- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 septembrie 2012
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Fundatia Bucovina Mission INC. și Fundatia Bucovina Bucuresti împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA III CAUZĂ DE FUNDAȚIA BUCOVINA MISIUNE INC. ȘI FUNDAȚIA BUCURESTI v. ROMANIA (Aplicația nr. 1231/04) JUDGMENT STRASBOURG 25 septembrie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fundației Bucovina Mission Inc. și Fundația Bucovina Bucuresti v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în particular la 4 septembrie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 1231/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (n. Reclamanții au fost reprezentați de dl Virgil-Demetrius Costea, avocat care practică la București.
Guvernul României (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna Irina Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 10 iulie 2007, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Primul reclamant este o fundație înregistrată în SUA și al doilea este o fundație înregistrată în România. Reclamanții au depus proceduri de restituire împotriva autorităților de frontieră române cu privire la bunurile mobiliare care au fost confiscate de la acestea. Prin decizia finală din 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel din București a admis acțiunile reclamanților și a ordonat Agenției Generale de Frontieră și Agenția Națională a Căilor Ferate să dea înapoi mărfurile confiscate de la solicitanți sau 70.000 de dolari americani care reprezintă valoarea lor.
La o dată necunoscută, Procurorul General al României a depus o cerere de reexaminare a supravegherii împotriva deciziei finale din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel din București. Prin decizia finală din 30 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire de supraveghere depusă de Procurorul General, a anulat decizia finală din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel din București și a respins acțiunea reclamanților. Reclamanții au plâns că anularea deciziilor lor finale prin intermediul unei cereri de revizuire de supraveghere depuse de Procurorul General al României a încălcat articolele 6 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care au citit după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamanții au susținut că anularea deciziei lor finale prin intermediul unei cereri de revizuire de supraveghere depuse de Procurorul General – care nu era parte la procedură – a încălcat principiul certitudinei juridice și dreptul la proprietate.
10. Cauza, Guvernul a susținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții, anularea hotărârilor finale prin intermediul unui recurs extraordinar este considerată încălcarea principiului de securitate juridică ( Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 62, CEDO 1999 VII). Cu toate acestea, guvernul a subliniat faptul că, în urma Brumărescu Cauza, a fost modificat Codul de Procedință Civilă Română. Ca urmare, actualul cadru legislativ român nu permite introducerea unei cereri de revizuire a supravegherii la Curtea Supremă, numită acum Curtea Înaltă de Casare și Justiție. 11. Curtea reiterează că dreptul la o ședință echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 1 din Convenție trebuie interpretată în lumina Preamblului la Convenție, care, în partea sa relevantă, declară statul de drept să facă parte din patrimoniul comun al statelor contractante.
Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu , citat mai sus, § 61). 12. Cerința juridică presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), acesta este principiul finalității hotărârilor, subliniind faptul că nici o parte nu are dreptul să caute o revizuire a unei hotărâri finale și obligatorii doar în scopul obținerii unei recereri și a unei noi hotărâri ale cazului. Curtea de reexaminare mai înaltă ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare și a avorturilor justiției, dar nu pentru a efectua un proaspăt examen.
Revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat, iar pur și simplua posibilitate de a exista două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare (Ryabykh c. Rusia nr. 52854/99, § 52, CEDH 2003 IX). 13. Curtea consideră că, pe baza documentelor în posesia sa, prezentul caz nu diferă de jurisprudența menționată mai sus în ceea ce privește plângerea referitoare la art. 6 din Convenție. 14. În ceea ce privește plângerea formulată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea constată că reclamanții au recunoscut dreptul de proprietate prin o hotărâre finală emise de instanța internă română.
Curtea consideră astfel că reclamanții au avut o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Savu v. România, nr. 19982/04, § 22, 4 noiembrie 2008). Curtea a abordat în numeroase ocazii probleme similare și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile în care dreptul de proprietate al reclamanților a fost reexaminat în urma cererilor de supraveghere (a se vedea Brumărescu , citate mai sus §§ 61, 77 și 80; Grupul industrial Mașinexport SA c. România , nr. 22687/03 , §§ 32 și 46-47, 1 decembrie 2005; Piața Bazar Dorobanți SRL c. România , nr. 37513/03, §§ 23 și 33, 4 octombrie 2007). 15. Având în vedere prezenta cerere, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun argument care să justifice o deplasare de la abordarea descrisă mai sus.
În ciuda marjei de apreciere acordate de stat în acest domeniu, Curtea consideră că procedura de control nu poate justifica privarea de bunuri a reclamanților prin intermediul unei decizii finale și executoare (a se vedea Blidaru c. România , nr. 8695/02, § 55, 8 noiembrie 2007; Mașinexport Industrial Group SA , citat mai sus, § 46). Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că s-a încălcat articolele 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 18. Reclamanții nu au prezentat nici o cerere de satisfacție echitabilă.
cererea este admisibilă; declară că a existat o încălcare a art. 6 din Convenția și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 25 septembrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF FUNDATIA BUCOVINA MISSION INC. AND FUNDATIA BUCOVINA BUCURESTI v. ROMANIA (Application no. 1231/04) JUDGMENT STRASBOURG 25 September 2012 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Fundatia Bucovina Mission Inc. and Fundatia Bucovina Bucuresti v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Alvina Gyulumyan, President, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 4 September 2012, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 1231/04) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two foundations (“the applicants”), on 27 November 2003.
The applicants were represented by Mr Virgil-Demetrius Costea, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Irina Cambrea, from the Ministry of Foreign Affairs.
On 10 July 2007 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The first applicant is a foundation registered in the USA and the second is a foundation registered in Romania.
The applicants lodged restitution proceedings against the Romanian border authorities concerning movable goods that were allegedly seized from them. By the final decision of 28 November 2001 the Bucharest Court of Appeal admitted the applicants’ action and ordered the General Border Agency and the National Railway Agency to give back the goods that were seized from the applicants or 70,000 US dollars representing their value.
At an unknown date the Prosecutor General of Romania lodged a request for supervisory review against the final decision of 28 November 2001 of the Bucharest Court of Appeal. By the final decision of 30 May 2003 the Supreme Court of Justice admitted the application for supervisory review lodged by the Prosecutor General, quashed the final decision of 28 November 2001 of the Bucharest Court of Appeal and rejected the applicants’ action. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 OF THE CONVENTION AND 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION
The applicants complained that the quashing of their final decisions by means of an application for supervisory review lodged by the Prosecutor General of Romania breached Articles 6 of the Convention and 1 of Protocol No. 1 to the Convention which read as follows: Article 6 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The applicants argued that the quashing of their final decision by means of an application for supervisory review lodged by the Prosecutor General – who was not a party to the proceedings – breached the principle of legal certainty and the right to property.
Referring to the Brumărescu case, the Government argued that according to the Court’s case-law quashing of final judgements by means of an extraordinary appeal is to be deemed as a breach of the legal certainty principle ( Brumărescu v. Romania [GC], no. 28342/95, § 62, ECHR 1999 ‑ VII). However, the Government highlighted that, following the Brumărescu case, the Romanian Civil Procedure Code has been modified. As a result, the current Romanian legislative framework does not allow for an application for supervisory review to be lodged with the Supreme Court, which is now called the High Court of Cassation and Justice.
The Court reiterates that the right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question (see Brumărescu , cited above, § 61).
Legal certainty presupposes respect for the principle of res judicata (ibid., § 62), that is the principle of the finality of judgments. This principle underlines that no party is entitled to seek a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination ( Ryabykh v. Russia , no. 52854/99, § 52, ECHR 2003 ‑ IX).
The Court considers that, on the basis of the documents in its possession, the present case does not differ from the above mentioned case ‑ law as to the complaint concerning Article 6 of the Convention.
As to the complaint raised under Article 1 of Protocol No. 1, the Court notes that the applicants had their property right acknowledged by a final judgement issued by the Romanian domestic courts. The Court considers thus that the applicants had a “possession” for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 ( Savu v. Romania , no. 19982/04, § 22, 4 November 2008). The Court has on numerous occasions dealt with similar issues and has found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in cases where the applicants’ property right had been reconsidered following applications for supervisory review (see Brumărescu , cited above, §§ 61, 77 and 80; SC Mașinexportimport Industrial Group SA v. Romania , no. 22687/03, §§ 32 and 46-47, 1 December 2005; Piața Bazar Dorobanți SRL v. Romania , no. 37513/03, §§ 23 and 33, 4 October 2007).
Having considered the present application, the Court holds the view that the Government failed to submit any argument justifying a departure from the approach described above. Despite the margin of appreciation enjoyed by the State in this field, the Court considers that supervisory review proceedings cannot justify the applicants’ deprivation of possessions acquired by means of a final and enforceable decision (see Blidaru v. Romania , no. 8695/02, § 55, 8 November 2007; SC Mașinexportimport Industrial Group SA , cited above, § 46).
The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that there has been a violation of Articles 6 of the Convention and 1 of Protocol No. 1 to the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
17. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
The applicants did not submit any claim for just satisfaction.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. Done in English, and notified in writing on 25 September 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Deputy Registrar President