecțiunile care decurg din executarea hotărârii au fost declarate premature, Curtea consideră că nu este necesar să se atribuie dobânzi moratorii pentru această primă perioadă. În ceea ce privește a doua perioadă de timp, Curtea arată că: a se utiliza creanța este rezultatul anulării hotărârii din 6 iunie 2002, anulare care a fost considerată contrară articolului Õ 1 din convenție. Prin urmare, Curtea consideră că societatea reclamantă are dreptul la o compensație pentru perioada solicitată de aceasta în acest sens (punctul 31 de mai sus) (a se vedea Oferta Plus SRL c. Republica Moldova (satisfacție echitabilă), nr 14385/04, § 71, 12 februarie 2008). 35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea acordă în mod echitabil societății reclamante suma de 110 000 EUR pentru prejudiciul material suferit. 820 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Această sumă reprezintă onorariile avocaților pentru 90 de ore de muncă pe motiv de 30 de euro. 37. Guvernul consideră că suma solicitată și numărul de ore sunt excesive și subliniază, de asemenea, absența documentelor justificative. 38. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, printre multe altele, Konstantin Markin c. Rusia [GC], n 30078/06, § 171, 22 martie 2012). 39. Curtea constată că pretențiile recurentei în acest titlu nu sunt susținute de niciun document justificativ; ținând cont de jurisprudența sa, Curtea respinge, prin urmare, cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 110 000 EUR (o sută zece mii de euro) pentru daune materiale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 25 septembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
SFINX-IMPEX S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
(Requête n
o
28439/05)
ARRÊT
25 septembre 2012
25/12/2012
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sfinx-Impex S.A. c. République de Moldova,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Egbert Myjer,
président,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 septembre 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
28439/05) dirigée contre la République de Moldova par une société de droit moldave, Sfinx
‑
Impex S.A. («
la requérante
»), qui a saisi la Cour le 27 juin 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
A Palii, avocate à Bălți. Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. V. Grosu.
3.
Le 27 août 2009, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’ancien article 29 § 3, elle a en outre informé le Gouvernement que la requête se prêtait à un examen conjoint de la recevabilité et du fond.
4.
A la suite de la démission de M. Mihai Poalelungi, juge élu au titre de la République de Moldova (article 6 du règlement de la Cour), le président de la chambre a désigné M. Ján Šikuta pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 26
§
4 de la Convention et 29 § 1 du règlement de la Cour).
I.
5.
La requérante est une société anonyme de droit moldave et a son siège à Chișinău.
6.
Le 6 juin 2002, le tribunal économique de circonscription de Chișinău ordonna à l’entreprise publique A. de verser 1
014
968,25 lei moldaves
998,15 euros (EUR) à l’époque) à la société requérante au titre d’une dette non remboursée et des frais de justice. Le jugement ne fut pas contesté et devint définitif. Toutefois, il ne fut pas exécuté.
7.
Le 27 mai 2005, en dehors du délai de trois mois prévu par la loi, la société N. introduisit une demande en révision du jugement du 6
juin 2002 au motif que le tribunal s’était prononcé sur ses droits en son absence dans la cause. La société N. argua notamment qu’à la suite de deux cessions de créance, elle était devenue, bien avant l’adoption dudit jugement, la titulaire de la créance opposable à la société
novembre 2002 que la société N. eut connaissance du jugement rendu en faveur de la requérante, lorsque la société A. demanda dans une procédure séparée la nullité des contrats de cession de créance.
8.
Le tribunal économique de circonscription de Chișinău fixa la date de l’audience pour le 28 juin 2005.
Le 27 juin 2005, le représentant de la société requérante informa le tribunal qu’il avait un empêchement et demanda le report de l’audience.
9.
Le 28 juin 2005, le tribunal en cause décida d’examiner l’affaire en l’absence du représentant de la société requérante. Il accueillit la demande en révision de la société N. et rouvrit le procès.
10.
Le 12 décembre 2005, la cour d’appel économique, statuant au principal, rejeta l’action initiale de la société requérante dirigée contre la société A. Cet arrêt fut confirmé par une décision définitive de la Cour suprême de justice du 2 mars 2006.
11.
Par une lettre du 1
er
novembre 2011, la société requérante informa la Cour qu’elle entendait utiliser le nouveau recours interne mis à sa disposition par la loi n
o
87 en vue d’obtenir réparation pour la non
‑
exécution du jugement du 6 juin 2002.
II.
12.
Concernant la révision des décisions définitives, le droit interne pertinent est résumé dans l’affaire
Popov c. République de Moldova (n
o
2)
(n
o
19960/04, §§
27-29, 6 décembre 2005).
13.
Quant au nouveau recours interne introduit par la loi n
o
87, les dispositions pertinentes sont résumées dans l’affaire
Manascurta c.
République de Moldova
((déc.), n
o
31856/07,
§§ 11 et 12, 14 février 2012).
I.
SUR VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION EN RAISON DE LA RÉOUVERTURE DU PROCÈS
14.
La société requérante soutient que la remise en cause du jugement définitif rendu en sa faveur a porté atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques. Elle allègue de ce fait une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Le Gouvernement excipe de la non-observation du délai de six mois. Il souligne que la requérante a soulevé pour la première fois ce grief devant la Cour dans son formulaire supplémentaire en date du 24 juillet 2006. Le Gouvernement note que le
dies a quo
est le 28 juin 2005 date à laquelle le tribunal économique de circonscription de Chișinău a rouvert le procès.
La requérante ne s’est pas prononcée sur ce point.
16.
La Cour note que la réouverture du procès a en effet été décidée par le jugement du 28 juin 2005. Toutefois, ce jugement n’était pas définitif et ce n’est qu’avec la décision irrévocable de la Cour suprême de justice du 2
mars 2006 qu’il fut confirmé. La Cour retient donc cette dernière date en tant que
dies a quo
. Par conséquent, la requérante a introduit le grief devant la Cour dans le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention.
Partant, la Cour rejette l’exception du Gouvernement.
17.
La Cour constate par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. La Cour relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
18.
La requérante se plaint de l’admission par les tribunaux internes de la demande en révision de la société N. et de l’annulation du jugement définitif rendu en sa faveur. Elle affirme que la demande en question a été introduite après l’écoulement du délai légal de prescription de trois mois. La société requérante met en exergue le fait que la société N. a eu connaissance du jugement du 6 juin 2002 dès le 27
novembre 2002, alors que la demande en révision ne fut déposée que le 27 mai 2005.
19.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
20.
La Cour rappelle que le respect du droit à un procès équitable et du principe de la sécurité des rapports juridiques requiert qu’aucune partie ne soit habilitée à solliciter la supervision d’une décision définitive et exécutoire à la seule fin d’obtenir un réexamen de l’affaire et une nouvelle décision à son sujet. En particulier, la supervision ne doit pas devenir un appel déguisé et le simple fait qu’il puisse exister deux points de vue sur le sujet n’est pas un motif suffisant pour rejuger une affaire. Il ne peut être dérogé à ce principe que lorsque des motifs substantiels et impérieux l’exigent (
Riabykh c. Russie
,
n
o
;
Roșca c.
République de Moldova
, n
o
6267/02, § 25, 22 mars 2005).
21.
La Cour rappelle également que les décisions de rouvrir un procès doivent être conformes aux dispositions internes pertinentes et que l’usage abusif d’une telle procédure peut être contraire à la Convention. Le principe de la sécurité des rapports juridiques et la prééminence du droit exigent que la Cour soit vigilante dans ce domaine (
Eugenia et Doina
Duca c.
République de Moldova
, n
o
75/07, §
33, 3 mars 2009). La tâche de la Cour est de déterminer si la procédure de révision a été appliquée d’une manière compatible avec l’article 6 de la Convention, permettant ainsi d’assurer le respect du principe de la sécurité des rapports juridiques. Cela étant, la Cour doit garder à l’esprit que c’est au premier chef aux autorités nationales, notamment aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne (
Waite et Kennedy c. Allemagne
[GC], n
o
‑
I).
22.
Dans la présente affaire, la Cour remarque que la société requérante disposait d’un jugement définitif rendu en sa faveur en date du 6 juin 2002 qui a été annulé à la suite de l’admission de la demande en révision de la société N. Dans sa demande, introduite le 27
mai 2005, cette dernière arguait que ses droits avaient été affectés par l’adoption du jugement en cause et qu’elle n’avait pas été convoquée au procès. La Cour note qu’il n’est pas contesté par le Gouvernement que la société N. a eu connaissance du jugement du 6 juin 2002 dès le 27
novembre 2002. Dans ces conditions, force est pour la Cour de constater que la société N. a introduit sa demande en révision deux ans et demi après avoir pris connaissance de l’existence du jugement visé. La Cour observe que les tribunaux internes n’ont apporté aucune réponse à la question d’ordre public qui était de savoir si la société
23.
La Cour relève qu’elle a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Popov c. République de Moldova (n
o
2)
, n
o
19960/04, §§
52-58, 6 décembre 2005
;
Oferta Plus SRL c. République de Moldova
, n
o
14385/04, §§
104-107 et 112-115, 19
décembre 2006
;
Eugenia et Doina
Duca c. République de Moldova
, précité, §§
35-45
;
Melnic c. République de Moldova
, n
o
6923/03, §§ 38-44, 14 novembre 2006
;
Istrate c. République de Moldova
, n
o
53773/00, §§
46
‑
61, 13 juin 2006).
24.
A la lumière des circonstances de l’espèce et des arguments avancés par les parties, la Cour ne voit aucune raison d’arriver à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la procédure de révision a été utilisée par la Cour suprême de justice d’une manière incompatible avec le principe de la sécurité des rapports juridiques. L’omission des tribunaux internes de se prononcer sur l’observation par la partie adverse des délais de procédure relatifs au dépôt de la demande en révision a porté atteinte au droit de la requérante à un procès équitable (voir,
mutatis mutandis
,
Ruiz Torija c.
Espagne
, 9 décembre 1994, § 30, série
A n
o
303
‑
A).
25.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de l’annulation du jugement définitif du 6 juin 2002.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 ET 13 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
6
JUIN
2002
26.
La requérante dénonce la non-exécution du jugement du 6 juin 2002 durant la période qui a précédé son annulation. Elle invoque les articles
6
§
1 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1.
27.
La Cour note que le jugement du 6 juin 2002 est resté inexécuté trois ans avant qu’il ne soit annulé. Aux yeux de la Cour, cela peut soulever des questions sous l’angle des articles invoqués (voir
Oferta plus SRL
, précité, §§
82-85 et 113-115).
28.
La Cour prend acte toutefois de l’intention de la société requérante de faire usage du nouveau recours introduit par la loi n
o
87 du 1
er
juillet 2011 relative à la réparation par l’Etat du préjudice causé par la non
‑
exécution d’une décision de justice ou par la durée excessive du procès. La Cour relève qu’elle s’est déjà prononcée sur ce nouveau remède et elle a jugé qu’il était effectif (voir
Balan c. République de Moldova
(déc.), n
o
44746/08, 24 janvier 2012
;
Manascurta c.
République de Moldova
(déc.), n
o
31856/07, 14 février 2012).
29.
Il s’ensuit que les griefs de la requérante tirés de la non-exécution du jugement du 6 juin 2002 sont prématurés et doivent être rejetés en application de l’article
35
§§
1
et
4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
30.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
31
.
Au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi, la société requérante réclame 1
014
968,
998,15
EUR à l’époque), représentant le montant qui lui avait été octroyé par le jugement du 6 juin 2002. Elle demande également le paiement des intérêts moratoires en somme de 1
207
695,17 EUR au taux de change actuel), calculés pour sept ans (de juin 2002 à juin 2009) d’inexécution du jugement en cause à raison de 172
385,02
EUR) par an.
32.
Le Gouvernement s’oppose à cette demande. Il met en cause la méthode de calcul des intérêts moratoires.
33.
La Cour réitère qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce
[GC]
(satisfaction équitable), n
o
25701/94, § 72, 28 novembre 2002). Dans la présente affaire, la réparation devrait avoir comme but de mettre la requérante dans la position dans laquelle elle se serait trouvée si la violation n’avait pas eu lieu, c’est-à-dire avant l’annulation du jugement du 6 juin 2002. La Cour alloue donc en entier la somme allouée par le jugement du 6
juin 2002.
34.
Quant aux intérêts moratoires réclamés pour l’impossibilité d’utiliser la somme d’argent allouée par le jugement du 6 juin 2002, la Cour considère qu’il y a lieu de distinguer entre la période de trois ans qui a précédé l’annulation, le 28
juin 2005, dudit jugement et celle qui y a succédé. Concernant le premier laps de temps, la Cour observe que l’impossibilité d’utiliser la créance a résulté de la non-exécution du jugement du 6 juin 2002. Compte tenu du fait que les griefs tirés de l’inexécution ont été déclarés prématurés, la Cour considère qu’il n’y a pas lieu d’allouer des intérêts moratoires pour cette première période. Quant au second laps de temps, la Cour relève que l’impossibilité d’utiliser la créance est le résultat de l’annulation du jugement du 6 juin 2002, annulation qui a été jugée contraire à l’article
6
1.de la Convention. Dès lors, la Cour considère que la société requérante a droit à une compensation pour la période demandée par elle à ce titre (paragraphe 31 ci-dessus) (voir
Oferta Plus SRL c.
République de Moldova
(satisfaction équitable), n
o
14385/04, § 71, 12
février 2008).
35.
Au vu de ce qui précède, la Cour accorde en équité à la société requérante la somme de 110
000
EUR pour le dommage matériel subi.
B.
Frais et dépens
36.
La requérante demande également 2
820 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour. Cette somme représente les honoraires de l’avocate pour quatre-vingt-quatorze heures de travail à raison d’un tarif horaire de trente euros.
37.
Le Gouvernement estime que le montant réclamé et le nombre d’heures sont excessifs. Il souligne également l’absence de pièces justificatives.
38.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article
41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (voir, parmi beaucoup d’autres,
Konstantin Markin c. Russie
[GC], n
o
30078/06, § 171, 22 mars 2012).
39.
La Cour constate que les prétentions de la requérante à ce titre ne sont étayées par aucune pièce justificative. Compte tenu de sa jurisprudence, elle rejette donc la demande relative aux frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
40.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1 relatif à l’annulation du jugement du 6 juin 2002 et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la société requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 110
000
EUR (cent dix mille euros) pour dommage matériel, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur, au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 septembre 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Greffière adjointe
Président